ÎCCJ, decizie (scj.ro #84391)

Evadare.

Pedeapsă. Evadare comisă la data rămânerii definitive a

hotărârii anterioare de condamnare. Pedepsirea evadării

Cuprins pe materii

: Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni care împiedică înfăptuirea

justiției. Evadarea

Indice alfabetic

: Drept penal

- evadare

- hotărâre definitivă nepusă în executare

- concurs real

C.

pen

.,

art

.

269 alin. (3)

În cazul dat, evadarea nu s-a produs din starea legală de executare a

pedepsei, deoarece hotărârea de condamnare, deși definitivă, nu

fusese pusă în executare în ziua pronunțării; inculpatul

nefiind

, deci, în executarea acelei pedepse, statutul

său juridic era de arestat preventiv, situație în care prevederile

art

. 269 alin. (3) C.

pen

. nu

erau incidente.

În atare caz, soluția corectă este aceea a regimului concursului real

de infracțiuni.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia

nr

. 2165 din 30

martie 2005

Prin sentința

nr

. 1029 din 26 august 2004,

Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul T.S. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evadare prevăzută în

art

.

269 alin. (1), cu aplicarea

art

. 37

lit

. a) C.

pen

.

Instanța a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă

anterioară  de 9 ani închisoare, a contopit pedeapsa de 2 ani

aplicată pentru evadare cu alte pedepse pentru fapte concurente cu

aceasta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare

sporită cu un an, în total 10 ani închisoare.

Instanța a reținut că, la 27 iunie 2002, inculpatul a fost

arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat; fiind trimis în judecată și internat la spital sub

pază, a evadat din spital la 25 septembrie 2002.

Curtea de Apel Bucureștii, secția a II-a penală, prin

decizia

nr

. 775 din 18 octombrie 2004 a admis

apelul declarat de inculpat, a desființat sentința și în baza

art.269 alin. (3) C.

pen

., a adăugat pedeapsa de

2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de evadare la cea de 7

ani închisoare aplicată prin sentința

nr

.

55 din 25 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția I

penală, rămasă definitivă la 25 septembrie

2002.

Instanța de apel și-a motivat decizia cu aceea că data

săvârșirii infracțiunii de evadare, 25 septembrie 2002, coincide

cu data rămânerii definitive a sentinței

nr

.

55/2001 a Tribunalului București, secția I penală, astfel

că, având în vedere dispozițiile

art

. 415

alin. (1) C.

proc

.

pen

.

privind caracterul executoriu al hotărârii penale definitive,

instanța a considerat aplicabil

art

. 269 alin.

(3) C.

pen

., pedeapsa pentru infracțiunea de

evadare adăugându-se la pedeapsa  ce se execută.

Recursurile declarate de procuror și

de inculpat sunt fondate.

Art

. 269 alin. (3) C.

pen

.

prevede că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se

adaugă la pedeapsa ce se execută.

Ca atare, acest text de lege se aplică în cazul în care infracțiunea

de evadare s-a săvârșit în timpul executării pedepsei cu

închisoare, nu și în timpul reținerii sau al arestării

preventive.

Dacă pentru fapta care a determinat arestarea preventivă se

pronunță ulterior condamnarea la închisoare, sunt aplicabile

prevederile

art

. 34 C.

pen

.

Din verificarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, se rețin

următoarele:

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința

nr

. 55 din 25 ianuarie 2001, hotărâre rămasă

definitivă prin decizia penală

nr

. 3996 din

25 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală, a condamnat pe  inculpat la 7 ani închisoare.

Aceeași instanță a emis, la 7 octombrie 2002, mandatul de

executare a pedepsei, inculpatul fiind încarcerat la 23 octombrie 2002, deci

ulterior săvârșirii infracțiunii de evadare (25 septembrie

2002);

Rezultă că, la 25 septembrie 2002, dată când inculpatul a

săvârșit infracțiunea  de  evadare, el  era

arestat  preventiv, deoarece hotărârea prin care fusese condamnat

definitiv la 7 ani închisoare la 25 septembrie 2002 nu fusese pusă în

executare, deci nu erau incidente dispozițiile

art

.

269 alin. (3) C.

pen

.

În consecință recursurile au fost

admise, iar cele două pedepse, de 7 și de 2 ani închisoare au fost

contopite potrivit regulilor concursului real de infracțiuni.