ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 400/RC/2015

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1157 din 31 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului A. din infracțiunile prev. de:

- art. 18

1

(1) și art. 18

1

(2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. 1968, art. 291 C. pen. 1968 și art. 292 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 și art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994 - republicată în anul 2003, cu referire la art. 9 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 13 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 37 din Legea nr. 82/1991 - republicată în anul 2002, cu referire la art. 43 din Legea nr. 82/1991 - republicată în anul 2005, cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 13 C. pen. 1968; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, în infracțiunile prev. de:

- art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 mod. prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 mod. prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen;

- uz de fals prev. și pedepsită de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- fals în declarații prev. și ped. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;

- abuz în serviciu prev. și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 mod prin Legea nr. 187/2012 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.;

- executarea de activități miniere fără permis sau licență prev. și ped. de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 modificată prin Legea nr. 187/2012 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- 2 infracțiuni de evaziune fiscală prev. și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost admisă, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpat, prin apărător, și a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunile prev. de:

- art. 18

1

(1) și art. 18

1

(2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. 1968, art. 291 C. pen. 1968 și art. 292 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 și art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994 - republicată în anul 2003, cu referire la art. 9 lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea art. 13 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 37 din Legea nr. 82/1991 - republicată în anul 2002, cu referire la art. 43 din Legea nr. 82/1991 - republicată în anul 2005, cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și art. 13 C. pen. 1968; cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, în infracțiunile prev. de:

- art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și a art. 4 C. pen.;

- fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și a art. 4 C. pen.;

- abuz în serviciu prev. și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1968.;

- executarea de activități miniere fără permis sau licență prev. și ped. de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968;

- 2 infracțiuni de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- uz de fals prev. de art. 291 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și a art. 4 C. pen.;

- fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și a art. 4 C. pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani;

- pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani;

- pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. și pedepsită de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1968, la pedeapsa de 8 luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență prev. și ped. de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, la pedeapsa de 6 luni închisoare;

- pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani;

- pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1968 și art. 34 lit. b) C. pen. 1968 a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 inculpatul a fost obligat să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen. 1968.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin DRFP Brașov - AFP Mureș și a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 61.919 lei, la care au fost adăugate accesoriile fiscale, calculate la creanța principală de 33.641 lei, începând cu data de 19 octombrie 2007 și până la data plății efective.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 al.5 C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent A.F.I.R) și s-a luat act că persoana vătămată Comuna Sântana de Mureș nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 46.590,55 lei reprezentând prejudiciu cauzat Comunei Sântana de Mureș.

Conform prevederilor art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri:

- declarațiile false date pe propria răspundere din 03 decembrie 2004 și din 09 septembrie 2005 când inculpatul a solicitat plata tranșelor a II-a și a III-a și prin care, contrar adevărului, a confirmat faptul că, pe parcursul derulării proiectului, se respectau criteriile de eligibilitate, deși se afla într-o situație de conflict de interese, iar conducta de refulare SPA 4 - SP 1 era amplasată pe terenul proprietate privată aparținând martorei B.;

- "Schema generală a canalizării menajere la terminarea lucrărilor", înscris sub semnătură privată, prin care inculpatul a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, referitoare la lucrările suplimentare pe străzile "E." din zona "F.";

- adresele din 23 noiembrie 2005, din 24 noiembrie 2005 și din 27 februarie 2006, înscrisuri sub semnătură privată, trimise Agenției SAPARD, prima și a treia la București, cea de-a doua la B.R.I.P.S. - 7 Alba Iulia, toate referitoare la traseul conductei de refulare pentru Stațiile de pompare SPA 3, SPA 2 - Chinari, SPA 4, SPA 1 - Curteni, în care a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, făcând mențiuni despre așa zisul "acord" al tuturor proprietarilor de terenuri afectate, respectiv la faptul că lucrările suplimentare s-ar fi plătit numai din fonduri ale bugetului local.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. au fost menținute măsurile asigurătorii luate asupra averii inculpatului, respectiv a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A., luate prin Ordonanța nr. 13/P/2006 din data de 18 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și conform art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (2.000 lei din faza de urmărire penală).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, inculpatul A. și partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).

Prin Decizia penală nr. 274/A din 22 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de către inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1157 din 31 octombrie 2014 a Judecătoriei Târgu Mureș.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994, rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. la art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

A fost desființată parțial sentința atacată și, rejudecând cauza în aceste limite:

A fost majorată pedeapsa stabilită de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1968, la 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen. 1968 pe o durată de 2 ani.

Au fost menținute dispozițiile primei instanțe, de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. 1968 și art. 34 lit. b) C. pen. 1968 au fost contopite cele trei pedepse sus-menționate și aplicată inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. 1968 au fost contopite pedepsele complementare sus-menționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen. din 1968 pe o durată de 2 ani în condițiile art. 66 C. pen. din 1968.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență prev. și ped. de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. prin D.R.F.P. Brașov - A.F.P Mureș și obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 33.641 lei reprezentând impozit pe profit datorat de "Asociația Clubul de Echitație G." cu accesoriile fiscale până la data plății efective.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu sediul în mun. București, jud. Ilfov.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 182.163 lei.

Au fost înlăturate dispozițiile primei instanțe privind anularea înscrisurilor.

În temeiul art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a fost redusă suma la care a fost obligat inculpatul, cu titlu de cheltuieli judiciare, la 3.500 lei.

Au fost menținute toate celelalte dispoziții ce nu sunt contrare deciziei.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație, la data de 17 august 2015 inculpatul A., prin avocat C.

Ulterior, la data de 18 august 2015, inculpatul a depus la dosar, prin avocat D. un înscris intitulat "precizare la recursul în casație".

Prin încheierea din 29 octombrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., a constatat că recursul în casație este admisibil în principiu pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., iar Decizia penală nr. 274/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație conform art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în sensul că este formulată în scris și cuprinde numele și prenumele inculpatului, numele, prenumele, domiciliul profesional al avocatului părții, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 274/A din 22 mai 2015), cazurile de recurs în casație pe care se întemeiază (art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen.), motivarea acestora, precum și semnătura avocatului care a exercitat recursul în casație.

În cauză, au fost respectate și dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen. și nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiași articol.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A., a invocat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen., solicitând în principal, admiterea cererii de recurs în casație, și prin casarea deciziei atacate să se dispună achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În subsidiar, se solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș.

De asemenea, inculpatul a solicitat în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că, în mod greșit, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, deși în perioada în care s-a reținut că a săvârșit activitatea infracțională, actul normativ potrivit căruia Autoritatea publică locală își administra fondurile era O.U.G. nr. 45/2003, și nu Legea nr. 500/2002.

Astfel, a precizat că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 45/2003, inculpatul deținea calitatea de ordonator principal de credite, calitate pe care nu o deținea și nici nu ar fi putut-o deține în baza Legii nr. 500/2002, această calitate revenind Guvernului României.

De asemenea, a arătat că, între presupusa faptă de abuz în serviciu reținută în sarcina sa, constând în emiterea Autorizației de Construcție nr. 1870/2005 și presupusul prejudiciu în cuantum de 46.590,55 lei, produs Consiliului Local Sântana de Mureș, nu există legătură de cauzalitate, prejudiciul, în situația în care ar exista, ar fi în opinia apărării, consecința unei alte fapte penale, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.

În continuare, a arătat că, în mod greșit, s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, fără să se rețină producerea unui prejudiciu constând în obținerea pe nedrept a unor fonduri din bugetul Uniunii Europene.

Cu privire la condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a precizat că, în mod greșit, s-a reținut că, în perioada 2005 - 2006 a evidențiat în contabilitatea Asociației Clubul de Echitație G. toate operațiunile comerciale, însă nu a achitat impozitul pe profit aferent acestor operațiuni, fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală, sens în care solicită instanței de recurs în casație, să înlăture din conținutul infracțiunii de evaziune fiscală reținută în actul de sesizare, actele materiale și prejudiciul aferent acestei perioade în cuantum de 33.641 lei cu toate majorările aferente.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., inculpatul a precizat că, în mod greșit prima instanță a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, numai în ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 291 și art. 292 C. pen. anterior, omițând să se pronunțe și asupra infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.

Ulterior, în opinia apărării, curtea de apel, în mod greșit, a înlăturat dispozițiile primei instanțe privind anularea unora dintre înscrisurile emanate de la inculpat, fără a analiza efectul unei asemenea decizii asupra soluționării cauzei, și fără a se pronunța în vreun fel, asupra infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. anterior.

Având în vedere că cererea de recurs în casație nu este vădit nefondată, sunt întrunite formal cazurile de casare invocate și sunt îndeplinite și celelalte condiții de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 274/A din 22 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a trimis cauza Completului nr. 4 în vederea soluționării recursului în casație, cu citarea inculpatului A. pentru termenul din 10 decembrie 2015.

Analizând cererea de recurs în casație prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. este supusă casării hotărârea în cazul în care se constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În primul rând, este de menționat faptul că dispozițiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În al doilea rând, verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.).

Pornind de la aceste scurte considerații teoretice, Înalta Curte constată că în cauză, pe baza probatorului administrat, s-a stabilit că faptele inculpatului A., care, în calitate de responsabil proiect și de reprezentant al beneficiarului investiției - Consiliul local al com. Sântana de Mureș, jud. Mureș, a prezentat Agenției SAPARD următoarele documente conținând date nereale, incomplete și incorecte: declarațiile false date pe propria răspundere din 03 decembrie 2004 și din 09 septembrie 2005 când a solicitat plata tranșelor a II-a și a III-a prin care, contrar adevărului, a confirmat faptul că, pe parcursul derulării proiectului, se respectau criteriile de eligibilitate, deși se afla într-o situație de conflict de interese, iar conducta de refulare SPA 4 - SP 1 era amplasată terenul proprietate privată aparținând martorei B.; "schema generală a canalizării menajere la terminarea lucrărilor", înscris sub semnătură privată, prin care a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, referitoare la lucrările suplimentare pe străzile "E." din zona "F."; adresele din 23 noiembrie 2005, din 24 noiembrie 2005 și din 27 februarie 2006, înscrisuri sub semnătură privată, trimise Agenției SAPARD, prima și a treia la București, cea de-a doua la B.R.I.P.S. - 7 Alba Iulia, toate referitoare la traseul conductei de refulare pentru Stațiile de pompare SPA 3, SPA 2 - Chinari, SPA 4, SPA 1 - Curteni, în care a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, făcând mențiuni despre așa zisul "acord" al tuturor proprietarilor de terenuri afectate, respectiv la faptul că lucrările suplimentare s-ar fi plătit numai din fonduri ale bugetului local; constituie infracțiunile prevăzute de art. 18

1

(1) din Legea nr. 78/2000 și de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen. 1968, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.

Totodată, s-a stabilit că faptele inculpatului A., care, în calitate de responsabil proiect și de reprezentant al beneficiarului investiției - Consiliul local al com. Sântana de Mureș, jud. Mureș, a omis, cu știință, să furnizeze Agenției SAPARD toate datele pe care era obligat să le comunice în calitate de responsabil proiect, date care i-au fost de altfel chiar și solicitate, ca informații suplimentare, respectiv: nu a transmis toate datele solicitate de către Agenția SAPARD - B.R.I.P.S.7 Centru Alba Iulia, prin adresa, trimisă prin fax, la data de 08 noiembrie 2005, înregistrată la Primăria Sântana de Mureș sub nr. 5217 din 08 noiembrie 2005, referitoare la notele de renunțare și de comandă suplimentară, semnate și ștampilate de proiectant și verificatorul de proiect; nu a înscris în borderoul de realizări, din perioada 10 iulie 2004 - 31 august 2005, aferent cererii de plată pentru tranșa a III-a, extinderile de canalizare făcute în baza dispoziției de șantier din 10 mai 2005, lucrări executate ca urmare a renunțării la înlocuirea unui tronson de canalizare din tuburi de beton, pe strada Principală din com. Sântana de Mureș, jud. Mureș și pe terenuri necuprinse în domeniul public unde, după cum s-a arătat, era interesat în mod direct sau indirect; nu a comunicat, așa cum era obligat, faptul că, prin subcontractarea unor lucrări și executarea lor de către SC "G." SRL Sântana de Mureș și Asociația "Clubul de Echitația G." Sântana de Mureș, se afla într-o situație de conflict de interese și nici schimbarea regimului juridic al terenului de sport din Curteni, trecut în proprietatea privată a SC "H." SRL Târgu Mureș înainte de plata ultimei tranșe SAPARD, constituie infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În acest context, instanța de fond a făcut câteva considerații cu privire la prejudiciu, acesta fiind de esența infracțiunilor prev. la art. 18

1

alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a arătat că infracțiunile de prejudiciu se consumă în momentul în care se produce paguba. Ca atare, orice împrejurare ulterioară producerii prejudiciului nu avea relevanță în ce privea existența infracțiunii. Așa fiind, faptul că, spre exemplu inculpatul s-a înțeles, ulterior, cu proprietarii de terenuri afectate de amplasarea stațiilor de pompare pe terenul lor, nu avea efect asupra existenței infracțiunii întrucât aceasta se consumase deja. Tot astfel, faptul că societatea I. a achitat ulterior, bugetului statului, suma plătită de SAPARD cu titlu de TVA, nu avea efect asupra existenței infracțiunii, întrucât consumarea acesteia a avut loc în momentul plății nejustificate a acestei sume din fonduri europene.

Relevanță sub aspect penal are, în schimb, Decizia nr. 2306 din 04 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de Consiliul Local al comunei Sântana de Mureș și s-a anulat Decizia nr. 145 din 28 iunie 2007 emisă de Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și procesul-verbal din 21 mai 2007, Consiliul Local al comunei Sântana de Mureș fiind exonerat de plata sumei de 42.571,02 lei.

Întrucât instanța supremă a constatat că nu a existat fapta reținută în procesul-verbal de control, rezultă că nu exista nici prejudiciu și nici infracțiune. Cu toate acestea era vorba doar de un act material ce intră în componența unității de infracțiune, care era infracțiunea continuată. Înlăturarea unui act material nu afecta, pe ansamblu, unitatea legală de infracțiune, atâta vreme cât se rețineau, în continuare, suficiente acte materiale, săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, care să contureze îndeplinirea condițiilor prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.

Concret, prejudiciul pe care l-a reținut instanța, ca fiind cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor, descrise la pct. 1 și 2 este de 74.559,86 lei. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent A.F.I.R) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 116.651.89 lei, din care 42.092,03 lei a fost constată ca nedatorată, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Diferența era de 74.559,86 lei acesta fiind prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunilor descrise la pct. 1 și 2, dar care nu era identic cu prejudiciul actual. Din suma arătată ulterior, s-au achitat 478,99 lei reprezentând TVA.

De asemenea, faptele inculpatului A., care, în calitate de primar al com. Sântana de Mureș, jud. Mureș, și-a îndeplinit defectuos și cu știință atribuțiunile de serviciu, dispunând, în perioada mai - decembrie 2005, eliberarea Autorizației de Construcție nr. 1870 din 06 mai 2005, fără avizele necesare și obligatorii, respectiv a făcut demersuri la SC "J." SA Târgu Mureș, pentru modificarea rețelei electrice "LEA 20 KV Livezeni - Râciu" și a angajat efectuarea unor plăți nejustificate, în cuantum de 46.590,55 lei - RON din bugetul local, în favoarea unor persoane fizice, cumpărători ai unor terenuri pe care, anterior, le-a deținut și le-a vândut, constituie infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. 1968.

Totodată, s-a stabilit că faptele inculpatului A. care, în calitate de președinte al Asociației "Clubul de Echitație G." Sântana de Mureș, jud. Mureș, în perioada 2003 - 2007, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale, a desfășurat activități aducătoare de venituri, exploatând și comercializând produse de balastieră, fără a deține Permis de exploatare și fără a înregistra operațiunile comerciale în evidențele contabile, sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 85.040 lei - RON, sumă calculată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 571/2003 și datorată bugetului de stat, constituie infracțiunile prevăzute de art. 57 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, respectiv de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Spre deosebire de încadrarea juridică din rechizitoriu (art. 57 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, respectiv de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994 - republicată în anul 2003, cu referire la art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 și la art. 13 C. pen., ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.) prima instanță nu a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994 - republicată în anul 2003, întrucât, fiind vorba de o infracțiune continuă se aplica legea în vigoare la data epuizării infracțiunii și nu legea penală mai favorabilă (art. 13 C. pen. 1968). S-a reținut, în acest sens, că Legea nr. 87/1994 a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005, la data de 27 august 2005. Cum infracțiunea arătată mai sus s-a epuizat în anul 2007, în sarcina inculpatului se putea reține doar infracțiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului A. care, în aceeași calitate, în perioada anilor 2003 și 2004, nu a organizat și condus evidența contabilă a Asociației "Clubul de Echitație G." Sântana de Mureș, jud. Mureș, iar în perioada anilor 2005 și 2006 nu a condus distinct contabilitatea, pentru activitățile economice cu scop patrimonial, faptele având drept consecință neîntocmirea și nereflectarea în bilanțul contabil a veniturilor și cheltuielilor și rezultatelor financiare ale Asociației, constituie infracțiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. 1968.

Și sub acest aspect s-a precizat că, spre deosebire de încadrarea juridică făcută de parchet (corectă de altfel față de legile în vigoare la data întocmirii rechizitoriului infracțiunile prev. de art. 37 cu referire la art. 43 din Legea nr. 82/1991 - republicată în anul 2005, cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. 1968), instanța a reținut că prin intrarea în vigoare a noului C. pen. art. 43 din Legea nr. 82/1991 - republicată în anul 2005, au fost abrogate.

Faptele nu au fost însă dezincriminate ci, în opinia instanței de fond, erau, în continuare, incriminate de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 constituind infracțiunea de evaziune fiscală.

Art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 prevede următoarele: "Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate".

Art. 43 din Legea nr. 82/1991 prevedea următoarele: "Efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii".

Elementul material al infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 "efectuarea de înregistrări inexacte precum și omisiunea înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț" era aproape identic cu elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. a), b) din Legea nr. 241/2005.

Sub aspect subiectiv, s-a stabilit că toate faptele au fost comise cu intenție directă, inculpatul fiind conștient și urmărind rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor sale.

Legat de legea penală de dezincriminare și legea penală mai favorabilă s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 4 C. pen. "legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă".

Analizând încadrarea juridică a faptelor, dată prin rechizitoriu, prima instanță a constatat că o parte din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost dezincriminate.

Astfel, prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului A. săvârșirea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991. Prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen. articolul citat a fost abrogat. Ca situație de fapt, prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul, în calitate de președinte al Clubului și al Consiliului Director la Asociația "Clubul de Echitație G." Sântana de Mureș, nu a organizat și condus, în perioada anilor 2003 și 2004, evidența contabilă a asociației, iar în perioada anilor 2005 și 2006, nu a condus distinct contabilitatea pentru activitățile economice cu scop patrimonial, neîntocmind în acest sens bilanțuri contabile de venituri și cheltuieli.

Având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 43 din Legea 82/1991 (în forma anterioară intrării în vigoare a noului C. pen.) prevedea următoarele: "efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii", instanța a constatat că, infracțiunea reglementată de textul citat constituia o infracțiune de sine stătătoare, prevăzută într-o lege specială.

Textul incriminator a fost abrogat, iar fapta constând în omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț nu mai era prevăzută ca infracțiune, în noua legislație penală, însă, pentru motivele arătate anterior (identitatea elementelor constitutive ale infracțiunii) instanța a reținut că fapta nu era dezincriminată și constituia infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005.

S-a constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals, prev. de art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290, art. 291 și art. 292 C. pen. 1968.

Odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., prin legea de punere în aplicare au fost abrogate prevederile art. 17 din Legea nr. 78/2000. Având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 78/200, care prevedeau majorarea limitelor de pedeapsă în cazul săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals, în legătură directă cu infracțiunile de corupție, instanța a constatat că prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, a fost abrogat, și implicit dezincriminat, numai caracterul agravat al infracțiunilor de fals reținute în sarcina inculpatului.

Ca atare, infracțiunile de fals în declarații și uz de fals au fost, în continuare, reținute în sarcina inculpatului.

Făcând aplicarea legii penale mai favorabile, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin apreciere globală și nu pe instituții autonome, instanța de fond a constatat că, în cauză, mai favorabilă pentru inculpat, este legea veche.

Distinct, s-a reținut că, potrivit vechiului C. pen., pentru infracțiunile de fals în declarații și uz de fals s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, în conformitate cu dispozițiile art. 121, art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. ( 1969) (ultimul text în forma în vigoare anterior modificării sale prin Legea nr. 63/2012 - deci se va avea în vedere depășirea termenului de prescripție de 5 ani cu încă jumătate - Decizia Curții Constituționale nr. 1092/2012). Prin urmare, și sub acest aspect s-a apreciat ca fiind mai favorabil vechiul C. pen., întrucât potrivit noii reglementări, faptele de fals și uz de fals nu sunt prescrise.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale în cazul infracțiunilor de fals, s-a reținut că ultimul act material al infracțiunilor de fals în declarații și uz de fals, a fost comis la data de 27 februarie 2006, când inculpatul a trimis adresa din 27 februarie 2006, înscris sub semnătură privată, Agenției SAPARD, adresă referitoare la traseul conductei de refulare pentru Stațiile de pompare SPA 3, SPA 2 - Chinari, SPA 4, SPA 1 - Curteni, în care a atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, făcând mențiuni despre așa zisul "acord", al tuturor proprietarilor de terenuri afectate, respectiv la faptul că lucrările suplimentare s-ar fi plătit numai din fonduri ale bugetului local.

Potrivit dispozițiilor art. 124, referitoare la prescripția specială și calculând termenul special de prescripție, prin adiționarea a încă ½ din durata termenului de prescripție (Decizia Curții Constituționale nr. 1092/2012), instanța a constatat că la data de 26 august 2013 a intervenit prescripția răspunderii penale, în cazul acestor infracțiuni.

Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prima instanță a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 4 C.pen, ca urmare a prescripției răspunderii penale.

Instanța de apel a reluat, în esență, aceleași aspecte și a reținut că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. (1969) constând în faptul că, în exercitarea funcției de demnitate publică cu care era învestit a îndeplinit defectuos, cu rea-credință atribuțiile sale de serviciu și a procedat la eliberarea nelegală a Autorizației de construcție nr. 1870/2005 fără ca această autorizație să aibă ca temei avizele obligatorii și necesare din partea organelor competente în materie. Acționând cu bună-știință în această direcție, inculpatul, în calitate de primar al comunei Sântana de Mureș, a dispus efectuarea unor plăți nejustificate, în cuantum de 46.590,55 lei, din bugetul unității administrativ-teritorială, ale cărei interese le gestiona, le administra, fapt materializat în favorizarea a șase persoane fizice și care anterior, de la inculpat și soția acestuia, achiziționaseră suprafețe de teren străbătute de rețeaua electrică de medie tensiune ce se desfășura pe traseul Livezeni - Râciu.

De asemenea, instanța de control judiciar, pe baza probatoriului administrat, a reținut că în cauză s-a dovedit săvârșirea de către inculpat și a infracțiunilor prev. de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanța de apel constatând că nu poate fi reținută intenția inculpatului de a obține pe nedrept fonduri, în lipsa unor elemente care să caracterizeze reaua-credință a acestuia, și neexistând probe, iar răspunderea penală neputând fi una obiectivă, dedusă din simplul fapt al nerespectării procedurilor de finanțare din fonduri europene, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Totodată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), având în vedere că omisiunile din evidența contabilă condusă la asociația prezidată de inculpat - reținute cu privire la anul 2004, nu au fost săvârșite în condițiile prevăzute de legea de incriminare a evaziunii fiscale.

Cu privire infracțiunea de executare de activități miniere fără permis sau licență prev. de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), instanța de apel constatând că ultimul act material desfășurat de inculpat, în legătură cu exploatarea produselor de balastieră, a fost în cursul anului 2007, respectiv până la data de 1 iulie 2007, și având în vedere perioada scursă de la data efectuării activității infracționale, în raport și de limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracțiune, cuprinse între 6 luni și 2 ani închisoare, a reținut că s-a împlinit termenul pentru prescrierea răspunderii penale, în raport de dispozițiile art. 153 raportat la art. 154 alin. (1) lit. d), alin. (2) C. pen, motiv pentru care, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de executare de activități miniere fără permis sau licență prev. de art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Înalta Curte constată că nu toate criticile inculpatului A. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat, în condițiile în care acestea pornesc de la contestarea situației de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecința reținerii unei alte baze factuale.

Așa cum s-a arătat, aceste aspecte exced controlului instanței de recurs în casație care nu poate, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, să reevalueze aspectele de fapt constatate prin hotărâre definitivă, sfera sa de acțiune fiind limitată la motivele de nelegalitate strict prevăzute în art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prima critică a recurentului inculpat A. vizează greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), deși în perioada în care s-a reținut că a săvârșit activitatea infracțională, actul normativ potrivit căruia Autoritatea publică locală își administra fondurile era O.U.G. nr. 45/2003, și nu Legea nr. 500/2002.

Examinând hotărârile atacate se constată că, sub aspectul situației de fapt, cu privire la infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (1969), s-a reținut că, recurentul-inculpat în exercitarea funcției de demnitate publică cu care era învestit și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu și a procedat la eliberarea nelegală a Autorizației de construcție nr. 1870/2005 fără ca această autorizație să aibă ca temei avizele obligatorii și necesare din partea organelor competente în materie. Astfel, inculpatul, în calitate de primar al comunei Sântana de Mureș, a dispus efectuarea unor plăți nejustificate, în cuantum de 46.590,55 lei, din bugetul unității administrativ-teritorială, ale cărei interese le gestiona, le administra, fapt materializat în favorizarea a șase persoane fizice care anterior achiziționaseră, de la inculpat și soția acestuia, suprafețe de teren străbătute de rețeaua electrică de medie tensiune ce se desfășura pe traseul Livezeni - Râciu.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că era sau nu în vigoare un anumit cadru legislativ pentru constituirea în condiții de legalitate a bugetului propriu al comunei Sântana de Mureș (fie O.U.G. nr. 45/2003, fie Legea nr. 500/2002), că suma plătită pentru modificarea traseului LEA 20 KV a fost prevăzută în bugetul comunei și că a fost utilizată fără a fi depășit creditul bugetar aprobat sau că efectuarea acestei lucrări ar fi fost aprobată prin hotărârile de consiliu local.

În realitate recurentului-inculpat i s-a imputat tocmai un exercițiu abuziv al atribuțiilor de serviciu, circumstanțiat prin scopul nelegal urmărit în beneficiul său indirect, dar cert, iar împrejurarea că, pentru a-și atinge scopul său nelegal, a respectat din punct de vedere al condițiilor de formă procedurile privind constituirea și folosirea bugetului public local nu afectează tipicitatea infracțiunii.

A doua critică a recurentului inculpat A. vizează greșita sa condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 18

1

alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fără a se reține producerea unui prejudiciu constând în obținerea pe nedrept a unor fonduri din bugetul Uniunii Europene.

În fapt, s-a reținut că în intervalul cuprins între anii 2004 - 2005, cu știință și în calitate de responsabil de proiect și reprezentant al beneficiarului investiției (Consiliul Local Sântana de Mureș), recurentul-inculpat a omis să furnizeze Agenției SAPARD toate datele pe care era obligat să le comunice în calitatea sa de responsabil de proiect.

Din situația de fapt reținută de instanța de apel rezultă că faptele inculpatului au produs un prejudiciu deoarece, încălcând obligația expresă de a se abține de la emiterea actelor privind recepția și decontarea lucrărilor contractate în comună, toate actele juridice încheiate cu încălcarea art. 70 din Legea nr. 161/2003 sunt nule, iar fondurile europene sunt, pe cale de consecință, obținute pe nedrept. Prin urmare, nu poate fi afectată tipicitatea acestei infracțiuni de o serie de împrejurări ulterioare momentului încheierii acordului cu SAPARD.

A treia critică a recurentului-inculpat A. vizează greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Astfel, inculpatul a precizat că, în mod greșit, s-a reținut că, în perioada 2005 - 2006 a evidențiat în contabilitatea Asociației Clubul de Echitație G. toate operațiunile comerciale, însă nu a achitat impozitul pe profit aferent acestor operațiuni, fapta nefiind astfel prevăzută de legea penală, sens în care a solicitat instanței de recurs în casație, să înlăture din conținutul infracțiunii de evaziune fiscală reținută în actul de sesizare, actele materiale și prejudiciul aferent acestei perioade în cuantum de 33.641 lei cu toate majorările aferente.

Cu referire la această critică, Înalta Curte notează că se invocă netemeinicia hotărârii atacate cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului.

Or, în raport cu limitele recursului în casație, care, are ca unic scop înlăturarea erorilor de drept, în această procedură, instanța nu poate analiza starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate și modul de apreciere al probatoriului, fiind atributul exclusiv al instanței de fond, respectiv apel, motiv pentru care acestea nu mai pot fi analizate într-o cale extraordinară de atac cum este recursul în casație, deoarece în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocarea acestuia pornește de la aprecierea inculpatului privind omisiunea instanțelor de fond și de apel de a pronunța încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, se constată că instanța de fond a admis, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de inculpat și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile prev. de art. 18

1

(1) și art. 18

1

(2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.