ÎCCJ, Decizia nr. 74/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 74/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Circumstanțele cauzei: Prin Decizia civilă nr. 51 din 19 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de contestatoarea A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1, art. 504 și art. 508 din C. proc.
civ., art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 44 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea prin care contestatoarea A. a solicitat sesizarea Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului, primului-ministru și președintelui Consiliului Superior al Magistraturii în vederea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Agenția Națională de Integritate, pe de altă parte; a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la contestația în anulare, instanța a reținut, în esență, că, subsumat motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc.
civ., nu pot forma obiectul analizei critici care nu vizează expres și limitativ ipotezele prevăzute de textul procedural referitoare la competența ori alcătuirea instanței, cum ar fi cele referitoare la redactarea hotărârii judecătorești, la competența instanței disciplinare care a pronunțat hotărârea recurată de a se pronunța asupra legalității/nelegalității unui act juridic administrativ în cadrul probei cu înscrisuri, cum este, în cauză, Raportul de evaluare din 20 mai 2016 emis de Agenția Națională de Integritate, la incompatibilitatea unor judecători ori la îndeplinirea cu rea-credință de către judecători a atribuțiilor judiciare prin privarea de dreptul de a beneficia de o judecată imparțială, derivând din tratamentul discriminatoriu constând în ignorarea practicii unitare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentată de o decizie pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal, în materia regimului incompatibilităților.
Cu privire la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., s-a reținut că acestui motiv nu i se poate subsuma critica privind redactarea hotărârii instanței de recurs de către magistratul-asistent, ceea ce ar echivala cu omisiunea de a se pronunța asupra unui motiv de recurs, deoarece textul vizează omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs.
Cu privire la critica referitoare la necercetarea de către instanța de recurs a motivului de recurs referitor la legalitatea/nelegalitatea rămânerii în circuitul civil a Raportului de evaluare din 20 mai 2016 emis de Agenția Națională de Integritate, s-a reținut că instanța de recurs a examinat grupat criticile din cele două recursuri și apărările corespunzătoare, într-o ordine stabilită în funcție de natura chestiunilor de drept invocate și de criteriul efectelor pe care acestea le pot produce în soluționarea cauzei, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte a constatat că, pe calea contestației în anulare, contestatoarea tinde, în realitate, să obțină un control de legalitate și temeinicie în privința hotărârii pronunțate în recurs, iar motivul de contestație în anulare invocat nu vizează omisiunea instanței de a cerceta în detaliu și exhaustiv toate susținerile părților.
Cât privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., subsumat căruia contestatoarea a susținut că decizia pronunțată în recurs nu a fost redactată de unul dintre judecătorii care au intrat în compunerea completului, ci de magistratul-asistent, s-a apreciat că îndrituirea unei persoane de a redacta hotărârea judecătorească nu poate fi analizată din perspectiva obligației impuse instanței de a se pronunța asupra recursului cu care este învestită.
Cererea de revizuire: Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatoarea, solicitând anularea acesteia și, în consecință, respingerea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa de către Inspecția Judiciară prin Rezoluția din 24 iunie 2016, luată în Dosarul nr. x/2016 După ce a făcut sumarul dispozițiilor deciziei supuse anulării, a sesizării Inspecției Judiciare și a sesizării secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, revizuenta a invocat împrejurarea că, la data de 8 octombrie 2018, Inspecția Judiciară a făcut public Protocolul încheiat în 2016 cu Serviciul Român de Informații, cu privire la care a afirmat că l-a denunțat, fără a preciza în ce a constat procedura clasificării.
Apreciază că existența acestui protocol reprezintă o ingerință în dreptul la viață privată al magistraților, consacrat de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dă posibilitatea Secțiilor de disciplină din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca atunci când funcționează ca instanțe de judecată, să pronunțe alte soluții decât cele fundamentate pe probele din dosar, abdicând de la dispozițiile C. proc. civ. Susține că standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil, care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor.
De asemenea, arată că dispozițiile Protocolului aduc atingere și dreptului la un proces echitabil, consfințit în art. 6 din C. proc. civ., interpretat în lumina prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține că la excluderea sa din magistratură, în data de 8 februarie 2017, au fost avute în vedere informări din partea Serviciului Român de Informații, despre care nu a avut cunoștință și pe care nu a avut posibilitatea să le conteste într-o procedură cu respectarea garanțiilor dreptului său la un proces echitabil. În drept, revizuenta invocă dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc.
civ., susținând că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate privind incidența acestui motiv de revizuire, respectiv: invocarea unui înscris nou, caracterul determinant al înscrisului nou, precum și imposibilitatea prezentării acestuia până la momentul pronunțării deciziei supuse revizuirii. Arată că înscrisul nou este atât Protocolul încheiat între Serviciul Român de Informații și Inspecția Judiciară în anul 2012, cât și Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, prin care s-a constatat ilegala compunere a completului care a pronunțat decizia în recurs.
Cât privește caracterul determinant al înscrisului nou invocat în cauză, susține că, față de protecția pe care i-ar fi conferit-o legea, prin asigurarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil, soluția pronunțată cu privire la recursurile promovate ar fi fost substanțial diferită de cea pronunțată, deoarece ar fi avut posibilitatea să combată și argumentele suplimentare, cu încălcarea limitelor sesizării, care au fost reținute de instanțele disciplinare. Cum acest Protocol a fost dat publicității la data de 4 mai 2018, a fost în imposibilitate de a-l depune în fața primei instanțe, deoarece nu a avut cunoștință despre existența lui.
Cererile ulterioare: La data de 12 martie 2019, revizuenta a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. A susținut că nelegalitatea/neconstituționalitatea numirii inspectorului șef al Inspecției Judiciare atrage și nulitatea actelor avizate/semnate de acesta, incident fiind principiul quod nullum est, nullum producit effectum. De asemenea, a formulat cerere pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei decizii preliminare și cerere de suspendare a judecății prezentei cauze până la pronunțarea deciziei de către instanța europeană, formulând următoarele întrebări:
Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul abținerii intervenției unei curți constituționale, prin depășirea propriilor competențe, în activitatea administrativă a unei instanțe judecătorești privitoare la stabilirea componenței completelor de judecată? Dreptul Uniunii Europene impune ignorarea efectelor unei astfel de decizii pronunțate de o curte constituțională, a cărei interpretare este contrară celei a Curții Europene a Drepturilor Omului dată în situații similare?
Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, se interpretează în sensul obligativității constituirii completelor de judecată din judecători specializați în materia în care aceștia sunt chemați să se pronunțe?
Dacă, în interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, o decizie a unui organ administrativ poate să constituie temei legal pentru continuarea activității unui complet de judecată care și-a încetat existența la finalul anului, conform legii statului membru?
Dacă, în interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, poate fi sancționat disciplinar un magistrat care a aplicat cu prioritate Convenția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înlăturând dreptul național care prezenta garanții sub standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului?
Mecanismul de cooperare și verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene?
Conținutul, caracterul și întinderea temporală a Mecanismului de cooperare și verificare se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană? Cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul Român?
Art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecție juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanții ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influența politică asupra desfășurării procedurilor disciplinare, cum ar fi desemnarea directă de către Guvern a conducerii inspecției judiciare, chiar și cu titlu provizoriu?
Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate și în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, în cazul unor proceduri de desemnare directă de către Guvern a conducerii Inspecției Judiciare, chiar și cu titlu provizoriu? De asemenea, a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, raportat la nerespectarea art. 2 și art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Tratatul Uniunii Europene. Întâmpinarea depusă de intimata-intervenientă Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului Intimata-intervenientă a depus întâmpinare, în condițiile art. 508 alin. (2) din C. proc. civ., invocând excepția autorității de lucru judecat, excepția tardivității introducerii cererii de revizuire și, pe fond, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește excepțiile invocate, a susținut că secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a soluționat, la data de 16 ianuarie 2019, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cerere cu un conținut identic cu al cererii de față, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată se bucură de autoritate de lucru judecat. De asemenea, apreciază că, în raport cu dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cererea este tardivă, fiind introdusă la mai bine de șase luni de la publicarea actului nou invocat de revizuentă. Cu privire la cererea de revizuire, susține că aceasta este inadmisibilă, deoarece înscrisul nu are legătură directă cu cauza dedusă judecății. Considerentele indicate de revizuentă în fundamentarea cererii de revizuire sunt neclare și este greu de descifrat care sunt adevăratele motive de revizuire. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Cu titlu preliminar, în aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța asupra excepției nulității cererilor depuse de revizuenta A., sub aspectul nesemnării acestora, excepție invocată de intimata-intervenientă Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului. Potrivit dispozițiilor art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părții ori a reprezentantului acesteia este nulă. Alineatul (2) al textului de lege prevede posibilitatea acoperirii lipsei semnăturii în tot cursul judecății în fața primei instanțe, cu condiția ca la termenul următor invocării lipsei de semnătură și după citarea părții cu această mențiune, reclamantul să semneze cererea. Revizuenta A. a depus la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2018, cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea acestei cereri și cerere prin care a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, pe care nu le-a semnat. În ședința publică din 25 februarie 2019, instanța a dispus citarea acesteia cu mențiunea semnării cererii de revizuire și a actelor depuse ulterior, sub sancțiunea anulării cererii. Citația cu această mențiune a fost primită de revizuentă la data de 5 martie 2019 . Cum revizuenta nu a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității și aduse la cunoștință de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., se va dispune anularea cererilor astfel depuse la dosar. Cât privește cererea de revizuire, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare. Înalta Curte observă că revizuenta a invocat, în mod expres, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitoare la descoperirea unor înscrisuri doveditoare după darea hotărârii atacate, arătând că aceste înscrisuri noi sunt atât Protocolul încheiat între Serviciul Român de Informații și Inspecția Judiciară în anul 2012, cât și Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. În aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, Înalta Curte va stabili cadrul legal și procesual în raport cu susținerile din cererea de revizuire, urmând a face și încadrarea în drept a cererii. Astfel, față de invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, se va analiza atât cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cât și cel prevăzut de pct. 11 al textului de lege. Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. În acest caz, legiuitorul a prevăzut că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Prima condiție care trebuie analizată în cauza de față este aceea a pronunțării asupra fondului sau evocării fondului prin hotărârea atacată. În ceea ce interesează materia revizuirii, evocarea fondului în căile de atac presupune schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios. Or, prin hotărârea atacată s-a soluționat o contestație în anulare, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, deci care nu a evocat fondul. Pe cale de consecință, Înalta Curte va constata că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată pentru acest motiv, fapt care face inutilă cercetarea îndeplinirii condițiilor specifice pct. 5 ale art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. Potrivit acestei dispoziții legale, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. Așadar, pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții Constituționale de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă. În schimb, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorității de lucru judecat. În egală măsură, față de sintagma "excepție invocată în acea cauză", revizuirea este admisibilă numai atunci când neconstituționalitatea a fost invocată, de părți sau chiar din oficiu, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Prin urmare, stabilirea neconstituționalității textului care a stat la baza pronunțării unei anumite soluții, urmare a excepției invocate într-un alt dosar, nu deschide calea revizuirii în dosarul în care nu a fost ridicată problema neconstituționalității. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, invocată de revizuentă în prezenta cauză, s-a admis sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României și s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat de Legea nr. 255/2013. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că revizuenta A. nu a formulat, în niciun stadiu al pricinii, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale ce au făcut obiectul analizei în Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Prin urmare, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire și cu privire la cazul consacrat de dispozițiile pct. 11 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. Având în vedere cererea formulată de intimata-intervenientă B., în aplicarea dispozițiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., va fi obligată revizuenta la plata cheltuielilor de judecată către această parte, constând în onorariu de avocat. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată se va face în condițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte dispunând reducerea lor la suma de 3.500 RON, față de circumstanțele cauzei și de complexitatea activității desfășurate. PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează cererile privind excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și suspendarea judecății, formulate de revizuenta A.. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 51 din 19 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018. Obligă revizuenta la plata sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2019. Procesat de GGC -LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.