ÎCCJ, decizie (scj.ro #82474)

Magistrat. Promovare la o instanță superioară din altă localitate. Solicitarea indemnizației reglementată pentru transferul în interesul serviciului în altă localitate Cuprins pe materii : Dreptul muncii. Drepturi salariale și alte drepturi ale magistraților.

Indemnizație de transfer solicitată de magistratul promovat la o instanță judecătorească superioară din altă localitate Index alfabetic : Dreptul muncii - Transferul magistratului prin promovare la o instanță superioară din altă localitate - Magistrat promovat la o instanță judecătorească superioară din altă localitate - Indemnizație de transfer solicitată de magistratul promovat la o instanță judecătorească din altă localitate - Prescripție Legea nr. 50/1996 , art. 39 alin. (1) lit. b) Judecătorul promovat la o instanță judecătorească din altă localitate, are dreptul a primi o indemnizație egală cu indemnizația de încadrare brută lunară reglementată, pentru transfer, prin art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996, republicată.

Termenul prescripției extinctive curge de la data mutării efective a magistratului în localitatea sediului instanței judecătorești unde a fost promovat, iar nu de la dat promovării . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4071din 27 mai 2004 Prin acțiunea formulată la 8 decembrie 1999, G.M., judecător la Curtea de Apel Craiova, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, obligarea acestora la plata indemnizației de transfer prevăzută de art.39 lit. b) din Legea nr.50/1996 „privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești”.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare transferului său în interesul serviciului, în funcție de judecător la Curtea de Apel Timișoara, dispus prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1215/C din 14 decembrie 1993 – emis în baza Decretului Președintelui României nr.201/1993 – a avut loc schimbarea domiciliului său, la 10 decembrie 1996, din municipiul Slatina în municipiul Craiova. Rejudecând în fond după casare, Tribunalul Dolj, secția Civilă, prin sentința nr.683 din 11 decembrie 2001, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamant a unei indemnizații egale cu salariul brut, la data mutării efective. Instanța fondului a reținut că numirea reclamantului prin decret prezidențial, ca judecător, la o instanță superioară, poate fi considerată transfer în interesul serviciului, în cauză existând rațiuni ce țin de administrarea actului de justiție.

Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă, prin decizia nr.939 din 19 aprilie 2002, reluând argumentele primei instanțe, a admis recursul declarat de reclamant și a dispus reactualizarea la zi a sumei ce reprezintă indemnizația de transfer a acestuia, respingând, totodată, ca nefondate, recursurile pârâților. Împotriva acestor hotărâri, la data de 4 decembrie 2002, în temeiul art.330 pct.2 C. proc. civ., - text în vigoare la acea dată - a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care a susținut că hotărârile recurate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond și că, totodată, aceste hotărâri sunt și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că instanțele au nesocotit prevederile art.51, 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr.92/1992, întrucât reclamantul fiind „numit” în funcția de judecător, iar nu „transferat” în interesul sereviciului, nu poate beneficia de indemnizația prevăzută de art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996. Ca atare, se mai arată, instanțele au reținut incidența unui text de lege neaplicabil în cauză, instituția „numirii în funcție” fiind reglementată separat de instituția „transferului”, fiecare urmând reglementări specifice, pentru realizarea lor. De altfel, reclamantul nu a făcut dovada că dreptul său la acțiune nu era prescris la data formulării cererii. Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.88alin. (1) lit. c) din Legea nr.92/1992, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României, la recomandarea ministrului justiției, numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor, cu excepția celor stagiari, iar potrivit lit.d a aceluiași text, dispune la propunerea ministrului justiției, cu privire la promovarea, transferarea, suspendarea din funcție a judecătorilor, precum și la încetarea funcției acestora. Conform art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr.50/1996, republicată, magistrații, precum și personalul de specialitate mutat în interesul serviciului în altă localitate, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor și unităților din subordinea Ministerului Justiției, au dreptul la plata unei indemnizații egale cu indemnizația de încadrare lunară brută, la data mutării efective în altă localitate.

Din interpretarea literală a acestui din urmă text, rezultă cu certitudine că sintagma „mutat în interesul serviciului” se referă la ambele ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv atât cea a transferării cât și a promovării magistraților și respectiv a personalului de specialitate. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca aceste dispoziții să se aplice doar în situația transferului personalului din organele autorității judecătorești, ar fi prevăzut-o, în mod expres. Or, „ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debereces”. Pe de altă parte, este de necontestat că promovarea magistraților la o instanță superioară, urmată eventual de mutarea acestora în altă localitate (cazul în speță) nu poate avea loc decât în interesul serviciului, al unei mai bune administrări a justiției, sintagma cuprinsă în art.39 alin. (1) lit. b) din Legea nr.50/1996, fiind folosită de legiuitor pentru a se distinge de opțiunea mutării în altă localitate, în interes personal.

Nu este întemeiată nici susținerea referitoare la prescrierea dreptului la acțiune al reclamantului întrucât dreptul acestuia de a pretinde indemnizația prevăzută de art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996 s-a născut, conform legii, la data mutării efective în municipiul Craiova, respectiv la 10 decembrie 1996 (și nu la 24 noiembrie 1993, când a fost numit judecător la Curtea de Apel Craiova) acțiunea fiind introdusă la 8 decembrie 1999, înăuntrul termenului general de prescripție. Nefondată este și critica referitoare la omisiunea instanțelor de a reține faptul că reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi bănești care nu existau la data promovării sale în funcția de judecător al Curții de Apel Craiova, atâta vreme cât, data mutării efective (10.XII.1996) este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.50 din 21 iunie 1996, publicată în M. Of.

nr.130 din 24 iunie 1996. Pe cale de consecință, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.