ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 869/2014

Deliberând asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din data de 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2694/104/2013, a fost condamnat inculpatul D.M.C., cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. săvârșită la data de 14 martie 2013 față de partea vătămată C.G.F.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1), art. 65 alin. (2) și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv de la data de 14 martie 2013 până la data pronunțării sentinței, respectiv 26 iunie 2013 inclusiv (fila 12 și 62 up).

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului cu lungimea totală de 30 cm cu mâner din textolit de culoare maro cu trei nituri din aluminiu ambalat în plicul nr. 1 și ridicat de organele de poliție conform procesului verbal de la filele 15-16 dup.

în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul D.M.C., în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare, la eliberarea din penitenciar.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C.G.F. și pe cale de consecință a fost obligat inculpatul D.M.C. la plata sumei de 500 de euro sau echivalentul în lei al acesteia, cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă C.G.F.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul D.M.C. la plata sumei de 10.784,48 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.J.U. Slatina reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate C.G.F., sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății;

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei din cursul urmăririi penale și suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare din cursul judecății, iar din aceasta din urmă, sumele de câte de 50 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu vor fi avansate anticipat în contul Baroului Olt din fondurile M.J.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut ca situație de fapt că, la data de 14 martie 2013 inculpatul D.M.C. a lovit-o în mai multe rânduri cu un cuțit pe minora C.G.F. în zona spatelui și a hemitoracelui, cauzând acesteia leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, după care a fugit în pădurea din apropriere, unde a fost găsit după câteva ore de către organele de poliție.

La termenul de judecată din data de 11 iunie 2013 a fost întrebat inculpatul dacă înțelege să se prevaleze de procedura prev. de art. 320

1

C. proc. pen., în sensul ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, acesta declarând că solicită ca judecata să aibă loc în procedura menționată .

De altfel, s-a reținut că în ziua de 14 martie 2013, partea vătămată C.G.F. a fost la școala din localitatea până la orele 14.00, fiind elevă în clasa a Vlll-a. După terminarea cursurilor, a plecat pe jos către locuința bunicilor, situată la circa 50-100 m, însoțită de colegii I.R.M., S.R. și C.A. În dreptul dispensarului comunal a fost acostată de inculpat care a menționat că dorește să-i facă o surpriză, împrejurare în care acesta a scos din geaca pe care o purta, un cuțit de bucătărie, cu care a lovit-o în mai multe rânduri în zona spatelui și a hemitoracelui, după care a fugit în pădurea din apropriere, unde a fost găsit după câteva ore de către organele de poliție.

S-a reținut ca în urma examinării medico-legale a părții vătămate de către S.J.M.L. Olt, a fost întocmit Raportul de constatare medico-legală (prin care s-a concluzionat că partea vătămată C.G.F. a prezentat leziuni de violență (plăgi înjunghiate torace posterior) ce s-au putut produce în urmă cu câteva ore cu un corp înțepător tăietor și care necesită 16-18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, dacă nu survin complicații, iar leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie.

De asemenea, exercitarea actelor de violență fizică asupra părții vătămate, în împrejurările arătate de martorii, I.R.M., M.I.I., unii intervenind chiar verbal pentru încetarea agresiunii și reproșând inculpatului, comportamentul violent. Inculpatul a recunoscut că a lovit victima în mai multe rânduri, cu un cuțit, motivând că aceasta a refuzat să-i restituie un telefon mobil pe care i l-a împrumutat anterior.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului D.M.C. de a lovi în mod repetat a partea vătămată C.G.F. cu cuțitul, în zona toracelui posterior, provocându-i acesteia leziunile traumatice descrise în actul medico-legal, leziuni care i-au pus viața în primejdie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a mai reținut că inculpatul D.M.C. a mai fost anterior sancționat cu aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, conform Ordonanței emisă în Dosarul nr. 754/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. De asemenea, împotriva acestuia a fost pusă în mișcare acțiunea penală în Dosarul nr. 4990/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina tot pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fila 64 dosar u.p.).

În cauza de față inculpatul a recunoscut situația de fapt așa cum a fost descrisă în rechizitoriu, și cel puțin la nivel formal, a declarat că regretă fapta comisă, astfel cum a fost reținută și expusă în cuprinsul actului de inculpare, însușindu-și în totalitate probatoriul administrat în faza de urmărire penală și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. Pe de altă parte simpla recunoaștere a stării de fapt și regretul formal, fără a se demonstra acordarea unui minim sprijin material sau de orice natură victimei ulterior săvârșirii infracțiunii, nu poate atrage recunoașterea în mod automat în beneficiul inculpatului și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Astfel, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante, s-a apreciat că nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Decizia nr. 1227 din 02 aprilie 2009, ceea ce nu este cazul în situația în speță.

De asemenea, la individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului D.M.C. s-a ținut seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. de pericolul social concret al faptei și făptuitorului, de urmarea gravă a infracțiunii săvârșite, de împrejurarea că inculpatul a - beneficiat de reducerea pedepsei cu până la o treime având în vedere că a solicitat judecata în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., împrejurări în raport de care s-a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse de 5 (cinci) ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul D.M.C.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat aplicarea unei pedepse spre maximul special prevăzut de lege.

Inculpatul D.M.C. a solicitat aplicarea unei pedepse reduse și într-o teză subsidiară schimbarea modalității de executare a pedepsei prin aplicarea art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 311 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul D.M.C. A fost desființată în parte sentința, iar în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.M.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, iar în baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și dedusă detenția preventivă ia zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că instanța de fond a soluționat în mod corect cauza potrivit procedurii simplificate, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 320

1

alin. (2) și (4) C. proc. pen. având în vedere declarația dată de inculpat la termenul de judecată de la 11 iunie 2013 în care a arătat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost descrisă în rechizitoriu și solicită stabilirea unei pedepse potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., în cauză fiind administrate numai mijloace de probă în privința datelor ce privesc persoana inculpatului, respectiv înscrisuri în circumstanțiere. Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la 14 martie 2013, raportul de constatare medico - legală din 10 aprilie 2013 întocmit de S.M.L. Olt, declarațiile martorilor G.V., I.R.M., M.I. și S.G. care au perceput în mod direct împrejurările în care s-a săvârșit fapta, au confirmat situația de fapt reținută de către instanța de fond în sensul că inculpatul, la data de 14 martie 2013, a așteptat-o pe partea vătămată în dreptul dispensarului comunal în localitatea Optași Măgura, județ Olt și a lovit-o de mai multe ori cu un cuțit în zona spatelui și a hemitoracelui drept, după care a fugit în pădurea din apropiere fiind găsit după câteva ore de către lucrătorii de poliție.

Referitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, instanța de apel a apreciat că, pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii infracțiuni să asigure o conștientizare de către condamnat a necesității respectării legii penale și a evitării săvârșirii de fapte penale.

Astfel, la individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere limitele de pedeapsă stabilite în raport cu dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., gradul de pericol social concret al faptei și împrejurările în care a fost săvârșită, respectiv în loc public prin lovirea în mod repetat a victimei cu un cuțit în zone vitale, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, aspecte ce au condus la concluzia că aplicarea unei pedepse principale de 7 ani închisoare cu executare potrivit dispozițiile art. 57 C. pen. este de natură să realizeze scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Așa cum a reținut și instanța de fond, recunoașterea stării de fapt și lipsa antecedentelor penale nu sunt suficiente pentru a reduce gravitatea faptei în ansamblul său și pentru a aplica inculpatului o pedeapsă sub minimul special rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 20 C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. precum și suspendarea condiționată a pedepsei potrivit art. 81 C. pen.

Împotriva Deciziei nr. 311 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul D.M.C.

Recurentul-inculpat D.M.C. a arătat ca recursul se întemeiază pe prev. art. 3859 pct. 14 și 172 C. proc. pen. și a susținut că se impune aplicarea art. 5 C. pen. care vizează aplicarea legii penale mai favorabile.

Examinând recursul declarat de inculpatul D.M.C. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele;

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 17 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin recursul susținut de acesta și motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 172 C. proc. pen., solicitându-se și aplicarea legii penale mai favorabile.

Așa fiind, inculpatul D.M.C., a criticat decizia penală pronunțată sub aspectul că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de legea actuală, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece solicitarea inculpatului nu poate fi circumscrisă art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 01 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 C. pen.

Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale noi, care este mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de legiuitor.

Examinând cauza, se constată că infracțiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, așadar, corespondent în noua reglementare prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

La momentul comiterii, infracțiunea, în modalitatea faptică reținută de instanța de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancționată cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracțiunii de omor.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului corespunde infracțiunii prevăzute de art. 188 alin. (1) C. pen. și este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi; prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 33 alin. (2) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în ordinea prevăzută de art. 79 alin. (1) C. pen. limitele de pedeapsă sunt reduse.

În ceea ce privește condițiile de existență a tentativei, dar și dispozițiile de drept penal material care prevăd reducerea cu 1/2 a limitelor de pedeapsă, Înalta Curte constată ca acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate și cu aceleași consecințe în art. 32 C. pen., astfel că nu se impune alegerea legii penale mai favorabile cu privire la aceste instituții autonome.

Astfel, stabilirea legii penale mai favorabile se va face în raport de noul tratament sancționator, mult mai blând.

În ce privește instituția prevăzută de art. 320

1

din vechiul C. proc. pen., va fi aplicată în virtutea aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Drept urmare, luând în considerare limitele soluționării recursului, Înalta Curte, pedeapsa va fi stabilită potrivit legii noi prin proporționalizare, în funcție de modalitatea în care instanța de apel a stabilit pedeapsa prin decizia atacată, orientându-se către minimul sau maximul special.

Cum, în speță, pedeapsa aplicată este egală cu minimul special, și potrivit legii noi, se va aplica o pedepse egală cu acest minim, redus conform art. 320

1

C. proc. pen. la 5 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul D.M.C.

Cu toate acestea, indiferent de reducerea pedepsei, aplicarea legii mai favorabile nu aduce cu sine și posibilitatea modificării modalității de executare, condiții în care va menține executarea în regim de detenție.

De asemenea, conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, care prevede că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, Înalta Curte va dispune ca aceste pedepse să fie aplicate potrivit legii noi.

Conform art. 12 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Potrivit hotărârii de condamnare inculpatului i s-au interzis ca pedeapsă complementară interzicerea exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. anterior, respectiv: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Așadar constată că pedeapsă complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani are corespondent în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. în vigoare, urmând a se executa în acest conținut.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite recursul declarat de inculpatul D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 311 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa în parte decizia atacată și sentința penală nr. 120 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Olt numai sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. și rejudecând:

Va reduce la 5 ani și 6 luni închisoare pedeapsa principală și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, iar în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev.de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Conform art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.M.C. timpul reținerii și arestării preventive de la 14 martie 2013 la 11 martie 2014.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul D.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 311 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia atacată și sentința penală nr. 120 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Olt numai sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. și rejudecând:

Reduce la 5 ani și 6 luni închisoare pedeapsa principală și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev.de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev.de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 14 martie 2013 la 11 martie 2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 300 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică, azi, 11 martie 2014.