ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 116 din 7 septembrie 2017, Tribunalul Satu Mare a dispus achitarea inculpatului A., administrator al S.C. B. S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. și a art. 28 C. proc. pen. cu aplicarea art. 27 C. proc. pen., a constatat că pretențiile părții civile C. - Sucursala Satu Mare fac obiectul procedurii falimentului declarat în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menținut sechestrul asigurător dispus în cauză prin ordonanța procurorului din 10.12.2012, până la rămânerea definitivă a sentinței.

Prin decizia penală nr. 367/A din 3 august 2018, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea și de partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 116 din 07.09.2017 a Tribunalului Satu Mare, secția penală, pe care a desființat-o, în parte, iar în rejudecare a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 91 și 92 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data pronunțării deciziei, pe durata căruia a obligat inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) C. pen., lit. a)-e) și alin. (2) lit. b) din C. pen. și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Satu Mare - Serviciul Public sau Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A dispus disjungerea laturii civile a cauzei și trimiterea, spre rejudecare, la prima instanță, a acțiunilor civile formulate de C. și D. - Sucursala Satu Mare împotriva inculpatului A. și a părții responsabile civilmente S.C. B. S.R.L.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 13.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei în primă instanță.

A menținut restul dispozițiilor hotărârii atacate care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a notat, în esență, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, următoarele:

I. Contractele de credit încheiate cu D. - Sucursala Satu Mare:

A. La data de 25 aprilie 2007 a fost încheiat între D. - Sucursala Satu Mare și S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 98, obiectul contractului fiind acordarea unui credit descoperit de cont în valoare de 750.000 euro, pe o durată de 12 luni de la data semnării contractului.

În cuprinsul acestui contract, s-au prevăzut, printre altele, următoarele obligații în sarcina S.C. B. S.R.L.:

- obligația de a depune la bancă balanța de verificare și situațiile financiare semestriale, bilanțul contabil anual, contul de profit și pierderi, precum și anexele la acestea, împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat independent sau contabil autorizat, la termenele prevăzute de depunere a acestora la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Județean, cu viza acestora;

- să permită băncii verificarea situației economico-financiară, respectarea destinației creditului, existența permanentă și integrală a garanțiilor și asigurarea acestora pe toată perioada derulării creditului până la rambursarea integrală a acestuia;

La contractul de credit nr. 98/25 aprilie 2007 au fost încheiate succesiv mai multe acte adiționale:

- actul adițional nr. x iulie 2007 prin care s-a aprobat un credit suplimentar de cont în valoare de 435.000 euro, pe o perioadă de 9 luni de la data semnării actului adițional;

- actul adițional nr. x august 2007 prin care s-a aprobat un credit suplimentar de cont în valoare de 380.000 euro, pe o perioadă de 8 luni de la data semnării actului adițional;

- actul adițional nr. x octombrie 2007 prin care s-a aprobat un credit suplimentar de cont în valoare de 700.000 euro, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării actului adițional, în acest fel, descoperirea de cont fiind suplimentată la 2.265.000 euro;

- la data de 2 aprilie 2008, S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere, nr. 96, în urma căreia D. - Sucursala Satu Mare a aprobat rescadențarea creditului în valoare de 2.921.250 euro pe o durată de 7 ani;

- actul adițional nr. x aprilie 2008 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării actului adițional;

În cuprinsul acestui act adițional s-a prevăzut, printre altele, obligația în sarcina S.C. B. S.R.L. de menținere la capitalurile proprii a profitului nerepartizat existent la 31 decembrie 2007 și a profitului realizat în anul 2007, iar în propunerea de acordare a prelungirii descoperitului de cont, s-a solicitat cesiunea polițelor de asigurare pentru bunurile aduse drept garanție, monitorizarea achitării datoriilor restante la buget și transmiterea datoriilor de stat trimestrial către bancă.

- actul adițional nr. x octombrie 2008 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării actului adițional.

- actul adițional nr. x aprilie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de 30 de zile de la data semnării actului adițional.

- actul adițional nr. x mai 2009, prin care s-au modificat dispozițiile din contract cu privire la garanții;

- actul adițional nr. x mai 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, pe o perioadă de 30 de zile de la data semnării actului adițional;

- actul adițional nr. x iunie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, pe o perioadă de 15 de zile de la data semnării actului adițional;

- actul adițional nr. x iulie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, pe o perioadă de 15 de zile de la data semnării actului adițional;

- actul adițional nr. x iulie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, până la data de 27 iulie 2009;

- actul adițional nr. x iulie 2009 prin care s-a aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro, cu scadență la data de 27 iulie 2012;

Prin acest act adițional au fost constituite și garanții suplimentare constând în garanția reală mobiliară asupra parcului auto proprietatea S.C. B. S.R.L., cu o valoare de circulație de 1.136.000 euro, garanția reală mobiliară asupra sumelor de bani viitoare ce vor fi încasate în conturile de disponibil deschise la bancă, în valoare de 2.452.500 euro, cesionarea de către inculpat în favoarea băncii a 14 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către S.C. B. S.R.L. pentru mijloace de transport.

Astfel, au fost încheiate contractele de cesiune nr. 251- debitor S.C. E. S.R.L., nr. 252-debitor S.C. F. Poiana Codrului S.R.L., nr. 253- debitor S.C. G. S.R.L., nr. 254 - debitor S.C. H. S.R.L., nr. 255-debitor S.C. I. S.R.L., nr. 256 - debitor S.C. J. S.R.L., nr. 257-debitor S.C. K. S.R.L., nr. 258 - debitor S.C. L. S.R.L., nr. 259 - debitor S.C. M. S.R.L., nr. 260 - debitor S.C. N. S.R.L., nr. 261- debitor S.C. O. S.R.L., nr. 262 - debitor S.C. P. S.R.L., nr. 263 - debitor S.C. Q. S.R.L., nr. 264 - debitor S.C. R. S.R.L., toate încheiate la data de 27 iulie 2009 .

- actul adițional nr. x decembrie 2009 prin care s-a aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro;

Prin acest act adițional au fost constituite și garanții suplimentare constând în cesionarea de către inculpat în favoarea băncii a încă 15 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. B. S.R.L. pentru mijloace de transport.

Astfel, au fost încheiate contractele de cesiune nr. x - debitor S.C. S. S.R.L., nr. 537- debitor T., nr. 535 - debitor U., nr. 536 - debitor V., nr. 534 - debitor S.C. W. S.R.L., nr. 533-debitor S.C. X. S.R.L., nr. 532 - debitor Y., nr. 531- debitor Z., nr. 530 - debitor S.C. AA. S.R.L., nr. 529 - debitor BB., nr. 528 - debitor CC., nr. 527 - debitor S.C. DD. S.R.L., nr. 526 - debitor S.C. EE. S.R.L., nr. 525 - debitor S.C. FF. S.R.L., nr. 524 - debitor S.C. GG. S.R.L., toate încheiate la data de 18 decembrie 2009 .

- actul adițional nr. x aprilie 2010 prin care s-a aprobat reeșalonarea restanțelor acumulate până la data de 24 martie 2010, cu scadență la data de 27 iulie 2012.

B. La data de 25 octombrie 2007 a fost încheiat între D. - Sucursala Satu Mare și S.C. B. S.R.L., reprezentată prin inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 282, obiectul contractului fiind acordarea unui credit pe termen mediu pentru preluarea parțială a unui credit de la HH. în valoare totală de 700.000 euro, pe o perioadă de 48 luni de la data semnării contractului.

În cuprinsul acestui contract, s-au prevăzut, printre altele, următoarele obligații în sarcina S.C. B. S.R.L.:

- să achite până la data de 30 noiembrie 2007 datoriile restante la buget;

- să păstreze în bune condiții și să nu înstrăineze garanțiile care au stat la baza acordării creditului;

- să depună la bancă balanța de verificare și situațiile financiare semestriale, bilanțul contabil anual, contul de profit și pierderi, precum și anexele la acestea, împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat independent sau contabil autorizat, la termenele prevăzute de depunere a acestora la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Județean, cu viza acestora;

- să permită băncii verificarea situației economico-financiară, respectarea destinației creditului, existența permanentă și integrală a garanțiilor și asigurarea acestora pe toată perioada derulării creditului până la rambursarea integrală a acestuia;

La contractul de credit nr. 282/25 octombrie 2007 au fost încheiate succesiv mai multe acte adiționale:

- actul adițional nr. x decembrie 2009 prin care s-a aprobat reeșalonarea restanțelor înregistrate;

- actul adițional nr. x aprilie 2010 prin care s-a aprobat reeșalonarea restanțelor înregistrate până la data de 24 martie 2010.

II. Contractele de credit încheiate cu C. - Sucursala Satu Mare:

A. La data de 5 iunie 2008 a fost încheiat între C. - Sucursala Satu Mare și S.C. B. S.R.L., reprezentată prin inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 1, obiectul contractului fiind acordarea unui credit în valoare de 1.320.000 euro, pe o perioadă de 10 ani, pentru refinanțarea unui credit acordat de către II. în sumă de 472.838 euro și pentru achiziționarea unor utilaje în valoare de 847.162 euro.

În cuprinsul acestui contract, s-a prevăzut, printre altele, că debitorul răspunde de autenticitatea documentelor prezentate la bancă și că, în termen de 60 de zile de la data semnării contractului, acesta trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală cu datoriile plătite.

B. La data de 19 august 2008 a fost încheiat între C.- Sucursala Satu Mare și S.C. B. S.R.L., reprezentată prin inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 2, obiectul contractului fiind un credit în valoare de 1.598.000 euro, pe o perioadă de 10 ani, pentru achiziționarea a două imobile.

În cuprinsul acestui contract s-a prevăzut, printre altele, că debitorul răspunde de autenticitatea documentelor prezentate la bancă.

A mai reținut următoarele:

În relația cu D. - Sucursala Satu Mare:

Cu ocazia formulării cererii nr. x/2 aprilie 2008 (în urma căreia s-a aprobat rescadențarea creditului în valoare de 2.921.250 euro pe o durată de 7 ani) inculpatul A. a depus la D. - Sucursala Satu Mare, ca reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., planul de afaceri și analiza indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, în conținutul căruia sunt menționate date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii actelor adiționale nr. x aprilie 2008 și nr. 5/24 octombrie 2008 la contractul de credit nr. 98/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de câte 6 luni), inculpatul A. a depus, ca reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., analiza financiară și calcularea indicatorilor de rentabilitate, a gradului de îndatorare și lichiditate ale firmei, care au avut la bază elementele din același bilanț întocmit la data de 31 decembrie 2007.

Același inculpat, la solicitarea D. - Sucursala Satu Mare, a depus, în vederea încheierii actului adițional nr. x octombrie 2008, certificatul de atestare fiscală nr. x din 15 octombrie 2008, potrivit căruia S.C. B. S.R.L. nu avea, la momentul de referință, obligații de plată către bugetul general consolidat, aspect ce nu corespunde realității.

Apoi, cu ocazia încheierii actelor adiționale nr. x iulie 2009 și 13/18 decembrie 2009 la contractul de credit nr. 98/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-au aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro), inculpatul A. a indus în eroare banca, cesionând în favoarea acesteia 14, respectiv 15 contracte, dintre care o parte fuseseră reziliate anterior cesionării, iar altă parte, au fost întocmite în fals.

În relația cu C.- Sucursala Satu Mare:

În vederea încheierii contractului de credit nr. 1/5 iunie 2008, inculpatul a depus pentru S.C. B. S.R.L. analiza financiară și calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, dar și certificatul de atestare fiscală nr. 15244/17 iulie 2008 potrivit căruia S.C. B. S.R.L. nu avea, la momentul de referință, obligații de plată către bugetul general consolidat, ambele acte cuprinzând date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii contractului de credit nr. 2/19 august 2008 inculpatul a depus pentru S.C. B. S.R.L. analiza financiară și calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor.

În contextul acestor rețineri factuale, instanța de apel a constatat că, în pofida celor reținute de instanța de fond, faptele descrise se circumscriu infracțiunii de înșelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase, urmarea imediată constând în crearea unei situații de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu s-ar fi săvârșit acțiunea de inducere în eroare.

În acest sens a reținut că, în situația în care inculpatul ar fi depus la bănci bilanțul înregistrat în mod legal la direcția financiară și certificatul fiscal nr. 15244/13 februarie 2008, din care rezulta că societatea avea obligații de plată către bugetul general consolidat al statului în sumă de 956.931 RON,sau ar fi făcut cunoscut faptul că o parte din contractele de vânzare-cumpărare cesionate erau neperformante, nu i s-ar fi acordat reeșalonarea creditelor contractate sau noi credite, pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile cerute de bănci (de exemplu lipsa datoriilor la bugetul de stat), aspect cunoscut de către acesta.

Totodată, a reținut că forma de vinovăție cu care a fost comisă fapta este intenția directă, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale și a urmărit producerea acestora.

Instanța a respins apărările inculpatului în sensul că nu el a fost cel care a depus actele la bănci, reținând că afirmațiile acestuia sunt contrazise de probatoriul testimonial administrat în cauză (declarațiile concordante ale martorilor JJ., KK., LL., MM., NN., OO. și PP.).

Deopotrivă, a respins apărările invocate de inculpat cu privire la neconcordanța dintre cele două certificate de atestare fiscală, reținând că acesta nu a făcut dovada existenței unui control din partea organelor fiscale care să fi stabilit noi obligații fiscale și care, la rândul lor, să fi generat o datorie la bugetul de stat de 956.931 RON. În plus, a reținut ca fiind neverosimil ca la întocmirea contabilității societății pentru anul 2007 să se fi omis introducerea unor tranzacții financiare care să fi generat o datorie la bugetul de stat de aproape 1.000.000 RON.

Cu privire la raportul de audit invocat de către inculpat în apărarea sa, Curtea a reținut că acesta a fost întocmit doar pentru ca acesta să poată raporta asociaților S.C. B. S.R.L. aspectele financiare ale societății, autoarea raportului neasumându-și nicio răspundere cu privire la exactitatea datelor cuprinse în acesta privind datorii, creanțe, stocuri, etc.

A mai reținut ca, deși inculpatul cunoștea situația reală a contractelor de vânzare-cumpărare pe care le-a cesionat în favoarea către D. - Sucursala Satu Mare, le-a folosit în scopul menționat de acuzare.

Cu privire la susținerea inculpatului că cele două bilanțuri (cel depus la bănci și cel care ar fi fost întocmit după încheierea auditului) nu conțineau mari diferențe, Curtea a constatat că, în realitate, între cele două documente erau diferențe foarte mari, de natură să inducă în eroare băncile care au acordat creditele.

Deopotrivă, a constatat lipsa de temeinicie a susținerii inculpatului în sensul că a fost întocmit un prim bilanț (cel depus și la părțile civile) provizoriu, care a fost depus la administrația financiară, iar un al doilea bilanț a fost întocmit și depus la administrația financiară ulterior realizării auditului, reținând în acest sens că legislația în vigoare la momentul săvârșirii faptelor interzicea modificarea unui bilanț contabil deja încheiat și depus la organele fiscale. Aceleași prevederi legale stabileau că nu pot fi întocmite și depuse la organele fiscale două bilanțuri diferite, pentru același exercițiu financiar și că eventuale erori sau diferențe cuprinse în bilanț se corectau pe baza rezultatului reportat, existând conturi contabile speciale destinate acestor operațiuni de corecție, ele urmând a fi evidențiate în bilanțul aferent exercițiul financiar următor.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca neîntemeiate reținerile instanței de fond în sensul că bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, depus la Ministerul Finanțelor la data de 4 aprilie 2008, nu a putut fi avut în vedere de către persoana vătămată D. - Sucursala Satu Mare la analiza situației financiare a societății, în vederea acordării celor două credite invocate de acuzare, notând în acest sens că acuzația adusă inculpatului vizează faptul că acesta a depus documentul de referință, la unitatea bancară anterior menționată, nu în vederea încheierii contractelor de credit nr. x/25.04.2007 și nr. y/25.10.2007, ci în cursul derulării acestora, în vederea obținerii de noi facilități. Or, dacă inculpatul A. nu ar fi depus bilanțul care conținea acte neconforme cu realitatea, în vederea încheierii actelor adiționale la contractele anterior menționate, ci ar fi depus bilanțul real, banca ar fi solicitat rambursarea creditului.

Totodată, a notat că, în pofida celor reținute de instanța de fond, depunerea unui certificat fiscal în care nu apăreau datoriile reale ale S.C. B. S.R.L. către bugetul de stat a avut importanță în momentul încheierii actelor adiționale la contractele de credit nr. x/25.04.2007 și nr. y/25.10.2007, întrucât această condiție era esențială în aprobarea încheierii acestora.

A mai reținut că, în pofida celor constatate la fond, contractele de vânzare-cumpărare depuse garanție de către inculpat au influențat decizia băncii de prelungire a duratei de rambursare a creditului, constituind o condiție în acest sens. Altfel spus, pentru a obține prelungirea duratei de rambursare a creditului, inculpatul a cesionat în favoarea băncii drepturi inexistente, aspect cunoscut de către acesta.

Deopotrivă, a notat că nu avea relevanță, sub aspectul comiterii de către inculpat a infracțiunii de înșelăciune (astfel cum a fost reținută fapta în actul de sesizare a instanței), cui a aparținut intenția și interesul acordării creditului, având în vedere că infracțiunea s-a consumat în momentul depunerii la bancă a înscrisurilor care nu corespundeau realității. Altfel spus, chiar dacă inițiativa acordării creditelor au avut-o reprezentanții unităților bancare, acest lucru nu însemna că acestea ar fi încheiat contractele de credit dacă S.C. B. S.R.L. nu ar fi îndeplinit condițiile legale în acest sens.

Referitor la relația inculpatului cu C.- Sucursala Satu Mare, Curtea a reținut că, deși certificatul de atestare fiscală nr. 15244 a fost eliberat la data de 17 iulie 2008, deci ulterior încheierii primului contract de credit, lipsa datoriilor societății către stat a constituit o condiție de acordare a creditelor, părțile convenind însă ca certificatul de atestare fiscală să fie depus în termen de 60 de zile de la data semnării contractului.

În raport cu toate argumentele prezentate, Curtea a constatat că, în drept, fapta inculpatului A., care, în perioada 2007-2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin mijloace frauduloase (prezentarea bilanțului întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conținea ștampila și numărul de înregistrare x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor și a certificatului de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, ambele atestând date nereale privind situația S.C. B. S.R.L., respectiv, prezentarea, ca și garanție, a 14 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care o parte au fost reziliate anterior cesionării, iar altă parte au fost întocmite în fals), a indus în eroare reprezentanții D. - Sucursala Satu Mare, în scopul obținerii, cu ocazia derulării contractelor de credit nr. x/25.04.2007 și nr. y/25.10.2007, a unor noi credite, iar pe reprezentanții C. - Sucursala Satu Mare, cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. x/05.06.2008 și nr. y/19.08.2008, cauzând astfel celor două unități bancare, prin patru acte materiale, un prejudiciu de 2.301.069,26 euro, respectiv 3.017.173,19 euro (potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit la data de 23 mai 2016), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

****

Împotriva deciziei penale nr. 367/A din 3 august 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație condamnatul A., prin avocat ales QQ..

În argumentarea cererii de recurs în casație, întemeiată pe cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a arătat că, sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea de înșelăciune, în modalitatea menținerii în eroare cu ocazia executării contractului, se putea reține numai în situația în care menținerea în eroare era ulterioară inducerii în eroare cu ocazia încheierii contractului, în lipsa existenței unei acțiuni de inducere în eroare cu ocazia încheierii contractului fiind imposibil să existe o acțiune de menținere în eroare cu ocazia executării respectivului contract.

În acest sens, referitor la neîndeplinirea cerințelor necesare existenței laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în cazul contractelor de credit contractate de S.C. B. S.R.L. de la D., recurentul a arătat că, așa cum a reținut și instanța de fond, la data încheierii contractului de credit nr. x/25.04.2007 și a actelor adiționale nr. x, 2 și 3 la acest contract, precum și a perfectării contractului de credit nr. x/25.10.2007, în baza cărora societății administrate de inculpatul A., S.C B. S.R.L., i-au fost acordate credite ce au fost puse la dispoziția societății chiar la data semnării actelor, bilanțul din 31.12.2007 și certificatul de atestare fiscală nr. x/15.10.2008 (acte ce se susține prin actul de sesizare al instanței că ar fi false) nu existau și nu aveau cum să fie utilizate pentru a induce în eroare banca.

În plus, prin respectivele contracte, S.C. B. S.R.L se obliga să achite într-un anumit termen datoriile către bugetul de stat, împrejurare care contrazice, în mod cert, teza conform căreia ar fi încercat să ascundă existența datoriilor către bugetul de stat.

A mai arătat că, în momentul prelungirii contractului de credit nr. x/25.04.2008 prin actul adițional nr. x/25.04.2008, Comitetul de Credit al D. a solicitat în mod expres monitorizarea achitării datoriilor firmei sale către bugetul de stat și transmiterea datoriilor de stat trimestrial către bancă, aspect care confirmă, prin urmare, faptul că banca cunoștea existența datoriilor S.C. B. S.R.L. către bugetul de stat.

Or, câtă vreme este evident că nu a existat vreo acțiune de inducere în eroare a D., la nivelul anului 2007, an în care au fost încheiate cele două contracte de credite, evident că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune în ceea ce privește relația cu această unitate bancară.

Referitor la neîndeplinirea cerințelor necesare existenței laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în cazul contractelor de credit contractate de S.C. B. S.R.L. de la C., recurentul a arătat că bilanțul pe anul 2007 (modificat prin raportul de audit financiar întocmit în anul 2008) nici nu a fost solicitat de reprezentanții C., în vederea analizării condițiilor de acordare a creditelor. În realitate, banca a solicitat bilanțurile aferente anilor 2005 și 2006, astfel că în cauză, prin urmare, nu avea cum să existe o eventuală acțiune de inducere în eroare și nici prejudiciul reclamat.

De asemenea, nici certificatele de atestare fiscală nu existau și nu aveau cum să fie utilizate pentru a induce în eroare banca.

Recurentul a mai susținut că la momentul încheierii contractelor de credit cu C. și D. au existat suficiente garanții imobiliare care să acopere întreaga valoare a creditelor, astfel cum reiese și din expertizele efectuate în cauză, garanții care există și în prezent, fiind apreciate ca îndestulătoare de către C. la momentul contractării creditelor.

În fine, a arătat că sumele obținute cu titlu de credit au fost utilizate conform destinației stabilite prin contractele de credit, aspect dovedit prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și dispunerea achitării sale, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 26 septembrie 2019, sub nr. x/2013, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 8 noiembrie 2019.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 8 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, 6 decembrie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Analizând recursul în casație formulat de condamnatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc -din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Așadar, instanța supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

De altfel, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" -act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată constă, în esență, în aceea că, în perioada 2007-2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin mijloace frauduloase (prezentarea bilanțului întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor și a certificatului de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, ambele atestând date nereale privind situația S.C. B. S.R.L., respectiv, prezentarea, ca și garanție, a 14 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care o parte au fost reziliate anterior cesionării, iar altă parte au fost întocmite în fals), inculpatul A. a indus în eroare reprezentanții D. - Sucursala Satu Mare, în scopul obținerii, cu ocazia derulării contractelor de credit nr. x/25.04.2007 și nr. y/25.10.2007, a unor noi credite, iar pe reprezentanții C. - Sucursala Satu Mare, cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. x/05.06.2008 și nr. y/19.08.2008, cauzând astfel celor două unități bancare, prin patru acte materiale, un prejudiciu de 2.301.069,26 euro, respectiv 3.017.173,19 euro (potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit la data de 23 mai 2016).

În concret, s-a reținut în sarcina recurentului că, la data formulării cererii nr. x/2 aprilie 2008 (în urma căreia s-a aprobat rescadențarea creditului în valoare de 2.921.250 euro - acordat prin contractul nr. x/25.04.2007 și suplimentat prin actele adiționale nr. x, 2 și 3, pe o durată de 7 ani) inculpatul A., reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., a depus la D. - Sucursala Satu Mare planul de afaceri și analiza indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, document care atestă date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii actelor adiționale nr. x aprilie 2008 și nr. x/24 octombrie 2008 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de câte 6 luni), respectiv, în derularea contractului nr. x/25.10.2007, inculpatul A. a depus la unitatea bancară menționată analiza financiară și calcularea indicatorilor de rentabilitate, a gradului de îndatorare și lichiditate a societății, care au avut la bază elementele din același bilanț întocmit la data de 31 decembrie 2007.

Același inculpat, la solicitarea D. - Sucursala Satu Mare, a depus, în vederea încheierii actului adițional nr. x octombrie 2008, și certificatul de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, potrivit căruia S.C. B. S.R.L. care atesta că societatea nu avea obligații de plată către bugetul general consolidat, aspect ce nu corespunde realității.

Apoi, cu ocazia încheierii actelor adiționale nr. x iulie 2009 și x/18 decembrie 2009 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-a aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro), inculpatul A. a indus în eroare banca, cesionând în favoarea acesteia 14, respectiv, 15 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care o parte fuseseră reziliate anterior cesionării, iar altă parte erau întocmite în fals.

În relația cu C. - Sucursala Satu Mare, s-a reținut că, în vederea încheierii contractului de credit nr. 1/5 iunie 2008, inculpatul a depus analiza financiară și calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, dar și certificatul de atestare fiscală nr. 15244/17 iulie 2008 potrivit căruia, la data de referință, S.C. B. S.R.L. nu avea obligații de plată către bugetul general consolidat, ambele acte cuprinzând date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii contractului de credit nr. 2/19 august 2008, inculpatul a depus, la aceeași unitate bancară, analiza financiară și calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor.

Recurentul A. a susținut, în principal, că în cauză nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune abuz în serviciu întrucât menținerea în eroare cu ocazia executării contractului, ar presupune, în mod necesar, preexistența inducerii în eroare cu ocazia încheierii respectivelor convenții, condiție neîndeplinită în cauză.

Plecând de la situația de fapt reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată în prealabil că ceea ce se impută, în concret, acestuia, nu este menținerea în eroare a reprezentanților celor două bănci, pe durata celor două contracte anterior menționate, ci inducerea în eroare pe parcursul derulării contractelor de credit încheiate cu D. - Sucursala Satu Mare, cu ocazia formulării cererii nr. x/2 aprilie 2008, în urma căreia s-a aprobat rescadențarea creditului în valoare de 2.921.250 euro, pe o durată de 7 ani; încheierii actelor adiționale nr. x aprilie 2008 și nr. x/24 octombrie 2008 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007, prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de câte 6 luni; cu ocazia încheierii actelor adiționale nr. x iulie 2009 și x/18 decembrie 2009 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007, prin care s-au aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro; încheierii actului adițional nr. x aprilie 2010 la contractul de credit nr. x/25.10.2007, prin care s-a aprobat reeșalonarea restanțelor înregistrate până la data de 24 martie 2010.

S-a reținut că inducerea în eroare a vizat situația financiară a societății administrate de inculpat prin depunerea unor documente nereale, cât și prin cesionarea unor creanțe născute din încheierea unor contracte care nu mai erau valabile.

Așadar, faptele reținute ca urmare a evaluării probatoriului administrat, relevă că subsecvent încheierii contractelor de credit-cadru, pe parcursul derulării acestora au survenit modificări ale obligațiilor contractuale concretizate în actele adiționale încheiate. În esență, fiecare act adițional reprezintă un acord de voință nou prin care părțile stabilesc noi drepturi și obligații prin modificarea clauzelor contractuale inițiale. Or, folosirea unor documente false la încheierea actelor adiționale realizează elementul material al infracțiunii de înșelăciune, atâta timp cât documentele respective au avut aptitudinea de a induce în eroare societatea bancară cu privire la bonitatea societății administrate de inculpat sau la îndeplinirea obligațiilor sau condițiilor contractuale.

În esență, recurentul neagă posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni de înșelăciune pe parcursul derulării unui contract cu ocazia modificării acestuia, sugerând că inducerea în eroare la încheierea unui contract cadru ar constitui premisa infracțiunii prevăzute de art. 244 din C. pen.. Or, o astfel de interpretare adaugă în mod evident la norma de incriminare care definește infracțiunea de înșelăciune ca "Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă..".

O astfel de premisă nu era prevăzută nici de C. pen. anterior, în vigoare la data faptelor, care incrimina specific înșelăciune în contracte ca fiind "Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate"- art. 215 alin. (3) C. pen. din 1969.

Este adevărat că înscrisurile false au fost folosite de inculpatul A. în cadrul relațiilor contractuale dintre S.C. B. S.R.L. și D. - Sucursala Satu Mare, ulterior încheierii contractelor de credit nr. 98 și nr. 282, din aprilie, respectiv octombrie 2007, însă această împrejurare nu afectează realizarea elementului material, respectiv inducerea în eroare a societății bancare cu ocazia formulării cererii în urma căreia s-a aprobat rescadențarea creditului sau cu ocazia încheierii actelor adiționale nr. x aprilie 2008 și nr. 5/24 octombrie 2008, prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat și a încheierii actelor adiționale nr. x iulie 2009 și 13/18 decembrie 2009, prin care s-au aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat.

Este, de asemenea, adevărat că societatea bancară a avut cunoștință de datoriile pe care S.C. B. S.R.L. le avea la bugetul de stat, sumele de bani acordate prin contractul de credit nr. x/25.04.2007, având ca destinație exclusivă finanțarea nevoilor de trezorerie pe termen scurt. Această împrejurare însă nu legitimează depunerea certificatului de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008 care atestă în mod nereal că S.C. B. S.R.L. nu are obligații de plată către bugetul general consolidat în vederea încheierii actului adițional nr. x octombrie 2008 și care a indus în eroare banca. Relevant este și faptul că aceasta survine ulterior obligației instituite prin actul adițional nr. x aprilie 2008 privind monitorizarea achitării datoriilor restante la buget și transmiterea datoriilor de stat trimestrial către bancă, aceeași obligație privind achitarea datoriilor restante la buget fiind prevăzută și în contractul de credit x/25.10.2007, la cap. VII.

De altfel și bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, despre care s-a stabilit că ar conține date nereale, a fost depus la bancă tot în executarea obligațiilor contractuale stabilite pentru a permite băncii să verifice situația economico-financiară.

Or, în acest context, depunerea respectivelor înscrisuri, dar și cedarea unor creanțe au avut aptitudinea de a induce în eroare societatea bancară pe parcursul derulării relațiilor contractuale cu societatea administrată de inculpat în contextul în care dacă ar fi cunoscut situația financiară reală, datoriile la buget și faptul că o parte din contractele de vânzare-cumpărare cesionate sunt neperformante, nu s-ar fi acordat reeșalonarea, prelungirea descoperitului de cont sau acordarea de noi credite, pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile contractuale.

Deopotrivă, în relația cu C. - Sucursala Satu Mare, se impută inculpatului că a indus în eroare banca cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 1/5 iunie 2008 și, respectiv, a contractului de credit nr. 2/19 august 2008. În legătură cu susținerea recurentului în sensul că și acestea au fost încheiate anterior depunerii înscrisurilor care atestă o situație nereală, cu alte cuvinte nu ar avut nicio relevanță în relația contractuală cu banca, lipsind elementul material, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată.

Astfel, pe de o parte, prin decizia recurată s-a reținut că probele atestă că bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, având numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, a fost cunoscut încă de la momentul negocierii contractelor, chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată, iar certificatul de atestare fiscală nr. 15244/17 iulie 2008 potrivit căruia S.C. B. S.R.L. nu are obligații de plată către bugetul general consolidat, a fost depus în executarea obligației contractuale de a prezenta în termen de 60 de zile de la data semnării contractului certificatul de atestare fiscală cu datoriile plătite.

Ca și în cazul D. - Sucursala Satu Mare, cunoașterea situației financiare reale a S.C. B. S.R.L. ar fi determinat banca fie să nu acorde creditele respective, fie să le acorde în alte condiții, ceea ce atestă realizarea elementului material al inducerii în eroare. Relevantă în acest sens sunt clauzele contractuale care prevăd că "În cazul furnizării de către client a unor date nereale sau incomplete C. este în drept să refuze punerea la dispoziție a creditului, să reducă cuantumul acestuia sau să-1 declare exigibil anticipat".

Este lipsit de relevanță că S.C. B. S.R.L. a respectat parțial obligațiile contractuale în condițiile în care aceasta a acționat în maniera frauduloasă reținută, ceea ce nu a permis societăților bancare să evalueze riscul contractelor și a condus în final la imposibilitatea rambursării integrale a creditelor acordate.

Apărările vizând faptul că reprezentanții celor două bănci ar fi avut cunoștință, la data încheierii actelor adiționale anterior menționate, respectiv, la data încheierii contractelor de creditare, de situația reală a S.C. B. S.R.L., astfel că bilanțul și certificatul de atestare fiscală reținute de instanța de apel ca mijloace frauduloase, nu au avut un rol determinat în încheierea respectivelor acte, tind, în mod esențial, la cenzurarea elementelor factuale valorificate, în acest sens, de către instanța de apel, în scopul reevaluării, în recurs în casație, a însăși conținutului concret al infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv recurentul.

Or, așa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, iar concordanța stării de fapt cu probele administrate nu mai poate fi cenzurată de instanța supremă în actuala procedură.

În consecință, în coordonatele situației de fapt reținute de instanța de apel și care nu mai poate fi cenzurată, Înalta Curte constată că fapta inculpatului de a induce în eroare reprezentanții celor două bănci, în împrejurările menționate, folosind mijloace frauduloase - bilanțul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conține ștampila și numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanțelor, certificatul de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, documente care atestau o situație nereală a societății administrate de condamnat și 14 contracte de vânzare cumpărare-cumpărare încheiate de S.C. B. S.R.L. cu diverse persoane fizice și juridice, dintre care o parte au fost reziliate anterior cesionării lor către D. - Sucursala Satu Mare, iar altă parte au fost întocmite în fals, pentru a-i determina să-i acorde noi credite și facilitățile menționate, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile invocate de recurentul condamnat A., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 367/A din data de 3 august 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 157 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 367/A din data de 3 august 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2019.