ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 587/2018

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 201/A din 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 425<SUP>1</SUP> alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată contestația la executare formulată în temeiul dispozițiilor art. 598 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 495/A din 03.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2015.

În esență, s-a arătat că, prin contestația la executarea deciziei penale nr. 495/A din 03.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr. x/2015, condamnatul A. a invocat disp. art. 598 alin. (1) C. proc. pen., întrucât există nelămuriri cu privire la hotărârea pe care o execută.

În concret, condamnatul critică faptul că în hotărârea atacată nu se precizează suma care a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită pentru care a fost condamnat.

S-a reținut că dispozitivul deciziei care face obiectul prezentei contestații cuprinde următoarele dispoziții executorii, în ceea ce îl privește pe condamnatul A.:

"Conform art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen. cu referire la art. 6 din legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. condamnă pe inculpatul A. , pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, la pedeapsa de 4 (patru)ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din vechiul C. pen. pe o durată de 3 ani (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta).

Potrivit art. 71 din vechiul C. pen. aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) din vechiul C. pen.

Constată că în cauză inculpatul A. a fost reținut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 și de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016 și supus măsurii preventive a controlului judiciar de la 2 aprilie 2016 până la data pronunțării prezentei.

Deduce din pedeapsa aplicată acestui inculpat perioada executată de acesta in stare de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu.

Constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de acest inculpat.

Dispune confiscarea de la inculpații A. și B., în cotă egală de 50% a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la denunțătorul C., cu titlu de mită,respectiv câte 153.593,5 lei, de la fiecare dintre cei doi inculpați menționați.

Înlătură toate celelalte dispoziții din sentința penală criticată referitoare la confiscarea sumelor de bani presupus primite cu titlu de mită de inculpații din prezenta cauză.

Dispune ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituite prin ordonanța emisă în data de 2 iulie 2014 de procurorul DNA în dosarul nr. x/2011 al DNA- Serviciul Teritorial Bacău, asupra bunurilor imobile ce constituie proprietatea inculpatului A., bunuri imobile situate în municipiul Bacău, str. x, nr. 11, județul Bacău, respectiv:

- teren compus din 3 loturi: L1-108 mp categorie curți construcții, L 2- 283 mp - categoria curți construcții și L3 - 519 mp categoria curți construcții;

- 3 corpuri de clădire: C2 - 21,29 mp, C3 - 37,25 mp, C4 - 83,71 mp., menținând însă măsura sechestrului asigurator dispusă prin menționata ordonanță a procurorului asupra imobilului C1-252,42 mp.

Obligă pe inculpații A. și B., să achite fiecare statului, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei la prim grad jurisdicțional, suma de câte 2.000 lei, conform art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen.".

Curtea, a apreciat că, niciuna dintre dispozițiile hotărârii atacate nu este neclară și nu dă prilejul vreunei împiedicări la executare. Cu referire specială la suma de bani confiscată, ea este în mod exact indicată: 153593,5 lei, de la inculpatul (la acea dată) A.

În ce privește pretinsele contradicții între dispozitivul deciziei și mandatul de executare a pedepsei, invocate de condamnat în fața prezentei instanțe, instanța a reținut că susținerea condamnatului este neconcludentă. Hotărârea de condamnare și mandatul de executare a pedepsei nu sunt acte juridice aflate pe același palier ci, dimpotrivă, mandatul este un act subordonat hotărârii. Ca atare, pretinse "contradicții" între cele două acte nu pot da naștere la modificarea hotărârii de condamnare.

În ce privește contradicțiile dintre motivarea deciziei și mandatul de executare, s-a apreciat că acestea nu sunt indicate de legiuitor între motivele pentru care contestația la executare poate fi formulată. Aceeași este constatarea instanței cu privire la nesemnarea extrasului de pe hotărâre, lipsa altei dovezi a comunicării extrasului în afara dovezii de primire, alterarea numerotării minutei din dosar, incongruența semnăturii judecătorului de pe un act eliberat condamnatului cu cea de pe minută, semnarea deciziei de către președintele instanței în cazul imposibilității președintelui completului de a semna - toate, argumente invocate de condamnat în fața prezentei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație condamnatul A.

La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2017, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulată de condamnatul A., având în vedere că hotărârea pronunțată în cauză a fost dată fără cale de atac.

Apărătorul ales al condamnatului având cuvântul asupra excepției formulate de procuror, a solicitat respingerea acesteia, întrucât își sprijină calea de atac pe dispozițiile prevăzute de art. 597 alin. (7) C. proc. pen., care prevede că, în materia contestației la executare, hotărârea pronunțată se atacă cu contestație în termen de 3 zile, astfel judecătorul fondului a ales în mod discreționar și eronat dispozițiile art. 425<SUP>1</SUP> C. proc. pen., având în vedere că textul de lege prevede regimul general al căilor de atac, or contestația la executare nu este o cale de atac împotriva hotărârii unei instanțe inferioare, astfel încât contestația să fie dată fără cale de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 04 mai 2018, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 8.

Analizând cu prioritate excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public, constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată, s-a respins, ca nefondată contestația la executare formulată în temeiul dispozițiilor art. 598 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., de către condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 495/A din 03.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2015, este definitivă.

Se reține că în privința hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea contestației exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Astfel, potrivit art. 599 alin. (1) C. proc. pen. procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597, text de lege care la alin. (7) prevede că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Totodată, textul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (1) lit. b) C. proc. pen. statuează că, decizia prin care se soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac, printre soluțiile ce se pot pronunța fiind și respingerea contestației, cu menținerea hotărârii atacate, când contestația este nefondată.

Dispozițiile art. 425<SUP>1 </SUP>din C. proc. pen. au fost introduse în legislația procesual penală prin prevederile art. III pct. 5 din O.U.G. nr. 3/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 7 februarie 2014, iar din expunerea de motive a Legii nr. 58/2016 privind aprobarea O.U.G. nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru implementarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 285 din 14 aprilie 2016, acestea au ca scop asigurarea unei căi de atac în materii urgente și pentru situații restrictive de drepturi și libertăți. Aceste situații sunt însă cele expres reglementate de legiuitor, prin prevederile C. proc. pen., determinarea lor fiind de competența exclusivă a acestuia, astfel că, exercitarea căii de atac a contestației se poate face numai atunci când legea o prevede expres.

Or, potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen. hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare iar în alin. (8) al normei procedurale se stipulează că decizia instanței prin care se soluționează contestația la executare este definitivă, prevederile alin. (5) fiind aplicabile, dispoziții care consfințesc că normele cuprinse în Titlu III al părții speciale privind judecata care nu sunt contrare prezentului articol se aplică în mod corespunzător.

Se constată că, în conformitate cu dispozițiile din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și III1 C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, deciziilor pronunțate de către instanța de apel sunt definitive, chiar și în materia executării, astfel că, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 201/A din data de 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 35 lei, va rămâne în sarcina statului.

Prin urmare, față de soluția adoptată în cauză nu se mai impune analizarea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 406 alin. (4) teza 2 și 4 din C. proc. pen. formulată de condamnatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 201/A din data de 2 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 35 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2018.