ÎCCJ, decizie (scj.ro #84109)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84109) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Evadare. Elemente constitutive. Pedeapsă
Cuprins pe materii:
Drept
penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de
interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni care împiedică
înfăptuirea justiției
Indice alfabetic:
Drept penal
- evadare
C.
pen
.,
art. 269
Fapta persoanei condamnate, aflată în
executarea unei pedepse privative de libertate în regim semideschis, de a evada
dintr-un punct de lucru al penitenciarului, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii prevăzute în art. 269 alin. (1) C.
pen
.
În conformitate cu prevederile art. 269
alin. (3) C.
pen
., astfel cum au fost interpretate
prin decizia nr. 81 din 10 decembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți
de Casație și Justiție, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se
adaugă la restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa în a cărei
executare se afla condamnatul la momentul evadării.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr.
3912 din 27 noiembrie 2008
Prin sentința nr. 1030 din 8 septembrie
2008 pronunțată de
Tribunalul București,
Secția a
ll-a
penală, s-a
dispus, în temeiul
art. 269 alin. (1) C.
pen
., cu aplicarea art. 37
alin. (1) lit. a) C.
pen
., condamnarea inculpatului
P.T. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
evadare.
În temeiul art. 269 alin. (3) C.
pen
., s-a adăugat la pedeapsa pronunțată restul rămas
neexecutat, de 1134 zile din pedeapsa ce se execută de 3 ani și 6 luni
închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122 din 21 februarie 2007 a
Judecătoriei Sectorului 3 București, inculpatul urmând să execute 10 luni și
1134 zile de închisoare.
Conform art. 71 C.
pen
.,
s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)
teza a
ll-a
și b) C.
pen
.
pe durata executării pedepsei.
Pentru a pronunța
această sentință, prima instanță a reținut
că, la data de 3 iunie
2007, orele 15,20, inculpatul P.T., aflat în executarea unei pedepse de 3 ani
și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122 din 21 februarie
2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, a evadat din punctul de lucru
zootehnic al Penitenciarului București Jilava.
S-a apreciat că, în drept, fapta
inculpatului de a părăsi locul în care era legal deținut în executarea pedepsei
privative de libertate de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința
penală nr. 122 din 21 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București,
fără a avea încuviințarea obținută în condițiile legii, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de evadare prevăzută în art. 269 alin. (1) C.
pen
.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile
art. 37 alin. (1) lit. a) C.
pen
., față de
infracțiunea de furt calificat în executarea pedepsei căreia se afla inculpatul
la momentul evadării.
La individualizarea judiciară a
pedepsei, tribunalul a ținut seama de criteriile consacrate în art. 72 C.
pen
. privind pericolul social al faptei săvârșite de
inculpat (părăsirea locului de deținere afectând în mod special înfăptuirea
justiției penale), circumstanțele reale ale comiterii faptei (în mod spontan,
dintr-un loc unde serviciul de supraveghere nu este executat datorită regimului
semideschis de executare), cu scopul de a-și vizita familia (inculpatul fiind
de altfel depistat în casa unchiului său) și cele personale ale inculpatului
care a înfrânt exigențele prevenției speciale ale privării sale de libertate.
În considerarea dispozițiilor art. 269
alin. (3) C.
pen
., având în vedere și decizia Înaltei
Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în interesul legii,
nr. 81 din 10 decembrie 2007, tribunalul a arătat că va da în executare
inculpatului în mod cumulat, alături de
pedeapsa
aplicată, și restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa
anterioară,
de 1134 zile.
Prin decizia nr. 227/A din 13 octombrie
2008 a Curții de Apel București, Secția a
ll-a
penală
și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca
nefondat, apelul declarat de inculpatul P.T.
Împotriva acestei decizii a declarat,
în termenul legal, recurs inculpatul P.T., fără a arăta în scris motivele.
Apărătorul recurentului inculpat, în
concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C.
proc
.
pen
.,
solicitând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate și, în
rejudecare,
redozarea
pedepsei aplicate inculpatului
la minimul prevăzut de lege.
Reprezentantul Ministrului Public a pus
concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului inculpatului, arătând că
instanțele au individualizat corect pedeapsa ce i-a fost aplicată, fapta fiind
săvârșită în stare de recidivă, aflându-se în executarea pedepsei, așa încât
cuantumul stabilit pentru infracțiunea de evadare a fost orientat spre minimul
special, ținând seama de datele personale și reale ale săvârșirii faptei.
Totodată, reprezentantul parchetului a susținut că instanța a procedat în mod
greșit în stabilirea pedepsei, prin adăugarea pedepsei nou aplicate nu la aceea
în curs de executare, ci la restul rămas de executat, însă acest aspect nu poate
fi avut în vedere în recursul inculpatului, deoarece i s-ar înrăutăți situația
în propria cale de atac.
Examinând recursul declarat de
inculpatul P.T. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele
invocate, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul inculpatului ca fiind
nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte de Casație și Justiție
consideră că s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.
proc
.
pen
. referitoare la
aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.T. din 3 iunie 2007,
de a părăsi locul în care era legal deținut în executarea pedepsei privative de
libertate de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 122
din 21 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, fără a avea
încuviințarea obținută în condițiile legii, întrunește atât obiectiv, cât și
subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de evadare, în modalitatea
normativă simplă, prevăzută și pedepsită de art. 269 alin. (1) C.
pen
., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.
pen
., comisă în stare de recidivă
postcondamnatorie
.
Din mijloacele de probă administrate în
cursul procesului penal, atât cele din faza urmăririi penale, cât și din cursul
cercetării judecătorești, și anume declarațiile martorilor I.G., L.L., D.C. și
D.G., în care
aceștia au relatat
împrejurările pe care le-au cunoscut, cu procesul-verbal de cercetare la fața
locului din 3 iunie 2007, planșele foto, adresa nr. 1000811 din 26 iulie 2007
și înscrisurile referitoare la incident, declarația în calitate de învinuit a
lui P.T. și declarația dată în calitate de inculpat a lui P.T., în care a
recunoscut constant comiterea faptei, descriind împrejurările concrete în care
a săvârșit-o, a rezultat contribuția concretă a inculpatului la comiterea
infracțiunii, acesta având reprezentarea rezultatului faptei, pe care l-a
urmărit.
De asemenea, sub aspectul
individualizării pedepsei aplicată inculpatului P.T., atât în ceea ce privește
cuantumul, cât și modalitatea de executare au fost evaluate în mod corect, în
contextul cauzei, criteriile generale prevăzute în art. 72 C.
pen
., ținându-se cont de gradul de pericol social în
concret al faptei comise, de natura infracțiunii, de circumstanțele reale ale
săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a
recunoscut săvârșirea faptei, este recidivist, dovedind perseverență
infracțională.
Înalta Curte de Casație și Justiție
consideră că prin cuantumul pedepsei aplicată
inculpatului,
orientat către minimul prevăzut de lege, cu executare în regim de detenție, în
mod just s-a apreciat că aceasta este singura în măsură să
asigure
realizarea scopurilor pedepsei, cel de exemplaritate, dar și cel educativ, în
vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și
resocializarea
sa viitoare pozitivă.
Totodată, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că în stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, în mod
corect au fost apreciate ca fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C.
pen
., în sensul că pedeapsa pronunțată pentru infracțiunea
de evadare s-a adăugat la restul rămas neexecutat de 1134 zile de închisoare,
din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
122 din 21 februarie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, în a cărei
executare se afla inculpatul când a evadat, urmând să execute 10 luni și 1134
zile de închisoare.
În contextul cauzei, această modalitate
concretă de aplicare a pedepsei inculpatului P.T., în condițiile art. 269 alin.
(3) C.
pen
., a fost efectuată ținându-se cont și de decizia
în interesul legii nr. 81
din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secțiile Unite, în care a fost interpretată sintagma
„pedeapsa ce se execută”, în sensul că aceasta se referă la pedeapsa rămasă de
executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul
evadării, și nicidecum
întreaga pedeapsă în
a cărei executare se află condamnatul, așa încât nu
pot fi avute în
vedere concluziile reprezentantului parchetului cu privire la greșita
modalitate de aplicare a pedepsei.
În raport cu cele menționate, Înalta
Curte de Casație și Justiție consideră că pedeapsa aplicată inculpatului P.T.
pentru infracțiunea de evadare reflectă toate criteriile ce caracterizează
individualizarea judiciară a pedepselor, acestea fiind evaluate, în mod plural,
dându-se relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei
comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât
nu se impune coborârea pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut în
art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C.
proc
.
pen
.
Față de aceste considerente, Înalta
Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385
15
pct. 1
lit. b) C.
proc
.
pen
., a respins, ca nefondat, recursul declarat de
recurentul inculpat.