ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2016

HOTĂRÂRE

04.10.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1762/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, la data de 28 iulie 2016,

executorul judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis Ia data de 16 iunie 2016, scadent la data de 17 iunie 2016, privind pe creditorul SC B. SRL și pe debitorii SC C. SRL și D.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 6993 din data de 29 iulie 2016, Judecătoria Slatina

a admis excepția necornpetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6.

Instanța a reținut că, dat fiind efectul specific al încuviințării executării silite a biletului la ordin, trebuie observate dispozițiile art. 42, cu referire la art. 106 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora plata se face la locul și adresa indicată în titlu, emitentul fiind cel care are calitatea de debitor.

A mai reținut instanța că încuviințarea executării silite este o etapă prealabilă declanșării procedurii silite, iar potrivit Normei cadru a Băncii Naționale a României nr. 6/1994 procedura de executare silită se efectuează la judecătoria în a cărei rază teritorială se află locul plății, astfel că și competența de soluționare a cererii de încuviințarea a executării silite a instrumentului de plată revine instanței de la locul plății.

Reținând că în biletul la ordin emis la data de 16 iunie 2016, scadent la data de 17 iunie 2016, locul plății este menționat ca fiind București, iar sediul creditorului este pe raza sectorului 6 al municipiului București și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., raportat Ia art. 42, cu referire la art. 106 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 și Norma cadru a Băncii Naționale a României nr. 6/1994, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6.

La rândui său, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6510 din 1 septembrie 2016 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina și constatând ivit conflictual negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că, în conformitate cu disp. art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare. De asemenea, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, Ia data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite.

Având în vedere că la data sesizării executorului judecătoresc ambii debitori aveau sediul/domiciliul în Stoicănești, județul Olt, iar nu pe raza sectorului 6 București, instanța a admis excepția invocată și a declinat, în temeiul art. 132 C. proc. civ., competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, în circumscripția căreia se află sediul, respectiv domiciliul debitorului. Totodată, instanța a apreciat că nu are nicio relevanță unde se află locul plății, dispozițiile invocate de Judecătoria Slatina având relevanță din perspectiva învestirilor cu formulă executorie reglementate de vechile norme de procedură civilă, iar nu a procedurii de executare silită, pentru care dreptul comun îI constituie C. proc. civ.

Analizând conflictul negativ de competență cu a cărei soluționare a fost învestită, în condițiile art. 133 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie cererea de încuviințare a executării silite, formulată la data de 25 iulie 2016, în temeiul art. 666 alin. (1) C. proc. civ., de către executorul judecătoresc A. în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul Ia ordin emis la data de 16 iunie 2016, scadent la data de 17 iunie 2016, privind pe creditorul SC B. SRL și pe debitorii SC C. SRL și D., pentru suma de 248.683,03 RON.

Se reține că, în temeiul dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

De asemenea, potrivit art. V din O.U.G. nr. 1/2016, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 85 din 4 februarie 2016. cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanțele judecătorești și cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanța de urgență.

Înalta Curte constată că nici C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, nici o altă lege specială ulterioară nu conțin vreo normă de excepție în ceea ce privește executarea silită a bunurilor mobile reprezentate de titlurilor de valoare. În consecință, având în vedere principiul activității legii civile în vigoare și dispozițiile legale mai sus-menționate, în vederea determinării instanței competente să încuviințeze executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin, se aplică prevederile noului C. proc. civ., iar nu cele ale Normei-cadru a Băncii Naționale a României nr. 6/1994, act normativ anterior și cu forță juridică inferioară legii.

Înalta Curte mai reține că noul C. proc. civ. reglementează competența teritorială a executorilor judecătorești prin raportare la raza teritorială a curții de apel în cadrul căreia urmează să se desfășoare executarea. Astfel, conform art. 652 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. „Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează: b) în cazul urmării silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau după caz, sediul debitorului.”

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara situațiilor în care legea dispune altfel.

Din coroborarea art. 651 alin. (1) și a art. 652 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că cererea de executare silită a bunurilor mobile se depune la executorul judecătoresc care se află în circumscripția curții de apel în care se află sediul sau domiciliul debitorului, instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speță, cererea de încuviințare a executării silite mobiliare a fost formulată în temeiul unui titlu executoriu reprezentat de un bilet la ordin, iar potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. o astfel de cerere se adresează judecătoriei în cărei rază se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 6 București și Judecătoria Slatina, Înalta Curte urmează a constata că revine celei din urmă instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei.