ÎCCJ, decizie (scj.ro #82474)

Magistrat. Promovare la o instanță superioară

din altă localitate. Solicitarea indemnizației reglementată pentru transferul

în interesul serviciului în altă localitate

Cuprins pe materii

: Dreptul muncii.

Drepturi salariale și alte drepturi ale magistraților. Indemnizație de transfer

solicitată de magistratul promovat la o instanță judecătorească superioară din

altă localitate

Index alfabetic

: Dreptul muncii

- Transferul magistratului prin promovare la o instanță superioară din altă

localitate

- Magistrat promovat la o instanță judecătorească superioară din altă

localitate

- Indemnizație de transfer solicitată de magistratul promovat la o instanță

judecătorească din altă localitate

- Prescripție

Legea nr. 50/1996

, art. 39 alin. (1)

lit. b)

Judecătorul promovat la o instanță judecătorească din altă localitate, are

dreptul a primi o indemnizație egală cu indemnizația de încadrare brută lunară

reglementată, pentru transfer, prin art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

50/1996, republicată.

Termenul prescripției extinctive curge de la data mutării efective a

magistratului în localitatea sediului instanței judecătorești unde a fost

promovat, iar nu de la dat promovării

.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr. 4071din 27 mai 2004

Prin acțiunea formulată la 8 decembrie 1999, G.M., judecător la Curtea de Apel

Craiova, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj,

obligarea acestora la plata indemnizației de transfer prevăzută de art.39 lit.

b) din Legea nr.50/1996 „privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

din organele autorității judecătorești”.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare transferului său în

interesul serviciului, în funcție de judecător la Curtea de Apel Timișoara,

dispus prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1215/C din 14 decembrie 1993 –

emis în baza Decretului Președintelui României nr.201/1993 – a avut loc

schimbarea domiciliului său, la 10 decembrie 1996, din municipiul Slatina în

municipiul Craiova.

Rejudecând în fond după casare, Tribunalul Dolj, secția Civilă, prin sentința

nr.683 din 11 decembrie 2001, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata

către reclamant a unei indemnizații egale cu salariul brut, la data

mutării efective.

Instanța fondului a reținut că numirea reclamantului prin decret prezidențial,

ca judecător, la o instanță superioară, poate fi considerată transfer în

interesul serviciului, în cauză existând rațiuni ce țin de administrarea

actului de justiție.

Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă, prin decizia nr.939 din 19

aprilie 2002, reluând argumentele primei instanțe, a admis recursul declarat de

reclamant și a dispus reactualizarea la zi a sumei ce reprezintă indemnizația

de transfer a acestuia, respingând, totodată, ca nefondate, recursurile

pârâților.

Împotriva acestor hotărâri, la data de 4 decembrie 2002, în temeiul art.330

pct.2 C. proc. civ., - text în  vigoare la acea dată - a declarat recurs

în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție care a susținut că hotărârile recurate au fost date cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond

și că, totodată, aceste hotărâri sunt și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că instanțele au nesocotit prevederile

art.51, 73 alin. (1) lit. a) din Legea nr.92/1992,   întrucât

reclamantul fiind „numit” în funcția de judecător, iar nu „transferat” în

interesul sereviciului, nu poate beneficia de indemnizația prevăzută de

art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996. Ca atare, se mai arată,

instanțele au reținut incidența unui text de lege neaplicabil în cauză,

instituția „numirii în funcție” fiind reglementată separat de instituția

„transferului”, fiecare urmând reglementări specifice, pentru realizarea lor.

De altfel, reclamantul nu a făcut dovada că dreptul său la acțiune nu era

prescris la data formulării cererii.

Recursul în anulare este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.88alin. (1) lit. c) din Legea nr.92/1992, republicată,

Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României, la

recomandarea  ministrului justiției, numirea în funcție a judecătorilor și

procurorilor, cu excepția celor stagiari, iar potrivit lit.d a aceluiași text,

dispune la propunerea ministrului justiției, cu privire la promovarea,

transferarea, suspendarea din funcție a judecătorilor, precum și la încetarea

funcției acestora.

Conform art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr.50/1996, republicată, magistrații,

precum și personalul de specialitate mutat  în interesul serviciului în

altă localitate, în cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor și unităților

din subordinea Ministerului Justiției, au dreptul la plata unei indemnizații

egale cu indemnizația de încadrare lunară brută, la data mutării efective în

altă localitate.

Din interpretarea literală a acestui din urmă text, rezultă cu certitudine că

sintagma „mutat în interesul serviciului” se referă la ambele ipoteze avute în

vedere de legiuitor, respectiv atât cea a transferării cât și a promovării

magistraților și respectiv a personalului de specialitate.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca aceste dispoziții să se aplice doar în situația

transferului personalului din organele autorității judecătorești, ar fi

prevăzut-o, în mod expres. Or, „ubi lex non distinguit, nec nos distinquere

debereces”.

Pe de altă parte, este de necontestat că promovarea magistraților la o instanță

superioară, urmată eventual de mutarea acestora în altă localitate (cazul în

speță) nu poate avea loc decât în interesul serviciului, al unei mai bune

administrări a justiției, sintagma cuprinsă în art.39 alin. (1) lit. b) din

Legea nr.50/1996, fiind folosită de legiuitor pentru a se distinge de opțiunea

mutării în altă localitate, în interes personal.

Nu este întemeiată nici susținerea referitoare la prescrierea dreptului la

acțiune al reclamantului întrucât dreptul acestuia de a pretinde indemnizația

prevăzută de art.39alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1996 s-a născut, conform

legii, la data mutării efective în municipiul Craiova, respectiv la 10

decembrie 1996 (și nu la 24 noiembrie 1993, când a fost numit judecător la

Curtea de Apel Craiova) acțiunea fiind introdusă la 8 decembrie 1999, înăuntrul

termenului general de prescripție.

Nefondată este și critica referitoare la omisiunea instanțelor de a reține

faptul că reclamantul a solicitat acordarea unor drepturi bănești care nu

existau la data promovării sale în funcția de judecător al Curții de Apel

Craiova, atâta vreme cât, data mutării efective (10.XII.1996) este ulterioară

intrării în vigoare a Legii nr.50 din 21 iunie 1996, publicată în M. Of. nr.130

din 24 iunie 1996.

Pe cale de consecință, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.