ÎCCJ, decizie (scj.ro #83254)

Rolul activ al instanței

Limitele aplicării principiului rolului activ al

instanței din perspectiva dispozițiilor art.287 pct.3 și art.112 pct.4 Cod

procedură civilă

Judecătorul nu este ținut de temeiul de drept indicat de

reclamant, dar este la fel de evident că acest temei de drept (greșit ori nu)

trebuie să existe evidențiat în concret în cuprinsul cererii de apel ( art. 287

pct.3 Cod procedură civilă) și al cererii de chemare în judecată (art. 112

pct.4 Cod procedură civilă). Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie

(și nici nu poate) să suplinească pasivitatea părților din proces, totodată nu

poate să aducă atingere echilibrului procesual, egalității părților litigante

și nici să determine magistratul să abdice de la respectarea obligației de a

asigura o judecată imparțială în cauză.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială

decizia nr.1417 din 9 aprilie 2008)

Prin

decizia nr. 201 din 2 octombrie

2007

a

Curții de Apel Timișoara se

respinge apelul declarat de

reclamanta S.C. C.C.S. S.A. împotriva sentinței civile nr. 404 din 6 martie

2007, pronunțată în dosarul nr. 5.845/290/2006 al Tribunalului Caraș-Severin,

privind pe parata S.C. H. S.A.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin

sentința civila nr. 404 din 6 martie 2007, pronunțată în dosarul nr.

5.845/290/2006 al Tribunalului Caraș-Severin s-a respins cererea de chemare in

judecata formulata de reclamanta S.C.

C.C.S.

S.A. împotriva pârâtei S.C. H. S.A. prin care s-a solicitat

obligarea la restituirea a două

Ordine

de compensare pentru a fi semnate de către pârâtă, stabilindu-se că nu este de

competenta

instantelor

de a dispune obligarea unei

părți contractante de a-și însuși o compensare și că, în fapt s-a dat eficiență

juridică solicitării reclamantei în litigiul comercial soluționat prin sentința

civila nr. 618/1.03.2004, prin care s-a luat act de compensarea unor datorii

reciproce.

Instanța de apel

a apreciat că, în forma în care se pretinde a

se susține acțiunea, respectiv ca având obiect obligarea paratei la restituirea

unor ordine de compensare, chiar nesemnate, pentru a fi operate în

contabilitate de către reclamanta, aceasta este lipsita de interes deoarece

fiind neînsușite, ordinele de compensare respective nu produc nici un efect.

O atare obligație, de restituire,

chiar în caz de neacceptare a compensării prin semnarea ordinelor de

compensare, nu rezulta nici din contractul încheiat de părți, cu obiecțiunile

și răspunsul la obiecțiuni, astfel cum acestea au fost făcute de părți și nici

din dispoziții legale pe care, de altfel, deși le invoca la modul general in

acțiune, reclamanta nu a fost in măsură sa Ie indice.

Împotriva

deciziei Curții de Apel a formulat recurs reclamanta care

a invocat

disp.art.304,

alin.l

, pct.8 si 9 din Codul de procedura civila. (...)

În ceea ce privește imposibilitatea de a indica

dispozițiile legale pe care instanța de apel susține că le-a invocat Ia modul

general, recurenta susține că e suficient sa arate ca cererea sa are temeiul

juridic intr-un contract, iar judecătorul nu este ținut de cel indicat de

reclamant, având

obligația

de a da calificarea legala corecta cererii.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a respins

recursul. (...)

Este adevărat

că judecătorul nu este ținut de temeiul de drept indicat de reclamant, dar este

la fel de evident că acest temei de drept (greșit ori nu) trebuie să existe

evidențiat în concret în cuprinsul cererii de apel ( art. 287 pct.3 Cod

procedură civilă) și al cererii de chemare în judecată (art. 112 pct.4 Cod

procedură civilă). Aplicarea principiului rolului activ nu trebuie (și nici nu

poate) să suplinească pasivitatea părților din proces, totodată nu poate să

aducă atingere echilibrului procesual, egalității părților litigante și nici să

determine magistratul să abdice de la respectarea obligației de a asigura o

judecată imparțială în cauză.