ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1285/2016

HOTĂRÂRE
20.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1285/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată sub nr. x/110/2013, reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Bacău,a solicitat anularea Deciziei directorului general al DGFP Iași, nr. 484/05.08.2013, suspendarea executării Deciziei nr. 484/05.08.2013,reintegrarea în funcția publică deținută anterior, respectiv de consilier superior, gradația V, clasa 59, la activitatea de inspecție fiscală a noii structuri organizatorice (Administrația Județeana a Finanțelor Publice Bacău), plății unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate precum și a celorlalte drepturi de care a beneficiat pentru perioada de la data reintegrării în funcția publică deținută, obligarea la cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată stabilit pentru data de 19 decembrie 2014, instanța a constatat că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei privind recursul declarat de recurentul A. împotriva Sentinței civile nr. 805 din 22 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2013 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, pentru lipsa părților.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a promovat recurs fără să indice vreun motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere criticile expuse de recurentul-reclamant, precum și din perspectiva hotărârii atacate, se apreciază că argumentele prezentate în susținerea recursului pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a criticat Încheierea,sub următoarele aspecte:

• în mod greșit instanța a suspendat judecata cauzei, indicând în mod greșit prevederile art. 411 pct. (2) C. proc. civ., în loc de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

• au fost incorect aplicate prevederile mai sus menționate, având în vedere că recurentul nu poate fi prezent la termenul de judecată stabilit din motive imputabile părții adverse.

Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău nu a formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul cauzei cu care a fost învestită instanța de fond este o acțiune a având ca obiect anularea actului administrativ, respectiv Decizia directorului general al DGFP Iași, nr. 484/05.08.2013, suspendarea executării Deciziei nr. 484/05.08.2013, reintegrarea în funcția publică deținută anterior de reclamant, respectiv de consilier superior, gradația V, clasa 59, la activitatea de inspecție fiscală a noii structuri organizatorice (Administrația Județeana a Finanțelor Publice Bacău), plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate majorate și recalculate precum și a celorlalte drepturi de care a beneficiat pentru perioada de la data reintegrării în funcția publică deținută.

În cursul cercetării judecătorești la primul termen de judecată stabilit pentru data de 19 decembrie 2014, instanța a constat că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei privind recursul declarat de recurentul A. împotriva Sentinței civile nr. 805 din 22 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2013 în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, pentru lipsa părților.

Din analiza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reiese că: judecătorul va suspenda:

"când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată".

În temeiul acestor dispoziții, constatându-se că niciuna dintre părți, ce au fost legal citate, nu s-a prezentat în fața instanței și că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, instanța în mod corect a aplicat dispozițiile imperative ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora instanța va suspenda judecata dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, s-a dispus suspendarea judecării recursului pentru lipsa părților.

În alte cuvinte, o încheiere interlocutorie, prin care s-a întrerupt cursul judecății, și, deci, a soluționării acțiunii unei persoane, oricare dintre participanții la proces are la dispoziție, bineînțeles, în interiorul termenului de perimare, posibilitatea de a solicita repunerea pricinii pe rol, iar pe de altă parte, dreptul de acces la justiție nu poate fi în niciun caz un drept absolut, ca orice libertate, el putând suferi anumite limitări din partea puterii de stat.

Este de totuși este de menționat că, atâta timp partea interesată nici măcar nu a solicitat curții repunerea dosarului pe rol, cerere care, eventual, să-i fi fost respinsă de către instanță, în speță nu se poate vorbi de nesocotirea drepturilor reclamantului.

Fără a mai analiza criticile recurentului privitoare la nelegala soluție adoptată de instanță, Curtea constată că recursul declarat de aceasta împotriva încheierii de suspendare a judecății este nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2015
Decizia nr. 2261/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II a civilă, de contencios administrativ și
ÎCCJ 2019-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 956/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de
ÎCCJ 2015-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3211/2015
Decizia nr. 3211/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a
ÎCCJ 2018-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3358/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 2. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 21 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclam
ÎCCJ 2017-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2017
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de co
Sursă