ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.06.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
19.06.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 84/F din data de 26 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 431 C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de apelantul-contestator împotriva Sentinței penale nr. 306/2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2008.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că potrivit art. 426 C. proc. pen., se poate face contestație în anulare, împotriva hotărârilor penale definitive, în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Coroborat acest text de lege cu prevederile art. 431 C. proc. pen., Curtea a constatat că analiza admisibilității contestației în anulare presupune nu numai circumscrierea susținerilor contestatorului cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen., dar depunerea sau invocarea unor dovezi în sensul sus-menționat la dosar, ceea ce petentul nu a făcut.

Astfel, a reținut că prin solicitarea sa, petentul condamnat dorește pronunțarea unei alte hotărâri, prin care să se încalce autoritatea de lucru judecat a Sentinței penale nr. 306 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, câtă vreme prin această sentință nu s-a realizat decât recunoașterea sentinței din 17.10.2006 a Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pronunțată în Dosarul nr. x Hv 2/06 b și a hotărârii din 27 martie 2007, emisă de Curtea de Apel din Viena, în Dosarul nr. x și s-a dispus punerea în executare a acestora. S-a dispus transferarea condamnatului A. în vederea continuării executării pedepsei închisorii pe viață în România.

De asemenea, Curtea a apreciat că susținerile petentului condamnat excedează dispozițiile art. 426 lit. i) C. proc. pen., întrucât nu este vorba de două hotărâri contradictorii, ci de o hotărâre pronunțată în străinătate, recunoscută în România.

Împotriva acestei sentințe penale contestatorul A. a formulat apel, solicitând admiterea contestației în anulare promovate împotriva Sentinței penale nr. 306 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București.

A arătat că prin hotărârea pronunțată de instanțele române i-a fost aplicată o pedeapsă pe o durată mai mare decât cea reținută prin hotărârea instanțelor austriece, fiind astfel încălcat principiul autorității de lucru judecat.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării apelului formulat de contestatorul-apelant A., Înalta Curte învederează că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse vreunei căi de atac.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestației în anulare privesc atât sentința, cât și decizia.

Art. 408 alin. (1) din C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. În măsura în care sentința atacată pe calea contestației în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentința pronunțată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilității exercitării căii de atac ordinare a apelului.

Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că contestatorul-apelant A. a formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 84/F din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestator împotriva Sentinței penale nr. 306 din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel București.

În raport de dispozițiile legale aplicabile, precum și în raport de circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că, contestatorul-apelant a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de recurentul contestator A. împotriva Sentinței penale nr. 84/F din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de recurentul contestator A. împotriva Sentinței penale nr. 84/F din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă revizuentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-29
0,98
ÎCCJ, Secția penală
A din data de 7 aprilie 2021, a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, condamnatul A. a declarat prezenta cale de atac intitulată "contestație". Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casaț
ÎCCJ 2021-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 54/2021
784 din 24 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, pe care o consideră în esență, ilegală și abuzivă. Examinând calea de atac formulată de petentul A., Înalta Curte constată că
ÎCCJ 2017-04-26
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Decizia nr. 148/A/2017 Prin Decizia penală nr. 104/C din 19 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale
ÎCCJ 2023-03-08
0,97
ÎCCJ, Secția penală
B. împotriva Deciziei penale nr. 312/A din 27 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 și a stabilit termen de judecată la data de 01 martie 2023, cu citarea contestatorului. Pe
ÎCCJ 2021-05-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 497/2021
cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată. Prin reglementarea strictă a er
Sursă