ÎCCJ, decizie (scj.ro #81866)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81866) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
1.
Recurs neavenit. Declararea căii de atac de intervenienții
în interesul uneia dintre părți, fără ca aceasta să
declare recurs.
Cuprins
pe materii :
Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.
Recursul.
Index
alfabetic :
recurs neavenit
-
intervenient
Cod procedură civilă, art. 56, art. 137
Dispozițiile
art. 56 Cod procedură civilă consacră o limitare a
exercițiului dreptului titularului unei cereri de intervenție
accesorie de a uza de căile de atac deschise împotriva unei hotărâri
judecătorești, în sensul condiționării valorificării
acestui drept de declararea aceleiași căi de atac de către
partea în interesul căreia s-a formulat intervenția de către terț.
Neîndeplinirea
acestei condiții conduce la însăși inadmisibilitatea căii
de atac declarate de către intervenient, deoarece acesta nu are
deschisă calea procesuală vizată de textul de lege.
Sancțiunea ce operează în acest caz este explicit prevăzută
în art. 56 Cod procedură civilă, respectiv aceea a respingerii ca
neavenite a căii de atac.
ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 7919 din 4 noiembrie
2011
Prin
sentința civilă nr. 412/2010, Tribunalul Brăila a respins
excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes, a
admis în parte contestația formulată de reclamanții F.A.M.
și F.C.E. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială
Municipiul Brăila, prin primar, în consecință, a anulat în parte
dispoziția nr. 9231/2009 a Primăriei Municipiului Brăila
referitoare la imobilul din Brăila și a constatat că
reclamanții sunt persoane îndreptățite la reconstituirea în
natură a imobilului; totodată, a respins ca nefondată cererea de
intervenție în interesul pârâtei.
În
motivarea sentinței, s-a reținut că, în raport de obiectul
cererii de chemare în judecată, cererea este admisibilă, întrucât
dreptul pretins poate fi, în principiu, valorificat după regulile și
criteriile stabilite de legea specială, ceea ce presupune o analiză
de fond a raportului juridic dedus judecății.
În ceea
ce privește interesul, acesta este întrunit în cauză, reclamantul
F.E.C. urmărind recunoașterea calității sale de
persoană îndreptățită la o cota ideală din imobilul
aflat în litigiu.
Pe
fond, tribunalul a reținut că reclamanții au supus analizei în
cauză o notificare prin care au solicitat fie restituirea în natură a
imobilului bun litigios, fie despăgubiri bănești. Deși
pârâta a analizat pe fond această notificare și a stabilit că
reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite, a respins
notificarea cu motivarea că imobilul nu se mai află în posesia sa
și nu mai poate dispune cu privire la acesta.
Potrivit
normelor de aplicare a legii speciale, în cazul în care, după adoptarea
dispoziției de soluționare și până la intabularea acesteia,
apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen
cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și
emiterea unei dispoziții conforme cu legea.
Cu atât
mai mult în cazul în care unitatea deținătoare constată că
pentru un bun imobil au formulat în termenul prevăzut de lege,
notificări mai mulți moștenitori cu vocație
succesorală la momentul depunerii ei, și au fost analizate numai
unele dintre acestea, dispunându-se emiterea unei dispoziții, aceasta are
obligația legală de a se pronunța și cu privire la
notificările neanalizate și a dispune în consecință.
Astfel,
pârâta a stabilit că notificarea nr. 421/2001 a fost formulată de reclamanți
în termen, aceștia sunt persoane îndreptățite, iar prin
altă dispoziție s-a dispus restituirea în natură a imobilului
bun succesoral.
Nu se
poate dispune revocarea dispoziției nr. 22135/2004, prin care s-a dispus
restituirea în natură către intervenienți a imobilului situat în
Brăila, format din teren în suprafață de 390,79 mp și
construcții în suprafață construită de 186,33 mp, deoarece
aceasta nu a fost contestată, a conchis tribunalul.
Apelurile
declarate de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a
Municipiului Brăila și intervenienții F.A., F.D.C. și
F.I.M. împotriva sentinței menționate au fost respinse ca nefondate
prin decizia civilă nr. 285 din 11.11.2010 pronunțată de Curtea
de Apel Galați.
Instanța
de apel a constatat că, în raport de împrejurarea că pârâta nu a
contestat calitatea de persoane îndreptățite ale reclamanților
la măsuri reparatorii, ci, mai mult, a afirmat contrariul prin
dispoziția contestată, nu poate fi primită o astfel de
apărare din partea persoanelor care au intervenit în favoarea pârâtei.
Nu
lipsit de importanță este faptul că Primarul Municipiului
Brăila, în dispoziția nr. 931/2009, menționează că
F.A.M. este persoană îndreptățită în conformitate cu
sentința civilă nr. 37/2005 a Tribunalului Brăila, în care s-a
discutat această chestiune, prin prisma apărărilor formulate de
intervenienți în acest dosar. Acest fapt trimite la instituția
puterii de lucru judecat ce nu mai permite repunerea în discuție a acestei
chestiuni.
Și
calitatea de persoană îndreptățită a lui F.C.E. a intrat în
puterea lucrului judecat ca urmare a deciziei civile nr. 171/2010 a Curții
de Apel Galați, prin care s-a precizat că menționarea sa în
notificarea formulată de F.A.M. întrunește dispozițiile Legii
nr. 10/2001 sub acest aspect.
Instanța
de apel a înlăturat și critica referitoare la modalitatea de reparare
a prejudiciului cauzat de preluarea abuzivă a imobilului, cu motivarea
că Legea 10/2001 stabilește prioritatea restituirii în natură a
imobilului, pentru care au optat și reclamanții, iar faptul că
anterior s-a dispus restituirea întregului imobil către o parte din
„persoanele îndreptățite”, respectiv către intervenienți,
impune o soluție prin care să se corecteze acest fapt și
nicidecum acordarea de despăgubiri.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs intervenienții F.D.C., F.A., F.I.M.,
criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
susținând următoarele:
Nu au
fost luate în considerare modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea
nr. 247/2005 în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii și
procedura de stabilire și acordare a acestora, în condițiile în care
notificarea reclamanților a fost soluționată după intrarea
în vigoare a Legii nr. 247/2005;
A fost
încălcat dreptul intervenienților la un proces echitabil, prin
neanalizarea susținerilor și apărărilor în
legătură cu lipsa calității reclamanților de persoane
îndreptățite, motivat de caracterul accesoriu al cererii de
intervenție;
Reclamanta
F.A.M. nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii,
deoarece autorul său, F.M., nu a acceptat succesiunea proprietarului F.F.,
iar reclamantul C.E. nu se poate prevala de o asemenea calitate, cât timp nu a
formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; decizia nr. 171/2010 a
Curții de Apel Galați, a cărei putere de lucru judecat a fost
invocată prin considerentele deciziei de apel, nu este irevocabilă;
Notificarea
formulată de reclamanta F.A.M. nu întrunește exigențele Legii
nr. 10/2001, deoarece mandatul dat de reclamantă numitei B.A. era limitat
doar la reprezentarea în baza Legii nr. 112/1995, nu și a Legii nr.
10/2001.
Intimații
reclamanți au invocat dispozițiile art. 56 C.proc.civ., apărare
ce corespunde unui motiv de ordine publică, în considerarea căruia
Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare.
Analizând
motivul de ordine publică decurgând din prevederile art. 56 C.proc.civ.,
Înalta Curte a reținut următoarele:
În
conformitate cu dispozițiile art. 56 C.proc.civ., „Apelul sau recursul
făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se
socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a
făcut ea însăși apel sau recurs”.
Norma
citată consacră o limitare a exercițiului dreptului titularului
unei cereri de intervenție accesorie de a uza de căile de atac
deschise împotriva unei hotărâri judecătorești, în sensul
condiționării valorificării acestui drept de declararea
aceleiași căi de atac de către partea în interesul căreia
s-a formulat intervenția de către terț.
Neîndeplinirea
acestei condiții conduce la însăși inadmisibilitatea căii
de atac declarate de către intervenient, deoarece acesta nu are
deschisă calea procesuală vizată de textul de lege.
Sancțiunea ce operează în acest caz este explicit prevăzută
în art. 56 C.proc.civ., respectiv aceea a respingerii ca neavenite a căii
de atac.
Atare
limitare a dreptului terțului intervenient poate fi invocată pe calea
excepției inadmisibilității căii de atac, excepție
absolută și peremptorie, ce împiedică analiza motivelor de
recurs.
În
acest context, motivul de ordine publică invocat de către
intimații – reclamanți se impune a fi cercetat prioritar în
speță, întrucât eventuala sa admitere face de prisos examinarea a
înseși susținerilor din motivarea recursului, aplicabile fiind
dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
În
cauză, numiții F.D.C., F.A. și F.I.M. au formulat cerere de
intervenție în interesul pârâtului Municipiul Brăila,
încuviințată în principiu la termenul de judecată din
22.10.2009.
Intervenienții
au declarat recurs împotriva deciziei de apel, fără, însă, ca
pârâtul să declare, la rându-i, această cale de atac.
Nefiind
îndeplinită condiția prevăzută de art. 56 C.proc.civ.
pentru ca recursul să fie admisibil, Înalta Curte, față de
considerentele expuse, a respins recursul ca neavenit.