ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2962/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 03.01.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivare, reclamantul a arătat că tatăl său, B., comisar șef și chestor de Politie în perioada 1938-1945 a fost arestat la 02.09.1947 și eliberat dupa 17 ani, la 29.07.1964. A fost condamnat prin sentința Tribunalului Militar 1650/1956 la 25 ani de temniță grea conform art. 193 C. pen. pentru intensa activitate împotriva clasei muncitoare.

Reclamantul și fratele său au fost minori în perioada 1947-1958, deci 11 ani cand tatal lor era în temniță. Mama sa, C., a fost arestată în 1947 și eliberată în 1948 pentru protejarea infractorului care era de fapt soțul ei.

Reclamantul a fost arestat la 06.02.1959 și a stat în închisoare până la 15.05.1969.

Nu a fost primit la Facultatea de Drept din Sibiu și a fost exmatriculat dupa primul semestru pentru lipsa acordului Comitetului Judetean de Partid.

A fost internat la Spitalul de Psihiatrie de mai multe ori și pensionat abuziv în perioada 06.11.1969-01.03.1981.

A suferit retrogradarea salarială în perioada 1969-1989.

A fost urmărit de securitate în dosarul Pastravul până în 1989.

În drept a invocat art. 998 C. civ. de la 1864, Convenția pentru apararea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Declarația Univesala a Drepturilor Omului, coroborate cu art. 20 din Constituția Romaniei, art. 77, 80, 84 și 85 din Constituția din 1952, art. 18, 21 și 30 din Constituția din 1965, art. 6 și 14 din CEDO.

Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecatoriei Craiova, în raport de art. 107 și art. 111 C. proc. civ. și de împrejurarea că sediul și respectiv domiciliul părților sunt în București.

A mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de necompetență. A arătat că singura sa locuință este în Craiova. La adresa indicată de pârât în întâmpinare locuiește o alta familie.

A mai solicitat respingerea excepțiilor prescripției și inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civila nr. 546 din 26.01.2018, Judecătoria Craiova a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Craiova a reținut că este adevărat că reclamantul are o reședință stabilită în Craiova, însa, pe de o parte, domiciliul (la care se referă expres textul de lege) se dovedește cu cartea de identitate, iar pe de alta parte, reședința este valabilă numai până la 23.11.2017.

Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti, astfel învestită, prin sentința civilă nr. 6314 din 21.05.2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Craiova a reținut că reclamantul a formulat o acțiune în pretenții (daune morale) întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, fiind astfel incidentă norma de stabilire a competenței teritoriale alternative prevăzută de art. 111 C. proc. civ.

Judecătoria Craiova a reținut că noțiunea de domiciliu al persoanei fizice este definită de art. 87 C. civ. ca fiind locul unde aceasta declara că își are locuința principală. Mai mult, în doctrina și în practica judiciară s-a arătat constant că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a părții, ci adresa unde acesta locuieste efectiv. Când titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regula, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Astfel, instanța a constatat că la data formulării cererii de chemare în judecată (03.01.2017) reclamantul A. avea reședința declarată și valabil stabilită în jud. Dolj, conform vizei aplicate pe verso carții de identitate a acestuia. De asemenea, înainte de expirarea vizei valabile la data introducerii acțiunii, reclamantul a prelungit-o până la data de 20.11.2018, împrejurare ce nu este însa relevantă, avand în vedere că odată stabilită instanța competentă în funcție de domiciliul/reședința părții de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, aceasta rămâne competentă chiar dacă ulterior partea își modifică domiciliul sau reședința.

În aceste condiții, Judecătoria Sectorului 3 București a statuat că reclamantul a ales să sesizeze instanța judecătorească în circumscripția careia locuiește efectiv și unde își are stabilită reședința în mod legal, respectiv Judecătoria Craiova, fiind singurul care are posibilitatea să aleagă între instanțele competente alternativ potrivit art. 111 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 111 C. proc. civ. prevăd că "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".

În cauză, prin cererea adresată Judecătoriei Craiova la data de 03.01.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale.

Dispozițiile art. 87 C. civ. prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este locul unde acesta declară că își are locuința principală".

Conform art. 86 alin. (2) C. civ. "dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, chiar și atunci când deține mai multe locuințe".

Art. 91 alin. (1) C. civ. prevede că "dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".

Totodată, art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români dispune în sensul că "actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință".

Înalta Curte notează că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, interesând astfel nu atât locuința statornică sau principală a părții, ci adresa unde acesta locuiește efectiv.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată, respective 3 ianuarie 2017, reclamantul A. avea reședința declarată și valabil stabilită în Craiova, conform vizei aplicate pe verso carții de identitate a acestuia .

De altfel, prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamant în fața Judecătoriei Craiova, acesta a arătat că singura sa locuință este în Craiova, iar la adresa indicată de pârât în întâmpinare locuiește o alta familie.

În consecință, față de dispozițiile legale anterior citate și de considerentele arătate, având în vedere că domiciliul reclamantului este în Craiova, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.