ÎCCJ, decizie (scj.ro #82662)

Revendicarea imobilului preluat de stat în baza Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966. Acțiune fondată Decretele nr.218/1960 și nr.712/1966 au încălcat Constituția atunci în vigoare, legile organice și tratatele internaționale la care România aderase, astfel că nu au constituit un titlu legal de proprietate pentru imobilul preluat în baza acestor decrete, în sensul reglementat prin art.645 C.civ. Secția civilă, decizia nr.2609 din 17 iunie 2003 Prin decizia civilă nr.131/01.03.2000 a Tribunalului Constanța, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanta P.I. și alții, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin primar și R.A.E.D.P.P.Constanța și pe cale de consecință, pârâții au fost obligați să lase reclamanților deplina proprietate și posesie cu privire la un imobil situat în Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu compus din construcție P + 1 și teren aferent, în suprafață de 1035 mp, a aparținut autorului reclamanților, astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare autentice nr.1977/1906, nr.815/1909, nr.1146/1911 și autorizației de construcție din 19.05.1909. Că, reclamanții se legitimează, sub aspectul calității, prin certificatul de moștenitor nr.3581/1992 în calitate de succesori. S-a mai reținut că, imobilul a fost pus la dispoziția armatei sovietice prin Ordinul de rechiziție nr.758/1946, iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.712/1966. La data de 20.04.1952 autorului reclamanților i s-a fixat domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean.

De asemenea, s-a reținut că imobilul a intrat în posesia statului în mod abuziv, că nu sunt incidente prevederile Legii 112/1995, iar reclamanții au la dispoziție calea dreptului comun, reglementată de art.480-481 C.civ., în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr.112/C/9 octombrie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, R.A.E.D.P.P.Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva deciziei au declarat recurs: Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Constanța, Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin primar și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța.

Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Constanța critică decizia susținând că nu are calitate procesuală pasivă; că, o astfel de calitate o au unitățile administrativ-teritoriale care dețin în patrimoniu imobilul în litigiu. Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și R.A.”Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța critică decizia susținând că în mod greșit instanța de apel a considerat că imobilul în litigiu a intrat în posesia statului fără titlu, ignorând valabilitatea Decretelor nr.218/1960 și nr.712/1966 care constituie titluri valabile de preluarea imobilului de către Statul Român; că, instanța de apel trebuia să verifice dacă reclamanții s-au adresat instanțelor judecătorești în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966, în vederea restituirii imobilului revendicat în natură sau echivalent.

Recursurile nu sunt fondate. Reclamanții au investit instanțele judecătorești cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art.480 C.civ. Reclamanții au făcut dovada că imobilul în litigiu a aparținut autorului lor. De asemenea, reclamanții au făcut dovada calității lor de succesori legali. Prin ordinul de rechiziție nr.758/09.02.1947, imobilul în litigiu a fost pus la dispoziția armatei sovietice, iar prin decizia nr.233/1952 autorului reclamanților i-a fost stabilit domiciliu obligatoriu în comuna Bicaz, satul Bicazul Ardelean. Ulterior, imobilul revendicat a trecut în posesia statului în baza Decretului nr.712/1966, prin care s-a stabilit că, se încadrează în prevederile art.III din Decretul nr.218/1960 și se află în posesia unei organizații socialiste, de la data intrării în posesia statului.

Analizând actele pe baza cărora Statul Român a preluat imobilul în litigiu, urmează a se constata că art.III din Decretul nr.218/1960 prevede că „dreptul la orice acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului în posesia statului, în aceea a unei organizații obștești – fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani socotiți de la data când a avut loc intrarea în posesie”. Acest decret statuează asupra unor împrejurări ce s-au petrecut înainte de apariția sa, deci retroactivează. Se consfințește, de asemenea, practic împiedicarea accesului la justiție a celui deposedat, punând pe posesor (statul) la adăpostul oricărei acțiuni, având ca obiect restituirea bunului intrat fără titlu, deci prin abuz, în posesia sa, înainte de 01.07.1960.

În aceste condiții, nu i se conferă statului titlu de proprietate conform art.645 C.civ., pentru că statul, intrând în stăpânirea imobilului, fără titlu și în mod abuziv, nu a exercitat o posesie utilă în spiritul art.1846-1847 C.civ.. Cel de-al doilea decret, respectiv nr.712/1966 reprezintă o dovadă că nici măcar legiuitorul din acea epocă nu a crezut în legalitatea Decretului nr.218/1960 și, încălcând și mai flagrant principiile de drept și prevederile constituționale, consfințește abuzul început prin Decretul nr.218/1960, în sensul că statuează că bunurile ce se încadrează în prevederile art.III din decretul mai înainte menționat, aflate în posesia statului sunt considerate proprietate de stat de la data intrării în posesia statului.

Prin urmare, ambele decrete contravin Constituției României din 1952 și respectiv Constituției din 1965, legilor organice și Tratatelor internaționale la care România este parte, astfel că cele două decrete nu conferă titlu Statului, având în vedere și prevederile art.6 din Legea nr.213/1998. Având în vedere supremația Constituției față de celelalte legi, cele două decrete contravin art.12 din Constituția din 1952 care cuprinde norme de protecția generală a proprietății private și respectiv art.12 și 36 din Constituția din 1965, precum și art.481 C.civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Așadar, instanțele au constatat legal și temeinic, având în vedere prevederile art.480-481 C. civ., ce constituie temeiul de drept al acțiunii, că reclamanții au titlu valabil de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, iar statul, care a devenit posesor prin decretele mai sus menținute, nu are titlul de proprietate. Cum reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate, acțiunea în revendicare formulată în cauză este imprescriptibilă, ceea ce înseamnă că poate fi introdusă oricând și nu în termenul de 2 ani prevăzut de Decretul nr.712/1966 așa cum susțin recurenții. Susținerea recurenților, că reclamanții au posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.112/1995, este neîntemeiată pentru că procedura administrativă reglementată prin această lege poate fi urmată în cazul în care imobilul a intrat cu titlu în proprietatea statului, ceea ce în speță nu este cazul.

Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor – D.G.F.P.Constanța, se rețin următoarele: Potrivit art.6 alin.2 și 12 pct.5 din Legea nr.213/1998, în litigiile referitoare la bunurile preluate de Statul Român fără titlu valabil – abuziv – ele pot fi revendicate pe calea dreptului comun - art.480-481 C.civ., iar statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Față de actul normativ mai sus menționat, se constată că statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitate procesuală pasivă. Așadar, față de cele reținute Curtea, constatând că recursurile nu sunt nefondate, au fost respinse.