ÎCCJ, decizie (scj.ro #82247)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82247) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație, fondată pe Legea nr . 10/2001, la decizia/dispoziția prin care unitatea deținătoare a imobilului expropriat răspunde cererii ce i s-a adresat de proprietarul expropriat. Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Contestație fondată pe dispozițiile Legii nr . 10/2001. Majorarea, la instanța sesizată, a cererii din notificare și din contestație. Încălcarea principiului disponibilității. Index alfabetic. Drept procesual civil. - Contestație (fondată pe Legea nr . 10/2001) - Principiul disponibilității.
C.pr . civ . Principiul disponibilității Legea nr . 10/2001 republicată: art . 31 și urm . Modificarea unei contestații, întemeiată pe dispozițiile Legii nr . 10/2001, nu se face în afara cadrului procesual prevăzut de această lege specială, neputându-se formula pretenții asupra unor imobile care nu au fost revendicate prin procedura prealabilă a notificării, rezolvarea unei asemenea cereri nefiind posibilă direct în instanță, pentru că s-ar eluda procedura specială prevăzută de lege.
De asemenea, o decizie de restituire care s-a referit la cererea cu care a fost investită – notificarea – nu poate fi anulată și modificată prin majorarea obligației de restituire pentru bunuri care nu au fost pretinse prin notificare . Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2355 din 23 martie 2005. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr . 545 din 28 noiembrie 2002, confirmată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr . 41 din 7 martie 2003, a admis contestația introdusă de reclamanta M.P. împotriva dispoziției nr . 20/2001 emisă de S.C. Aniveg SA Vâlcele, nr . 21/2001 și nr . 22 /2001 ale primarului comunei Vâlcele, a anulat aceste dispoziții și a obligat pârâta, în temeiul Legii nr . 10/2001, să restituie în natură suprafețele de teren și construcțiile, precizate în hotărâri, situate în intravilanul comunei Vâlcele (conac expropriat prin Decretul nr . 83/1949).
Prin recursul declarta , pârâta SC Aniveg SA Vâlcele a susținut, printre altele, în esență, că s-a acordat reclamantei mai mult decât a cerut. Recursul este întemeiat numai în parte, pentru motivul enunțat. Dispunând obligarea pârâtei SC Aniveg SA Vâlcele la restituirea a 12 clădiri identificate în expertiză s-a încălcat principiul disponibilității. Prin contestația la Dispoziția nr . 20/2001 reclamanta a pretins 2 magazii, ca și prin notificarea adresată pârâtei. Prin precizarea de acțiune, din 4 septembrie 2002, reclamanta specifică în mod expres ”am solicitat să mi se restituie în natură două magazii” criticând faptul că acestea nu s-au individualizat, între celelalte clădiri existente pe teren.
Extinderea pretențiilor, formulate prin note scrise depuse la dosar și susținută în fond – cum este cazul în speță – nu are valoare procedurală de modificare a acțiuni. Modificarea unei contestații, întemeiată pe dispozițiile Legii nr . 10/2001, nu se poate face în afara cadrului procesual prevăzut de această lege specială, neputându-se formula pretenția asupra unor imobile care nu au fost revendicate prin procedura prealabilă a notificării, rezolvarea unei asemenea cereri neputând fi posibilă direct în instanță pentru că s-ar eluda, procedura specială prevăzută de legea aplicabilă cauzei. O decizie de restituire care s-a referit la cererea cu care a fost investită – notificarea – nu poate fi anulată și modificată, prin majorarea obligației de restituire pentru bunuri care nu au fost pretinse prin notificare.
De altfel, că nu s-a făcut dovada că, la preluarea conacului, clădirea principală avea un număr de 12 construcții anexe, cum s-au identificat în expertiza efectuată în cauză. Din documentul furnizat de Arhivele Statului rezultă că prin Decretul 83/1949 s-a expropriat o clădire administrativă, o locuință administrativă, două locuințe personal, două grajduri vite, o magazie de cereale în tatal 7. Din aceste clădiri, prin notificare prealabilă, conform procedurii din Legea nr . 10/2001, s-au solicitat numai două magazii identificate în cuprinsul expertizei la punctele 6 și 9. Pe cale de consecință s-a admis recursul, sub aspectul arătat, și s-a modificat decizia în sensul admiterii apelului împotriva sentinței tribunalului și obligarea pârâtei SC Aniveg SA Vâlcele să restituienumai două construcții (magazii) existente pe terenul marcat cu galben, identificate prin numerele 6 și 9 în raportul expertului P.M.
S-a înlăturat obligația pârâtei de a restitui clădirile identificate la numerele 3, 5, 7, 8, 10, 11, 13 și 19 din expertiză. Celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului au fost menținute. Alte critici, care au fost formulate de pârâtă și în apel, au fost în mod corect respinse pe baza unei analize amănunțite a probelor administrate.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.