ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2013

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1095 din data de 21 decembrie 2012, a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați în baza art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. inculpatul D.V.B. la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada reținerii și arestării preventive de la 7 septembrie 2012 la zi. În baza art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata V.G. la pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatei și s-a dedus din pedeapsa de 14 ani închisoare perioada reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 și de la 7 septembrie 2012 la zi. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare și în baza art. 65 alin. (2) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, începând de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., i s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

cu referire la art. 83 C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere stabilite prin această hotărâre. S-a dispus menținerea măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul D.P. prin încheierea din 2 noiembrie 2012 a Tribunalului București, secția I penală. În baza art. 17 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate, în vederea distrugerii, drogurile și a bunurile cu urme de droguri folosite la proporționarea heroinei indisponibilizată conform dovezilor din 16 octombrie 2012, din 19 septembrie 2012. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în privința inculpatului D.V.B.

, la data de 18 iunie 2012, a vândut colaboratorului autorizat „D.I.” o cantitate de 0,11 grame heroină pentru suma de 70 RON, la data de 21 iunie 2012 a vândut prin intermediul minorei V.D. (în vârstă de 11 ani) colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,05 grame heroină pentru suma de 35 RON, la data de 26 iunie 2012 a vândut prin intermediul minorei V.D. colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,08 grame heroină pentru suma de 35 RON; s-a mai-reținut că la data de 6 septembrie 2012 inculpatul a deținut, fără drept, în vederea consumului propriu cantitatea de 17 comprimate diazepam. Referitor la inculpata V.G., la data de 29 iunie 2012 a vândut prin intermediul fiicei sale, minora V.D.

(în vârstă de 11 ani) colaboratorului autorizat în cauză „D.I.” cantitatea de 0,04 grame heroină pentru suma de 40 RON, iar la data de 3 iulie 2012 i-a vândut colaboratorului autorizat „D.I.” cantitatea de 0,10 grame heroină pentru suma de 35 RON. Referitor la inculpatul D.P., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie-iulie 2012 a pus propria locuință la dispoziția inculpaților D.V.B. și V.G. pentru ca aceștia să săvârșească operațiuni de trafic ilicit de droguri de mare risc, context în care, la datele de 18 iunie 2012, 21 iunie 2012, 26 iunie 2012, 29 iuie 2012 și 3 iulie 2012 colaboratorul autorizat „D.I.” a efectuat de la cei doi inculpați cinci cumpărări autorizate de heroină; la datele de 26 iunie 2012 și 3 iulie 2012 inculpatul a înlesnit și ajutat în mod direct pe inculpații D.V.B.

și V.G. să vândă colaboratorului autorizat „D.I.”, nume de cod, diferite cantități de heroină, prin supravegherea zonei, introducerea cumpărătorilor de heroină în locuință și sfătuirea acestora cu privire la modul în care să se ferească de poliție. Instanța de fond, a mai reșinut că, inculpații D.V.B., V.G. și D.P. au recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței de fond, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care și le însușesc.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: dispozițiile din partea generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială pentru infracțiunile săvârșite de inculpați, gradul de pericol social al faptelor pe care instanța de fond l-a apreciat ca fiind foarte ridicat întrucât inculpații D.V.B. și V.G. au vândut în mai multe rânduri diferite cantități de heroină, drog de mare risc, ajutați de inculpatul D.P., care le-a pus la dispoziție propria locuință pentru desfășurarea activităților infracționale și a înlesnit accesul cumpărătorilor de droguri. De asemenea, s-a reținut că inculpații nu s-au limitat la a vinde ei înșiși heroina, ci au implicat-o în activitatea infracțională și pe fiica minoră a inculpatei V.G., V.D., în vârstă de 11 ani.

Aceasta nu numai că avea cunoștință că mama sa și concubinul acesteia desfășoară activități de trafic de droguri, heroina fiind depozitată și porționată în locuința comună, dar a fost determinată să participe în mod activ, în mai multe rânduri, minora predând heroina cumpărătorilor. În procesul de individualizare, pe lângă elementele indicate mai sus, instanța de fond a ținut seama de circumstanțele personale ale inculpaților, inculpata V.G. a fost condamnată definitiv în două rânduri și i-au fost aplicate o serie de sancțiuni cu caracter administrativ toate pentru fapte privind traficul de droguri, inculpatul D.V.B.

a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, înșelăciune la măsurătoare și altele și i-au fost aplicate două sancțiuni cu caracter administrativ pentru delapidare și încălcarea normelor privind ordinea și liniștea publică, fapt ce relevă că pedepsele anterioare orientate către minimul special, respectiv sub minimul special prevăzut de lege și sancțiunile cu caracter administrativ aplicate nu și-au atins scopul, nefiind suficiente pentru reeducarea inculpaților. Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații D.V.B., V.G. și D.P. Prin decizia penală nr. 97/A din 27 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpata V.G., iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații D.V.B. și D.P. A fost desființată în, parte sentința, penală nr. 1095 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și, rejudecând în fond au fost înlăturate dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., privind pe inculpata V.G. și s-a făcut aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului D.V.B. pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000 și art. 320 1 alin. (7) C. pen. de la 10 ani închisoare, la 8 ani închisoare și în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., contopește pedepsele și aplică inculpatului D.V.B.

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. proc. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în raport de circumstanțele faptei: prin acte repetate, dar având ca obiect o cantitate mică de droguri de mare risc, heroina era depozitată și porționată în locuința comună, cu participarea activă a fiicei minore a inculpatei care a fost determinată în mai multe rânduri să predea heroina cumpărătorilor și de circumstanțele personale ale inculpaților (inculpații D.V.B. și V.G. au antecedente penale, inculpata chiar pentru infracțiuni în legătură cu drogurile, au recunoscut săvârșirea faptei, cooperând cu organele judiciare, sunt la o vârstă tânără, nu au ocupație, obținându-și veniturile din traficul ilicit de droguri, inculpatul D.P.

nu este cunoscut cu antecedente penale, nu a mai fost implicat anterior în traficul de droguri, are loc de muncă și în general o bună conduită în societate, după cum rezultă din înscrisurile depuse în circumstanțiere), dar și ținând cont de perioada petrecută în arest preventiv, în care au avut posibilitatea să reflecteze la consecințele actelor lor, pedepsele au fost just individualizate de prima instanță cu privire la inculpații V.G. și D.P., dar se impune micșorarea pedepsei aplicate inculpatului D.V.B. pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri, cu aplicarea unei pedepse tot peste minimul special, dar într-un cuantum mai scăzut, aceste pedepse fiind suficiente pentru atingerea scopurilor prevenției speciale și generale prevăzute de art. 52 C. pen., dar și a celui represiv.

Curtea a apreciat că atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului D.P. nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică. Împotriva deciziei nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs inculpații D.V.B., V.G. și D.P. Prioritar, având în vedere data pronunțării deciziei atacate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Privitor la cererea de retragere a recursului inculpatului D.P. a arătat că potrivit art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor în instanța de apel, flecare dintre părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de părți sau prin mandat special, iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Având în vedere că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că, prezent în instanță, inculpatul și-a exprimat dorința de a retrage recursul declarat, Înalta Curte urmează a lua act de această cerere și a dispune în consecință.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, la data de 27 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenții-inculpați, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată. Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin invocarea art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut greșită aplicare a legii”, nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarecere redozarea pedepsei nu se circumscrie art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.” Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpaților a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V.B., V.G. Împotriva deciziei penale nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.P. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc.

pen., din durata pedepsei închisorii aplicată recurenților inculpați va deduce pentru D.V.B. durata reținerii și arestării preventive de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 și pentru recurenta inculpată V.G. durata reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 și de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții inculpați D.V.B. și V.G. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat D.P. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V.B., V.G. împotriva deciziei penale nr. 97/A din 27 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat D.V.B. durata reținerii și arestării preventive de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 și pentru recurenta inculpată V.G. durata reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2009 la 5 iunie 2010 și de la 7 septembrie 2012 la 16 septembrie 2013 Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.P. Obligă recurenții inculpați D.V.B. și V.G. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat D.P. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2013.