ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2895/2012

Ședința publică de la 30 mai 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC

T.L.C.S. SRL Mogoșoaia prin lichidator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență T.G. a chemat-o în pe pârâta SC N. SRL Oradea pentru ca prin

hotărârea pe care urma să o pronunțe instanța de judecată să o oblige să-i

predea turnurile F 110 - T 60 - C 16 în valoare de 186.483,64

lei și SVF 40/9 în valoare de 76.068,14 lei, sau

în cazul când nu vor putea

fi predare să-i restituie contravaloarea

acestora.

Tribunalul Bihor,

secția comercială, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă să predea reclamantei

tumul F 110 - T 60 - C 16 (proiect UNISAT) sau în caz de imposibilitate de

predare contravaloarea acestuia de 186.483,64 lei, turn care face obiectul

facturii nr. 0001846 din 10 octombrie 2008 precum și turnul SVF 40/9 sau în caz

de imposibilitate de predare contravaloarea acestuia de 76.068,14 lei, turn

care face obiectul facturii nr. 0002099 din 30 octombrie 2008 și a respins

cererea

privind obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată, așa cum rezultă

din sentința nr. 928/COM/2010

a Tribunalului Bihor, secția comercială.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că

pârâta

a emis pe numele reclamantei facturile nr. 0001846 în valoare de

186.483,64

lei, respectiv nr. 0002099 în valoare de76.068,14 lei reprezentând contravaloare

turn F 110 - T 60 - C 12, și respectiv, turn SVF 40/9 și că s-a încheiat

procesul - verbal de intrare în custodie prin care s-a prevăzut că produsele

cuprinse în factura nr. 0001846 din 10 octombrie 2008 rămân în custodia pârâtei

până la data la care se va stabili de comun acord, procesul - verbal fiind

semnat doar de către pârâtă. De asemenea a reținut instanța că prin ordonanța

nr. 681/COM/2009 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea reclamantei SC N.

SRL Oradea și a fost somată debitoarea SC T.C.S. SRL să-i achite suma de

297.870,76 lei preț determinat conform anexelor printre care și pentru

produsele din factura nr. 1846 din 10 octombrie 2008, deși reclamanta a achitat

avansul pentru aceste produse.

A mai reținut

instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada plăților, dar se are în vedere

că societatea este în insolvență și lichidatorul judiciar, care a formulat

acțiunea nu deține toate actele societății.

Împotriva acestei

hotărâri pârâta SC N. SRL. Oradea a declarat recurs, care a fost admis de

Curtea de Apel Oradea, secția a

II-

a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, prin decizia nr. 100/C/2011-A

Prin această

decizie a fost schimbată sentința primei instanțe, în sensul că s-a respins

acțiunea ca nefondată, fiind respinsa și cererea privind cheltuielile de

judecată, în apel.

Instanța de apel

a reținut în considerentele deciziei că pe tot parcursul soluționării cauzei,

pârâta vânzătoare a invocat excepția de neexecutare a contractului susținând că

nu poate fi obligată să predea turnurile atâta timp cât cumpărătoarea

reclamantă nu a achitat nici măcar avansul.

A mai reținut

instanța că faptul că aflarea reclamantei în procedura de insolvență nu

prezintă o scuză pentru lichidator în nedovedirea efectuării plății, iar plata

celor două facturi nu poate fi dedusă în niciun caz din faptul că societatea

creditoare SC N. SRL. Oradea nu s-ar fi înscris cu contravaloarea celor două

facturi la masa credală, prezumându-se că a recunoscut implicit achitarea

acestora.

De asemenea,

instanța a constatat demersul legal al creditorului din perspectiva art. 87 din

Legea insolvenței, privind stornarea celor două facturi și a calificat acțiunea

ca fiind una personală, astfel că instanța de fond era îndrituită să analizeze

excepția de neexecutare a contractului invocată de partea adversă pentru a

paraliza acțiunea reclamantei.

Reținând că

pârâta intimată a stornat facturile reprezentând contravaloarea celor două

turnuri, renunțând a se înscrie la masa credală a debitoarei falite, instanța

de apel a constatat că acțiunea în predarea celor două turnuri este

neîntemeiată, în caz contrar fiind înfrânt caracterul reciproc și

interdependent al obligațiilor din contractele sinalagmatice.

La data de 12

decembrie 2011 reclamanta SC T.C.S. SRL Mogoșoaia a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot

a deciziei atacate, iar pe fond menținerea soluției primei instanțe.

A invocat în

susținerea recursului art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că instanța

de apel nu a reținut motivele sale din notele de ședință din data de 3

noiembrie 2011 și 22 septembrie 2011, că în conformitate cu dispozițiile art.

1295 C. civ. vinderea este perfectă că procesele - verbale de lăsare în

custodie a turnurilor dovedesc că reclamanta este proprietara acestora.

De asemenea a

susținut că instanța a interpretat greșit art. 87 din Legea insolvenței,

instanța extinzând reglementarea bunurilor aflate în tranzit la situația

bunurilor lăsate în custodie de către proprietar, invocând paragraful

II

din același

articol potrivit căruia „dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va

putea recupera prețul prin înscrierea creanței sale în tabelul de

creanță", fiind greșită procedura stornării facturilor și că însăși

intimata a recunoscut plata parțială din factura nr. 1846 din 10 octombrie

2009, așa cum rezultă din Ordonanța nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor.

Intimata a

formulat întâmpinare susținând că ordonanța comercială nr. 681/COM/2009 prin

care a fost somată debitoarea SC T.C.S. SRL Mogoșoaia la suma de 297.870,76 lei

reprezentând contravaloarea celor două turnuri, nu a fost executată, astfel că

facturile nr. 1846 din 31 octombrie 2008 și nr. 2099 din 30 octombrie 2008 nu

au fost achitate, reclamanta neavând niciun drept de restituire a turnurilor

sau sumelor solicitate, iar procesul - verbal de custodie care nu a fost semnat

de cumpărătoare, demonstrează doar că pârâta a fost pregătită să predea

bunurile și nefiind semnat de ambele părți nu produce efecte juridice.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 304

pct. 7 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate poate fi făcută dacă nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Textul precitat

supune analizei trei ipoteze: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină; motivele hotărârii recurate sunt contradictorii; hotărârea cuprinde

motive străine de natura pricinii

In cererea de

recurs reclamanta a invocat faptul că instanța nu a reținut argumentele din

notele de ședință depuse la dosarul cauzei pentru termenul din data de 3

noiembrie 2011 și 22 septembrie 2011, invocând astfel, ipoteza necuprinderii în

considerente a motivelor pe care se sprijină soluția.

Este de reținut

că prin notele de ședință precitate, reclamanta a susținut aceleași probleme

invocate în acțiunea și apărarea sa, referitoare la imposibilitatea prezentării

înscrisurilor doveditoare efectuării plății, respectiv, la facturile nr. 0001846

și nr. 0002099, ordonanța comercială nr. 68l/COM/2009, procesul - verbal de

custodie, înscrierea pârâtei la masa credală cu suma de 35.318,98 lei plus

penalități, probleme care au fost analizate în considerente de instanța de

apel, chiar dacă nu a făcut referire directă la aceste note de ședință.

Ca urmare acest

motiv nu se poate reține întrucât instanța de apel a analizat probatoriile din

dosar, a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, normele legale

incidente și aplicarea lor în speță, s-a pronunțat cu privire la apărările

reclamantei menționate și în notele de ședință invocate, soluția exprimată în

dispozitiv fiind susținuta în considerente.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. hotărârea recurată poate fi modificată dacă este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta critică

aplicarea art. 1295 C. civ., art. 87 din Legea insolvenței și lipsa analizei

documentelor aflate la dosar, cu referire la contract, facturi, ordonanța nr. 681/COM/2009

a Tribunalului Bihor, proces - verbal de intrare în custodie.

Înalta Curte

constată că în hotărârea recurată instanța de apel face trimitere la

dispozițiile art. 87 din Legea insolvenței făcând o analogie a încadrării

juridice a situației de fapt cu reglementarea dată de dispozițiile textului mai

sus menționat privind bunul mobil vândut debitorului neplătit acestuia,

anterior deschiderii procedurii insolvenței, care permite denunțarea

unilaterală a contractului de vânzare - cumpărare în concordanță cu art. 969

alin. (2) C. civ. și care dă posibilitatea stornării facturilor emise în

executarea contractului în contextul în care nu s-a făcut dovada că la data

intrării în insolvență debitorul a efectuat plata bunurilor, devenind

proprietarul bunurilor.

Aceste dispoziții

nu contravin prevederilor art. 1295 C. civ., potrivit căruia „vinderea este

perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în

privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra

prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi

numărat", deoarece sunt situații când principiul potrivit căruia strămutarea

operează din momentul în care părțile s-au înțeles asupra lucrului și prețului

suferă excepții ca în cazul vânzării unui lucru viitor, care urmează a fi

fabricat, sau când se permite vânzătorului să revendice bunul vândut și

neplătit, dacă cumpărătorul este declarat în stare de faliment, în această

ipoteză aflându-ne în speța.

Înalta Curte

constată că instanța de apel a făcut o corectă analogie și aplicare a art. 87

din Legea insolvenței, incidența art. 1295 C. civ. neavând relevanță în cauză.

In contextul dat,

este de reținut că reclamanta nu a făcut dovada achitării contravalorii bunurilor

conform facturilor nr. 1846/2008 și nr. 2099/2008 și implicit a titlului său de

proprietate asupra acestora și că procesul - verbal de custodie nu constituie o

dovadă în sensul achitării bunurilor pe de-o parte pentru că acesta nu a fost

semnat de ambele părți, nefiind valabil, pe de altă parte un proces verbal de

custodie nu constituie titlu de proprietate.

De asemenea nu

s-a făcut dovada că ordonanța nr. 681/COM/2009 a Tribunalului Bihor a fost

executată, așa încât susținerea recurentei cum că a efectuat plata și că

bunurile sunt proprietatea sa nu se justifică, împrejurare față de care corect

instanța de apel a schimbat soluția primei instanțe, respingând acțiunea.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC T.C.S. PRIN LICHIDATOR CABINET INDIVIDUAL DE

INSOLVENȚĂ T.G. împotriva deciziei nr. 100/C/2011-A din 10 noiembrie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a

II-

a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 mai 2012.