ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1144/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1144/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin Sentința penală nr. 176 din 26 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a

respins cererea formulată de inculpatul M.R.C., având ca obiect schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175

lit. i) C. pen. (tentativă la infracțiunea de omor calificat) în infracțiunea

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. (vătămare corporală gravă).

În baza art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen. și a art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen. a fost

condamnat inculpatul M.R.C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. rap. la art. 65 C. pen. a aplicat

inculpatului pe o durată de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. a aplicat aceluiași inculpat și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns latura civilă a cauzei, stabilind termen

la 27 mai 2013.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 5 august 2011 partea

vătămată I.E.C. însoțită de fratele acesteia I.A.M. s-au deplasat la un bar din

localitatea Crivăț, aparținând numitului Ț.C., acolo fiind prezenți și martorii

D.S.F., A.I. și H.D., zis "D.", precum și inculpatul M.R.C.

Acesta din urmă s-a

deplasat la masa unde se aflau celelalte persoane mai sus menționate și care

jucau rummy, la un moment dat între partea vătămată, fratele acesteia, pe de o

parte și inculpatul M.R.C., a început o ceartă, ulterior toți trei părăsind

pentru moment terasa barului. La puțin timp revenind doar partea vătămată și

fratele acesteia.

Deși inculpatul a

susținut că pe terasa barului a fost lovit de către partea vătămată și fratele

acesteia, fiind chiar înțepat cu un cuțit în zona gâtului, această afirmație nu

a fost reținută, deoarece martorii prezenți la fața locului nu au confirmat

aceste evenimente.

A făcut instanța de

fond trimitere la declarațiile martorilor H.D., A.I. și D.S.F., martori care au

confirmat existența unor discuții între cei trei, nu însă și exercitarea de

către partea vătămată și fratele acesteia a actelor de lovire descrise de către

inculpat în declarațiile date în faza urmăririi penale. Conform declarațiilor

acelorași martori, inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

S-a mai reținut

totodată că, la un moment dat au părăsit terasa barului și partea vătămată și

fratele acesteia, refuzând invitația adresată de martorul H.D. de a pleca acasă

împreună cu acesta cu mașina.

În timp ce se

deplasau către casă, au sesizat la un moment dat prezența inculpatului, care,

observându-i, s-a îndreptat către aceștia înarmat cu o bâtă, moment în care

între aceștia s-au purtat discuții, partea vătămată aruncând asupra

inculpatului cu pietriș, continuând să fugă, împiedicându-se și căzând.

În timp ce încerca să

se ridice, inculpatul s-a apropiat de aceasta, înarmat în continuare cu acea

bâtă cu care a lovit-o în zona capului și apoi cu pumnul în zona feței,

cauzându-i leziuni (plaga contuză minoră mucoasă jugulară, buza superioară și

fracturi dentare, plagă contuză epicraniană frontal dreapta, plagă fracturată

cu înfundare parietală stânga, echimoze genunchi drept și șold drept) care au

necesitat pentru vindecare un număr de 45 - 50 de zile de îngrijiri medicale,

leziuni care i-au pus viața în primejdie.

Această situație de

fapt a fost reținută în baza întregului material probatoriu administrat în

cauză în faza urmăririi penale, probatoriul cunoscut și însușit de inculpat în

urma cererii formulate de acesta constând în aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.

A menționat instanța

de fond că probele la care a făcut referire sunt plângerile și declarațiile

părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor I.A.M. (prezența

acestuia fiind confirmată atât la barul din localitatea Crivăț, cât și la

momentul lovirii părții vătămate de către inculpat), D.S.F., A.I., H.D., M.F.,

P.D., Certificatul medico-legal din 17 august 2011, Raportul de expertiză

medico-legală din 19 septembrie 2011, Raportul de expertiză medico-legală din

2011, declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei formulând

cerere de aplicare a procedurii prevăzută în art. 320

1

C. proc. pen.

(judecata în cazul recunoașterii vinovăției), apărările acestuia, văzând pe de

o parte încadrarea juridică dată acesteia, iar pe de altă parte împrejurările

în care a lovit-o pe partea vătămată, în acest sens invocând dispozițiile art.

73 alin. 1) lit. b) C. pen. privitoare la provocare.

Instanța de fond a

reținut că fapta mai sus descrisă întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită prin disp.

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., iar nu pe cele ale

infracțiunii de vătămare corporală prevăzută și pedepsită prin dispozițiile

art. 182 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat în acest sens.

S-a reținut de către

instanța de fond că, esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului,

în tentativă la omor calificat, sau după caz în vătămare corporală gravă, este

stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a fost săvârșită fapta.

Astfel, dacă în cazul

infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul acționează cu intenția

generală de vătămare, în cazul tentativei de omor, acesta acționează cu

intenția de ucidere.

În cazul infracțiunii

de omor (rămasă în forma tentativei) actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să

releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost comise, că inculpatul

a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

O astfel de intenție

de a ucide este relevată atunci când fapta a fost săvârșită pe fondul unui

conflict anterior între inculpat și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un

obiect apt de a produce moartea și prin aplicarea unei lovituri de mare

intensitate într-o zonă anatomică vitală care a avut consecințe grave cu

punerea în primejdie a vieții victimei la care se adaugă atitudinea

inculpatului imediat după săvârșirea faptei.

Altfel spus, forma și

modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii rezultă din

materialitatea actului, printre altele din relațiile personale anterioare

existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și

intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al

inculpatului.

În speță, lovirea

părții vătămate s-a produs pe fondul unui conflict anterior între aceasta și

inculpat, care pe fondul stării de ebrietate s-a deplasat la locuința de unde

s-a înarmat cu acea bâtă cu care s-a îndreptat spre locul unde știa că rămăsese

partea vătămată, aplicându-i acesteia cu acea bâtă o lovitură într-o zonă

anatomică vitală (în cap), lovitură care a avut consecințe grave - plagă

contuză epicraniană frontal dreapta, plagă contuză parietală stânga și fractură

cu înfundare parietală stânga, pericolul vital fiind înlăturat numai datorită

intervenției medicale și tratamentului medicamentos instituit cu promptitudine

la care se adaugă atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei.

Împrejurările în care

a fost săvârșită fapta, astfel cum au fost relevate de probele administrate,

exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acționat doar cu intenția

generală de a vătăma, faptă care ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit și

neprevăzut de acesta, inculpatul chiar dacă nu a urmărit în mod direct acest

lucru, a acceptat posibilitatea procedurii unui astfel de rezultat.

Apărarea inculpatului

constând în aceea că s-a reîntors la bar pentru a-și lua țigările și nu pentru

a aplica o corecție părții vătămate și fratelui acesteia cu care avusese acele

neînțelegeri în incinta barului, nu a fost apreciată ca veridică.

La individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere în

conformitate cu disp. art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei

săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, urmările acesteia,

limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen. astfel cum au fost

reduse urmare incidenței disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

persoana inculpatului.

În acest din urmă

caz, pe lângă lipsa antecedentelor penale s-au avut în vedere și celelalte

elemente de circumstanțiere rezultate din înscrisurile administrate,

împrejurări care se încadrează în disp. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și

care au fost valorificate ca circumstanțe atenuante judiciare.

Potrivit disp. art.

73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă legală "săvârșirea

infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de

o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă".

Raportând condițiile

ce rezultă din textul de lege citat la situația de fapt existentă s-a apreciat

că nu sunt întrunite cerințele acestei circumstanțe.

Astfel, al doilea

incident a fost declanșat de inculpat, care reîntorcându-se la bar înarmat cu o

bâtă, a întâlnit-o pe partea vătămată și pe fratele acesteia care se deplasau

spre casă, adresându-le amenințări și mergând în urmărirea acestora, lovirea

părții vătămate având loc după căderea acesteia, aspectele invocate de inculpat

în apărarea sa nefiind dovedite.

S-a mai arătat că

între incidentul de la bar și momentul lovirii părții vătămate s-a scurs o

perioadă de timp de natură să justifice, pe de o parte, concluzia excluderii

actului spontan, iar pe de altă parte să conducă la concluzia existenței unei

perioade suficiente de timp pentru a reflecta asupra posibilelor consecințe pe

care le avea lovirea cu un asemenea obiect.

Referitor la acel

"atac cu pietre" invocat în apărarea sa de inculpat, s-a reținut, așa

cum s-a arătat în detalierea situației de fapt, că partea vătămată a aruncat cu

pietre asupra inculpatului în urma acțiunii acestuia de a o urmări atât pe

aceasta, cât și pe fratele său.

Prin urmare,

apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 73 lit. b) C.

pen., această circumstanță atenuantă nu s-a reținut.

Având în vedere

criteriile de individualizare mai sus menționate, efectele pe care

circumstanțele atenuante judiciare le au asupra pedepsei principale, s-a apreciat

că, prin aplicarea unei pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege

redus ca urmare a aplicării disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins.

În ceea ce privește

însă modalitatea de executare a pedepsei aplicate, s-a apreciat că, în cauză

chiar dacă pedeapsa aplicată ar face aplicabilă modalitatea prevăzută în art.

86

1

C. pen., scopul pedepsei astfel cum este menționat în art. 52 C.

pen., nu poate fi realizat decât prin executarea efectivă a pedepsei. Tinerețea

inculpatului și lipsa antecedentelor penale invocate de acesta au fost în

vedere la momentul stabilirii cuantumului pedepsei.

În conformitate cu

disp. art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., iar potrivit art. 71 alin. (2) din același cod și pedeapsa

accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

Sub aspectul laturii

civile, întrucât s-a apreciat că în cauză este necesară administrarea mai

multor probe, a fost disjunsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul M.R.C., criticând-o pe motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea acestei

căi de atac, inculpatul a criticat greșita încadrare juridică dată faptei

săvârșite, apreciind că aceasta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., deoarece nu a avut intenția

să o omoare pe partea vătămată ci numai a dorit să-i aplice o corecție.

Totodată, a susținut

că, în mod greșit, instanța de fond de a nu reținut circumstanța atenuantă

prev. de art. 73 C. pen., având în vedere că victima l-a atacat cu pietre de la

mică distanță iar fratele acesteia l-a amenințat înarmat fiind cu un cuțit.

În final, inculpatul

a criticat greșita individualizare a pedepsei, susținând că în mod nejustificat

nu au fost reținute în favoarea sa disp. art. 86

1

C. pen., întrucât

este la primul contact cu legea penală, a avut o conduită corespunzătoare pe

parcursul procesului, recunoscând fapta și în final regretând cele întâmplate.

Prin Decizia penală

nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul M.R.C. împotriva Sentinței penale nr. 176 din 26 aprilie 2013 a

Tribunalului Dâmbovița.

A fost obligat

inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide

astfel, examinând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului,

a criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform art. 371 C. proc.

pen., instanța de prim control judiciar a apreciat că această cale de atac este

nefondată.

Astfel, s-a reținut

că, probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții

vătămate, declarațiile martorilor, Certificatul medico-legal din 19 septembrie

2011, Raportul de expertiză medico-legală din 19 septembrie 2011, noul Raport

de expertiză medico-legală din 2012 și Avizul din 2012, rapoartele de

constatare tehnico-științifică, planșele fotografice, coroborate cu

declarațiile inculpatului, conduc la concluzia că instanța de fond a reținut,

în mod corect, situația de fapt.

De altfel, inculpatul

fiind audiat de către prima instanță, și-a însușit situația de fapt reținută

prin rechizitoriu și a solicitat să fie judecat conform procedurii prev. de

art. 320

1

C. proc. pen.

S-a constatat din

coroborarea probelor mai sus amintite, că în seara de 5 august 2011 partea

vătămată s-a aflat în barul din localitatea Crivăț aparținând numitului Ț.C.,

fiind prezenți în local și martorii I.A.M., D.S.F., A.I. și H.D., care jucau

rummy.

La un moment dat la

acea masă s-a așezat și inculpatul. Ulterior, între inculpat, partea vătămată

și fratele acesteia a izbucnit un incident verbal, iar primul care a părăsit

terasa barului a fost inculpatul.

Partea vătămată

însoțită de martorul I.A.M., fratele acesteia, au părăsit ulterior la rândul

lor barul, plecând spre casă pe jos, refuzând propunerea martorului H.D. de a

pleca împreună cu acesta cu mașina.

Pe drumul spre casă,

la o intersecție, partea vătămată și fratele său l-au văzut pe inculpat ieșind

în fugă după un gard, îndreptându-se către ei înarmat fiind cu o bâtă cu care

îi amenința. Inițial cei doi s-au întors de teamă în direcția barului, însă

s-au oprit, intenționând să îl calmeze pe inculpat. Acesta s-a apropiat de cei

doi, încercând să o lovească pe partea vătămată, care a reușit să se ferească,

depărtându-se până la o grămadă de pietriș. Din aceea grămadă a luat pietriș și

a aruncat în direcția inculpatului, după care a fugit, dar la un moment dat s-a

împiedicat și a căzut. Când a încercat să se ridice l-a observat pe inculpat

care ridicase asupra lui bâta cu care era înarmat, rugându-l să nu îl lovească.

Cu toate acestea inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâtă în zona capului

(occipitala stângă), pierzându-și cunoștința, motiv pentru care a fost

transportat ulterior la Spitalul Județean Târgoviște iar de aici la Spitalul de

Urgență "B.A." din București unde a fost internată și a suferit o

intervenție chirurgicală.

Conform Raportului de

expertiză medico-legală mai sus individualizat a rezultat că partea vătămată

pentru vindecarea leziunilor cauzate de către inculpat a necesitat un număr de

45 - 50 zile de îngrijiri medicale.

A mai precizat

medicul legist că partea vătămată a suferit o plagă contuză minoră jugală, buza

superioară și fracturi dentare; o plagă contuză epicraniană frontal dreapta, o

plagă contuză parietală stânga și fractură cu înfundare parietală stânga, toate

produse prin lovire cu un corp dur, leziunile traumatice cranio-cerebrale

necesitând intervenție chirurgicală, fiind pusă în primejdie viața victimei.

Referitor la

încadrarea juridică a acestei situații de fapt, instanța de prim control

judiciar a considerat că aceasta a fost corect efectuată de către judecătorul

fondului, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 și 175

lit. i) C. pen.

Instanța de control

judiciar a reținut că, ceea ce deosebește infracțiunea de vătămare corporală

gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții persoanei, de tentativă la

infracțiunea de omor calificat este poziția subiectivă a făptuitorului.

În cazul infracțiunii

de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieții

persoanei, făptuitorul acționează cu praeter intenție, în timp ce în cazul

infracțiunii de tentativă la omor acționează numai cu intenție.

Praeter intenția este

dată de urmarea acțiunii făptuitorului deoarece este greu de presupus că o

persoană poate lovi cu o asemenea precizie încât să-i pună viața în primejdie

victimei, însă această punere în primejdie a vieții să nu poată fi încadrată ca

o tentativă la omor.

În cazul infracțiunii

de tentativă la omor făptuitorul acționează că o intenție indirectă sau

eventuală prevăzând rezultatul faptei, dar care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a

acceptat. În speță, inculpatul a lovit-o pe victimă cu o bâtă (sau cu un lemn

după spusele sale) în zona capului, provocându-i leziunile mai sus menționate.

Această modalitate de a acționa cu un obiect tanato-generator apt de a produce

moartea (probabil dacă lovitura era mai puternică victima deceda) într-o zonă

vulnerantă (așa cum este zona capului), este unanimă a fi încadrată în practica

judiciară, dar și considerată de doctrină a întruni elementele constitutive ale

unei infracțiuni de tentativă la omor.

Referitor la cel

de-al doilea motiv al apelului formulat, instanța de prim control judiciar a

reținut că se consideră o provocare din partea persoanei vătămate săvârșirea

unei infracțiuni sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții produsă

printr-o activitate violentă, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau printr-o altă acțiune ilicită gravă pe care partea vătămată să o fi

întreprins-o contra făptuitorului.

Așa cum s-a constatat

din situația de fapt mai sus reținută, în speță s-au derulat două incidente

între inculpat pe de o parte și victimă și fratele acesteia, pe de altă parte.

Între prima discuție

mai aprinsă sau ceartă ce a avut loc în incinta barului din localitatea Crivăț,

județul Dâmbovița și cel de-al doilea moment când inculpatul a lovit-o pe

victimă s-a scurs o perioadă de aproximativ 30 minute, timp în care M.R.C. a

plecat din locul unde s-a derulat primul incident, s-a "înarmat" cu o

bâtă (sau lemn, conform spuselor sale) și i-a așteptat pe cei doi opozanți la o

intersecție ascuns după un gard, pe drumul acestora spre casă. S-a mai

constatat din probele administrate (declarațiile inculpatului, părții vătămate

și fratelui acestuia din urmă) că cel care a inițiat al doilea incident a fost

inculpatul, care s-a îndreptat spre cei doi și l-a lovit pe primul pe care l-a

ajuns, acesta fiind partea vătămată care se împiedicase de o grămadă de

pietriș.

Având în vedere

aceste aspecte, instanța de prim control judiciar a considerat că nu poate fi

reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prev. de

art. 73 lit. b) C. pen., situația de fapt putând conduce mai mult spre o

premeditare a infracțiunii din partea inculpatului.

În ceea ce privește

ultimul motiv de apel referitor la individualizarea pedepsei, instanța de prim

control judiciar a apreciat că judecătorul fondului a făcut o analiză riguroasă

criteriilor prev. de art. 72 C. pen. reținând atitudinea anterioară acestei

fapte a inculpatului, în favoarea sa cu titlul de circumstanță atenuantă prev.

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și scăzând cuantumul pedepsei aplicate cu

mult sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator (această limita

era de 10 ani în urma reținerii prevederilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.), până aproape de minimul la care se poate reduce pedeapsa prin

reținerea acestei circumstanțe așa cum prevede art. 76 alin. (2) C. pen.

Raportat la aceste

aspecte, dar și a modalității concrete în care a acționat inculpatul după ce

și-a așteptat oponenții, înarmându-se cu un obiect contondent și lovindu-l pe

unul dintre aceștia în zona capului, s-a constatat că, în mod justificat,

instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin

executarea efectivă a acesteia.

Împotriva Deciziei

penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul M.R.C.

În susținerea

recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art.

385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen. anterior, solicitând

casarea ambelor hotărâri și în principal schimbarea încadrării juridice a

faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 - 175 lit. c) C. pen. anterior, în infracțiunea de vătămare corporală

gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, întrucât din materialul

probator administrat în cauză nu rezultă că a acționat cu intenția de a ucide.

În subsidiar, în baza art. 5 C. pen., a solicitat aplicarea dispozițiilor C.

pen. în vigoare, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de

art. 188 alin. (1) C. pen. rap la art. 32 C. pen. și reducerea cuantumului

pedepsei.

Examinând recursul,

în raport cu criticile invocate și prevederile legale incidente, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru considerentele

următoare:

Prealabil analizării

criticilor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea

limitelor analizării acestora.

Conform art. 12 din

Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință,

instanța urmează să analizeze respectarea termenului de declarare a căii de

atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen.

anterior.

Legea nr. 2/2013 a

impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele

cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în

sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor

de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

În prezenta cauză,

decizia recurată a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat.

Verificând

îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul

prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, "hotărârile sunt

supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o

greșită aplicare a legii."

Înalta Curte reține

că, încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei

modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau

cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei

prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției

legale care trebuia aplicată.

În prezenta cauză, nu

este incidență niciuna dintre aceste situații.

Referitor la

criticile formulate de inculpat, prin care se solicită schimbarea încadrării

juridice dată faptei, din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. anterior, în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, Înalta

Curte constată că, în susținerea cazului de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, inculpatul nu

a invocat aspecte de nelegalitate, de restabilire a corespondenței între norma

de incriminare și situația de fapt reținută de către instanțele anterioare, ci

prin acestea se tinde la stabilirea unei alte situații de fapt, care să

determine schimbarea de încadrare juridică, ceea ce nu este permis în calea de

atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel.

Înalta Curte constată

că situația de fapt, stabilită prin sentința primei instanțe și confirmată prin

decizia instanței de apel, corespunde normei de incriminare a infracțiunii de

tentativă de omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, fără să

existe vreun temei de schimbare a încadrării juridice.

Astfel, modul în care

inculpatul a acționat, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tanato-generator

apt de a produce moartea (bâtă sau bucată de lemn) într-o zonă vitală (zona

capului), relevă atât faptul că acțiunea corespunde elementului material al

infracțiunii de omor, cât și intenția, cel puțin indirectă, a inculpatului de a

suprima viața părții vătămate.

Înalta Curte își

însușește toate argumentele expuse, în acest sens, pe larg, în sentința și

decizia ce fac obiectul căii de atac și precizează că, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică

corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor

faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale

infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de

fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este posibilă în calea de atac a

recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a

noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței

instituției aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din noul

C. pen.

Examinând cauza, în

raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii

de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii

penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa principală, cea complementară și

cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Fapta de tentativă de

omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în

infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani și 6 luni la

12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi își găsește în prezent

corespondent în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art 188 C. pen.,

pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani și interzicerea unor drepturi, iar

ca urmare a judecării cauzei în procedura simplificată aceste limite se reduc

cu o treime.

Astfel, chiar dacă

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior,

reținută de instanța de fond, nu mai poate produce efecte, întrucât nu mai are

corespondent în dispozițiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanțele

atenuante, dispozițiile noului C. pen. sunt mai favorabile inculpatului, în

raport de limita minimă a pedepsei, care se situează sub cuantumul de 4 ani

închisoare aplicat de instanța de fond.

Având în vedere că

individualizarea pedepsei nu mai poate fi reapreciată de către instanța de

recurs, care are obligația de a efectua o transpunere proporțională a pedepsei

stabilite în baza legii anterioare în intervalul de pedeapsă prevăzut de legea

nouă, mai favorabilă, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod

corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat și instanța de fond, cu

luarea în considerare a cauzei de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 396

alin. (10) C. proc. pen. (art. 320 alin. (7) C. proc. pen. anterior).

Potrivit hotărârii de

condamnare, inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 1 an, după executarea

pedepsei principale, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, care în

prezent au corespondent în dispozițiile art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul M.R.C. împotriva

Deciziei penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se va casa decizia

penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 a

Tribunalului Dâmbovița, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.

5 C. pen., încadrarea juridică a faptei și cuantumul pedepsei.

Rejudecând cauza în

aceste limite, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen.

în vigoare), se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de

tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74

alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de tentativă de

omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și reținând dispozițiile

art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare și 1 an pedeapsa

complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

la 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art.

66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 275

alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50

RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul M.R.C.

Împotriva Deciziei

penale nr. 165 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 176 din 26 aprilie 2013 a

Tribunalului Dâmbovița, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.

5 C. pen., încadrarea juridică, a faptei și cuantumul pedepsei.

Rejudecând cauza în

aceste limite:

În baza art. 334 C.

proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea

juridică a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art.

20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C.

pen., în infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10)

C. proc. pen. și reținând dispozițiile art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 4

ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an

pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.

de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 martie 2014.

Procesat de GGC - N