ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1144/2014

Prin Sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins cererea formulată de inculpatul M.R.C., având ca obiect schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. (tentativă la infracțiunea de omor calificat) în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. (vătămare corporală gravă). În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.R.C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

rap. la art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat aceluiași inculpat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns latura civilă a cauzei, stabilind termen la 27 mai 2013. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 5 august 2011 partea vătămată I.E.C. însoțită de fratele acesteia I.A.M. s-au deplasat la un bar din localitatea Crivăț, aparținând numitului Ț.C., acolo fiind prezenți și martorii D.S.F., A.I.

și H.D., zis "D.", precum și inculpatul M.R.C. Acesta din urmă s-a deplasat la masa unde se aflau celelalte persoane mai sus menționate și care jucau rummy, la un moment dat între partea vătămată, fratele acesteia, pe de o parte și inculpatul M.R.C., a început o ceartă, ulterior toți trei părăsind pentru moment terasa barului. La puțin timp revenind doar partea vătămată și fratele acesteia. Deși inculpatul a susținut că pe terasa barului a fost lovit de către partea vătămată și fratele acesteia, fiind chiar înțepat cu un cuțit în zona gâtului, această afirmație nu a fost reținută, deoarece martorii prezenți la fața locului nu au confirmat aceste evenimente. A făcut instanța de fond trimitere la declarațiile martorilor H.D., A.I.

și D.S.F., martori care au confirmat existența unor discuții între cei trei, nu însă și exercitarea de către partea vătămată și fratele acesteia a actelor de lovire descrise de către inculpat în declarațiile date în faza urmăririi penale. Conform declarațiilor acelorași martori, inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. S-a mai reținut totodată că, la un moment dat au părăsit terasa barului și partea vătămată și fratele acesteia, refuzând invitația adresată de martorul H.D. de a pleca acasă împreună cu acesta cu mașina. În timp ce se deplasau către casă, au sesizat la un moment dat prezența inculpatului, care, observându-i, s-a îndreptat către aceștia înarmat cu o bâtă, moment în care între aceștia s-au purtat discuții, partea vătămată aruncând asupra inculpatului cu pietriș, continuând să fugă, împiedicându-se și căzând.

În timp ce încerca să se ridice, inculpatul s-a apropiat de aceasta, înarmat în continuare cu acea bâtă cu care a lovit-o în zona capului și apoi cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni (plaga contuză minoră mucoasă jugulară, buza superioară și fracturi dentare, plagă contuză epicraniană frontal dreapta, plagă fracturată cu înfundare parietală stânga, echimoze genunchi drept și șold drept) care au necesitat pentru vindecare un număr de 45 - 50 de zile de îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viața în primejdie. Această situație de fapt a fost reținută în baza întregului material probatoriu administrat în cauză în faza urmăririi penale, probatoriul cunoscut și însușit de inculpat în urma cererii formulate de acesta constând în aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. A menționat instanța de fond că probele la care a făcut referire sunt plângerile și declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor I.A.M. (prezența acestuia fiind confirmată atât la barul din localitatea Crivăț, cât și la momentul lovirii părții vătămate de către inculpat), D.S.F., A.I., H.D., M.F., P.D., Certificatul medico-legal din 17 august 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 19 septembrie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 2011, declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei formulând cerere de aplicare a procedurii prevăzută în art. 320 1 C. proc. pen. (judecata în cazul recunoașterii vinovăției), apărările acestuia, văzând pe de o parte încadrarea juridică dată acesteia, iar pe de altă parte împrejurările în care a lovit-o pe partea vătămată, în acest sens invocând dispozițiile art. 73 alin. 1) lit. b) C. pen.

privitoare la provocare. Instanța de fond a reținut că fapta mai sus descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită prin disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., iar nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută și pedepsită prin dispozițiile art. 182 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat în acest sens. S-a reținut de către instanța de fond că, esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, în tentativă la omor calificat, sau după caz în vătămare corporală gravă, este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a fost săvârșită fapta.

Astfel, dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor, acesta acționează cu intenția de ucidere. În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei) actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost comise, că inculpatul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma. O astfel de intenție de a ucide este relevată atunci când fapta a fost săvârșită pe fondul unui conflict anterior între inculpat și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea și prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate într-o zonă anatomică vitală care a avut consecințe grave cu punerea în primejdie a vieții victimei la care se adaugă atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea faptei.

Altfel spus, forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii rezultă din materialitatea actului, printre altele din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

În speță, lovirea părții vătămate s-a produs pe fondul unui conflict anterior între aceasta și inculpat, care pe fondul stării de ebrietate s-a deplasat la locuința de unde s-a înarmat cu acea bâtă cu care s-a îndreptat spre locul unde știa că rămăsese partea vătămată, aplicându-i acesteia cu acea bâtă o lovitură într-o zonă anatomică vitală (în cap), lovitură care a avut consecințe grave - plagă contuză epicraniană frontal dreapta, plagă contuză parietală stânga și fractură cu înfundare parietală stânga, pericolul vital fiind înlăturat numai datorită intervenției medicale și tratamentului medicamentos instituit cu promptitudine la care se adaugă atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei.

Împrejurările în care a fost săvârșită fapta, astfel cum au fost relevate de probele administrate, exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acționat doar cu intenția generală de a vătăma, faptă care ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit și neprevăzut de acesta, inculpatul chiar dacă nu a urmărit în mod direct acest lucru, a acceptat posibilitatea procedurii unui astfel de rezultat. Apărarea inculpatului constând în aceea că s-a reîntors la bar pentru a-și lua țigările și nu pentru a aplica o corecție părții vătămate și fratelui acesteia cu care avusese acele neînțelegeri în incinta barului, nu a fost apreciată ca veridică. La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere în conformitate cu disp.

art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, urmările acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen. astfel cum au fost reduse urmare incidenței disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., persoana inculpatului. În acest din urmă caz, pe lângă lipsa antecedentelor penale s-au avut în vedere și celelalte elemente de circumstanțiere rezultate din înscrisurile administrate, împrejurări care se încadrează în disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și care au fost valorificate ca circumstanțe atenuante judiciare. Potrivit disp.

art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă legală "săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă". Raportând condițiile ce rezultă din textul de lege citat la situația de fapt existentă s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele acestei circumstanțe. Astfel, al doilea incident a fost declanșat de inculpat, care reîntorcându-se la bar înarmat cu o bâtă, a întâlnit-o pe partea vătămată și pe fratele acesteia care se deplasau spre casă, adresându-le amenințări și mergând în urmărirea acestora, lovirea părții vătămate având loc după căderea acesteia, aspectele invocate de inculpat în apărarea sa nefiind dovedite.

S-a mai arătat că între incidentul de la bar și momentul lovirii părții vătămate s-a scurs o perioadă de timp de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii actului spontan, iar pe de altă parte să conducă la concluzia existenței unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta asupra posibilelor consecințe pe care le avea lovirea cu un asemenea obiect. Referitor la acel "atac cu pietre" invocat în apărarea sa de inculpat, s-a reținut, așa cum s-a arătat în detalierea situației de fapt, că partea vătămată a aruncat cu pietre asupra inculpatului în urma acțiunii acestuia de a o urmări atât pe aceasta, cât și pe fratele său. Prin urmare, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen., această circumstanță atenuantă nu s-a reținut.

Având în vedere criteriile de individualizare mai sus menționate, efectele pe care circumstanțele atenuante judiciare le au asupra pedepsei principale, s-a apreciat că, prin aplicarea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege redus ca urmare a aplicării disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins. În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că, în cauză chiar dacă pedeapsa aplicată ar face aplicabilă modalitatea prevăzută în art. 86 1 C. pen., scopul pedepsei astfel cum este menționat în art. 52 C. pen., nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a pedepsei. Tinerețea inculpatului și lipsa antecedentelor penale invocate de acesta au fost în vedere la momentul stabilirii cuantumului pedepsei.

În conformitate cu disp. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (2) din același cod și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi. Sub aspectul laturii civile, întrucât s-a apreciat că în cauză este necesară administrarea mai multor probe, a fost disjunsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.R.C., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. În motivarea acestei căi de atac, inculpatul a criticat greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite, apreciind că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece nu a avut intenția să o omoare pe partea vătămată ci numai a dorit să-i aplice o corecție.

Totodată, a susținut că, în mod greșit, instanța de fond de a nu reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 73 C. pen., având în vedere că victima l-a atacat cu pietre de la mică distanță iar fratele acesteia l-a amenințat înarmat fiind cu un cuțit. În final, inculpatul a criticat greșita individualizare a pedepsei, susținând că în mod nejustificat nu au fost reținute în favoarea sa disp. art. 86 1 C. pen., întrucât este la primul contact cu legea penală, a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul procesului, recunoscând fapta și în final regretând cele întâmplate. Prin Decizia penală nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.R.C.

împotriva Sentinței penale nr. 176 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița. A fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, examinând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform art. 371 C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că această cale de atac este nefondată. Astfel, s-a reținut că, probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, Certificatul medico-legal din 19 septembrie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din 19 septembrie 2011, noul Raport de expertiză medico-legală din 2012 și Avizul din 2012, rapoartele de constatare tehnico-științifică, planșele fotografice, coroborate cu declarațiile inculpatului, conduc la concluzia că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.

De altfel, inculpatul fiind audiat de către prima instanță, și-a însușit situația de fapt reținută prin rechizitoriu și a solicitat să fie judecat conform procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen. S-a constatat din coroborarea probelor mai sus amintite, că în seara de 5 august 2011 partea vătămată s-a aflat în barul din localitatea Crivăț aparținând numitului Ț.C., fiind prezenți în local și martorii I.A.M., D.S.F., A.I. și H.D., care jucau rummy. La un moment dat la acea masă s-a așezat și inculpatul. Ulterior, între inculpat, partea vătămată și fratele acesteia a izbucnit un incident verbal, iar primul care a părăsit terasa barului a fost inculpatul. Partea vătămată însoțită de martorul I.A.M., fratele acesteia, au părăsit ulterior la rândul lor barul, plecând spre casă pe jos, refuzând propunerea martorului H.D.

de a pleca împreună cu acesta cu mașina. Pe drumul spre casă, la o intersecție, partea vătămată și fratele său l-au văzut pe inculpat ieșind în fugă după un gard, îndreptându-se către ei înarmat fiind cu o bâtă cu care îi amenința. Inițial cei doi s-au întors de teamă în direcția barului, însă s-au oprit, intenționând să îl calmeze pe inculpat. Acesta s-a apropiat de cei doi, încercând să o lovească pe partea vătămată, care a reușit să se ferească, depărtându-se până la o grămadă de pietriș. Din aceea grămadă a luat pietriș și a aruncat în direcția inculpatului, după care a fugit, dar la un moment dat s-a împiedicat și a căzut. Când a încercat să se ridice l-a observat pe inculpat care ridicase asupra lui bâta cu care era înarmat, rugându-l să nu îl lovească.

Cu toate acestea inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâtă în zona capului (occipitala stângă), pierzându-și cunoștința, motiv pentru care a fost transportat ulterior la Spitalul Județean Târgoviște iar de aici la Spitalul de Urgență "B.A." din București unde a fost internată și a suferit o intervenție chirurgicală. Conform Raportului de expertiză medico-legală mai sus individualizat a rezultat că partea vătămată pentru vindecarea leziunilor cauzate de către inculpat a necesitat un număr de 45 - 50 zile de îngrijiri medicale. A mai precizat medicul legist că partea vătămată a suferit o plagă contuză minoră jugală, buza superioară și fracturi dentare; o plagă contuză epicraniană frontal dreapta, o plagă contuză parietală stânga și fractură cu înfundare parietală stânga, toate produse prin lovire cu un corp dur, leziunile traumatice cranio-cerebrale necesitând intervenție chirurgicală, fiind pusă în primejdie viața victimei.

Referitor la încadrarea juridică a acestei situații de fapt, instanța de prim control judiciar a considerat că aceasta a fost corect efectuată de către judecătorul fondului, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 și 175 lit. i) C. pen. Instanța de control judiciar a reținut că, ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei, de tentativă la infracțiunea de omor calificat este poziția subiectivă a făptuitorului. În cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei, făptuitorul acționează cu praeter intenție, în timp ce în cazul infracțiunii de tentativă la omor acționează numai cu intenție.

Praeter intenția este dată de urmarea acțiunii făptuitorului deoarece este greu de presupus că o persoană poate lovi cu o asemenea precizie încât să-i pună viața în primejdie victimei, însă această punere în primejdie a vieții să nu poată fi încadrată ca o tentativă la omor. În cazul infracțiunii de tentativă la omor făptuitorul acționează că o intenție indirectă sau eventuală prevăzând rezultatul faptei, dar care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. În speță, inculpatul a lovit-o pe victimă cu o bâtă (sau cu un lemn după spusele sale) în zona capului, provocându-i leziunile mai sus menționate. Această modalitate de a acționa cu un obiect tanato-generator apt de a produce moartea (probabil dacă lovitura era mai puternică victima deceda) într-o zonă vulnerantă (așa cum este zona capului), este unanimă a fi încadrată în practica judiciară, dar și considerată de doctrină a întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni de tentativă la omor.

Referitor la cel de-al doilea motiv al apelului formulat, instanța de prim control judiciar a reținut că se consideră o provocare din partea persoanei vătămate săvârșirea unei infracțiuni sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții produsă printr-o activitate violentă, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă pe care partea vătămată să o fi întreprins-o contra făptuitorului. Așa cum s-a constatat din situația de fapt mai sus reținută, în speță s-au derulat două incidente între inculpat pe de o parte și victimă și fratele acesteia, pe de altă parte. Între prima discuție mai aprinsă sau ceartă ce a avut loc în incinta barului din localitatea Crivăț, județul Dâmbovița și cel de-al doilea moment când inculpatul a lovit-o pe victimă s-a scurs o perioadă de aproximativ 30 minute, timp în care M.R.C.

a plecat din locul unde s-a derulat primul incident, s-a "înarmat" cu o bâtă (sau lemn, conform spuselor sale) și i-a așteptat pe cei doi opozanți la o intersecție ascuns după un gard, pe drumul acestora spre casă. S-a mai constatat din probele administrate (declarațiile inculpatului, părții vătămate și fratelui acestuia din urmă) că cel care a inițiat al doilea incident a fost inculpatul, care s-a îndreptat spre cei doi și l-a lovit pe primul pe care l-a ajuns, acesta fiind partea vătămată care se împiedicase de o grămadă de pietriș. Având în vedere aceste aspecte, instanța de prim control judiciar a considerat că nu poate fi reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., situația de fapt putând conduce mai mult spre o premeditare a infracțiunii din partea inculpatului.

În ceea ce privește ultimul motiv de apel referitor la individualizarea pedepsei, instanța de prim control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a făcut o analiză riguroasă criteriilor prev. de art. 72 C. pen. reținând atitudinea anterioară acestei fapte a inculpatului, în favoarea sa cu titlul de circumstanță atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și scăzând cuantumul pedepsei aplicate cu mult sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator (această limita era de 10 ani în urma reținerii prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.), până aproape de minimul la care se poate reduce pedeapsa prin reținerea acestei circumstanțe așa cum prevede art. 76 alin. (2) C. pen.

Raportat la aceste aspecte, dar și a modalității concrete în care a acționat inculpatul după ce și-a așteptat oponenții, înarmându-se cu un obiect contondent și lovindu-l pe unul dintre aceștia în zona capului, s-a constatat că, în mod justificat, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectivă a acesteia. Împotriva Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.R.C. În susținerea recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 din C. proc. pen. anterior, solicitând casarea ambelor hotărâri și în principal schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

anterior, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că a acționat cu intenția de a ucide. În subsidiar, în baza art. 5 C. pen., a solicitat aplicarea dispozițiilor C. pen. în vigoare, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. rap la art. 32 C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei. Examinând recursul, în raport cu criticile invocate și prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru considerentele următoare: Prealabil analizării criticilor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării acestora.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior. Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept. În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, "hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii." Înalta Curte reține că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. În prezenta cauză, nu este incidență niciuna dintre aceste situații. Referitor la criticile formulate de inculpat, prin care se solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

anterior, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, Înalta Curte constată că, în susținerea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. anterior, inculpatul nu a invocat aspecte de nelegalitate, de restabilire a corespondenței între norma de incriminare și situația de fapt reținută de către instanțele anterioare, ci prin acestea se tinde la stabilirea unei alte situații de fapt, care să determine schimbarea de încadrare juridică, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel. Înalta Curte constată că situația de fapt, stabilită prin sentința primei instanțe și confirmată prin decizia instanței de apel, corespunde normei de incriminare a infracțiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, fără să existe vreun temei de schimbare a încadrării juridice. Astfel, modul în care inculpatul a acționat, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tanato-generator apt de a produce moartea (bâtă sau bucată de lemn) într-o zonă vitală (zona capului), relevă atât faptul că acțiunea corespunde elementului material al infracțiunii de omor, cât și intenția, cel puțin indirectă, a inculpatului de a suprima viața părții vătămate. Înalta Curte își însușește toate argumentele expuse, în acest sens, pe larg, în sentința și decizia ce fac obiectul căii de atac și precizează că, în temeiul art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din noul C. pen. Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Fapta de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi își găsește în prezent corespondent în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art 188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani și interzicerea unor drepturi, iar ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată aceste limite se reduc cu o treime. Astfel, chiar dacă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, reținută de instanța de fond, nu mai poate produce efecte, întrucât nu mai are corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante, dispozițiile noului C. pen.

sunt mai favorabile inculpatului, în raport de limita minimă a pedepsei, care se situează sub cuantumul de 4 ani închisoare aplicat de instanța de fond. Având în vedere că individualizarea pedepsei nu mai poate fi reapreciată de către instanța de recurs, care are obligația de a efectua o transpunere proporțională a pedepsei stabilite în baza legii anterioare în intervalul de pedeapsă prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat și instanța de fond, cu luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (art. 320 alin. (7) C. proc. pen. anterior).

Potrivit hotărârii de condamnare, inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, care în prezent au corespondent în dispozițiile art. 66 lit. a) și b) C. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Se va casa decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptei și cuantumul pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și reținând dispozițiile art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.R.C. Împotriva Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică, a faptei și cuantumul pedepsei. Rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și reținând dispozițiile art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2014. Procesat de GGC - N