ÎCCJ, decizie (scj.ro #138462)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Tentativă. Omor calificat

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. pen.,

art. 33 alin. (2)

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

În cazul tentativei la infracțiunea de omor calificat - infracțiune pentru care, în forma consumată, legea prevede pedeapsa alternativă a detențiunii pe viață -, dacă instanța de apel s-a orientat spre această pedeapsă alternativă prin hotărârea definitivă de condamnare, limitele pedepsei aplicabile pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat sunt cuprinse între 10 ani și 20 de ani închisoare, conform art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., iar verificarea incidenței cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. se realizează în raport cu limitele pedepsei prevăzute în art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., iar nu în raport cu limitele rezultate prin aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (2) teza I C. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 183/RC din 27 aprilie 2017

Prin sentința nr. 63 din 24 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală, între altele, în baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2085 din 25 iunie 2014 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 330 din 3 martie 2015 a Curții de Apel București, Secția I penală și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente de 3 luni, 1 an și 6 luni și 2 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul este recidivist în raport cu pedeapsa componentă de 2 ani închisoare și, prin aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunea din cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni, respectiv 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă finală de 10 ani și 7 luni.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o) C. pen., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani de la data executării pedepsei și aceleași drepturi, ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 30.000 lei despăgubiri civile (daune materiale 10.000 lei și 20.000 lei daune morale).

Prin decizia nr. 1491/A din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă B. împotriva sentinței nr. 63 din 24 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând în fond, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei de tentativă la omor calificat, reținută în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare, din art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o) C. pen.

În baza art. 86

5

C. pen. anterior, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2085 din 25 iunie 2014 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 330 din 3 martie 2015 a Curții de Apel București, Secția I penală, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și repuse, în individualitatea lor, pedepsele componente de 3 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare.

În baza art. 38 C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 2085 din 25 iunie 2014 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin decizia nr. 330 din 3 martie 2015 a Curții de Apel București, Secția I penală, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, în total 10 ani și 7 luni închisoare.

În baza art. 43 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa de 10 ani și 7 luni închisoare s-a adăugat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 55 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin nerecurare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 12 ani și 7 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o) C. pen., iar, în baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b), h), n) și o) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, curtea de apel a aplicat inculpatului A. o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 și art. 189 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Conform art. 33 alin. (2) C. pen., tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Având în vedere că pentru infracțiunea prevăzută în art. 188, art. 189 C. pen. legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, curtea de apel s-a orientat spre aceasta, astfel încât, dată fiind și reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, a stabilit în ceea ce-l privește pe inculpatul A. pedeapsa maximă de 10 ani închisoare.

Curtea de apel a apreciat că, aplicând inculpatului A. o pedeapsă de 10 ani închisoare, se realizează o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise, modalitatea și împrejurările de comitere a acesteia (pe timp de noapte, urmărirea persoanei vătămate, purtând cagulă, lovirea persoanei vătămate cu un obiect contondent în zona capului), mobilul acestei fapte (audierea persoanei vătămate în calitate de martor într-un dosar penal), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, periculozitatea autorului acesteia, relevate de probele dosarului, atitudinea nesinceră a inculpatului, care, în mod constant, a negat comiterea faptei, dar și cu încercările acestuia de a zădărnici aflarea adevărului în cauză.

Totodată, curtea de apel nu a putut ignora că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat în minorat pentru comiterea unei infracțiuni de tentativă la omor deosebit de grav și a mai multor infracțiuni de lovire și, ulterior, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, condamnare ce a atras în prezenta cauză starea de recidivă postcondamnatorie, săvârșind fapta dedusă judecății în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 55 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Zimnicea, definitivă prin nerecurare. De asemenea, s-a reținut că inculpatul a fost și sancționat administrativ de două ori și condamnat de două ori în Italia, împrejurare în care antecedentele penale ale apelantului denotă o periculozitate sporită și o perseverență deosebită în comiterea unor infracțiuni de violență extremă și, deși până în prezent instanțele și procurorii au dat dovadă de o clemență deosebită, prin aplicarea unor pedepse într-un cuantum redus, stabilirea unui regim neprivativ de libertate sau aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ, sancțiunile stabilite nu l-au convins pe apelantul inculpat că respectarea legii este o necesitate și că numai prin respectarea legii va putea evita aplicarea și executarea în viitor a altor pedepse.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, la data de 26 octombrie 2016.

În susținerea căii de atac, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătând, în esență, că i-a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că instanța de control judiciar nu a respectat dispozițiile art. 79 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002. Astfel, s-a arătat că pedeapsa stabilită de 10 ani închisoare depășește limita maximă de 6 ani și 3 luni închisoare, la care se putea ajunge în urma reducerii succesive a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută în art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. (de la 15 la 25 ani închisoare) mai întâi cu jumătate prin reținerea art. 32 C. pen. (de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare), iar, ulterior, cu încă jumătate, ca efect al aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002 (3 ani și 9 luni la 6 ani și 3 luni închisoare).

Prin încheierea din 16 martie 2017, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1491/A din 10 octombrie 2016 a Curții de Apel București, Secția I penală și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de inculpat.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei. Prin „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege” legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Incriminând fapta de omor calificat, art. 189 C. pen. prevede că omorul săvârșit în vreuna din împrejurările expres menționate în cuprinsul său se pedepsește cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fiind sancționată și tentativa.

Reglementând condițiile de pedepsire a tentativei, art. 33 alin. (2) teza I C. pen. prevede că aceasta se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Teza a II-a a aceluiași text de lege stabilește că, atunci când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța se orientează spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (1) C. pen., când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.

Examinând, în acest context, decizia recurată, se constată că instanța de apel, după ce a analizat contextul faptic și încadrarea juridică, apreciind că fapta inculpatului A. cu privire la persoana vătămată B. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 și art. 189 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și reținând, totodată, în privința sa incidența dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-a orientat către aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, stabilind, în final, o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Or, orientându-se spre pedeapsa detențiunii pe viață, aspect care nu mai poate fi cenzurat de instanța de recurs în casație întrucât ține de individualizarea pedepsei și, implicit, reprezintă o chestiune de apreciere a instanței de apel, au devenit incidente dispozițiile art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., în conformitate cu care, în această situație, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Aplicând în continuare, în ordinea prevăzută în art. 79 alin. (1) C. pen., dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, noile limite de pedeapsă, ca urmare a reducerii cu jumătate, sunt cuprinse între 5 și 10 ani închisoare.

Așadar, pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită de instanța de apel este egală cu maximul special prevăzut de lege, în urma reducerii succesive a limitelor de pedeapsă potrivit art. 79 alin. (1) C. pen., context în care se constată că nu a existat nicio încălcare a dispozițiilor legale menționate de apărare.

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a stabilit în limitele prevăzute de lege pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută în art. 32 C. pen. raportat la art. 188 - art. 189 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., aplicând corespunzător, conform art. 79 C. pen., mai întâi prevederile art. 33 alin. (2) teza a II-a C. pen., iar apoi cele ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1491/A din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală.