ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2882/2017

Asupra cererii de renunțare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta Asociația Institutul Național de Control Intern din România (în continuare "I.N.C.I.R.") a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Direcția de Control Intern Managerial și Relații Inter-instituționale, obligarea acestuia la efectuarea operațiunii administrative prevăzute de art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, constând în emiterea propunerii de recunoaștere a statutului de utilitate publică al Asociației Institutul Național de Control Intern din România, ca urmare a cererii reclamantei din data de 7 iunie 2016, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, se arăta că, Asociația Institutul Național de Control Intern din România este o organizație profesională, independentă și autonomă, cu personalitate juridică de drept privat, cu caracter nepatrimonial, apolitică, neguvernamentală, cu beneficiu și interes public, organizată potrivit O.G. nr. 26/2000.

Prin încheierea pronunțată în data de 20 septembrie 2012 de către Judecătoria Pitești în Dosarul nr. x/2012, reclamanta a dobândit personalitate juridică prin înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la Grefa Judecătoriei Pitești - poziția nr. 77/RA/2012.

Prin Sentința civilă nr. 755 din 7 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea introductivă de instanță formulată de reclamanta Asociația Institutul Național de Control Intern din România în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Direcția de Control Intern Managerial și Relații Inter-instituționale.

A admis cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâtului de intervenienții Ministerul Finanțelor Publice, Camera Auditorilor Financiari din România și Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociația Institutul Național de Control Intern din România, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată că la dosarul cauzei a fost depusă la data de 14 septembrie 2017, de către recurenta-reclamantă Asociația Institutul Național de Control Intern din România, cerere de renunțare la însuși dreptul dedus judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 408 C. proc. civ., recurenta solicitând instanței să ia act de aceasta renunțare, conform art. 409 C. proc. civ.

Potrivit art. 408 - 410 din C. proc. civ.:

"Art. 408. - Renunțarea în prima instanță

(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.

(2) În caz de renunțare la dreptul pretins, instanța pronunță o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând și asupra cheltuielilor de judecată.

(3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în încheiere, cât și prin înscris autentic.

Art. 409. - Renunțarea în căile de atac

(1) Când renunțarea este făcută în instanța de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura renunțării, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 410. - Căi de atac

Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțarea la dreptul pretins. Când renunțarea are loc. în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 5 judecători."

Înalta Curte constată că cererea de renunțare la dreptul pretins a fost formulată de reprezentantul legal al recurentei-reclamante, consemnată în Declarația autentificată sub nr. 3442 din 31 august 2017 de notarul public A. din cadrul Societate Profesională Notarială-Biroul Notarilor Publici Asociați "Costescu, Stroe și Asociații", iar manifestarea de voință este expresă și neechivocă și vizează un drept subiectiv de care reclamanta poate dispune.

Văzând dispozițiile legale prevăzute de art. 409 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se reține că renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face și în fața instanței de contencios administrativ, în recurs.

Asupra cererii de recurs, în condițiile manifestării procesuale exprimate de către recurenta-reclamantă în sensul renunțării la însuși dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul litigiului de față, Înalta Curte reține aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecată sau la însuși dreptul pretins, în condițiile legii.

Instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele:

"Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Astfel, manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la însuși dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, de a solicita emiterea propunerii de recunoașterii a statutului de utilitate publică al Asociației Institutul Național de Control Intern din România, în baza cererii înregistrate sub nr. x din 7 iunie 2016 la Secretariatul General al Guvernului, astfel cum a fost formulată de recurenta-reclamantă, cerere care se înscrie în limitele disponibilității procesului civil, a actelor de dispoziție permise părților pe parcursul judecării unei cauze, având în vedere deopotrivă și stadiul în care se află procesul, în temeiul dispozițiilor art. 408 alin. (1) și (3) și art. 409 alin. (2) și art. 410 teza a II-a C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la însuși dreptul dedus judecății și, în consecință, va anula hotărârea pronunțată de instanța de fond.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs formulate, urmând ca, în temeiul art. 408 și art. 409 alin. (2) C. proc. civ., să ia act de renunțarea reclamantei la dreptul dedus judecății, să anuleze hotărârea recurată și să respingă acțiunea reclamantei ca efect al renunțării acesteia la dreptul pretins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea reclamantei Asociația Institutul Național de Control Intern din România INCIR la dreptul dedus judecății.

Anulează Sentința civilă nr. 755 din 7 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea reclamantei având ca obiect emiterea propunerii de recunoaștere a statutului de utilitate publică, solicitată în baza cererii din 7 iunie 2016.

Cu recurs la completul de 5 judecători a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM