ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 39 din data de 7 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția penală, în baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 85 C. pen. din 1969 cu privire la revocarea, respectiv anularea suspendării condiționate.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 s-a dispus confiscarea sumei de 80.952 RON consemnată la CEC, conform recipisei depuse la Registrul de valori al Tribunalului Satu Mare seria TA nr. 3537516.

În baza art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 85 C. pen. din 1969 cu privire la revocarea, respectiv anularea suspendării condiționate.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. a fost dispusă confiscarea sumei de 112.199 RON, pentru care s-a instituit și a fost menținut sechestrul asigurator asupra imobilului situat în Târgu Mureș.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 și a art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 lit. d) C. pen. din 1969 a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 34 lit. b) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 au fost contopite cele două pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 au fost interzise exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969 a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 85 C. pen. din 1969 cu privire la revocarea, respectiv anularea suspendării condiționate.

În baza art. 274 C. proc. pen. din 1969 au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea și inculpații C., B. și A..

Prin Decizia penală nr. 826/A din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva aceleiași sentințe penale, care a fost desființată în parte, în sensul că:

A fost majorată pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatului A. de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis inculpatului A. și exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 (cu referire la calitatea de administrator într-o societate comercială), alături de celelalte drepturi al căror exercițiu a fost interzis de instanța de fond cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost reținute ca temei al confiscării sumei de 80.952 RON, dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

A fost majorată pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatului B. de la 2 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzis inculpatului B. și exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 (cu referire la calitatea de administrator într-o societate comercială), alături de celelalte drepturi al căror exercițiu a fost interzis de instanța de fond cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost reținute ca temei al confiscării sumei de sumei de 112.199 RON, dispozițiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului C. în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. din 1969.

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. din 1969.

A fost înlăturată circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 reținută de instanța de fond în cazul celor două infracțiuni.

A fost majorată de la 1 an închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare pedeapsa pentru infracțiunea de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 257 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

A fost majorată de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 - 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite cele două pedepse și a fost aplicată inculpatului C. pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 au fost interzise inculpatului C. și exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 (cu referire la calitatea de consilier ministerial), alături de celelalte drepturi al căror exercițiu a fost interzis de instanța de fond cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost reținute dispozițiile art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. ca temei al obligării inculpaților la plata cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.

Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 39 din 7 martie 2016 a Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 260 RON cu titlu de onorariu parțial apărătorului desemnat din oficiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații apelanți la plata a câte 100 RON cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

S-a solicitat și suspendarea executării hotărârii până la soluționarea recursului în casație.

Prin încheierea din 25 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație a inculpatului A. împotriva Deciziei penale nr. 826/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Totodată, s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

PENTru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că hotărârea atacată face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și art. 438 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii atacate s-a apreciat în raport de motivele formulate în scris de către inculpatul A., că, în cauză, nu se impune suspendarea executării hotărârii, motivele invocate, prin ele însele, nefiind de natură a justifica o astfel de măsură.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând în esență, că fapta prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, apreciind că fapta de cumpărare de influență trebuie să întrunească condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii.

În cerere, inculpatul a făcut o analiză a cerințelor esențiale ale infracțiunii de cumpărare de influență, apreciind că instanța de apel, raportându-se la situația de fapt reținută în hotărârea pronunțată a apreciat, în mod greșit, că este îndeplinită condiția esențială a infracțiunii de cumpărare de influență, respectiv o lipsă totală a indicării actului pe care funcționarul public trebuie să-l facă ori să nu-l facă act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Totodată, a apreciat că situația de fapt reținută în hotărârea atacată nu se suprapune până la identitate cu modelul faptic prevăzut de norma de incriminare.

Astfel, analizând textul legal și doctrina de specialitate a arătat că cerințele esențiale ale infracțiunii de cumpărare de influență vizează trei aspecte care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:

- promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, daruri sau alte foloase necuvenite persoanei care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, arătând că din textul menționat rezultă necesitatea ca, între persoana care primește bani, daruri sau alte foloase necuvenite și persoana care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra funcționarului public trebuie să existe identitate, situație pe care nu o regăsim în speță, susținând că, din situația de fapt reținută, proprietarul apartamentului pentru care s-au efectuat lucrările de reamenajare și renovare este D. și, prin urmare presupusa dare de foloase necuvenite nu a fost îndreptată către persoana care are sau a lăsat să se creadă că are influență asupra unui funcționar public ci către, o cu totul altă persoană, deci condiția nu este îndeplinită;

- promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie realizate pentru ca traficul de influență să promită că îl va determina pe funcționarul public să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, astfel a arătat că, raportându-se la situația de fapt reținută, Curtea de Apel Oradea, în mod greșit, a apreciat că este îndeplinită această condiție esențială a infracțiunii de cumpărare de influență. În acest sens, a arătat că deși nu are relevanță dacă pretinderea folosului material a fost sau nu satisfăcut, pentru existența caracterului penal al faptei este necesar să se stabilească următoarele elemente ale laturii obiective: actul pe care traficantul urma să îl determine prin influența sa, precum și legătura dintre darea bunurilor, pretinderea/acceptarea bunurilor și traficarea influenței pentru îndeplinirea acelui act. În acest sens a arătat că, din motivarea hotărârii instanței de apel reiese că undeva într-un viitor dacă se vor mai face anumite licitații societatea inculpatului A. va fi favorizată, ori această chestiune este una pur ipotetică fără nicio certitudine a faptului că se vor crea măcar premisele sau cadrul în baza căruia un anumit act să poată fi îndeplinit/neîndeplinit;

- fapta trebuie să fie săvârșită înainte sau concomitent cu îndeplinirea sau neîndeplinirea actului ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului asupra căruia urmează să fie traficată influența,considerând că această condiție nu poate fi analizată prin prisma situației de fapt reținută de instanța de fond și apel, situație de fapt care nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că acesta este nefondat, drept pentru care va respinge recursul în casație pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Din considerentele hotărârii instanței de fond și apel rezultă că aspectele invocate de inculpatul A. în susținerea recursului în casație au fost analizate de instanțele inferioare care au apreciat că lucrările executate de inculpatul A. la apartamentul lui E. nu au reprezentat scopul cumpărării de influență a ministrului Ministrului Mediului și Pădurilor ci este un element circumstanțial faptic ce se coroborează cu alte mijloace de probă (declarațiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, raportul de constatare domiciliară) care dovedește că ministrul E. era interesat ca funcționarii din cadrul Administrației Naționale Apele Române să favorizeze licitațiile la care participa firmele deținute de inculpatul A..

Prin urmare, Înalta Curte constată, în raport de argumentele ce susțin cererea de recurs în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Or, în prezent, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea recurentului inculpat A. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care a fost condamnat de cele două instanțe inferioare are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Or, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind formal circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, legiuitorul urmărind prin această cale de atac extraordinară nu o rejudecare a litigiului, respectiv a fondului cauzei, ci o verificare a hotărârii pronunțate de instanțele de judecată din perspectiva legalității acestora. Cu alte cuvinte, recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara aspectele de legalitate și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Având în vedere limitele prevăzute de dispozițiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de inculpat și pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracțiunea de cumpărare de influență, urmărind, în esență, reevaluarea stării de fapt, reținută de ambele instanțe, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecință, apreciind că starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme și, constatând că, din situația de fapt reținută de cele două instanțe în hotărârile pronunțate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență, acestea făcând referiri concrete cu privire la realizarea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.

Drept urmare, criticile invocate de inculpatul A. sunt neîntemeiate și, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație declarat împotriva Deciziei penale nr. 826/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 90 RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

În ceea ce privește solicitarea intimaților - inculpați C. și B., dat fiind respingerea recursului în casație a recurentului inculpat A. nu se mai impune examinarea cererii de recurs în casație prin prisma dispozițiilor art. 443 C. proc. pen. în ceea ce privește efectul extensiv al recursului în casație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 826/A din data de 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 90 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - CL