ÎCCJ, decizie (scj.ro #83254)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83254) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Rolul activ al instanței
Limitele aplicării principiului rolului activ al
instanței din perspectiva dispozițiilor art.287 pct.3 și art.112 pct.4 Cod
procedură civilă
Judecătorul nu este ținut de temeiul de drept indicat de
reclamant, dar este la fel de evident că acest temei de drept (greșit ori nu)
trebuie să existe evidențiat în concret în cuprinsul cererii de apel ( art. 287
pct.3 Cod procedură civilă) și al cererii de chemare în judecată (art. 112
pct.4 Cod procedură civilă). Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie
(și nici nu poate) să suplinească pasivitatea părților din proces, totodată nu
poate să aducă atingere echilibrului procesual, egalității părților litigante
și nici să determine magistratul să abdice de la respectarea obligației de a
asigura o judecată imparțială în cauză.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială
decizia nr.1417 din 9 aprilie 2008)
Prin
decizia nr. 201 din 2 octombrie
2007
a
Curții de Apel Timișoara se
respinge apelul declarat de
reclamanta S.C. C.C.S. S.A. împotriva sentinței civile nr. 404 din 6 martie
2007, pronunțată în dosarul nr. 5.845/290/2006 al Tribunalului Caraș-Severin,
privind pe parata S.C. H. S.A.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin
sentința civila nr. 404 din 6 martie 2007, pronunțată în dosarul nr.
5.845/290/2006 al Tribunalului Caraș-Severin s-a respins cererea de chemare in
judecata formulata de reclamanta S.C.
C.C.S.
S.A. împotriva pârâtei S.C. H. S.A. prin care s-a solicitat
obligarea la restituirea a două
Ordine
de compensare pentru a fi semnate de către pârâtă, stabilindu-se că nu este de
competenta
instantelor
de a dispune obligarea unei
părți contractante de a-și însuși o compensare și că, în fapt s-a dat eficiență
juridică solicitării reclamantei în litigiul comercial soluționat prin sentința
civila nr. 618/1.03.2004, prin care s-a luat act de compensarea unor datorii
reciproce.
Instanța de apel
a apreciat că, în forma în care se pretinde a
se susține acțiunea, respectiv ca având obiect obligarea paratei la restituirea
unor ordine de compensare, chiar nesemnate, pentru a fi operate în
contabilitate de către reclamanta, aceasta este lipsita de interes deoarece
fiind neînsușite, ordinele de compensare respective nu produc nici un efect.
O atare obligație, de restituire,
chiar în caz de neacceptare a compensării prin semnarea ordinelor de
compensare, nu rezulta nici din contractul încheiat de părți, cu obiecțiunile
și răspunsul la obiecțiuni, astfel cum acestea au fost făcute de părți și nici
din dispoziții legale pe care, de altfel, deși le invoca la modul general in
acțiune, reclamanta nu a fost in măsură sa Ie indice.
Împotriva
deciziei Curții de Apel a formulat recurs reclamanta care
a invocat
disp.art.304,
alin.l
, pct.8 si 9 din Codul de procedura civila. (...)
În ceea ce privește imposibilitatea de a indica
dispozițiile legale pe care instanța de apel susține că le-a invocat Ia modul
general, recurenta susține că e suficient sa arate ca cererea sa are temeiul
juridic intr-un contract, iar judecătorul nu este ținut de cel indicat de
reclamant, având
obligația
de a da calificarea legala corecta cererii.
Analizând
decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a respins
recursul. (...)
Este adevărat
că judecătorul nu este ținut de temeiul de drept indicat de reclamant, dar este
la fel de evident că acest temei de drept (greșit ori nu) trebuie să existe
evidențiat în concret în cuprinsul cererii de apel ( art. 287 pct.3 Cod
procedură civilă) și al cererii de chemare în judecată (art. 112 pct.4 Cod
procedură civilă). Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie (și nici nu
poate) să suplinească pasivitatea părților din proces, totodată nu poate să
aducă atingere echilibrului procesual, egalității părților litigante și nici să
determine magistratul să abdice de la respectarea obligației de a asigura o
judecată imparțială în cauză.