ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5272/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 7650 din 31 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul M.E. și de pârâtul Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași decizii. Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare, indicând art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele: Dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei civile nr. 582/A din 22 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este rezultatul unei erori materiale. Astfel, potrivit art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, republicată, Ministerul Public exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii, iar potrivi art. 45 alin. (5) C. proc. civ., procurorul poate, în condițiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri.

Termenul pentru declararea recursului de către procuror, atunci când acesta a participat la dezbateri, curge, potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 284 alin. (4) din același cod, de la comunicarea hotărârii instanței de apel către unitatea de parchet care a asigurat participarea în apel. Spre deosebire de părți care, de regulă, rămân aceleași pe parcursul tuturor fazelor procesuale (cu excepția situațiilor în care operează transmisiunea legală sau convențională a calității procesuale active sau pasive), Ministerul Public, în calitate de participant în procesul civil, are o poziție diferită, determinată de modul de organizare și funcționare al parchetelor conform principiului legalității și al subordonări ierarhice.

Așadar, în condițiile în care susținerea căii de atac exercitate de parchetul de pe lângă tribunal a fost realizată la instanța de control judiciar de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel care a asigurat participarea în cauză în această fază procesuală, hotărârea instanței de apel se comunică parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în raport de această comunicare, se stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de recurs pentru procurorul care a participat în apel. În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a comunicat Decizia civilă nr. 582 A din 22 octombrie 2010 Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

La data de 4 februarie 2011, Curtea de Apel București a comunicat Decizia civilă nr. 582 A din 22 octombrie 2010 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a asigurat participarea la dezbaterile din apel, iar la data de 18 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, depunând, în aceeași zi, și motivele de recurs. În consecință Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, căruia i s-a comunicat hotărârea instanței de apel la data de 4 februarie 2011, a declarat și motivat în termen, la data de 18 februarie 2011, recursul împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Contestația în anulare este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente: Prin decizia atacată a fost respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curte de Apel București, reținându-se că hotărârea recurată a fost comunicată la data de 17 ianuarie 2011, iar recursul a fost declarat la 18 februarie 2011, cu depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În înțelesul textului de lege sus citat, prin calea de atac evocată se tinde la anularea unei hotărâri pronunțată de instanța de recurs urmare a săvârșirii unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. În speță, se constată că la pronunțarea hotărârii atacate instanța de recurs nu a observat că decizia recurată a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul București și în raport de data comunicării către acesta a constatat că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este tardiv, deși la judecata apelului a participat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Potrivit art. 301 C. proc. civ. raportat la art. 284 alin. (4) din același cod, pentru procuror termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii în situația în care a participat la judecata cauzei.

În speță, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din care face parte procurorul care a participat la judecata apelului, i-a fost comunicată decizia recurată la 4 februarie 2011, dosar nr. 886/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, iar recursul a fost declarat în termen, la 18 februarie 2011, același dosar. Prin urmare, se constată că din eroare instanța de recurs a respins, prin decizia contestată, ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât recursul a fost exercitat în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate, astfel că soluția dată prin decizia contestată în privința recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este rezultatul unei greșeli materiale de ordin formal, ce constă în neobservarea actului de procedură prin care se face dovada comunicării deciziei pronunțate în apel către recurent, act cu privire la care instanța nu a făcut nicio judecată. Față de considerentele mai sus expuse, în majoritate, cererea dedusă judecății va fi admisă, cu consecința anulării hotărârii atacate în parte, respectiv în ceea ce privește respingerea ca tardiv a recursului declarat a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Fixează termenul de judecată în scopul soluționării recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 8 noiembrie 2012, Completul 11, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 7650 din 31 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Anulează în parte decizia contestată, în ceea ce privește respingerea ca tardiv a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Acordă termen pentru judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei nr. 582 din 22 octombrie 2010, la 8 noiembrie 2012, Completul 11, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Cu opinia separată a doamnei judecător R.S.

în sensul respingerii contestației în anulare

OPINIA SEPARATĂ

Prin Decizia civilă nr. 7650 din 31 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul M.E. și de pârâtul Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, respectiv a respins, ca tardiv, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, pe temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta susținând că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este rezultatul unei erori materiale. În esență, contestația în anulare a invocat art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, republicată, conform căruia Ministerul Public exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii, respectiv, art. 45 alin. (5) C. proc.

civ., conform căruia procurorul poate, în condițiile legii, să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri. Termenul pentru declararea recursului de către procuror, atunci când acesta a participat la dezbateri, curge, potrivit art. 301 C. proc. civ., raportat la art. 284 alin. (4) din același cod, de la comunicarea hotărârii instanței de apel către unitatea de parchet care a asigurat participarea în apel. Spre deosebire de părți care, de regulă, rămân aceleași pe parcursul tuturor fazelor procesuale, Ministerul Public, în calitate de participant în procesul civil, are o poziție diferită, determinată de modul de organizare și funcționare al parchetelor conform principiului legalității și al subordonări ierarhice.

În condițiile în care susținerea căii de atac exercitate de parchetul de pe lângă tribunal a fost realizată, la instanța de control judiciar, de procurorul de la parchetul de pe lângă curtea de apel, hotărârea instanței de apel se comunică parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în raport de această comunicare, se stabilește momentul de la care începe să curgă termenul de recurs pentru procurorul care a participat în apel. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel București a comunicat Decizia civilă nr. 582 A din 22 octombrie 2010, Parchetului de pe lângă Tribunalul București. La data de 4 februarie 2011, Curtea de Apel București a comunicat decizia, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a asigurat participarea la dezbaterile din apel, iar la data de 18 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs.

În consecință, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat și motivat în termen recursul împotriva deciziei instanței de apel. În raport de următoarele considerente de fapt și de drept, apreciez că această contestație în anulare nu poate fi primită: Prin decizia atacată a fost respins ca tardiv recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curte de Apel București, reținându-se că hotărârea recurată a fost comunicată la data de 17 ianuarie 2011, iar recursul a fost declarat la 18 februarie 2011, cu depășirea termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În înțelesul textului de lege sus citat, prin calea de atac evocată se tinde la anularea unei hotărâri pronunțată de instanța de recurs urmare a săvârșirii unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Cât timp dezbaterile în contradictoriu din fața instanței de recurs au vizat în mod explicit excepția tardivității recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu toate datele care particularizează situația cauzei pendinte, de fapt și de drept, nu poate fi reținută susținerea conform căreia instanța de recurs a fost în eroare atunci când a ales drept dată a comunicării deciziei data de 17 ianuarie 2011, respectiv data de 18 februarie 2011, data declarării recursului, pentru calcularea termenului de recurs de 15 zile.

Nu consider că a fost vorba de confundarea unor date importante și relevante la momentul pronunțării soluției din recurs, ci un rezultat al deliberării instanței asupra acestei chestiuni de natură procedurală, întrucât instanța a cunoscut existenta și conținutul actelor/demersurilor efectuate în vederea recomunicării deciziei și fundamentul acestor solicitări, ceea ce înseamnă că situația particulară invocată nu poate fi asimilată noțiunii de greșeală materială și, prin urmare, valorificată din perspectiva art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, consider că se impune respingerea contestației în anulare, condițiile prescrise de lege nefiind îndeplinite.

Procesat de GGC - CL