ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1095 din

data de 21 decembrie 2012, a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați

în baza art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000

și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. inculpatul D.V.B. la pedeapsa cea

mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 65

alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C.

pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

și s-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada reținerii și arestării preventive

de la 7 septembrie 2012 la zi.

În baza art. 2

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata V.G. la pedeapsa cea mai grea

de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe

o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei

și s-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare perioada reținerii și arestării preventive

de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 și de la 7 septembrie 2012 la zi.

În baza art. 26

C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b)

C. pen. a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare și în baza

art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și

lit. e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui

termen de încercare de 5 ani, începând de la data rămânerii definitive a acestei

hotărâri.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri

și obligații de supraveghere:

a) să se prezinte

la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului

de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe,

în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 359

C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. cu referire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi

infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință

a măsurilor și obligațiilor de supraveghere stabilite prin această hotărâre.

S-a dispus menținerea

măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul D.P. prin încheierea

din 2 noiembrie 2012 a Tribunalului București, secția I penală.

În baza art. 17

alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate,

în vederea distrugerii, drogurile și a bunurile cu urme de droguri folosite la proporționarea

heroinei indisponibilizată conform dovezilor din 16 octombrie 2012, din 19

septembrie 2012.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în privința inculpatului D.V.B. , la data de

18 iunie 2012, a vândut colaboratorului autorizat „D.I.” o cantitate de 0,11 grame

heroină pentru suma de 70 RON, la data de 21 iunie 2012 a vândut prin intermediul

minorei V.D. (în vârstă de 11 ani) colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea

de 0,05 grame heroină pentru suma de 35 RON, la data de 26 iunie 2012 a vândut prin

intermediul minorei V.D. colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de

0,08 grame heroină pentru suma de 35 RON; s-a mai-reținut că la data de 6

septembrie 2012 inculpatul a deținut, fără drept, în vederea consumului propriu

cantitatea de 17 comprimate diazepam.

Referitor la inculpata

V.G., la data de 29 iunie 2012 a vândut prin intermediul fiicei sale, minora V.D.

(în vârstă de 11 ani) colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,04

grame heroină pentru suma de 40 RON, iar la data de 3 iulie 2012 i-a vândut colaboratorului

autorizat „D.I.” cantitatea de 0,10 grame heroină pentru suma de 35 RON.

Referitor la inculpatul

D.P., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie-iulie 2012 a

pus propria locuință la dispoziția inculpaților D.V.B. și V.G. pentru ca aceștia

să săvârșească operațiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc, context în care,

la datele de 18 iunie 2012, 21 iunie 2012, 26 iunie 2012, 29 iuie 2012 și 3

iulie 2012 colaboratorul autorizat „D.I.” a efectuat de la cei doi inculpați cinci

cumpărări autorizate de heroină; la datele de 26 iunie 2012 și 3 iulie 2012 inculpatul

a înlesnit și ajutat în mod direct pe inculpații D.V.B. și V.G. să vândă colaboratorului

autorizat „D.I.”, nume de cod, diferite cantități de heroină, prin supravegherea

zonei, introducerea cumpărătorilor de heroină în locuință și sfătuirea acestora

cu privire la modul în care să se ferească de poliție.

Instanța de fond,

a mai reșinut că, inculpații D.V.B., V.G. și D.P. au recunoscut în totalitate săvârșirea

infracțiunilor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai

administreze alte probe în fața instanței de fond, ci judecata să se facă în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușesc.

La individualizarea

pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile din partea generală a C. pen.,

limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială pentru infracțiunile săvârșite

de inculpați, gradul de pericol social al faptelor pe care instanța de fond l-a

apreciat ca fiind foarte ridicat întrucât inculpații D.V.B. și V.G. au vândut în

mai multe rânduri diferite cantități de heroină, drog de mare risc, ajutați de inculpatul

D.P., care le-a pus la dispoziție propria locuință pentru desfășurarea activităților

infracționale și a înlesnit accesul cumpărătorilor de droguri.

De asemenea, s-a

reținut că inculpații nu s-au limitat la a vinde ei înșiși heroina, ci au implicat-o

în activitatea infracțională și pe fiica minoră a inculpatei V.G., V.D., în vârstă

de 11 ani. Aceasta nu numai că avea cunoștință că mama sa și concubinul acesteia

desfășoară activități de trafic de droguri, heroina fiind depozitată și porționată

în locuința comună, dar a fost determinată să participe în mod activ, în mai multe

rânduri, minora predând heroina cumpărătorilor.

În procesul de

individualizare, pe lângă elementele indicate mai sus, instanța de fond a ținut

seama de circumstanțele personale ale inculpaților, inculpata V.G. a fost condamnată

definitiv în două rânduri și i-au fost aplicate o serie de sancțiuni cu caracter

administrativ toate pentru fapte privind traficul de droguri, inculpatul D.V.B.

a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, înșelăciune

la măsurătoare și altele și i-au fost aplicate două sancțiuni cu caracter administrativ

pentru delapidare și încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică, fapt

ce relevă că pedepsele anterioare orientate către minimul special, respectiv sub

minimul special prevăzut de lege și sancțiunile cu caracter administrativ aplicate

nu și-au atins scopul, nefiind suficiente pentru reeducarea inculpaților.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații

D.V.B., V.G. și D.P.

Prin decizia penală

nr. 97/A din 27 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpata V.G., iar în

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații D.V.B. și D.P.

A fost desființată

în, parte sentința, penală nr. 1095 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală și, rejudecând în fond au fost înlăturate dispozițiile

art. 37 lit. b) C. pen., privind pe inculpata V.G. și s-a făcut aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

A fost redusă

pedeapsa aplicată inculpatului D.V.B. pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută

de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000

și art. 320

1

alin. (7) C. pen. de la 10 ani închisoare, la 8 ani închisoare

și în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele

și aplică inculpatului D.V.B. pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) și lit. e) C. proc. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a apreciat că în raport de circumstanțele faptei: prin acte repetate,

dar având ca obiect o cantitate mică de droguri de mare risc, heroina era depozitată

și porționată în locuința comună, cu participarea activă a fiicei minore a inculpatei

care a fost determinată în mai multe rânduri să predea heroina cumpărătorilor și

de circumstanțele personale ale inculpaților (inculpații D.V.B. și V.G. au antecedente

penale, inculpata chiar pentru infracțiuni în legătură cu drogurile, au recunoscut

săvârșirea faptei, cooperând cu organele judiciare, sunt la o vârstă tânără, nu

au ocupație, obținându-și veniturile din traficul ilicit de droguri, inculpatul

D.P. nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai fost implicat anterior în

traficul de droguri, are loc de muncă și în general o bună conduită în societate,

după cum rezultă din înscrisurile depuse în circumstanțiere), dar și ținând cont

de perioada petrecută în arest preventiv, în care au avut posibilitatea să reflecteze

la consecințele actelor lor, pedepsele au fost just individualizate de prima instanță

cu privire la inculpații V.G. și D.P., dar se impune micșorarea pedepsei aplicate

inculpatului D.V.B. pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri, cu aplicarea

unei pedepse tot peste minimul special, dar într-un cuantum mai scăzut, aceste pedepse

fiind suficiente pentru atingerea scopurilor prevenției speciale și generale prevăzute

de art. 52 C. pen., dar și a celui represiv.

Curtea a apreciat

că atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului D.P. nu poate duce la o

reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică.

Împotriva deciziei

nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au

declarat recurs inculpații D.V.B., V.G. și D.P.

Prioritar, având

în vedere data pronunțării deciziei atacate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile

dispozițiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013.

Privitor la cererea

de retragere a recursului inculpatului D.P. a arătat că potrivit art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor

art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate

cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor

în instanța de apel, flecare dintre părți își poate retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie

să fie făcută personal de părți sau prin mandat special, iar dacă partea se află

în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal

de către conducerea locului de deținere.

Având în vedere

că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite,

în sensul că, prezent în instanță, inculpatul și-a exprimat dorința de a retrage

recursul declarat, Înalta Curte urmează a lua act de această cerere și a dispune

în consecință.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, la data de 27

martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație

în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ

menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la

aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior

modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare

a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurenții-inculpați, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013.

Potrivit art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare

a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități

principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a

unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care

nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Ținând cont de

regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte

de Casație și Justiție prin invocarea art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii

sau când prin hotărâre s-a făcut greșită aplicare a legii”, nu are posibilitatea

de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat,

deoarecere redozarea pedepsei nu se circumscrie art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea

este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.”

Individualizarea

pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare

și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond

sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Înalta Curte constată

că pedeapsa aplicată inculpaților a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor

legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii

vinovăției.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V.B., V.G.

Împotriva deciziei

penale nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

și va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.P.

Potrivit art.

385

17

alin. (4) C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată

recurenților inculpați va deduce pentru D.V.B. durata reținerii și arestării preventive

de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 și pentru recurenta inculpată V.G.

durata reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010

și de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați D.V.B. și V.G. la

plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat D.P. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații D.V.B., V.G. împotriva deciziei penale nr. 97/A

din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat D.V.B. durata reținerii și arestării preventive de

la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 și pentru recurenta inculpată V.G. durata

reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 și de la

7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013

Ia act de retragerea

recursului declarat de inculpatul D.P.

Obligă recurenții

inculpați D.V.B. și V.G. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat D.P. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 16 septembrie 2013.