ÎCCJ, decizie (scj.ro #83107)

Competență funcțională. Conflict negativ de competență Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor. Index alfabetic: competență materială - competență funcțională - conflict negativ de competență - răspundere civilă delictuală C. proc . civ ., art. 20 pct. 2, art. 22 alin. (3) Conform art. 20 pct. 2 C . proc . civ . există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Faptul că declinarea se face între secția civilă a unui tribunal și o judecătorie, care la rândul său își declină competența în favoarea aceluiași tribunal dar către secția comercială din cadrul acestuia, nu impune concluzia unor declinări succesive și nereciproce de competență care ar face inaplicabilă procedura regulatorului de competență, deoarece secția comercială a tribunalului nu reprezintă o instanță de sine stătătoare în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci intră în compunerea tribunalului din care face parte, nefiind înființată ca un tribunal (instanță) specializat potrivit art. 126 alin. (5) din Constituție și art. 37 din Legea nr. 304/2004 republicată.

Secția comercială, Decizia nr. 3646 din 2 noiembrie 2010 Reclamanții M.N.F. și M.I. au solicitat prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, formulată în contradictoriu cu pârâții C.E.C. SA București, B.A. - consilier juridic la Sucursala C.E .C. Bank – Cluj Napoca , SC T.I.G. SRL Cluj Napoca , Biroul Executorului Judecătoresc M.B. – Cluj Napoca și S.M.R. obligarea pârâtei CEC SA Bank în solidar cu ceilalți pârâți la plata unei despăgubiri de 80.000 euro ca urmare a prejudiciului creat reclamanților prin manoperele frauduloase săvârșite cu ocazia executării silite, prin vânzare la licitație publică, a apartamentului proprietatea lor.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală invocând în drept dispozițiile art. 998, 999 și 1000 alin. (1) C.civ . Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 920 pronunțată la 18 iunie 2009, și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj– Napoca , reținând că în raport de valoarea obiectului acțiunii sub 500.000 lei, competența materială revine Judecătoriei conform art. 1 pct. 1 C . proc . civ ., tribunalul având competență ca primă instanță în materie civilă în procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.(…) Judecătoria Cluj-Napoca, astfel învestită, și-a declinat la rândul său competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, cu motivarea că obligațiile consecutive angajării răspunderii delictuale ale unui comerciant, în speță CEC – Bank SA sunt de natură comercială în condițiile art. 4 din Codul comercial, iar natura comercială a răspunderii atrage aplicarea legii comerciale tuturor părților.(…) Prin aceeași sentință Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că deși a fost investită prin declinare de competență de către Tribunalul București, și la rândul său și-a declinat competența, în cauză nu se impune constatarea unui conflict negativ de competență,

deoarece între cele două instanțe din cadrul Tribunalului București există o diferență de competență funcțională. Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, primind cauza urmare ultimei declinări de competență, prin Încheierea dată în ședința publică din data de 1 iunie 2010, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc . civ ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență ivit între Tribunalul București și Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind că legiuitorul a avut în vedere conflictul ivit între două sau mai multe instanțe, fără a diferenția pe criterii funcționale.

Înalta Curte, examinând hotărârile declinatorii de competență pronunțate de Tribunalul București, Secția civilă, și Judecătoria Cluj-Napoca și Încheierea de înaintare a dosarului dată de Tribunalul București, Secția comercială, a constatat următoarele: În cauză există un conflict negativ de competență în sensul statuat de art. 20 pct. 2 C . proc . civ . ivit între două instanțe judecătorești de grade diferite, respectiv Tribunalul București și Judecătoria Cluj-Napoca care s-au declarat deopotrivă necompetente să soluționeze pricina pronunțând hotărâri irevocabile de declinare de competență reciproce.

Împrejurarea că declinarea s-a făcut pe traseul Tribunalul București, Secția civilă, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, care la rândul său și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, Secția comercială, nu impune concluzia unor declinări succesive și nereciproce de competență care ar face inaplicabilă procedura regulatorului de competență, deoarece Secția comercială a Tribunalului București nu reprezintă o instanță de sine stătătoare în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci intră în compunerea Tribunalului București, din care face parte, nefiind înființată ca un tribunal (instanță) specializat potrivit art. 126 alin. (5) din Constituție și art. 37 din Legea nr. 304 /2004 republicată.

Cum cele două instanțe aflate în conflict de jurisdicție se găsesc în circumscripțiile a două Curți de apel diferite, respectiv Curtea de Apel București și Curtea de Apel Cluj, competența de soluționare a conflictului revine Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit art. 22 alin. (3) C. proc . civ . În raport de valoarea obiectului litigiului și natura acestuia Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București – ca litigiu civil. În ce privește natura și valoarea obiectului litigiului care determină în mod obiectiv competența materială sau de atribuțiune a instanței în soluționarea cauzei, reclamanții invocă săvârșirea unor manopere frauduloase de către pârâți cu ocazia punerii în executare silită a unui titlu executoriu, executare silită realizată prin vânzarea la licitație publică a unui apartament proprietatea lor, fapte care în opinia lor le-au produs un prejudiciu material.

Totodată, reclamanții precizează in terminis că nu contestă contractele de credit în baza cărora s-a pornit executarea silită și nici executarea însăși, prin acțiunea formulată urmărind repararea prejudiciului suferit prin faptele ilicite comise de părți, prejudiciu estimat la 80.000 euro. În drept, reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 998-999 și 1000 alin. (1) C. civ . și pe art. 488- 571 C . civ . referitoare la urmărirea silită asupra bunurilor imobile.

Rezultă din motivele de fapt și de drept pe care reclamanții se întemeiază că natura litigiului este esențialmente civilă, dreptul subiectiv a cărui valorificare o solicită vizând repararea prejudiciului suferit prin faptele ilicite imputate pârâților, fapte comise potrivit reclamanților cu ocazia vânzării la licitație publică a imobilului proprietatea lor, pârâții chemați în judecată ca persoane implicate în vânzarea la licitație având calitatea de creditor, evaluator, executor judecătoresc și adjudecatar.

Prezența în cauză în calitate de pârâți a două societăți comerciale și împrejurarea că titlul ce s-a pus în executare derivă dintr-un raport de drept comercial nu atrage competența jurisdicției comerciale potrivit dispoziției de principiu cuprinsă în art. 56 din Codul comercial după care ,,atunci când acțiunea este comercială numai pentru una din părți, acțiunile ce derivă dintr-însul sunt de competența jurisdicției comerciale”, deoarece faptele delictuale imputate părților nu pot fi calificate comerciale nici obiectiv, nici subiectiv. Reclamanții nu pun în discuție obligațiile asumate prin contractele de credit și îndreptățirea creditorului societate comercială de a solicita executarea silită ci o anumită conduită pe care o consideră ilicită și abuzivă a părților implicate în vânzarea la licitație, conduită pe care o circumscriu raporturilor de prietenie și intereselor subiective dintre evaluator, executor judecătoresc, creditor și adjudecatar.

Altfel spus, faptele ilicite imputate, ca izvor al răspunderii delictuale, prin natura lor și scopul urmărit sunt străine comerțului și obligațiilor unui comerciant pentru a fi calificate fapte subiective în sensul art. 4 din Codul comercial de natură să atragă jurisdicția comercială. Împrejurarea că faptele ilicite s-au săvârșit, potrivit reclamanților în faza de executare silită a unui titlu executoriu comercial, nu impune concluzia, de plano, că obligația izvorâtă din comiterea acestor fapte în temeiul răspunderii delictuale, în sarcina pârâților comercianți este de natură comercială dacă faptele prin conținutul lor sunt de natură civilă, fiind străine de activitatea unui comerciant.

Distinct de acestea, dispozițiile cu privire la executarea silită cuprinse în Cartea a-V-a din Codul de procedură civilă la care reclamanții fac trimitere în argumentarea cererii lor, se aplică oricăror raporturi execuționale , indiferent de calitatea părților participante și de natură civilă sau comercială a titlului executoriu, fiind comune tuturor executărilor silite, după cum și participanții la executările silite sunt aceiași indiferent de natura titlului executoriu. Prin urmare, comerciantul creditor participant în această calitate la executare silită este supus dispozițiilor generale comune cuprinse în Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, dispoziții esențialmente civile, iar eventuale fapte ilicite săvârșite în această calitate de creditor nu pot fi calificate ca fiind în legătură cu comerțul său.

Așa fiind, natura civilă a cauzei și valoarea obiectului de sub 500.000 lei atrage potrivit art. 1 C . proc . civ . cu referire la art. 2 pct. 1 lit. a) competența materială a judecătoriei ca primă instanță.(…) Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte a pronunțat regulatorul de competență în cauza de față în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, ca litigiu civil.