ÎCCJ, decizie (scj.ro #83107)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83107) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competență
funcțională. Conflict negativ de competență
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența
instanțelor.
Index alfabetic: competență materială
-
competență
funcțională
-
conflict
negativ de competență
-
răspundere
civilă delictuală
C.
proc
.
civ
., art. 20 pct. 2, art. 22 alin. (3)
Conform art. 20 pct.
2 C
.
proc
.
civ
. există
conflict de competență când două sau mai multe instanțe,
prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca
aceeași pricină.
Faptul că
declinarea se face între secția
civilă a unui tribunal și o judecătorie, care la rândul său
își declină competența în favoarea aceluiași tribunal dar
către secția comercială din cadrul acestuia, nu impune concluzia
unor declinări succesive și nereciproce de competență care
ar face inaplicabilă procedura regulatorului de competență,
deoarece secția comercială a tribunalului nu reprezintă o
instanță de sine stătătoare în sensul art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci intră în
compunerea tribunalului din care face parte, nefiind înființată ca un
tribunal (instanță) specializat potrivit art. 126 alin. (5) din
Constituție și art. 37 din Legea nr. 304/2004 republicată.
Secția comercială, Decizia nr. 3646 din 2 noiembrie 2010
Reclamanții M.N.F.
și M.I. au solicitat prin acțiunea introductivă
înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a
civilă, formulată în contradictoriu cu pârâții C.E.C. SA
București, B.A. - consilier juridic
la Sucursala
C.E
.C. Bank – Cluj
Napoca
, SC T.I.G. SRL Cluj
Napoca
,
Biroul Executorului Judecătoresc M.B. – Cluj
Napoca
și S.M.R. obligarea
pârâtei CEC SA
Bank în solidar cu ceilalți pârâți la plata unei despăgubiri de
80.000 euro ca urmare a prejudiciului creat reclamanților prin manoperele
frauduloase săvârșite cu ocazia executării silite, prin vânzare
la licitație publică, a apartamentului proprietatea lor.
Reclamanții
și-au întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă
delictuală invocând în drept dispozițiile art. 998, 999 și 1000
alin. (1)
C.civ
.
Tribunalul
București, Secția a IV-a civilă, prin sentința civilă
nr. 920 pronunțată la 18 iunie 2009, și-a declinat
competența materială de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Cluj–
Napoca
, reținând că
în raport de valoarea obiectului acțiunii sub 500.000 lei, competența
materială revine Judecătoriei conform art. 1 pct.
1 C
.
proc
.
civ
., tribunalul având competență ca
primă instanță în materie civilă în procesele și
cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.(…)
Judecătoria
Cluj-Napoca, astfel învestită, și-a declinat la rândul său
competența materială de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București,
Secția
a VI-a comercială, cu motivarea că obligațiile consecutive
angajării răspunderii delictuale ale unui comerciant, în
speță CEC – Bank SA sunt de natură
comercială în condițiile art. 4 din
Codul comercial, iar natura comercială a răspunderii atrage aplicarea
legii comerciale tuturor părților.(…)
Prin aceeași
sentință Judecătoria Cluj-Napoca a apreciat că deși a
fost investită prin declinare de competență de către
Tribunalul București, și la rândul său și-a declinat
competența, în cauză nu se impune constatarea unui conflict negativ
de competență, deoarece între cele două instanțe din cadrul
Tribunalului București există o diferență de
competență funcțională.
Tribunalul
București, Secția a VI-a comercială, primind cauza urmare
ultimei declinări de competență, prin Încheierea dată în
ședința publică din data de 1 iunie 2010, în temeiul art. 22
alin. (3) C.
proc
.
civ
., a
înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în
vederea soluționării conflictului de competență ivit între
Tribunalul București și
Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind
că legiuitorul a avut în vedere conflictul ivit între două sau mai
multe instanțe, fără a diferenția pe criterii
funcționale.
Înalta Curte, examinând
hotărârile declinatorii de competență pronunțate de
Tribunalul București, Secția civilă, și Judecătoria
Cluj-Napoca și Încheierea de înaintare a dosarului dată de Tribunalul
București, Secția comercială, a constatat următoarele:
În cauză
există un conflict negativ de competență în sensul statuat de
art. 20 pct.
2 C
.
proc
.
civ
. ivit între
două instanțe judecătorești de grade diferite, respectiv
Tribunalul București și Judecătoria Cluj-Napoca care s-au
declarat deopotrivă necompetente să soluționeze pricina
pronunțând hotărâri irevocabile de declinare de competență
reciproce.
Împrejurarea că
declinarea s-a făcut pe traseul Tribunalul București, Secția
civilă, în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, care la rândul său
și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, Secția
comercială, nu impune
concluzia
unor declinări succesive și nereciproce de competență care
ar face inaplicabilă procedura regulatorului de competență,
deoarece
Secția comercială a
Tribunalului București nu reprezintă o instanță de sine
stătătoare în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, ci intră în compunerea Tribunalului
București, din care face parte, nefiind înființată ca un
tribunal (instanță) specializat potrivit art. 126 alin. (5) din
Constituție și art. 37 din Legea nr. 304 /2004 republicată.
Cum cele două
instanțe aflate în conflict de jurisdicție se găsesc în
circumscripțiile a două Curți de apel diferite, respectiv Curtea
de Apel București și Curtea de Apel Cluj, competența de
soluționare a conflictului revine Înaltei Curți de Casație
și Justiție potrivit art. 22 alin. (3) C.
proc
.
civ
.
În raport de valoarea
obiectului litigiului și natura acestuia Înalta Curte a stabilit
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Sector 3 București – ca litigiu civil.
În ce privește
natura și valoarea obiectului litigiului care determină în mod
obiectiv competența materială sau de atribuțiune a
instanței în soluționarea cauzei, reclamanții invocă
săvârșirea unor manopere frauduloase de către pârâți cu
ocazia punerii în executare silită a unui titlu executoriu, executare
silită realizată prin vânzarea la licitație publică a unui
apartament proprietatea lor,
fapte care
în opinia lor le-au produs un prejudiciu material.
Totodată,
reclamanții precizează in
terminis
că
nu contestă contractele de credit în baza cărora s-a pornit
executarea silită și nici executarea însăși, prin
acțiunea formulată urmărind repararea prejudiciului suferit prin
faptele ilicite comise
de părți,
prejudiciu estimat la 80.000 euro.
În drept,
reclamanții își întemeiază cererea pe dispozițiile art.
998-999 și 1000 alin. (1) C.
civ
. și pe
art. 488-
571 C
.
civ
. referitoare la urmărirea silită asupra
bunurilor imobile.
Rezultă din
motivele de fapt și de drept pe care reclamanții se întemeiază
că natura litigiului este esențialmente civilă, dreptul
subiectiv a cărui valorificare o solicită vizând repararea
prejudiciului suferit prin faptele ilicite imputate pârâților, fapte
comise potrivit reclamanților cu ocazia vânzării la licitație
publică a imobilului proprietatea lor, pârâții chemați în
judecată ca persoane implicate în vânzarea la licitație având
calitatea de creditor, evaluator, executor judecătoresc și
adjudecatar.
Prezența în
cauză în calitate de pârâți a două societăți
comerciale și împrejurarea că titlul ce s-a pus în executare
derivă dintr-un raport de drept comercial nu atrage competența
jurisdicției comerciale potrivit dispoziției de principiu
cuprinsă în art. 56 din Codul comercial după care ,,atunci când
acțiunea este comercială numai pentru una din părți,
acțiunile ce derivă
dintr-însul
sunt de
competența jurisdicției comerciale”, deoarece faptele delictuale
imputate părților nu pot fi calificate comerciale nici obiectiv, nici
subiectiv.
Reclamanții nu pun în discuție
obligațiile asumate prin contractele de credit și îndreptățirea
creditorului societate comercială de a solicita executarea silită ci
o anumită conduită pe care o consideră ilicită și
abuzivă a părților implicate în vânzarea la licitație, conduită
pe care o circumscriu raporturilor de prietenie și intereselor subiective
dintre evaluator, executor judecătoresc, creditor și adjudecatar.
Altfel spus, faptele ilicite imputate, ca izvor al
răspunderii delictuale, prin natura lor și scopul urmărit sunt
străine comerțului și obligațiilor unui comerciant
pentru a fi calificate fapte subiective în
sensul art. 4 din Codul comercial de natură să atragă
jurisdicția comercială.
Împrejurarea că faptele ilicite s-au
săvârșit, potrivit reclamanților în faza de executare
silită a unui titlu executoriu comercial, nu impune concluzia, de plano,
că obligația izvorâtă din comiterea acestor fapte în temeiul
răspunderii delictuale, în sarcina pârâților comercianți este de
natură comercială dacă faptele prin conținutul lor sunt de natură
civilă, fiind străine de activitatea unui comerciant.
Distinct de acestea, dispozițiile cu privire la
executarea silită cuprinse în Cartea
a-V-a
din
Codul de procedură civilă la care reclamanții fac trimitere în
argumentarea cererii lor, se aplică oricăror raporturi
execuționale
, indiferent de calitatea
părților participante și de natură civilă sau
comercială a titlului executoriu, fiind comune tuturor executărilor
silite, după cum și participanții la executările silite
sunt aceiași indiferent de natura titlului executoriu.
Prin urmare, comerciantul creditor participant în
această calitate la executare silită este supus dispozițiilor
generale comune cuprinse în Cartea a V-a din Codul de procedură
civilă, dispoziții esențialmente civile, iar eventuale fapte
ilicite săvârșite în această calitate de creditor nu pot fi
calificate ca fiind în legătură cu comerțul său.
Așa fiind, natura
civilă a cauzei și valoarea obiectului de sub 500.000 lei atrage
potrivit art.
1 C
.
proc
.
civ
. cu referire la
art. 2 pct. 1 lit. a) competența materială a judecătoriei ca primă
instanță.(…)
Pentru considerentele ce preced,
Înalta Curte a pronunțat regulatorul de competență în cauza de
față în favoarea Judecătoriei Sector 3 București, ca
litigiu civil.