Decizia nr. 167/2019 — ÎCCJ — recurs

Prin încheierea din 4 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ("Legea nr. 317/2004"), pentru considerentele arătate în continuare.

Nu este îndeplinită cerința referitoare la existența raportului de dependență între soluționarea cauzei și dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată, ceea ce face de prisos analiza celorlalte condiții prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 47/1992").

În speță, Completul de 5 judecători este învestit cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară, în timp ce dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate vizează condițiile a căror îndeplinire este verificată de instanța disciplinară pentru a se dispune măsura suspendării provizorii din funcție a magistratului pe durata procedurii disciplinare.

Or, în cauză, instanța nu este învestită cu analizarea motivelor care au determinat suspendarea provizorie din funcție a recurentului pe durata procedurii disciplinare, ci este învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost dispusă sancțiunea disciplinară.

Dispozițiile criticate ar fi avut legătură cu soluționarea cauzei numai în ipoteza în care instanța ar fi fost învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva hotărârii instanței disciplinare prin care a fost dispusă suspendarea provizorie din funcție a recurentului, pe durata procedurii disciplinare.

De altfel, recurentul judecător a exercitat calea de atac a recursului împotriva hotărârii instanței disciplinare prin care a fost dispusă suspendarea provizorie din funcție pe durata procedurii disciplinare, recursul respectiv fiind soluționat prin Decizia nr. 107/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Considerentele invocate de recurent în susținerea excepției de neconstituționalitate nu reprezintă propriu-zis critici de neconformitate a textului legal cu anumite norme constituționale sau convenționale, ci vizează, în fapt, o clarificare a normei, respectiv un mod concret în care dispozițiile legale criticate să fie interpretate și aplicate de instanțe.

Or, aspectele ce vizează interpretarea ori aplicarea legii sunt exclusiv de competența instanțelor judecătorești, potrivit art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.

Prin urmare, nu este îndeplinită nici condiția de admisibilitate referitoare la obiectul excepției de neconstituționalitate. II. Recursul declarat în cauză

Împotriva hotărârii menționate la pct. I a declarat recurs autorul excepției de neconstituționalitate A., invocând art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și principiile și regulile de procedură civilă.

Prin criticile formulate, recurentul susține, în esență, că cererea sa viza dispozițiile art. 99 lit. a) și lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), însă, din eroare, a copiat din Dosarul nr. x/2017, care viza măsura de suspendare din funcția de judecător pe durata procedurii disciplinare și în care invocase excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, recurentul susține că este vorba de o simplă eroare materială, pe care o îndreaptă pe calea prezentului recurs.

Totodată, se afirmă că instanța a dat dovadă de o lipsă de rol activ și de rea-credință, întrucât avea obligația de a lămuri motivul pentru care, fără legătură cu soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018, a fost menționat art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 în cuprinsul excepției de neconstituționalitate invocate.

Recurentul invocă nelegala compunere a completului care a pronunțat încheierea recurată, susținând că această compunere nu a fost cea stabilită prin tragerea la sorți, ci a fost desemnată prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, iar din compunerea completului a făcut parte în mod nelegal doamna judecător B.

În context, recurentul își exprimă intenția de a contesta în procedura excepției de nelegalitate actul prin care a fost stabilită compunerea nominală a completului. Totodată, recurentul invocă excepția caracterului lipsit de imparțialitate al completului învestit cu soluționarea recursului și excepția nelegalei compuneri a completului, pe care o va motiva ulterior.

Prin precizările înregistrate la dosar la data de 13 martie 2019, recurentul susține temeinicia excepției de neconstituționalitate invocate și critică faptul că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost soluționată deși procedura de citare nu era legal îndeplinită, întrucât nu a fost citat nici în Dosarul nr. x/2018 și nici în Dosarul nr. x/2018. Totodată, recurentul susține că instanța ar fi trebuit să dispună suspendarea judecății pentru lipsa părților și critică faptul că a fost constituit Dosarul asociat nr. x/2018 III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte are în vedere considerentele de la pct. 21 - 22 din Decizia Curții Constituționale, conform cărora recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia se verifică, sub toate aspectele, legalitatea și temeinicia soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1) - (3) ale aceluiași articol.

În cadrul menționat la pct. 17, analizând criticile din recurs în circumstanțele litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (a) excepția să fie ridicată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj constituțional; (b) excepția să fie ridicată cu privire la neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (c) dispozițiile ce formează obiectul excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; (d) excepția să fie ridicată de una dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (e) excepția să nu fie invocată cu privire la dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Este necontestat faptul că, în Dosarul nr. x/2018, recurentul A. a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, care vizează măsura de suspendare din funcție a magistratului "până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției".

Raportat la circumstanțele cauzei, cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește condițiile menționate la pct. 19 lit. a), b), d) și e) din prezenta decizie.

Cu titlu prealabil, este de observat că, prin încheierea recurată, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru neîndeplinirea a două cerințe, și anume: (i) dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei; (ii) criticile formulate nu vizează constituționalitatea dispozițiilor din lege, ci vizează interpretarea și aplicarea legii, care sunt exclusiv de competența instanțelor judecătorești, conform art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.

Referitor la legătura dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei, se constată că, prin încheierea recurată, întemeiat a reținut instanța că dispozițiile respective nu au legătură cu soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii prin care a fost soluționată acțiunea disciplinară și în contextul în care măsura dispusă de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii privind suspendarea din funcție a magistratului făcuse obiectul Dosarului nr. x/2017, soluționat de Completul de 5 judecători prin Decizia nr. 107 din 21 mai 2018.

În condițiile în care, deși fusese legal citat, recurentul nu s-a prezentat la termenul de judecată din 4 februarie 2019, rolul activ al instanței nu presupune ca judecătorul să intuiască și să remedieze din oficiu eventualele erori săvârșite de părți în cuprinsul cererilor formulate în cadrul dosarului.

Raportat la susținerile recurentului, se cuvine a fi subliniat faptul că erorile din cererile adresate instanței nu pot fi remediate de părți în căile de atac și nu atrag nelegalitatea ori netemeinicia hotărârilor pronunțate în circumstanțele de fapt și de drept așa cum acestea sunt expuse de părți.

Subsecvent cerinței referitoare la legătura dintre dispozițiile criticate din perspectiva neconstituționalității, așa cum au fost menționate de autorul excepției (art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004) și soluționarea cauzei, se constată, însă, că instanța care a pronunțat încheierea recurată a reținut că nu este îndeplinită nici cerința decelată din interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și jurisprudența corelativă a Curții Constituționale în sensul de a fi formulate critici de constituționalitate, iar nu critici vizând interpretarea și aplicarea legii, care țin de competența instanței judecătorești.

Astfel, în deplin acord cu instanța care a pronunțat încheierea recurată, se constată că, în susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție pentru faptul că prevederile criticate nu răspund cerințelor de previzibilitate, claritate și accesibilitate a legii, consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curții de Justiție a Uniunii Europene și Curții Constituționale, întrucât nu detaliază, fie chiar și exemplificativ, cazurile de atingere a prestigiului justiției și ce se înțelege prin gravitatea unor asemenea cazuri.

Or, se constată că recurentul nu combate concluzia din încheierea recurată în sensul că, pe calea excepției, nu a formulat critici de constituționalitate, ci numai aspecte privind interpretarea și aplicarea legii, care țin de atributul exclusiv al instanței judecătorești și nu intră în sfera contenciosului constituțional, așa cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 151/2017, pct. 29: "În ceea ce privește celelalte susțineri și precizări ale autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea sunt chestiuni ce țin de aplicarea și interpretarea legii, în concret, la speța dedusă judecății, fiind atributul instanțelor de judecată, și nu intră în sfera contenciosului constituțional").

Criticile recurentului vizând compunerea completului sunt lipsite de temei, întrucât împrejurările de fapt și temeiurile de drept care au determinat modificările în compunerea completului sunt expuse în Procesului-verbal din 31 ianuarie 2019, aflat la Dosarul nr. x/1/2018.

Totodată, se constată că recurentul critică lipsa de imparțialitate a completului prin simple afirmații nesusținute de argumente ori de mijloace de probă.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului referitoare la procedura de citare, întrucât, așa cum rezultă din procesul-verbal de înmânare, aflat la Dosarului nr. x/1/2018, citația pentru termenul din 4 februarie 2019 a fost comunicată recurentului, prin depunere la cutia poștală, la 29 ianuarie 2019.

De asemenea, sunt neîntemeiate și criticile prin care recurentul tinde să demonstreze că instanța era obligată să dispună suspendarea judecății pentru lipsa părților, întrucât, în Dosarul nr. x/2018, intimata Inspecția Judiciară a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de A.