ÎCCJ, decizie (scj.ro #85112)

Daune

morale. Acțiune separată. Probe

Legea

nr. 29/1990

, art. 11 alin. 2

Pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de

existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii

de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a

instanței.

Simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la

concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs,

ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al

fiecărei persoane vătămate în drepturi.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr. 663 din 7 februarie 2005

Prin sentința civilă nr.313/2004, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea

introdusă de reclamantul F.A. împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca nefondată.

Instanța de fond a reținut că, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la

plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferințele cauzate

acestuia prin sancțiunea cu mustrare scrisă aplicată prin Ordinul 226/7 iulie

2003, nu poate fi primită, deoarece nu a fost formulată în cadrul cererii de

anulare a Ordinului; nu a fost probată cu elemente de natură a justifica

pretenția și cuantumul acesteia; nu a demonstrat consecința morală a vătămării

sale și nici nu a fost înlăturată în întregime vinovăția sa în aplicarea

sancțiunii disciplinare.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art.301 C. proc.

civ., reclamantul  a declarat recurs.

Astfel, în mod greșit, instanța  fondului a considerat că, pentru

acordarea daunelor morale s-ar impune și alte dovezi decât hotărârea

judecătorească de anulare a actului administrativ, căci dispozițiile art.11

alin. (2) din Legea nr.29/1990 nu condiționează plata acestora decât de

anularea actului.

Recurentul a mai invocat practica judiciară care a concluzionat în sensul

înlăturării obligației de probațiune pentru dovedirea dimensiunilor suferinței

psihice, întinderea prejudiciului moral și echivalentul valoric al acestuia. Că

deși daunele morale sunt mai greu de perceput, instanțele au posibilitatea de a

le verifica și acorda prin prisma pregătirii profesionale și a calităților

personale ale celor îndreptățiți să înfăptuiască actul de justiție,

excluzându-se astfel, pentru un motiv în plus obligația de a proba daunele

pretinse.

Recursul  este nefondat.

Din interpretarea textului art.11 din Legea nr.29/1990 potrivit căruia

„instanța soluționând acțiunea” privind anularea actului administrativ, poate

hotărî și asupra daunelor morale cerute, rezultă că aceste daune trebuie cerute

prin aceeași acțiune prin care s-a solicitat și anularea actului administrativ.

Așa după cum corect a reținut instanța de fond, regula este aceea a formulării

prin aceeași acțiune a ambelor pretenții, cu scopul de a fi mai lesne apreciate

și verificate. Numai pe  cale de excepție și anume, în situația în care,

la data promovării acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ,

reclamantul nu cunoaște întinderea prejudiciului suferit, acesta poate promova

o cerere separată privind daunele.

Reclamantul-recurent avea însă reprezentarea suferințelor sale psihice

eventuale, încă de la data introducerii acțiunii  vizând anularea

Ordinului de sancționare a sa, neexistând nici un motiv ca acestea să se

modifice în timp.

Introducerea unei acțiuni separate de obligare la plată a daunelor morale se

poate explica nu prin necunoașterea și imposibilitatea determinării acestora la

momentul promovării primei acțiuni, ci prin nesiguranța recurentului în

legalitatea primului său demers și, caracterul subsidiar al celei de-a doua

acțiuni, condiționat de admiterea celei dintâi.

În consecință, argumentul primei instanțe referitor la caracterul nefondat al

cererii determinat de modul de promovare al acțiunii, este corect.

De asemenea, este corectă și motivarea potrivit căreia, pentru acordarea

daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii

adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii

acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de

percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei persoane.

Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului

daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie

administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a

impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea de la caz la

caz, a existenței și a cuantumului acestora. Aceasta, deoarece simplul fapt al

anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia

producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele

diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al

fiecărui vătămat în drepturi.

Pentru aceste considerente,   recursul a fost respins.