ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4084/2011

HOTĂRÂRE
13.12.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4084/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică din 13 decembrie 2011

Prin sentința

comercială nr. 3506 din 17 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial

Mureș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.N.G.C. SRL Luduș,

împotriva pârâtei SC R.V.L. SA Luduș, societate în faliment, reprezentată prin

lichidator S & B L.C. SPPI Tg.Mureș, și în consecință, pârâta a fost

obligată să ridice toate cablurile aferente instalației electrice dezafectate,

existente în interiorul și pe acoperișul clădirii proprietatea reclamantei, iar

în subsidiar, autorizează reclamanta să ridice aceste cabluri pe cheltuiala

pârâtei. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de

pârâtă, care a fost, totodată, obligată la plata sumei de 4.100 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, în baza procesului-verbal de

adjudecare din data de 28 octombrie 2005, reclamanta a devenit proprietara

imobilului care a aparținut pârâtei, căreia îi revine obligația de a ridica

cablurile în litigiu, potrivit art. 1076 C. civ., derivând din obligația de

garanție a vânzătorului, prevăzută de art. 1336 pct. 1, art. 1339 C. civ.

Cu privire la cererea

reconvențională prin care pârâta a invocat un prejudiciu de 54.393 lei,

reprezentând costul remedierii cablurilor deteriorate de reclamantă, prin

distrugerea instalației electrice, s-a reținut că prejudiciul nu este cert,

deoarece cablurile nu mai erau în folosință de un an, așa încât, repunerea lor

sub tensiune necesita lucrări de remediere.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 34/A din 16 mai

2011 a Curții de Apel Târgu Mureș și, în consecință, sentința fost schimbată

în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii reconvenționale,

dispunându-se ca reclamanta să achite suma de 27.196,5 lei, reprezentând

despăgubiri către pârâtă. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele

deciziei s-a reținut, în esență, faptul că reclamanta se face culpabilă prin

aceea că, în mod abuziv, fără a apela la mijloacele juridice, a procedat la

tăierea întregii instalații electrice, fără acordul pârâtei.

De asemenea, și

atitudinea pârâtei a fost abuzivă, prin aceea că nu s-a conformat la

solicitările reclamantei, ulterioare adjudecării,păstrând aceste instalații

nefuncționale.

Reținându-se culpa

comună a celor două părți în litigiu, instanța de apel a acordat jumătate din

suma care a făcut obiectul cererii reconvenționale.

Împotriva deciziei

ambele părți au declarat recurs.

SRL Luduș a solicitat admiterea recursului și, în consecință, respingerea

apelului pârâtei și menținerea sentinței primei instanțe, cu obligarea

intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

recursului se invocă existența unei contrarietăți între dispozitiv și

considerente, prin obligarea reclamantei la despăgubiri pentru îndepărtarea de

pe construcția proprietatea sa a unor conductori electrici despre care s-a reținut

că nu au valoare economică, existând diferență și în legătură cu cuantumul

concret care, apare o dată ca fiind de 27.196 lei, iar în dispozitiv, de

27.196,5 lei.

Recurenta mai susține

că greșit s-a reținut faptul că, adjudecarea imobilului s-a făcut cu excluderea

instalației electrice, ceea ce reprezintă o sarcină care grevează bunul, cu

ignorarea unei probe, respectiv a adeverinței nr. 10133 din 6 decembrie 2005

emisă de Administrația Finanțelor Publice Luduș conform căreia imobilul vândut

”nu mai este grevat de nici o sarcină” astfel că, din acest motiv nu se poate

reține o conduită ilicită a reclamantei, pe care instanța de apel își motivează

obligarea acesteia la plata despăgubirilor.

Este criticată

decizia din apel și sub aspectul conținutului înscrisului în conformitate cu

care s-a stabilit cuantumul sumei, susținându-se că oferta SISE Electrica

Transilvania Sud nu cuantifică și nu ține cont de prejudiciul încercat de

pârâtă prin tăierea conductorilor electrici care traversau clădirea

proprietatea reclamantei și care potrivit instanței de apel nu aveau utilitate

funcțională și nici valoare economică, ci, cuantifică costurile totale privind

o eventuală operațiune de repunere în funcțiune a instalației electrice de pe

întreaga platformă industrială.

Sub aspectul

răspunderii civile delictuale, recurenta susține că în mod greșit, prin

aplicarea greșită a legii s-a reținut existența prejudiciului, stabilind

răspunderea reclamantei pe ideea de culpă comună, întrucât nu s-a dovedit că

instalația electrică era funcțională în momentul îndepărtării conductorilor, și

nici interesul pârâtei ori al unui terț de a proceda la repunerea în funcțiune

a acesteia, ci, mai mult, s-a făcut dovada vânzării acestor conductori la

licitație publică organizată de lichidatorul judiciar la data de 17 decembrie

2010, data pronunțării sentinței de către prima instanță.

declarat, pârâta SC R.V.L. SA societate în faliment, reprezentată prin

lichidator S&B L.C. SPPI Tg.Mureș și S.T. –practician în insolvență, a

solicitat modificarea în parte a deciziei comerciale nr. 34/A din 16 mai 2010,

în sensul admiterii apelului său și respingerii, în consecință, a cererii de

chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.T.N.G.C. SRL Luduș, admiterii

cererii reconvenționale, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 54.393,01

lei reprezentând prejudiciul cauzat prin dezafectarea și aducerea în stare de

neîntrebuințare a instalației electrice proprietatea pârâtei, cu cheltuieli de

judecată.

O primă critică are

în vedere motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și se susține

că, instanța de apel nu argumentează menținerea soluției instanței de fond cu

privire la acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.N.G.C. SRL Luduș, și nu analizează

motivele de apel în legătură cu acest aspect și care se referă la schimbarea de

către prima instanță a temeiului de drept pe care reclamanta și-a fundamentat

acțiunea, din obligație de a face, prevăzută de art. 1077 C. civ., în cea de a

nu face, prevăzută de art. 1076 C. civ.

A doua critică

vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în dezvoltarea

căruia, în privința cererii principale, recurenta repune în discuție

modalitatea de apreciere a probațiunii de către instanțele de fond în legătură

cu concluzia caracterului inutil al instalației electrice, la care s-a ajuns.

Sub aspectul modului

de soluționare a cererii reconvenționale se arată că admiterea în parte a

acesteia este nelegală în raport de principiul reparării integrale a

prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a reclamantei, principiu fundamentat pe

răspunderea civilă delictuală.

În concret se susține

că prejudiciul a fost dovedit în întregime, iar stabilirea culpei comune ca

fundament al diminuării cuantumului acestuia este în contradicție cu probele

dosarului, cu faptul că, în cursul urmăririi penale a reprezentantului societății

reclamante, în legătură cu dezafectarea instalației electrice a pârâtei, acesta

a fost de acord cu repararea prejudiciului.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta-intimată SC R.V.L. SA Luduș, prin lichidator S&B

L.C. SPPI Tg.Mureș și S.T. –practician în insolvență, a solicitat respingerea

recursului declarat de reclamanta SC A.T.N.G.C. SRL Luduș, cu obligarea

acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În apărare susține

că, instanța de apel a stabilit fără echivoc culpa reclamantei la săvârșirea

faptei de tăiere a instalației electrice proprietatea pârâtei și că, nu există

nici o contrarietate între considerentele si dispozitivul deciziei.

Recunoașterile

administratorului societății reclamante în cursul urmăririi penale, în legătură

cu dezafectarea instalației electrice a pârâtei, care a fost de acord cu

repararea prejudiciului, sunt de natură să înlăture orice susținere în legătură

cu inexistența acestuia.

De asemenea, arată că

nu prezintă relevanță soarta actuală a cablurilor, din perspectiva culpei

reclamantei și a prejudiciului cauzat la momentul săvârșirii faptei ilicite.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Reclamanta SC A.T.N.G.C.

SRL Luduș a achiziționat de la pârâta SC R.V.L. SA Luduș, în insolvență, prin

licitație publică, un imobil (hală) pe care s-a aflat amplasată o instalație

electrică proprietatea pârâtei, și pe care aceasta a refuzat să o ridice, în

pofida solicitărilor scrise repetate ale societății reclamante.

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la

ridicarea acestor instalații electrice, iar în caz de refuz, obligația

alternativă de a fi autorizată reclamanta să efectueze această operațiune.

Cu toate acestea,

anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești reclamanta a procedat la

tăierea instalației electrice, faptă ce a făcut obiectul cercetării penale în

dosarul nr. 888/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș și în urma

căreia administratorul SC A.T.N.G.C. SRL a fost scos de sub urmărirea penală

pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, recunoscând însă fapta și

angajându-se la recuperarea prejudiciului cauzat SC R.V.L. SA.

În prezent, instalația

electrică a făcut obiectul vânzării la licitație publică, astfel încât

criticile pârâtei în legătură cu neargumentarea menținerii soluției cu privire

la acțiunea principală, cu ocazia judecării apelului nu mai prezintă interes și

nu ar putea conduce la pronunțarea altei soluții care, sub acest aspect să

afecteze interesul recurentei-pârâte, privit prin prisma caracteristicilor pe

care acesta trebuie să le îmbrace: personal, direct, actual și legitim.

În ceea ce privește

cererea reconvențională se va reține că dezlegarea dată acesteia prin decizia

de apel este legală, în sensul reținerii culpei comune a părților la producerea

prejudiciului.

Astfel, potrivit art.

998 C. civ., ”orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe

acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 C.

civ., ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta

sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.

Pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale se cere existența unui prejudiciu, a unei fapte

ilicite, raportul de cauzalitate dintre acestea, precum și existența vinovăției

celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența

cu care a acționat.

S-a relevat în speță,

producerea unui prejudiciu patrimonial în cuantum de 54.393,01 lei, care s-a

dovedit cert, în patrimoniul pârâtei, dincolo de orice neconcordanță semnalată

de recurenta-reclamantă între anumite aspecte reținute în considerentele

deciziei, cu cele din dispozitiv.

În ceea ce privește

criticile legate de cuantumul concret al sumei stabilite cu acest titlu se va

reține că acestea nu vor putea fi valorificate în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. deoarece interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt,

precum la fel constituie și critica legată de neacordarea relevanței necesare

unei probe din dosar în legătură cu lipsa grevării de sarcini a imobilului.

Prejudiciul s-a

datorat însă culpei comune a părților, reținându-se corect, pe de o parte, inacțiunea

pârâtei de a ridica instalația electrică de pe proprietatea reclamantei, la

solicitările exprese ale acesteia, iar pe de altă parte, fapta ilicită a

reclamantei de a proceda la tăierea efectivă a instalației, proprietatea

pârâtei, fără acordul acesteia și în lipsa unei autorizări judecătorești în

acest sens.

Raportul de

cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită este evident, iar, în legătură cu

vinovăția, așa cum s-a reținut anterior, la ponderea prejudiciului a concurat,

pe lângă fapta ilicită a reclamantei, și aceea a pârâtei.

Din această

perspectivă, atât criticile pârâtei privind încălcarea principiului reparării

integrale a prejudiciului, cât și cele ale reclamantei cu privire la reținerea

eronată a culpei sale sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat,

toate elementele răspunderii civile delictuale sunt prezente în speță și au

fost analizate în mod legal de către instanța de apel, în raport de dispozițiile

art. 998, art. 999 C. civ.

În acest mod s-a

răspuns unitar criticilor cuprinse în cele două recursuri care, pe lângă

aspecte ce țin de legalitatea soluției pronunțate au relevat și aspecte legate

de temeinicia acesteia și care nu au putut face obiect al analizei în prezentul

recurs, după cum s-a menționat.

Nefiind deci, fondate

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

potrivit celor mai sus reținute, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se

vor respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.T.N.G.C. SRL și pârâta SC

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanta SC A.T.N.G.C. SRL LUDUȘ și de pârâta SC R.V.L. SA PRIN

&

B L.C. SPRL TG. MUREȘ împotriva deciziei nr.

34/A din 16 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Tg. Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2406/2011
și pârâta SC E. SA, în faliment, reprezentată de lichidatorul judiciar desemnat în producerea insolvenței sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesual active a reclamantei și al dezlegării pe fondul cauzei. Prin Decizia nr
ÎCCJ 2011-06-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2289/2011
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 aprilie 2009, reclamanții B.S.F. și B.S. au chemat
ÎCCJ 2007-03-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1116/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 392 din 10 martie 2006, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea promovată de r
ÎCCJ 2010-02-05
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 451/2010
mai stabilit că la data de 20 decembrie 2001, data recepționării lucrărilor, reclamanta pârâtă reconvențional datora pârâtei reconvențional suma de 44.104 lei reprezentând penalități, sumele datorare fiind compensate. În urma compensării, p
ÎCCJ 2011-12-08
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4029/2011
Ședința publică de la 8 decembrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2334 din 1 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul
Sursă