ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2895/2012

Ședința publică de la 30 mai 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T.L.C.S. SRL Mogoșoaia prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență T.G. a chemat-o în pe pârâta SC N. SRL Oradea pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunțe instanța de judecată să o oblige să-i predea turnurile F 110 - T 60 - C 16 în valoare de 186.483,64 lei și SVF 40/9 în valoare de 76.068,14 lei, sau în cazul când nu vor putea fi predare să-i restituie contravaloarea acestora.

Tribunalul Bihor, secția comercială, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă să predea reclamantei tumul F 110 - T 60 - C 16 (proiect UNISAT) sau în caz de imposibilitate de predare contravaloarea acestuia de 186.483,64 lei, turn care face obiectul facturii nr. 0001846 din 10 octombrie 2008 precum și turnul SVF 40/9 sau în caz de imposibilitate de predare contravaloarea acestuia de 76.068,14 lei, turn care face obiectul facturii nr. 0002099 din 30 octombrie 2008 și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, așa cum rezultă din sentința nr. 928/COM/2010 a Tribunalului Bihor, secția comercială.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta a emis pe numele reclamantei facturile nr. 0001846 în valoare de 186.483,64 lei, respectiv nr. 0002099 în valoare de76.068,14 lei reprezentând contravaloare turn F 110 - T 60 - C 12, și respectiv, turn SVF 40/9 și că s-a încheiat procesul - verbal de intrare în custodie prin care s-a prevăzut că produsele cuprinse în factura nr. 0001846 din 10 octombrie 2008 rămân în custodia pârâtei până la data la care se va stabili de comun acord, procesul - verbal fiind semnat doar de către pârâtă. De asemenea a reținut instanța că prin ordonanța nr. 681/COM/2009 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei SC N. SRL Oradea și a fost somată debitoarea SC T.C.S.

SRL să-i achite suma de 297.870,76 lei preț determinat conform anexelor printre care și pentru produsele din factura nr. 1846 din 10 octombrie 2008, deși reclamanta a achitat avansul pentru aceste produse. A mai reținut instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada plăților, dar se are în vedere că societatea este în insolvență și lichidatorul judiciar, care a formulat acțiunea nu deține toate actele societății. Împotriva acestei hotărâri pârâta SC N. SRL. Oradea a declarat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 100/C/2011-A Prin această decizie a fost schimbată sentința primei instanțe, în sensul că s-a respins acțiunea ca nefondată, fiind respinsa și cererea privind cheltuielile de judecată, în apel.

Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că pe tot parcursul soluționării cauzei, pârâta vânzătoare a invocat excepția de neexecutare a contractului susținând că nu poate fi obligată să predea turnurile atâta timp cât cumpărătoarea reclamantă nu a achitat nici măcar avansul. A mai reținut instanța că faptul că aflarea reclamantei în procedura de insolvență nu prezintă o scuză pentru lichidator în nedovedirea efectuării plății, iar plata celor două facturi nu poate fi dedusă în niciun caz din faptul că societatea creditoare SC N. SRL. Oradea nu s-ar fi înscris cu contravaloarea celor două facturi la masa credală, prezumându-se că a recunoscut implicit achitarea acestora.

De asemenea, instanța a constatat demersul legal al creditorului din perspectiva art. 87 din Legea insolvenței, privind stornarea celor două facturi și a calificat acțiunea ca fiind una personală, astfel că instanța de fond era îndrituită să analizeze excepția de neexecutare a contractului invocată de partea adversă pentru a paraliza acțiunea reclamantei. Reținând că pârâta intimată a stornat facturile reprezentând contravaloarea celor două turnuri, renunțând a se înscrie la masa credală a debitoarei falite, instanța de apel a constatat că acțiunea în predarea celor două turnuri este neîntemeiată, în caz contrar fiind înfrânt caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor din contractele sinalagmatice.

La data de 12 decembrie 2011 reclamanta SC T.C.S. SRL Mogoșoaia a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond menținerea soluției primei instanțe. A invocat în susținerea recursului art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că instanța de apel nu a reținut motivele sale din notele de ședință din data de 3 noiembrie 2011 și 22 septembrie 2011, că în conformitate cu dispozițiile art. 1295 C. civ. vinderea este perfectă că procesele - verbale de lăsare în custodie a turnurilor dovedesc că reclamanta este proprietara acestora.

De asemenea a susținut că instanța a interpretat greșit art. 87 din Legea insolvenței, instanța extinzând reglementarea bunurilor aflate în tranzit la situația bunurilor lăsate în custodie de către proprietar, invocând paragraful II din același articol potrivit căruia „dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera prețul prin înscrierea creanței sale în tabelul de creanță", fiind greșită procedura stornării facturilor și că însăși intimata a recunoscut plata parțială din factura nr. 1846 din 10 octombrie 2009, așa cum rezultă din Ordonanța nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor. Intimata a formulat întâmpinare susținând că ordonanța comercială nr. 681/COM/2009 prin care a fost somată debitoarea SC T.C.S.

SRL Mogoșoaia la suma de 297.870,76 lei reprezentând contravaloarea celor două turnuri, nu a fost executată, astfel că facturile nr. 1846 din 31 octombrie 2008 și nr. 2099 din 30 octombrie 2008 nu au fost achitate, reclamanta neavând niciun drept de restituire a turnurilor sau sumelor solicitate, iar procesul - verbal de custodie care nu a fost semnat de cumpărătoare, demonstrează doar că pârâta a fost pregătită să predea bunurile și nefiind semnat de ambele părți nu produce efecte juridice. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate poate fi făcută dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Textul precitat supune analizei trei ipoteze: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină; motivele hotărârii recurate sunt contradictorii; hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii In cererea de recurs reclamanta a invocat faptul că instanța nu a reținut argumentele din notele de ședință depuse la dosarul cauzei pentru termenul din data de 3 noiembrie 2011 și 22 septembrie 2011, invocând astfel, ipoteza necuprinderii în considerente a motivelor pe care se sprijină soluția.

Este de reținut că prin notele de ședință precitate, reclamanta a susținut aceleași probleme invocate în acțiunea și apărarea sa, referitoare la imposibilitatea prezentării înscrisurilor doveditoare efectuării plății, respectiv, la facturile nr. 0001846 și nr. 0002099, ordonanța comercială nr. 68l/COM/2009, procesul - verbal de custodie, înscrierea pârâtei la masa credală cu suma de 35.318,98 lei plus penalități, probleme care au fost analizate în considerente de instanța de apel, chiar dacă nu a făcut referire directă la aceste note de ședință. Ca urmare acest motiv nu se poate reține întrucât instanța de apel a analizat probatoriile din dosar, a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, normele legale incidente și aplicarea lor în speță, s-a pronunțat cu privire la apărările reclamantei menționate și în notele de ședință invocate, soluția exprimată în dispozitiv fiind susținuta în considerente.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea recurată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Recurenta critică aplicarea art. 1295 C. civ., art. 87 din Legea insolvenței și lipsa analizei documentelor aflate la dosar, cu referire la contract, facturi, ordonanța nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor, proces - verbal de intrare în custodie. Înalta Curte constată că în hotărârea recurată instanța de apel face trimitere la dispozițiile art. 87 din Legea insolvenței făcând o analogie a încadrării juridice a situației de fapt cu reglementarea dată de dispozițiile textului mai sus menționat privind bunul mobil vândut debitorului neplătit acestuia, anterior deschiderii procedurii insolvenței, care permite denunțarea unilaterală a contractului de vânzare - cumpărare în concordanță cu art. 969 alin. (2) C. civ.

și care dă posibilitatea stornării facturilor emise în executarea contractului în contextul în care nu s-a făcut dovada că la data intrării în insolvență debitorul a efectuat plata bunurilor, devenind proprietarul bunurilor. Aceste dispoziții nu contravin prevederilor art. 1295 C. civ., potrivit căruia „vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat", deoarece sunt situații când principiul potrivit căruia strămutarea operează din momentul în care părțile s-au înțeles asupra lucrului și prețului suferă excepții ca în cazul vânzării unui lucru viitor, care urmează a fi fabricat, sau când se permite vânzătorului să revendice bunul vândut și neplătit, dacă cumpărătorul este declarat în stare de faliment, în această ipoteză aflându-ne în speța.

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă analogie și aplicare a art. 87 din Legea insolvenței, incidența art. 1295 C. civ. neavând relevanță în cauză. In contextul dat, este de reținut că reclamanta nu a făcut dovada achitării contravalorii bunurilor conform facturilor nr. 1846/2008 și nr. 2099/2008 și implicit a titlului său de proprietate asupra acestora și că procesul - verbal de custodie nu constituie o dovadă în sensul achitării bunurilor pe de-o parte pentru că acesta nu a fost semnat de ambele părți, nefiind valabil, pe de altă parte un proces verbal de custodie nu constituie titlu de proprietate. De asemenea nu s-a făcut dovada că ordonanța nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor a fost executată, așa încât susținerea recurentei cum că a efectuat plata și că bunurile sunt proprietatea sa nu se justifică, împrejurare față de care corect instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe, respingând acțiunea.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.C.S. PRIN LICHIDATOR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T.G. împotriva deciziei nr. 100/C/2011-A din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.