ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4241/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4241/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față;
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 44 din data de 3 mai 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția penală, s-a dispus condamnarea următorilor inculpați:
- O.V. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. (acesta din urmă vizând interzicerea drepturilor de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale, funcții în organele de conducere ale acestora precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen.; 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen.
S-a constatat că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
Conform art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (acesta din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale, funcții în organele de conducere ale acestora, precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (acesta din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale, funcții în organele de conducere ale acestora, precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) C. pen.
- P.M.S. (fostă Ț.), înainte de desfacerea căsătoriei la: 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (aceasta din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale, funcții în organele de conducere ale acestora, precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. penal, art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen.; 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen.
S-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.
Conform art. 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite și s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (acesta din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale, funcții în organe de conducere ale acestora, precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societății comerciale) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (acesta din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale în organe de conducere ale acestora precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) C. pen.
Conform art. 86
1
alin. (1) și (2) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 86
2
alin. (1) C. pen. s-a stabilit un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86
3
alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpata pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, în prima lună din fiecare trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, potrivit programului ce i se va întocmi; să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a atras atenția inculpatei, conform art. 86
4
alin. (1) raportat la art. 83, 84 C. penal, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare și asupra neexecutării obligațiilor civile, precum și referitor la dispozițiile art. 86
4
alin. (2) C. pen. privind neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor și măsurilor dispuse de instanță, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
- M.D.P., la: 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii da fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) (acesta din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societăți comerciale, funcții în organele de conducere ale acestora precum și funcții care presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) C. pen.
Conform art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit potrivit art. 82 C. pen. un termen de încercare de 2 ani și 2 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.D.P. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. (fapta referitoare la Hotărârea nr. 388 din 02 decembrie 2002 a SC „M. S&D" SRL Parva, „faptă care nu există").
În temeiul art. 14, 170, 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul restituirii către partea civilă Ț.S.R.V. de către inculpatul O.V. (în calitate de administrator al SC „C.I." SRL Salva) a imobilului teren în suprafață de 1.300 mp, situat în Arad, înscris în CF nr. X al localității Arad, nr. topo X1 (imobil asupra căruia, în vederea recuperării prejudiciului, a fost instituită în cursul urmăririi penale, măsura sechestrului asigurător).
Au fost obligați, în solidar, inculpații O.V. și P.M.S. să plătească părții vătămate și civile Ț.S.R.V. despăgubiri civile în sumă totală de 1.172.920 RON sau echivalentul în euro la data plății al acestei sume și s-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții civile formulate în cauză de această parte civilă.
S-au respins pretențiile civile formulate în cauză de partea civilă SC "M.C.G." SRL București.
S-a menținut măsura sechestrului asigurător instituită în cursul urmăririi penale în vederea recuperării prejudiciului prin Ordonanța din 10 iunie 2005, asupra celor două imobile aparținând SC C.I. SRL Salva, respectiv imobilul situat în Arad, înscris în CF nr. X de 1.300 mp și imobilul înscris în CF Y al comunei Salva din jud. Bistrița-Năsăud, de natură prestații.
S-a dispus anularea actelor false, conform art. 14, 170, 348 C. proc. pen., respectiv a contractului de consultanță nr. R din 1 iulie 2002 încheiat la Năsăud și a Hotărârii nr. 1 din 14 mai 2004 a Adunării generale Extraordinare a Asociaților a SC M. S&D SRL Parva.
Conform art. 7, 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus efectuarea cuvenitelor înregistrări la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul Bistrița-Năsăud (unde va fi comunicată hotărârea, la rămânerea ei definitivă), precum și prelevarea de probe biologice de la inculpatul O.V., conform Legii nr. 76/2008.
A fost obligat inculpatul M.D.P. să plătească părții civile Ț.S.R.V. suma de 427 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligați inculpații O.V. și P.M.S., să plătească fiecare, în favoarea părții civile Ț.S.R.V. câte 1.277 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul O.V. să plătească în favoarea statului suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpata P.M.S. să plătească în favoarea statului suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligat inculpatul M.D.P. să plătească în favoarea statului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost obligată partea civilă Ț.S.R.V., să plătească în favoarea statului 200 RON cheltuieli judiciare (urmare a achitării inculpatului M.D.P. pentru una din faptele deduse judecății).
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul nr. 163/P/2005 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție au fost trimiși în judecată inculpații: O.V., pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen., a infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.; P.M.S. (fostă Ț. anterior desfacerii căsătoriei), pentru săvârșirea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen., a infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen.; M.D.P., pentru comiterea, în concurs real prev. de art. 33 lit. a) C. pen., a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiecare prev. de art. 290 C. pen., conform rechizitoriului, situația de fapt constând în următoarea:
între SC C.I. SRL Salva, județul Bistrița-Năsăud, în calitate de consultant, reprezentată de inculpatul O.V., și SC M.C. SRL Arad, reprezentată de inculpata P.M.S. (Ț., înainte de desfacerea căsătoriei) și partea vătămată T.S.R., în calitate de beneficiari, a fost încheiat Contractul de consultanță nr. R din 1 iulie 2002. Potrivit acestui contract, consultantul se obliga să asigure beneficiarului servicii de consultanță, acesta din urmă obligându-se să plătească 240.000.000 ROL/lună pentru serviciile prestate.
SC C.I. SRL Salva a emis la 30 septembrie 2002 o factură fiscală în sumă de 720.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru lunile iulie, august, septembrie 2002. SC "M.C." SRL Arad a achitat parțial factura, rămânând neachitată suma de 240.000.000 ROL, ulterior consultantul nemaiemițând altă factură.
La data de 28 iunie 2004, SC C.I. SRL Salva, prin împuternicitul R.B., a înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, un contract de consultanță nr. R din 1 iulie 2002, încheiat la Năsăud, între aceleași părți. Totodată, s-a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare silită a acestui contract.
Prin Încheierea din 24 iunie 2004, Judecătoria Arad a admis cererea formulată de SC C.I. SRL Salva împotriva debitorilor garanți T.S.R. Vasile și P.M.S. (soți la vremea respectivă) încuviințând executarea silită a titlului executor constituit prin Contractul de consultanță nr. R din 1 iulie 2002 încheiat la Năsăud - Contract de garanție reală mobiliară (titlu executoriu conform Legii nr. 99/1999), asupra bunurilor mobile, imobile și conturilor debitorului, pentru suma de 17.280.000.000 ROL (reprezentând 8.640.000.000 ROL datorie și 8.640.000.000 ROL penalități), conform actului adițional la contract.
Ulterior, executorul judecătoresc a procedat la executarea silită a trei imobile proprietatea debitorilor garanți, soții T.S.R. Vasile și P.M.S., imobile care au fost adjudecate de cumpărătoarea SC C.I. SRL Salva, urmare a vânzării acestor bunuri la licitație, cu suma totală de 3.523.500.000 ROL.
În cursul lunii ianuarie 2005, intenționând să prelungească niște credite bancare cu garanții imobiliare, partea vătămată a constatat că figurează alături de SC M.C. SRL Arad, ca debitor la Arhiva Electronică a Garanțiilor Mobiliare, față de SC C.I. SRL Salva, în baza Contractului de consultanță nr. R din 1 iulie 2002.
Examinând Contractul de consultanță înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, partea vătămată T.S.R.V. a constatat că acel contract este diferit de cel încheiat cu SC "C.I." SRL Salva, sub aspectul locului încheierii, al scrisului și clauzelor contractului. Totodată, partea vătămată a constatat că același contract a fost pus în executare silită.
Partea vătămată T.S.R.V. a prezentat organelor de cercetare penală, în fotocopie, contractul despre care a susținut că este cel original, încheiat la Arad, afirmând totodată că este singurul semnat de părți și care nu conține condiții de garantare împovărătoare.
În urma a două expertize grafologice efectuate de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, coroborate cu alte probe administrate în cauză, procurorul a apreciat că, Contractul de consultanță înregistrat la Arhiva Electronică a Garanțiilor Mobiliare, nr. R din 1 iulie 2002 încheiat la Năsăud, care a fost ulterior pus în executare silită de inculpatul O.V. este un fals, realizat prin înlocuirea primelor trei file ale celui real, prezentat de partea vătămată T.S.R.V., cu altele, conținând alte clauze, la care a fost adăugată ultima filă a contractului real pe care sunt aplicate ștampilele și semnăturile părților.
Pe baza expertizelor efectuate în faza de urmărire penală s-a constatat că Contractul de consultanță nr. R din 1 iulie 2002 încheiat la Năsăud, a fost alcătuit din piese provenite din documente diferite, prima pagină a fost tipărită cu imprimantă jet de cerneală, iar celelalte trei pagini la copiator electrostatic, corespunzător acestor modalități de tipărire, fiind diferită și substanța de imprimare a celor 3 pagini. S-a mai constatat că fragmentele de impresiuni de ștampilă și semnăturile existente la colțurile superioare ale acestui contract (de la Năsăud) de pe primele pagini, nu au corespondent în impresiunile de ștampile și semnăturile de pe ultima filă a acestuia. De asemenea, expertiza a constatat că la redactarea contractului fals, pe ultima pagină au fost utilizate alte tipuri de caractere și modalități de folosire a semnelor diacritice decât pe celelalte trei file.
În fine, se mai arată în actul de acuzare că diferă în cele două contracte în litigiu, numărul codului fiscal și cel al contului deschis la R.B. Filiala Năsăud, aparținând SC C.I. SRL Salva, aspecte raportat la care s-a apreciat că, Contractul de consultanță nr. R/2002 încheiat la Năsăud, care s-a constatat a fi un fals, a fost întocmit la o dată apropiată de 18 iunie 2004 și nu la 1 iulie 2002, cum este consemnat în cuprinsul său.
În actul de acuzare se reține în sarcina inculpatei P.M.S. că a aplicat ștampila SC M.C. SRL și semnătura sa, pe filele Contractului de consultanță nr. R din 1 iulie 2002, încheiat la Năsăud, despre care cercetările au stabilit că este un fals, iar referitor la inculpatul O.V., că deși avea cunoștință că respectivul contract este fals, a procedat la punerea lui în executare silită.
La data de 21 septembrie 1999, partea vătămată Ț.S.R.V. l-a împuternicit prin procură specială (notarială) pe inculpatul M.D.P., să semneze toate actele privind modificarea SC. „M. S&D" SRL Parva, jud. Bistrița-Năsăud, la care erau asociați, cât și întreaga problematică civilă și comercială pe care activitatea societății o presupune, inclusiv modificări privind cesiunea parțială sau totală a părților sociale, scop în care îl va putea reprezenta în fața organelor enumerate în procură.
Inculpatul M.D.P. a întocmit Hotărârea nr. 388 din 2 decembrie 2002, în care a consemnat că împreună cu asociatul său, partea vătămată Ț.S.R.V. a hotărât la sediul SC M. S&D SRL Parva, restrângerea activității principale a societății la una singură. Hotărârea a fost semnată în dreptul numelui asociatului Ț.S.R.V. de către inculpatul M.D.P., cu o semnătură care nu este a sa, în calitate de împuternicit, ci cu o semnătură ce încearcă să o imite pe cea a asociatului său.
Urmare acestei hotărâri, inculpatul M.D.P. a întocmit actul adițional de modificare și completare a contractului și statutului de societate, autentificat la notariat, a înscris în Registrul Comerțului modificarea activității principale și a obținut astfel certificatul de înscriere de mențiuni.
În sarcina inculpatului M.D.P. se mai reține că a întocmit Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților nr. 1 a SC "M. S&D" SRL Parva, în care a consemnat faptul nereal că au participat ambii asociați, respectiv el și partea vătămată Ț.S.R.V., și au hotărât cesionarea în întregime a părților sociale către SC C.I. SRL Salva, reprezentată prin inculpatul O.V., O.L.G. și T.G., precum și retragerea lor definitivă din societate. Totodată, inculpatul M.D.P., menționează, în cuprinsul hotărârii, că asociatul său, Ț.S.R.V., a declarat că a primit 45.000.000 ROL reprezentând contravaloarea părților sociale cesionate. În actul de acuzare se menționează că Hotărârea AGEA nr. 1 din 14 mai 2004 a fost semnată în dreptul numelui asociatului Ț.S.R.V., de către inculpatul M.D.P., în calitate de împuternicit. Ulterior, s-a întocmit actul adițional de modificare și completare a actului constitutiv al SC M. S&D SRL Parva, iar inculpatul M.D.P. a solicitat înscrierea mențiunilor la Registrul Comerțului.
Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin Încheierea nr. 2380 din 28 mai 2004 a admis cererea și a dispus înscrierea mențiunilor în Registrul Comerțului, Oficiul Registrului Comerțului eliberând certificatul de înscriere de mențiuni.
Referitor la această faptă, în rechizitoriu se precizează că prin procura specială, partea vătămată l-a împuternicit pe inculpatul M.D.P. să-l reprezinte în fața notarului public, instanței judecătorești, Camerei de Comerț și Industrie, în fața organelor financiare și bancare, nu și în adunările generale ale asociaților. Dacă partea vătămată ar fi intenționat să-l mandateze pe inculpat să-l reprezinte și în adunarea generală a asociaților ar fi făcut această precizare expres și în conținutul procurii, astfel cum a procedat în alte situații.
Acționând în maniera expusă mai sus, procurorul a apreciat că inculpatul M.D.P. a depășit cu intenție limitele mandatului cu care a fost învestit, nesocotind dispozițiile Legii nr. 31/1990, modificată, referitoare la convocarea și desfășurarea adunărilor generale ale asociaților. De asemenea, se mai arată în actul de acuzare că nu s-a dovedit de către partea vătămată Ț.S.R.V. că nu i-a fost remisă suma de 45.000.000 ROL reprezentând contravaloarea părților sociale și, din acest motiv, inculpatul M.D.P. nu poate fi acuzat de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 C. pen.
Partea vătămată Ț.S.R.V., prin înscrisul aflat la dosar, s-a constituit parte civilă împotriva inculpaților O.V., M.D.P. și P.M.S. cu suma totală de 2.850.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume, de 10.230.000 RON, solicitând obligarea acestora la despăgubiri civile (defalcat) după cum urmează: 1.000.000 euro, echivalentul a 3.600.000 RON daune materiale pentru fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, sumă care reprezintă, în opinia sa, valoarea reală a bunurilor imobile de care a fost deposedată; 100.000 euro, echivalentul a 360.000 RON, daune morale de la fiecare inculpat în parte, pentru fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu; 1.050.000 RON echivalentul a 300.000 euro daune materiale pentru fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, reprezentând creanța SC M. S&D SRL Parva la SC S. SA, creanță cesionată către SC C.I. SRL; 150.000 euro echivalentul a 540.000 RON daune materiale pentru fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe pe care le-a adus ca și aport în natură la SC M. S&D SRL Parva; 1.000.000 euro echivalentul a 3.600.000 RON daune materiale pentru fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, reprezentând beneficiul nerealizat de firmă; 100.000 euro, echivalentul a 360.000 RON daune morale pentru fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu.
Partea civilă Ț.S.R.V. a justificat sumele pretinse cu titlu de despăgubiri civile, astfel:
- referitor la fapta de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, descrisă în rechizitoriu la punctul 1, a susținut că valoarea reală a bunurilor mobile de care a fost deposedată se ridică la peste 1.000.000 euro, echivalentul a 3.600.000 RON și că prejudiciul de 3.523.500.000 ROL reținut în actul de acuzare reprezintă o valoare ireală, stabilită în cadrul unei executări silite pornite în mod fraudulos, în urma înțelegerii dintre cei trei inculpați. Cu privire la această faptă de înșelăciune, partea vătămată a solicitat în principal repunerea sa în situația anterioară, prin restituirea în natură a bunurilor imobile de care a fost deposedată, sau în subsidiar, obligarea inculpaților la plata contravalorii reale și juste a imobilelor.
- referitor la daunele morale pretinse de la inculpați, în cuantum de câte 100.000 euro (360.000 RON) de la fiecare, partea vătămată a invocat situația deosebită în care a fost adus de fosta sa soție (inculpata P.M.S.) și inculpatul M.D.P., ai cărui copii i-a botezat și căruia i-a acordat întotdeauna sprijin material și moral. A mai relevat că în urma înstrăinării frauduloase a apartamentului la un preț subevaluat (comparativ cu prețurile practicate în Arad) a fost lipsit de locuință și de obiectele valoroase deținute acolo (mobilier, aparatură electronică, opere de artă), aspect sub care s-a angajat să propună probe. Prin săvârșirea acestei fapte i-a fost insuflată o stare de neîncredere și teamă, iar în urma amenințărilor venite de la inculpați, din cauza stresului s-a îmbolnăvit grav de afecțiuni care i-au pus în pericol viața, partea vătămată angajându-se să dovedească această împrejurare prin mesajele telefonice primite de la numerele de telefon aparținând acestora.
Referitor la fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu constând în executarea semnăturii sale în fals de către inculpatul M.D.P. pe Hotărârea AGA nr. 388 din 2 decembrie 2002 a SC M. S&D SRL Parva, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 1.050.000 RON, echivalentul a 300.000 euro, reprezentând creanța SC M. S&D SRL Parva la SC S. SA, creanță cesionată ulterior către SC C.I. SRL Salva.
Partea vătămată a arătat că se consideră prejudiciată și se constituie parte civilă și cu contravaloarea mijloacelor fixe aduse ca și aport la SC M. S&D SRL Parva, susținând că de acele mijloace fixe inculpatul M.D.P. a dispus discreționar și abuziv. Partea vătămată Ț.S.R.V. a apreciat contravaloarea acestor mijloace fixe la suma de 150.000 euro, echivalentul a 540.000 RON, susținând că reprezintă contribuția sa personală prin creditarea firmei.
În fine, suma de 1.000.000 euro, echivalentul a 3.600.000 RON, pretinsă cu titlu de despăgubiri civile de la inculpatul M.D.P., partea vătămată a arătat că reprezintă beneficiul nerealizat de firmă și care îi revenea sub formă de dividende ca asociat, profit nerealizat ca urmare a manoperelor dolosive și frauduloase întreprinse de inculpați și descrise la punctul 2 din rechizitoriu.
Referitor la fapta descrisă la punctul 2 din rechizitoriu, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului M.D.P. și la plata sumei de 100.000 euro (echivalentul a 360.000 RON) cu titlul de daune morale.
În cauză s-a constituit parte civilă și SC M.C.G. SRL București, administrată de L.D., societate aparținând părții civile Ț.S.D.P., solicitând obligarea în solidar a celor trei inculpați pentru fapta descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalentul a 3.600.000 RON cu titlu de despăgubiri civile. Partea vătămată SC M.C.G. SRL București a justificat această sumă, arătând că reprezintă: profit nerealizat prin pierderea progresivă de clienți datorită reclamei proaste în urma executării silite desfășurate pe baza contractului fals, pierderea cauzată prin sechestrarea bunurilor imobile ale societății, împrejurare care a blocat practic existența unei societăți prospere cu peste 100 de angajați, care astfel nu a mai putut practica relații cu societățile bancare datorită blocării conturilor; pierderea cauzată prin popirea conturilor bancare, care a dus la imposibilitatea încasării sumelor de la clienți și imposibilitatea de a plăti taxe și impozite către stat, ceea ce a dus la majorări și penalități de întârziere.
Partea civilă Ț.S.D.V., prin declarația dată în etapa de cercetare judecătorească a relatat următoarele:
Partea civilă arată că este asociat la SC M.C.G. SRL București (anterior acest sediu fiind în Arad) și că societatea are ca obiect de activitate operațiuni de vămuire. Pentru desfășurarea activității legislația în vigoare îi impunea ca periodic, odată pe an să actualizeze garanțiile societății, împrejurare în care în februarie 2005, cu ocazia unor verificări sub acest aspect, a constatat că la Arhiva de Garanții Mobiliare figurează cu debite către SC C.I. SRL Salva, în baza Contractului de consultanță nr. R din 1 iulie 2002. Citind acel contract a constatat că este fals și are un conținut diferit de cel încheiat de SC M.C.G. SRL cu sediul în Arad la vremea respectivă, cu SC C.I. SRL Salva, despre care a afirmat că s-a perfectat și semnat la București la o filială a societății.
Partea vătămată a susținut că la data încheierii contractului - 1 iulie 2002 - au fost prezenți la București inculpații O.V. și M.D.P. și că la încheierea lui a asistat și martorul N.E. A relatat că soția sa, inculpata Ț. (P.) M.S. nu a fost la București la data perfectării contractului, motiv pentru care a susținut că, exemplarul original al contractului nu este semnat de aceasta. A mai arătat că pe contractul original apare pe prima pagină, scrisul inculpatului M.D.P., care a consemnat anumite date în rubricile acestuia. Împrejurarea că soția sa nu a fost la București la data de 1 iulie 2002 ci la sediul societății din Arad, poate fi dovedită cu acte, sub acest aspect făcând referire la faptul că aceasta a decontat bonuri de benzină și a semnat un contract de publicitate.
Faptul că pe contractul original apare că s-a încheiat la sediul din Arad și nu la București, cum s-a întâmplat în realitate și unde s-au aflat inculpații M.D.P. și O.V., a fost explicat de partea vătămată prin procedura adoptată de SC M.C.G. SRL, conform căreia pe contractele încheiate de filialele societății, să se treacă „că au fost încheiate la Arad, întrucât în final toate contractele indiferent unde erau încheiate ajungeau la sediul societății din Arad", sediu care ulterior a fost transferat la București.
Referitor la scopul în care a fost încheiat contractul de consultanță între cele două societăți, partea civilă Ț.S.R.V. a susținut că a fost „pur formal", intenția reală fiind ca SC M. S&D SRL Salva să-și facă o bază materială și să nu plătească impozit. În acest context partea civilă a făcut referire la faptul că la vremea respectivă, legislația era în sensul că „firmele mici plăteau impozit pe profit doar de 1,5% din cifra de afaceri și nu 25% ca și firmele de drept comun". A mai relatat că la momentul încheierii contractului de consultanță era asociat cu inculpatul M.D.P. la SC M. S&D SRL Salva și că în realitate „banii ajungeau la M.D.P.". Partea civilă a mai arătat că, în fapt, contractul de consultanță nu s-a derulat, pentru că SC C.I. SRL Salva nu are specialiști în domeniu, nu are angajați, iar obiectul de activitate nu-i permite astfel de activități, susținând că această împrejurare s-a constatat încă din faza de urmărire penală, când această societate nu a putut prezenta documente din care să rezulte derularea contractului de consultanță".
Partea civilă a arătat că pentru plata „așa-ziselor servicii de consultanță" s-a emis o singură factură de către SC C.I. SRL Salva, la valoarea de circa 720.000.000 ROL pe care a recunoscut că a plătit-o parțial, până la nivelul sumei de 540.000.000 ROL, existând chitanțe în acest sens. Ulterior, nu a mai fost emisă nicio factură și nici nu există documente care să dovedească faptul că au fost prestate servicii de consultanță înainte sau după încheierea contractului.
În ce privește executarea silită derulată în baza contractului de consultanță fals, despre care a aflat abia în cursul lunii februarie 2005, a relevat că aceasta a fost derulată fără știrea sa, cu concursul fostei soții, Ț. (P.) M.S.
Partea civilă a arătat că pe calea executării silite i-au fost vândute bunuri proprietate personală (imobile și mobile) și nu bunuri aparținând firmei la care este asociat. A susținut că fosta soție - inculpata P.M.S., l-a anunțat că intenționează să divorțeze, la 24 noiembrie 2003, după care s-au separat în fapt. Astfel, pentru că SC M.C.G. SRL București era o firmă foarte mare, și nu voia să o distrugă, a ales ca el să rămână să locuiască la București, iar inculpata P.M.S. și copilul rezultat din căsătorie, la fostul domiciliu comun din A.. După un timp, copilul i-a telefonat și i-a comunicat că urmează să se mute în alt loc, fără să-i spună unde, împrejurare în care s-a deplasat la Arad și a constatat că apartamentul era închis, însă nu s-a gândit că ar fi putut să fie vândut, neinteresându-se o vreme de situația acestuia. La acel moment a relatat că acțiunea de divorț era în derulare, aflând după mai mult timp că apartamentul (care a constituit domiciliul comun) înainte de desfacerea căsătoriei, precum și un teren, au fost vândute la licitație fără știrea sa. Verificând, a constatat că toate actele vizând executarea silită a celor două imobile, derulată în baza contractului de consultanță fals, au fost semnate de fosta sa soție și cumpărate prin licitație de către SC C.I. SRL Salva (la care este asociat și administrator inculpatul O.V.). În acest context, partea civilă a precizat că cele două imobile executate silit, vândute la licitație și cumpărate de SC C.I. SRL Salva au fost proprietatea sa personală precum și a fostei soții și nu au aparținut SC M.C.G. SRL București, însă această din urmă societate a suferit din acest motiv pierderi însemnate pentru că imobilele în cauză nu au mai putut fi aduse drept garanție pentru desfășurarea obiectului principal de activitate („comisionar în vamă").
Partea civilă a mai susținut că și contractul de consultanță prezentat de inculpați, pretins încheiat la Năsăud și pus în executare, este fals, afirmând că deși era prieten cu aceștia și se întâlneau de câteva ori pe an la Năsăud, nu-și amintește să fi discutat despre acest contract. În ce privește contractul real, perfectat la București, despre care partea civilă a afirmat că a fost „pur formal" scopul încheierii fiind cel menționat mai sus, partea civilă a precizat că a fost întocmit în două exemplare originale, unul fiind preluat de inculpatul M.D.P., iar al doilea exemplar original a rămas asupra sa și înaintat sediului societății care la vremea respectivă era la Arad, fiind posibil ca fosta sa soție să-l fi distrus ulterior. Partea civilă a mai afirmat că o copie după contractul original, care i-a revenit lui, a rămas la filiala din București a SC M.C.G. SRL, cu motivarea că majoritatea plăților către SC C.I. SRL Salva se făceau de către acea filială. De altfel, partea civilă a relevat că la filiala societății din București se rețineau copii după toate contractele încheiate de societate.
Afirmația că cel de-al doilea exemplar original al contractului de consultanță, încheiat la București, a fost preluat de inculpatul M.D.P. a fost justificată de partea civilă Ț.S.R.V., prin aceea că „banii ajungeau în mâinile acestuia''. Partea civilă a susținut, în acest context, că procedura i-a fost sugerată de inculpatul M.D.P., care spunea că în acest fel, SC C.I. SRL Salva nu va plăti impozit.
În ce privește faptele descrise la punctul II din rechizitoriu, partea civilă a susținut că în cursul anului 1999, era asociat cu inculpatul M.D.P. la SC M. S&D SRL Parva și pentru că locuia mai mult la București, i-a dat asociatului său, care domicilia în N., o „împuternicire la notar" care îi dădea dreptul să-l reprezinte în fața instituțiilor statului, însă nu și la adoptarea hotărârilor în Adunarea Generală a Asociaților, afirmând că dacă ar fi vrut să facă acest lucru „îi dădea societatea cu totul". Sub acest aspect partea civilă a invocat că nu a fost convocat să participe la luarea hotărârii din 22 decembrie 2002 prin care s-a restrâns activitatea SC M. S&D SRL Parva și că inculpatul M.D.P. a semnat în locul lui, aspect recunoscut de către acesta.
Apreciat că inculpatul M.D.P. a procedat în acest fel, pentru că intenționa să „aibă singur afacerea", subliniind că la vremea respectivă avea la SC M. S&D SRL Parva 75% din părțile sociale iar asociatul său doar 25%.
Partea civilă Ț.S.R.V. a mai subliniat că nu a știut nimic despre cesionarea în întregime a SC M. S&D SRL Parva către SC C.I. SRL Salva, pentru că nu a fost convocat și nu a participat la Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților din 14 mai 2004 și nici nu a primit cei 45.000.000 ROL care reprezentau contravaloarea părților sociale cesionate, cum este consemnat nereal în cuprinsul acestei hotărâri.
Cu ocazia declarației date în instanță, partea civilă Ț.S.R.V. și-a menținut și declarațiile date în faza de urmărire penală.
Prin declarația dată în faza de cercetare judecătorească, inculpatul O.V. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, nu a fost de acord cu plata despăgubirilor civile pretinse de partea civilă Ț.S.R.V. și a arătat că își menține declarațiile din cursul urmăririi penale, îndeosebi cea dată la procuror.
În fața instanței, inculpatul O.V. a relatat următoarea situație de fapt:
A cunoscut familia Ț. din anul 2000, iar în cursul anului 2002 a încheiat cu partea civilă o convenție civilă de reprezentare în instanță pentru suma de 5.000.000 ROL lunar, iar ulterior, după o serie de negocieri, a încheiat cu aceasta Contractul de consultanță nr. R din 1 iulie 2002. În realitate acest contract s-a încheiat la 28 - 29 iunie 2002, la un sfârșit de săptămână, acasă la familia M., care domiciliază în localitatea N., când s-a sărbătorit ziua de naștere a inculpatului M.D.P. Contractul a fost întocmit după 2 luni de negocieri și a fost adus la Năsăud de către partea civilă. Acest contract s-a încheiat pentru suma de 240.000.000 ROL lunar, pe o durată de 3 ani, el urmând să presteze părții civile „servicii de consultanță în domeniul economic".
Inculpatul O.V. a mai relatat că în perioada iulie-decembrie 2002 a prestat servicii de consultanță pentru partea civilă și a emis o singură factură în data de 30 septembrie 2002, pentru lunile iulie, august și septembrie 2002. Aceste servicii de consultanță au implicat deplasări în interesul SC M.C. SRL București, administrată de partea civilă, în diferite orașe din țară (Arad, Zalău, Pitești, București și Constanța), aspect care poate fi dovedit cu documente.
Inculpatul O.V. a susținut că factura emisă a fost înregistrată în evidențele SC C.I. SRL Salva și a fost plătită parțial de SC M.C. SRL București, până la concurența sumei de 480.000.000 ROL. Ulterior nu a emis alte facturi întrucât prima (și singura) nu a fost achitată integral, iar pe de altă parte, pentru că, în opina sa, ar fi ajuns în situația (prin evidențierea și a altor facturi în contabilitatea SC C.I. SRL Salva) să achite taxe și impozite la stat.
Inculpatul O.V. a mai afirmat că pentru încasarea integrală a sumei de 720.000.000 ROL a făcut mai multe deplasări la București și a încercat să ia legătura cu partea civilă Ț.S.R.V., însă nu a reușit să discute cu acesta decât la telefon. în aceste condiții, văzând că partea civilă nu-și onorează obligația, l-a delegat pe R.B. să facă demersuri pentru executarea silită, sens în care i-a dat o procură autentică. Inculpatul a afirmat că înainte de a demara executarea silită, la data de 15 decembrie 2003 a încercat o conciliere cu partea civilă, însă nu au ajuns la nici un rezultat. A mai relatat că nu a participat la toate fazele de executare silită, de care s-a ocupat R.B., ci doar la vânzarea la licitație a două imobile, proprietatea părții civile Ț.S.R.V. și a fostei soții Ț. (P.) M.S. Inculpatul O.V. a susținut că l-a înștiințat telefonic de partea civilă despre executarea silită derulată împotriva sa, însă acesta i-a spus că poate face ce vrea și să vândă bunurile la licitație, pentru că el va depune plângere penală. În aceste condiții, inculpatul O.V. a relatat că în contul datoriei pe care o avea SC M.C. SRL București, SC C.I. SRL Salva, a adjudecat cele două imobile scoase la licitație, valoarea totală fiind de circa 3,5 miliarde ROL.
Inculpatul O.V. a arătat că poate dovedi faptul că încheierea contractului de consultanță a avut loc la Năsăud prin audierea martorei M.V. (soția inculpatului M.D.P.) și că nu corespunde realității susținerea părții civile în sensul că banii primiți de la acesta în urma plății facturii din 30 septembrie 2002 i-ar fi remis ulterior inculpatului M.D.P.
În ce privește contractul de consultanță prezentat de partea civilă Ț.S.R.V., încheiat la București, inculpatul O.V. a susținut că este fals și că l-a văzut pentru prima oară în faza de urmărire penală. Referitor la acest contract a invocat că „ștampila aplicată este scanată de pe un alt document", iar referitor la capitolul 4 care stipulează obligațiile părților a făcut observația că „se sare direct la capitolul 11".
În ce privește împrejurările în care a fost încheiat contractul de consultanță, inculpatul O.V. a mai adăugat că „în cursul lunii iunie 2002 inculpatul M.D.P. a fost la Arad unde s-a întâlnit cu partea vătămată și au conceput o „ciornă" a contractului de consultanță pe care el nu a văzut-o. Ulterior, inculpatul M.D.P. i-a relatat că urma să încheie contractul de consultanță la Năsăud, când partea vătămată Ț.S.R.V. „va veni de ziua lui și urma să aducă contractele".
În ce privește suma de 17,2 milioane de ROL pe care a încercat să o execute silit, inculpatul O.V. a precizat că „reprezintă de fapt clauza penală stipulată în contract, capitolul 7". Prealabil derulării executării silite inculpatul O.V. a susținut că s-a deplasat la sediul SC M.C. SRL din Arad (unde era la acea vreme) și a încercat o conciliere directă, procesul-verbal de conciliere fiind semnat de inculpata P.M.S., administratorul acestei societăți la momentul respectiv.
Inculpatul a reținut că rapoartele de expertiză grafologică în cauză sunt false, la fel și procesul-verbal întocmit de procuror în care se consemnează nereal că i-au fost prezentate respectivele rapoarte de expertiză.
Deși contractul de consultanță a fost încheiat la 28 - 29 iunie 2002 (la Năsăud) inculpatul O.V. a menționat că s-a consemnat data de 1 iulie 2002 pentru că de atunci urma să intre în vigoare. Activitatea de consultanță prestată către SC M.C. SRL a constat în: introducerea de acțiuni în justiție, plângeri penale (întocmire), studiu de piață, identificarea unor clienți pentru societate, modele de contracte, reprezentarea societății în litigii de muncă, asistarea acesteia la achiziționarea unor bunuri.
Inculpatul O.V. și-a exprimat opinia că, contractul de consultanță prezentat de partea civilă Ț.S.R.V., care pretinde a fi încheiat la București, cuprinde „ultima pagină din contractul original încheiat la Năsăud și primele două pagini care reprezintă ciorna contractului întocmit la Arad în cursul lunii iunie 2002, cu participarea inculpatului M.D.P.
A mai relatat că în cursul anului 2002 SC C.I. SRL Salva funcționa ca microîntreprindere, astfel că plătea statului 1,5% din venituri. Din acest motiv (al formei de funcționare) în evidența contabilă a societății nu figurează înregistrate cheltuieli cu deplasarea sau cheltuieli de altă natură, dar pot fi identificate avansurile spre decontare.
Inculpatul O.V. a susținut că imobilele cumpărate la licitație în urma derulării executării silite, au fost vândute după 3 - 4 luni, pentru că a fost nevoit să-și redreseze societatea care avea datorii la stat.
Prin declarația dată în faza de cercetare judecătorească, inculpata P.M.S. (Ț. înainte de desfacerea căsătoriei) a negat săvârșirea infracțiunilor pentru care este trimisă în judecată, arătând că este nevinovată. De asemenea și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală și nu a fost de acord cu plata de despăgubiri civile.
În fața instanței, inculpata P.M.S. (Ț. înainte de desfacerea căsătoriei) a relatat următoarea situație de fapt:
Inculpata a susținut că, Contractul de consultanță nr. R din 1 iulie 2002 a fost încheiat între SC M.C. SRL Arad și SC C.I. SRL Salva, la locuința din N. a inculpatului M.D.P., în perioada 28 - 29 iunie 2002, ocazie cu care a fost la domiciliul acestui inculpat împreună cu fostul ei soț, partea civilă Ț.S.R.V., fiind invitați la sărbătorirea zilei de naștere.
A susținut că partea civilă a adus contractul gata redactat și i l-a înmânat spre semnare, după ce în prealabil a fost semnat de către inculpatul O.V. și fostul ei soț. La momentul respectiv, fiind o atmosferă de sărbătoare, nu s-a preocupat de clauzele contractului ci doar l-a semnat. A relatat că nu a participat la negocieri pe marginea acelui contract dar a afirmat că anterior, partea civilă încheiase un contract de colaborare cu inculpatul O.V., tot pentru consultanță, precizând că la acel moment exista o relație de prietenie între partea civilă Ț.S.R.V. și ceilalți inculpați.
Inculpata P.M.S. a afirmat că nu corespunde realității că contractul de consultanță ar fi fost încheiat la București, pentru că nu s-a aflat în acea perioadă la București, ci la Arad și la Năsăud. A relevat că ulterior anului 2002, SC M.C. SRL Arad și-a deschis un punct de lucru la București, iar partea civilă și-a închiriat o locuință și a stat mai mult în capitală, iar ea se ocupa de activitatea pe care societatea o desfășura la Arad și zonele limitrofe, la București mergând o dată la 2 - 3 luni.
A susținut că la data de 1 iunie 2002 se afla la Arad, pentru că era zi de lucru și nu la București. A mai precizat că atunci când se încheiau contracte comerciale între SC M.C. SRL Arad și alte societăți comerciale, nu se trecea locul încheierii contractului, chiar dacă încheierea lui avea loc la filiale ale societății.
Inculpata a specificat expres că de fiecare dată când se încheiau contracte de către SC M.C. SRL Arad se specifica că sediul societății este la Arad și că filialele societății păstrau exemplare după contractele încheiate la sediul lor, iar în mare parte, originalele contractelor încheiate de filiale erau înaintate sediului societății din Arad.
După încheierea și semnarea contractului în discuție, inculpata a afirmat că nu l-a mai văzut decât atunci când au început cercetările în acest dosar.
În baza contractului de consultanță încheiat la Năsăud s-a emis de către SC C.I. SRL Salva o singură factură ce a fost înaintată filialei de la București, care a fost semnată de primire de partea vătămată și plătită parțial. Ulterior, în baza acelui contract nu au mai fost emise facturi și nu știe dacă după emiterea singurei facturi, inculpatul O.V. a mai prestat efectiv servicii de consultanță.
Inculpata P.M.S. a mai arătat că pe la sfârșitul anului 2003 s-a separat în fapt de soțul ei și că din martie 2004 a fost revocată din funcția de administrator la SC M.C. SRL Arad, fiind numit în locul ei L.D. În cursul lunii iunie 2004 a fost înștiințată telefonic de inculpatul O.V. să se prezinte la biroul unui executor judecătoresc, pentru a lua cunoștință de niște acte. Ca urmare, s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc V.Ș. din Arad, unde numitul B.R., în calitate de împuternicit al SC C.I. SRL Salva i-a explicat că s-a pus în executare contractul de consultanță semnat la Năsăud. Prin semnătura dată la executorul judecătoresc, inculpata a înțeles că i se aduce la cunoștință derularea executării silite, ocazie cu care a semnat de primire a unor documente între care o somație de plată și acte de proprietate. Inculpata a susținut că nici un moment nu a înțeles să-și dea acordul pentru executarea silită desfășurată împotriva sa și că semnând acele documente, pe care „nici nu le-a dus acasă" s-a bazat pe faptul că B.R. este prieten cu partea civilă Ț.S.R.V., atunci soțul ei.
Inculpata a recunoscut că în cursul lunii decembrie 2003 a semnat și un proces-verbal de conciliere directă între SC C.I." SRL Salva și SC M.C. SRL Arad. A afirmat că nici despre acest proces-verbal și nici despre „somația" primită nu a reușit să-l înștiințeze pe fostul soț, pentru că relațiile dintre ei erau tensionate.
Inculpata a mai afirmat că în momentul în care a fost schimbată din funcția de administrator a solicitat organelor fiscale din Arad, să efectueze un control fiscal pentru a nu avea probleme ulterior. Inculpata a relatat că în iunie 2004 s-a prezentat din nou la Biroul Executorului judecătoresc, ocazie cu care a semnat din nou niște acte prin care i s-a adus la cunoștință începerea executării silite, lucru de care nu era surprinsă pentru că executorul B.R. era prieten cu fostul ei soț și avea convingerea că știe despre derularea executării silite.
Inculpata P.M.S. a mai afirmat că în momentul în care a semnat la Năsăud contractul de consultanță, fostul ei soț era de față și că a aplicat ștampila pe care o folosea în calitate de administrator la SC M.C. SRL Arad, „care avea o singură steluță". În ce privește procesul-verbal de conciliere directă între SC M.C. SRL Arad și SC C.I. SRL Salva, prin care recunoștea o datorie de 17,2 miliarde ROL, a precizat că a fost adus de inculpatul O.V. și că l-a semnat în calitate de administrator. A susținut că a încercat să-și anunțe telefonic soțul despre procedura executării silite derulate de SC C.I. SRL Salva, însă acesta i-a răspuns că nu-l interesează.
În fine, inculpata P.M.S. a mai afirmat că anterior semnării contractului de consultanță nr. R din 1 iulie 2002, SC M.C. SRL Arad a mai încheiat contracte de colaborare cu inculpatul O.V., tot pentru consultanță juridică, însă pentru o sumă modică de 5.000.000 ROL.
Inculpatul M.D.P., audiat în instanță a susținut că își menține declarațiile date la urmărirea penală și că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care este trimis în judecată.
În fața instanței inculpatul M.D.P. a relatat următoarele cu privire la situația de fapt:
Ii cunoaște pe inculpata Ț. (P.) M.S. și pe partea civilă Ț.S.R.V. din anii 1975 - 1980 și au fost în relație de prietenie deosebit de strânsă până în iunie 2004.
În ce privește Contractul de consultanță nr. R din 1 iulie 2002 a susținut că a fost încheiat la Năsăud, la un sfârșit de săptămână, posibil 28 - 29 iunie 2002, când își sărbătorea ziua de naștere, eveniment la care au fost invitați și soții Ț. și O.V. A relatat că acest contract a fost adus „gata redactat" de partea vătămată Ț.S.R.V. și a fost semnat și ștampilat de părți la el acasă. În vederea încheierii acestui contract, părțile au negociat circa o lună și jumătate iar cu aproximativ o săptămână înainte de încheierea contractului a fost la sediul SC M.C. SRL din Arad unde la cererea părții civile a completat prima parte a unui contract de consultanță, respectiv doar „rubricile goale" referitoare la datele societăților contractante. Pentru a completa datele referitoare la SC C.I. SRL Bistrița, i-a telefonat inculpatului O.V. care i-a comunicat datele necesare. Inițial, partea civilă i-a cerut să ducă contractul la Năsăud și să-l arate lui O.V. dar după puțin timp a revenit, spunând că-l va aduce la semnat când va veni la ziua sa de naștere. Ca urmare, partea civilă a venit la Năsăud, la locuința sa, cu ocazia sărbătoririi zilei sale de naștere, aducând contractul de consultanță gata redactat și semnat, care ulterior a fost semnat și ștampilat și de inculpații O.V. și P.M.S.
Inculpatul M.D.P. a afirmat că a acceptat să completeze „rubricile goale" din contractul încheiat la Arad, întrucât partea civilă avea un ascendent asupra sa, prin aceea că erau asociați la SC M. S&D Parva, unde Ț.S.R.V. avea 75% din părțile sociale iar el 25%. Inculpatul a presupus că, contractul pe care a completat olograf câteva rubrici, a fost redactat de persoane angajate la SC M.C. SRL Arad și a afirmat cu certitudine că, contractul semnat de părți la domiciliul său din N., nu mai purta scrisul său pe prima pagină, aspect remarcat pentru că „a făcut loc pe masa pe care s-a semnat contractul".
Referitor la faptele descrise la punctul 2 din rechizitoriu, inculpatul M.D.P. a afirmat că începând cu anul 1997 a devenit asociat cu partea civilă Ț.S.R.V. la SC M. S&D SRL Parva. Sediul societății a fost stabilit în localitatea Parva pentru a beneficia de unele facilități fiscale acordate zonelor defavorizate. În anul 1999 legea societăților comerciale a fost modificată în sensul că pretindea ca acestea să aibă un obiect principal de activitate. În acest fel s-a ajuns în situația de a restrânge obiectul de activitate al societății doar la „extracția și prelucrarea pietrei calcaroase", care era de fapt activitatea desfășurată de SC M. S&D SRL Parva. Pentru derularea activității societății a beneficiat de mai multe procuri speciale, ultima fiindu-i dată de partea civilă în 1999, care îi dădea dreptul să semneze în numele acesteia, inclusiv în situația modificării statutului societății și al cesiunii părților sociale. Această procură i-a fost dată de partea civilă deoarece îi era necesară cu ocazia întocmirii unor acte referitoare la garantarea plății unor investiții făcute de SC M. S&D SRL Parva, gajate cu casa socrilor săi. Întrucât restituirea creditului contractat pentru investiția de la Parva a fost garantată doar de către el și nu proporțional cu părțile sociale deținute de asociați, partea civilă Ț.S.R.V. a apreciat că este corect să aibă dreptul să hotărască în sensul specificat în procura autentificată la notar. Inculpatul M.D.P. a mai