ÎCCJ, Decizia nr. 291/2019

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 199/A din data de 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 07 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța examinează dacă contestația în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Conform dispozițiilor art. 428 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, iar pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i) poate fi introdusă oricând.

În speță, Decizia penală nr. 53/A din data de 7 martie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost comunicată contestatorului A. la data de 2 mai 2018, iar condamnatul A. a formulat contestație în anulare la data de 14 februarie 2019, astfel cum rezultă din actele dosarului (ștampila de pe plicul aflat la dosar Înalta Curte de Casație și Justiție), cu mult peste termenul expres prevăzut de lege.

În aceste condiții, Înalta Curte a considerat că în cauză nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. [în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 426 lit. d) din C. proc. pen.], respectiv aceea cu privire la formularea în termen legal a contestației în anulare, condiție a cărei examinare primează în raport cu analiza celorlalte condiții de admisibilitate, și a cărei neîndeplinire, atrage, pe cale de consecință, inadmisibilitatea acesteia.

În ceea ce privește cazul prevăzut de dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că este îndeplinită condiția privind termenul de introducere a contestației în anulare, însă, în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. (motivul pe care se sprijină contestația în anulare), a apreciat că este îndeplinită formal, contestatorul invocând existența unui acord de mediere, constând în Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 449/2015.

Or, cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este incident atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Dovada existenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie să fie la dosar până la momentul pronunțării hotărârii, depunerea ulterioară, după rămânerea definitivă a hotărârii, fiind ineficientă.

În cauză, prin Decizia penală nr. 53/A din data de 07 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 292 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 63 din C. pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 RON (fapta din 03 aprilie 2013).

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii.

Pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 din C. pen. din 1969, legea nu prevede că împăcarea înlătură răspunderea penală sau că punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel încât instanța a apreciat că dispozițiile privind medierea nu au incidență în ceea ce privește această infracțiune.

Împotriva acestei decizii a formulat apel contestatorul condamnat A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, sub nr. x/2019, fiind fixat termen în mod aleatoriu la data de 10 decembrie 2019.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, contestatorul A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, învestind Înalta Curte, Completul de 5 judecători, cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A., împotriva Deciziei penale nr. 199/A din data de 4 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A., împotriva Deciziei penale nr. 199/A din data de 4 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - GV