ÎCCJ, decizie (scj.ro #85112)

Daune morale. Acțiune separată. Probe Legea nr. 29/1990 , art. 11 alin. 2 Pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței. Simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărei persoane vătămate în drepturi. I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 663 din 7 februarie 2005 Prin sentința civilă nr.313/2004, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea introdusă de reclamantul F.A.

împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca nefondată. Instanța de fond a reținut că, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferințele cauzate acestuia prin sancțiunea cu mustrare scrisă aplicată prin Ordinul 226/7 iulie 2003, nu poate fi primită, deoarece nu a fost formulată în cadrul cererii de anulare a Ordinului; nu a fost probată cu elemente de natură a justifica pretenția și cuantumul acesteia; nu a demonstrat consecința morală a vătămării sale și nici nu a fost înlăturată în întregime vinovăția sa în aplicarea sancțiunii disciplinare. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art.301 C. proc.

civ., reclamantul a declarat recurs. Astfel, în mod greșit, instanța fondului a considerat că, pentru acordarea daunelor morale s-ar impune și alte dovezi decât hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ, căci dispozițiile art.11 alin. (2) din Legea nr.29/1990 nu condiționează plata acestora decât de anularea actului. Recurentul a mai invocat practica judiciară care a concluzionat în sensul înlăturării obligației de probațiune pentru dovedirea dimensiunilor suferinței psihice, întinderea prejudiciului moral și echivalentul valoric al acestuia. Că deși daunele morale sunt mai greu de perceput, instanțele au posibilitatea de a le verifica și acorda prin prisma pregătirii profesionale și a calităților personale ale celor îndreptățiți să înfăptuiască actul de justiție, excluzându-se astfel, pentru un motiv în plus obligația de a proba daunele pretinse.

Recursul este nefondat. Din interpretarea textului art.11 din Legea nr.29/1990 potrivit căruia „instanța soluționând acțiunea” privind anularea actului administrativ, poate hotărî și asupra daunelor morale cerute, rezultă că aceste daune trebuie cerute prin aceeași acțiune prin care s-a solicitat și anularea actului administrativ. Așa după cum corect a reținut instanța de fond, regula este aceea a formulării prin aceeași acțiune a ambelor pretenții, cu scopul de a fi mai lesne apreciate și verificate. Numai pe cale de excepție și anume, în situația în care, la data promovării acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ, reclamantul nu cunoaște întinderea prejudiciului suferit, acesta poate promova o cerere separată privind daunele.

Reclamantul-recurent avea însă reprezentarea suferințelor sale psihice eventuale, încă de la data introducerii acțiunii vizând anularea Ordinului de sancționare a sa, neexistând nici un motiv ca acestea să se modifice în timp. Introducerea unei acțiuni separate de obligare la plată a daunelor morale se poate explica nu prin necunoașterea și imposibilitatea determinării acestora la momentul promovării primei acțiuni, ci prin nesiguranța recurentului în legalitatea primului său demers și, caracterul subsidiar al celei de-a doua acțiuni, condiționat de admiterea celei dintâi. În consecință, argumentul primei instanțe referitor la caracterul nefondat al cererii determinat de modul de promovare al acțiunii, este corect.

De asemenea, este corectă și motivarea potrivit căreia, pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei persoane. Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea de la caz la caz, a existenței și a cuantumului acestora.

Aceasta, deoarece simplul fapt al anulării actului administrativ, nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcție de elementele ce țin de statutul personal și moral al fiecărui vătămat în drepturi. Pentru aceste considerente, recursul a fost respins.