Decizia nr. 2165/2005 — ÎCCJ, Secția penală — Evadare. Pedeapsă. Evadare comisă la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare de condamnare

Evadare. Pedeapsă. Evadare comisă la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare de condamnare. Pedepsirea evadării Cuprins pe materii : Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției. Evadarea Indice alfabetic : Drept penal - evadare - hotărâre definitivă nepusă în executare - concurs real C. pen ., art . 269 alin. (3) În cazul dat, evadarea nu s-a produs din starea legală de executare a pedepsei, deoarece hotărârea de condamnare, deși definitivă, nu fusese pusă în executare în ziua pronunțării; inculpatul nefiind , deci, în executarea acelei pedepse, statutul său juridic era de arestat preventiv, situație în care prevederile art . 269 alin. (3) C. pen . nu erau incidente.

În atare caz, soluția corectă este aceea a regimului concursului real de infracțiuni. I.C.C.J., secția penală, decizia nr . 2165 din 30 martie 2005 Prin sentința nr . 1029 din 26 august 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.S. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare prevăzută în art . 269 alin. (1), cu aplicarea art . 37 lit . a) C. pen . Instanța a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă anterioară de 9 ani închisoare, a contopit pedeapsa de 2 ani aplicată pentru evadare cu alte pedepse pentru fapte concurente cu aceasta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare sporită cu un an, în total 10 ani închisoare.

Instanța a reținut că, la 27 iunie 2002, inculpatul a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat; fiind trimis în judecată și internat la spital sub pază, a evadat din spital la 25 septembrie 2002. Curtea de Apel Bucureștii, secția a II-a penală, prin decizia nr . 775 din 18 octombrie 2004 a admis apelul declarat de inculpat, a desființat sentința și în baza art.269 alin. (3) C. pen ., a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de evadare la cea de 7 ani închisoare aplicată prin sentința nr . 55 din 25 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă la 25 septembrie 2002. Instanța de apel și-a motivat decizia cu aceea că data săvârșirii infracțiunii de evadare, 25 septembrie 2002, coincide cu data rămânerii definitive a sentinței nr . 55/2001 a Tribunalului București, secția I penală, astfel că, având în vedere dispozițiile art . 415 alin. (1) C. proc . pen . privind caracterul executoriu al hotărârii penale definitive, instanța a considerat aplicabil art . 269 alin. (3) C. pen ., pedeapsa pentru infracțiunea de evadare adăugându-se la pedeapsa ce se execută.

Recursurile declarate de procuror și de inculpat sunt fondate. Art . 269 alin. (3) C. pen . prevede că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa ce se execută. Ca atare, acest text de lege se aplică în cazul în care infracțiunea de evadare s-a săvârșit în timpul executării pedepsei cu închisoare, nu și în timpul reținerii sau al arestării preventive. Dacă pentru fapta care a determinat arestarea preventivă se pronunță ulterior condamnarea la închisoare, sunt aplicabile prevederile art . 34 C. pen . Din verificarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, se rețin următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr . 55 din 25 ianuarie 2001, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr . 3996 din 25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.

Aceeași instanță a emis, la 7 octombrie 2002, mandatul de executare a pedepsei, inculpatul fiind încarcerat la 23 octombrie 2002, deci ulterior săvârșirii infracțiunii de evadare (25 septembrie 2002); Rezultă că, la 25 septembrie 2002, dată când inculpatul a săvârșit infracțiunea de evadare, el era arestat preventiv, deoarece hotărârea prin care fusese condamnat definitiv la 7 ani închisoare la 25 septembrie 2002 nu fusese pusă în executare, deci nu erau incidente dispozițiile art . 269 alin. (3) C. pen . În consecință recursurile au fost admise, iar cele două pedepse, de 7 și de 2 ani închisoare au fost contopite potrivit regulilor concursului real de infracțiuni.