ÎCCJ, Decizia nr. 106/2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 139 din 8 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 10P din 5 octombrie 2016, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva Deciziei nr. 139 din 8 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, A. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea cererii sale, revizuentul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

Se susține de către revizuent că decizia Curții Constituționale reprezintă un înscris doveditor, care nu au putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și care, sancționând greșita constituire a completului de judecată ce a pronunțat decizia atacată, atrage nulitatea absolută a acesteia, precum și a celorlalte acte întocmite de instanța de judecată, conform art. 176 pct. 4 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei atacate cu revizuire, invocate distinct, revizuentul, în temeiul art. 176 pct. 4 și art. 245 și urm. din C. proc. civ. și invocând aceeași Decizie a Curții Constituționale, nr. 685 din 7 noiembrie 2018, susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanței, prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004, ceea ce este de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți

Prin cererea formulată la 19 martie 2019, revizuentul a invocat excepția nulității absolute a deciziei a cărei revizuire o solicită, întemeiată pe dispozițiile art. 176 pct. 4 și art. 245 și urm. din C. proc. civ. și pe Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanței, prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (1) din C. proc. civ., "Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art. 247 alin. (1) teza întâi din același cod "Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel".

Dispozițiile legale citate instituie, pe de o parte, regula potrivit căreia nulitățile, respectiv excepțiile absolute pot fi invocate în orice stare a judecății cauzei și, pe de altă parte, excepția de la această regulă, constând în situațiile în care legea prevede altfel.

Or, în cauză, nulitatea invocată de revizuent vizează tocmai o astfel de situație, în care legea prevede o altă procedură.

Astfel, nulitatea invocată de revizuent vizează o hotărâre dată în recurs, despre care se pretinde că a fost pronunțată cu nerespectarea normelor de ordine publică referitoare la constituirea instanței, prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004.

O astfel de situație este, însă, reglementată distinct de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;".

Nulitatea invocată de revizuent nu poate fi, așadar, invocată, pe cale de excepție, în cadrul unei cereri de revizuire, ci exclusiv pe calea, în condițiile și termenele expres prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și art. 506 alin. (1) din C. proc. civ., cazul de nulitate în discuție reprezentând un motiv distinct de exercitare a contestației în anulare împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;".

În speță se invocă, în calitate de "înscris doveditor", Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 prin care instanța de drept constituțional a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013.

Or, Înalta Curte constată că această decizie nu poate fi calificată ca "înscris doveditor" în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. întrucât nu este vorba de un înscris de natură să probeze o anumită stare de fapt relevantă pentru soluționarea prezentului litigiu ci de un act jurisdicțional care conține raționamentul juridic care a fundamentat soluția Curții Constituționale de constatare a unui conflict de natură constituțională.

Decizia menționată nu poate fi privită ca un mijloc de probă și, în consecință, efectele ei pot fi valorificate exclusiv în cadrul unei contestații în anulare întemeiate pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători va respinge cererea de revizuire formulată de A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, excepția nulității absolute a Deciziei civile nr. 139 din 8 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 139 din 8 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CL