ÎCCJ, decizie (scj.ro #83254)

Rolul activ al instanței Limitele aplicării principiului rolului activ al instanței din perspectiva dispozițiilor art.287 pct.3 și art.112 pct.4 Cod procedură civilă Judecătorul nu este ținut de temeiul de drept indicat de reclamant, dar este la fel de evident că acest temei de drept (greșit ori nu) trebuie să existe evidențiat în concret în cuprinsul cererii de apel ( art. 287 pct.3 Cod procedură civilă) și al cererii de chemare în judecată (art. 112 pct.4 Cod procedură civilă). Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie (și nici nu poate) să suplinească pasivitatea părților din proces, totodată nu poate să aducă atingere echilibrului procesual, egalității părților litigante și nici să determine magistratul să abdice de la respectarea obligației de a asigura o judecată imparțială în cauză.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1417 din 9 aprilie 2008) Prin decizia nr. 201 din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara se respinge apelul declarat de reclamanta S.C. C.C.S. S.A. împotriva sentinței civile nr. 404 din 6 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 5.845/290/2006 al Tribunalului Caraș-Severin, privind pe parata S.C. H. S.A. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin sentința civila nr. 404 din 6 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 5.845/290/2006 al Tribunalului Caraș-Severin s-a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. C.C.S. S.A. împotriva pârâtei S.C. H. S.A.

prin care s-a solicitat obligarea la restituirea a două Ordine de compensare pentru a fi semnate de către pârâtă, stabilindu-se că nu este de competenta instantelor de a dispune obligarea unei părți contractante de a-și însuși o compensare și că, în fapt s-a dat eficiență juridică solicitării reclamantei în litigiul comercial soluționat prin sentința civila nr. 618/1.03.2004, prin care s-a luat act de compensarea unor datorii reciproce. Instanța de apel a apreciat că, în forma în care se pretinde a se susține acțiunea, respectiv ca având obiect obligarea paratei la restituirea unor ordine de compensare, chiar nesemnate, pentru a fi operate în contabilitate de către reclamanta, aceasta este lipsita de interes deoarece fiind neînsușite, ordinele de compensare respective nu produc nici un efect.

O atare obligație, de restituire, chiar în caz de neacceptare a compensării prin semnarea ordinelor de compensare, nu rezulta nici din contractul încheiat de părți, cu obiecțiunile și răspunsul la obiecțiuni, astfel cum acestea au fost făcute de părți și nici din dispoziții legale pe care, de altfel, deși le invoca la modul general in acțiune, reclamanta nu a fost in măsură sa Ie indice. Împotriva deciziei Curții de Apel a formulat recurs reclamanta care a invocat disp.art.304, alin.l , pct.8 si 9 din Codul de procedura civila. (...) În ceea ce privește imposibilitatea de a indica dispozițiile legale pe care instanța de apel susține că le-a invocat Ia modul general, recurenta susține că e suficient sa arate ca cererea sa are temeiul juridic intr-un contract, iar judecătorul nu este ținut de cel indicat de reclamant, având obligația de a da calificarea legala corecta cererii.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a respins recursul. (...) Este adevărat că judecătorul nu este ținut de temeiul de drept indicat de reclamant, dar este la fel de evident că acest temei de drept (greșit ori nu) trebuie să existe evidențiat în concret în cuprinsul cererii de apel ( art. 287 pct.3 Cod procedură civilă) și al cererii de chemare în judecată (art. 112 pct.4 Cod procedură civilă). Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie (și nici nu poate) să suplinească pasivitatea părților din proces, totodată nu poate să aducă atingere echilibrului procesual, egalității părților litigante și nici să determine magistratul să abdice de la respectarea obligației de a asigura o judecată imparțială în cauză.