ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 46 din 17 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Gurahonț în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (1) și alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 334 alin. (1) C. pen., art. 61 alin. (1) și alin. (4) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1.800 RON amendă penală, corespunzătoare unui număr de 180 de zile amendă și sumei de 10 RON pentru o zi amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Conform art. 334 alin. (2) C. pen., art. 61 alin. (1) și alin. (4) lit. b) C. pen., a fost condamnat aceluiași inculpat la pedeapsa de 2.000 RON amendă penală, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă și sumei de 10 RON pentru o zi amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Potrivit art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2.000 RON, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă și sumei de 10 RON pentru o zi amendă, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2.600 RON, corespunzătoare unui număr de 260 de zile amendă și sumei de 10 RON pentru o zi amendă.

Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 alin. (1) C. pen., în sensul că, neexecutarea cu rea-credință în tot sau în parte a amenzii atrage înlocuirea numărului de zile amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

Prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, precum și abuz în serviciu, fapte prevăzute de art. 334 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., în actul de sesizare a instanței fiind reținută următoarea situație de fapt:

În cursul lunii decembrie 2016, inculpatul A., în calitate de agent șef principal de poliție - șeful postului Chisindia, deși a fost înștiințat despre comiterea unei fapte penale de furt, neurmărite la plângerea prealabilă, nu a înregistrat nici un dosar penal și nu a efectuat nici un act de urmărire penală în speță, cauzând astfel o vătămare a interesului general al societății în buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea, la data de 11 noiembrie 2017, în jurul orei 22:15, inculpatul A. a fost surprins de un echipaj de poliție conducând pe drumul comunal 64, la intrarea în localitatea Șilindia dinspre localitatea Tăuț, jud. Arad, un autovehicul marca x, cu seria șasiu x, ce nu avea număr de înmatriculare în partea din față ci doar în spate avea plăcuța cu nr. x, acest număr fiind de fapt atribuit autoturismului marca x, cu seria șasiu x, ambele autovehicule aparținând inculpatului, dar numai cel având nr. de înmatriculare x fiind înmatriculat în circulație.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 20 martie 2019, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul A. a fost șeful postului de poliție din localitatea Chisindia, jud. Arad, având calitatea de lucrător al poliției judiciare cu grad de agent șef principal de poliție și s-a pensionat la data de 7 septembrie 2017, având aceste funcții la momentul pensionării.

În noaptea de 04/05 decembrie 2016, pe teritoriul comunei Chisindia a avut loc un furt de combustibil dintr-un tractor aparținând martorului B. și care era parcat pe stradă. Acest fapt a fost observat de martorul C., care l-a înștiințat pe martorul B.. Proprietarul tractorului a constatat că de la tractor era scoasă conducta de la motorină și sub tractor era o baltă de motorină,Acesta a declarat că în tractor a avut aproximativ 20 de litri de motorină. Atunci când s-a întâlnit întâmplător cu martorul D., agent șef principal de poliție și ajutor de șef de post la aceeași unitate, fiind și lucrător al poliției judiciare, martorul B. i-a relatat acestuia cele întâmplate. Martorul B. a arătat în declarațiile sale că nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva celor care i-au sustras motorină din tractor, prejudiciul fiind foarte mic.

Inculpatul E. și martorul D. au venit la fața locului și au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere de la un bar din localitate. Apoi, în ziua de 5 decembrie 2016, inculpatul E. a luat legătura telefonic cu colegul său, martorul F., de la postul de poliție din Almaș, căruia i-a relatat că a văzut pe camerele de supraveghere pe hoți sustrăgând motorina de la tractor cu furtun și canistre. Martorul F. i-a menționat că fapte similare au avut loc și la Almaș și că deține date concrete cu privire la făptuitori și că el a înregistrat dosar penal pentru faptele din raza sa de competență. De asemenea, inculpatul a luat legătura telefonic și cu superiorul său, G., căruia i-a comunicat că e aproape de a prinde autorii, aceștia fiind surprinși pe camere, existând și un martor (C.).

La poliția din Chisindia nu a mai înregistrat nici un dosar penal cu privire la fapta de furt din noaptea de 04/05 decembrie 2016 și nu a mai efectuat în cadrul procesual legal nici un fel de cercetări în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor. Nici persoana vătămată și nici martorul nu au fost audiați. În declarația f.68-69 dosar u.p. martorul B. a arătat că după un timp polițiștii din Chisindia i-au spus că au prins hoții.

Ulterior, inculpatul și martorul D. au susținut faptul că nu s-a depus plângere penală de către persoana vătămată B..

De asemenea, la data de 11 noiembrie 2017, în jurul orei 22:15, inculpatul A., care era pensionar, a condus pe drumul comunal 64, la intrarea în localitatea Șilindia dinspre localitatea Tăuț, jud. Arad, un autovehicul marca x, cu seria șasiu x, ce nu avea număr de înmatriculare în partea din față, ci doar în spate avea plăcuța cu nr. x,în care se afla și fiul său, martorul H.. Distanța parcursă pe drumul public a fost de circa 1,5 km.

Din declarația acestui martor și din declarația inculpatului reiese faptul că atunci când cei doi s-au deplasat de la fondul de vânătoare din Tăuț, spre casă, fiind pe drumul public, la un moment dat au văzut mai multe mașini cu avariile pornite. Crezând că este un accident, s-au deplasat spre acel loc pentru a da o mână de ajutor. Ajunși în acel loc, s-a prezentat o persoană în civil care s-a prezentat ca fiind comisarul I..

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit că autovehiculul marca x, cu seria șasiu x nu figurează ca înmatriculat iar numărul de înmatriculare x este atribuit autoturismului marca x, cu seria șasiu x. Ambele autovehicule aparțin inculpatului, dar numai cel având nr. de înmatriculare x este înmatriculat în circulație.

În faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptelor.

Din fișa de cazier reiese că inculpatul nu are antecedente penale.

Situația de fapt reținută de instanță este dovedită prin următoarele mijloace de probă: declarații suspect/inculpat, procese-verbale,cercetare la fața locului, adrese, planșe foto, declarații martori: B., C., F., D., G. și H. și fișă de cazier judiciar .

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., analizând latura obiectivă a acestei infracțiuni, instanța de fond a reținut că aceasta constă în neîndeplinirea unui act sau în îndeplinirea defectuoasă a unui act. Urmarea imediată ar trebui să constea într-o pagubă sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

În speță însă, urmarea imediată constă în vătămarea interesului general al societății în buna desfășurare a procesului penal.

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituțională a reținut că în sens larg, scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a C. pen., acest scop fiind, în principiu, legitim. Totodată, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare și să respecte un just echilibru între interesul public și cel individual. Curtea a reținut că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală.

În privința urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu, în considerentele aceleiași decizii, Curtea Constituțională a arătat că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

În speță, deși nu s-a înregistrat un dosar penal nu s-a făcut dovada unei pagube sau vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. (1), (5), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanța de fond l-a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț și inculpatul A. au declarat apel.

În motivarea apelului formulat de procuror s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul achitării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât probatoriul administrat a stabilit cu certitudine că inculpatul, în calitate de lucrător de poliție judiciară, luând la cunoștință despre comiterea unei fapte penale neurmărită la plângerea prealabilă, nu a înregistrat o cauză penală și nu a efectuat acte de urmărire penală, încălcând cu știință dispozițiile procesual penale ce reglementează modurile de sesizare, și disp. art. 306 C. proc. pen. care stabilesc obligațiile organelor de urmărire penală, consecința acestei atitudini pasive constând în imposibilitatea totală a identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor faptei.

S-a mai arătat că încălcarea de către inculpat a obligației de a acționa legal în vederea aflării adevărului este de natură a afecta interesul general al societății în buna desfășurare a activității de urmărire penală, dar și interesul general al justiției penale.

S-a mai menționat faptul că alături de inculpat a fost cercetat pentru aceeași infracțiune, constând în neînregistrarea sesizării penale și neefectuarea cercetărilor pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor, și colegul de la Postul de poliție Chisindia, numitul D., față de care prin rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus renunțarea la urmărire penală, soluție a cărei legalitate și temeinicie a fost constatată prin încheierea nr. 33 din 6 martie 2019 a Judecătoriei Gurahonț.

În final, s-a solicitat condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă cu închisoarea cu aplic. art. 91 și urm. C. pen. privind suspendarea executării sub supraveghere.

În motivele de apel formulate de către inculpat s-a solicitat în principal renunțarea la aplicarea pedepsei și aplicarea unui avertisment în baza art. 80 și 81 C. pen. în ceea ce privește infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. (1) și art. 334 alin. (2) C. pen., întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, infracțiunile săvârșite prezentând o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care au fost comise, motivul și scopul urmărit, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea și diminuarea consecințelor infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

S-a mai arătat că inculpatul a condus autoturismul în cauză pe o porțiune de circa 300 - 400 metri pe drum public, cu scopul de a trece de pe un fond de vânătoare pe altul, neexistând o altă posibilitate, a dat dovadă de spirit civic abătându-se de la drumul său pentru a acorda ajutor persoanelor aflate în mașinile aflate pe marginea carosabilului, crezând că a avut loc un accident de circulație, nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost șeful Postului de poliție Chisindia, este un membru apreciat și respectat în comunitate, a recunoscut din primul moment că autoturismul nu este înmatriculat, s-a prezentat în fața organelor judiciare ori de câte ori i-a fost solicitată prezența, fiind îndeplinite și condițiile prev. de art. 80 alin. (2) C. pen.

Cu privire la consecințele pe care aplicarea unei pedepse le-ar avea asupra inculpatului, s-a arătat că permisul de conducere al inculpatului ar fi anulat, pe care îl va putea obține doar după promovarea unui nou examen, doar după 6 luni de la data executării pedepsei amenzii, iar în speță dreptul de a conduce al inculpatului a fost interzis încă din data de 11 noiembrie 2017.

În subsidiar s-a solicitat amânarea aplicării pedepsei amenzii fără a interzice inculpatului dreptul de a conduce autovehicule, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 83 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 46 din data de 17 iulie 2019 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț împotriva aceleiași sentințe.

S-a desființat sentința penală apelată și în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. în raport cu infracțiunea sus menționată un avertisment.

S-au menținut celelalte prevederi ale sentinței penale apelate.

În legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu, instanța de apel a reținut că, din actele și lucrările dosarului, având în vedere inclusiv declarațiile martorilor audiați în calea de atac a apelului, F., D. și G., lucrători de poliție, rezultă în mod indubitabil că în noaptea de 4/5 decembrie 2016, pe raza comunei Chisindia, jud. Arad, a avut loc un furt de combustibil dintr-un tractor aparținând martorului B., tractor care era parcat pe stradă, proprietarul declarând că în rezervor a avut aproximativ 20 litri motorină, existând semne cu privire la săvârșirea faptei întrucât era scoasă conducta de la rezervor și sub tractor era o baltă de motorină, existând și un martor (C.) care ar fi observat cele întâmplate, iar proprietarul întâmplător l-a întâlnit pe numitul D., ajutorul șefului de post, care a relatat ulterior inculpatului despre cele petrecute.

De asemenea, inculpatul A. și martorul D. au fost la fața locului, au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere existente la un bar din localitate, inculpatul i-a relatat fapta de furt și martorului F. de la Postul de poliție Almaș, luând legătura și cu superiorul său, G., însă inculpatul nu a mai înregistrat nici un dosar penal cu privire la fapta în cauză, nu a efectuat nici un act de cercetare penală în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor, nefiind audiați nici persoana vătămată și nici martorul.

Faptul că martorul B., proprietarul tractorului, nu a dorit să formuleze plângere penală împotriva celor care i-au sustras motorina din tractor, prejudiciul fiind foarte mic, nu are nici un fel de relevanță întrucât această infracțiune nu este urmărită la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar în condițiile în care inculpatul a luat cunoștință de săvârșirea unei fapte penale, era obligat să înregistreze un dosar penal la Postul de poliție Chisindia, să efectueze actele de cercetare penală conform C. proc. pen. și să administreze probe pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor, inculpatul având calitatea de lucrător al poliției judiciare.

Explicația instanței de fond în speța de față în sensul că, prin fapta inculpatului de a nu înregistra un dosar penal și a nu efectua acte de cercetare penală nu s-a făcut dovada unei pagube sau unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice este greșită, întrucât încălcarea cu bună știință a dispozițiilor C. proc. pen. care reglementează modurile de sesizare și stabilesc obligațiile organelor de urmărire penală, are drept consecință imposibilitatea identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor faptei.

Încălcarea de către inculpatul E. a dispozițiilor C. proc. pen. (art. 5, 288, 306 ș.a.), cu privire la obligația de a acționa legal în vederea aflării adevărului, este de natură a afecta interesul general al societății cu privire la buna desfășurare a activității de urmărire penală, dar și interesul general al justiției penale, în concret păgubitul B. fiind lipsit de posibilitatea ca fapta penală comisă cu privire la un bun al său să nu poată fi descoperită în sensul identificării și tragerii la răspundere a autorilor faptei și nici să recupereze prejudiciul produs, chiar dacă acesta este unul mic, motiv pentru care este îndeplinită condiția impusă de legea penală de a fi vătămate interesele legitime ale unei persoane fizice.

În aceste condiții, instanța de apel a constatat că în mod cumulativ sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu atât sub aspectul laturii obiective cât și a celei subiective, impunându-se modificarea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a apreciat că în speța de față sunt întrunite în mod cumulativ condițiile impuse de art. 80 C. pen. cu privire la renunțarea la aplicarea pedepsei, având în vedere toate circumstanțele cauzei, urmările săvârșirii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, infracțiunea săvârșită de către inculpatul A. prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, a mijloacelor folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, fapta cu privire la care nu a fost înregistrat dosar penal este una de o gravitate redusă raportat la prejudiciul mic, aproximativ 20 litri motorină, un motiv posibil pentru care nu s-a înregistrat dosarul penal fiind acela de a mai apărea și alte piste pentru prinderea făptuitorilor (ipoteză prezentată de martorul D.) și nici persoana păgubită nu a efectuat demersuri pentru a fi luate măsurile legale de către organele de poliție.

Adoptarea acestei soluții este oportună și în raport de persoana inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, neavând antecedente penale, de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună, acesta fiind membru respectat în comunitate, anterior nu s-a mai dispus față de acesta renunțarea la aplicarea pedepsei, nu s-a sustras de la urmărirea penală sau judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, fiind suficientă aplicarea unui avertisment, motiv pentru care se va dispune în acest sens.

Totodată, instanța de apel a apreciat că această soluție, pentru motive de echitate, este în concordanță cu faptul că față de numitul D., pentru aceeași faptă, de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., s-a dispus renunțarea la urmărirea penală prin rechizitoriul din 7 februarie 2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, soluție confirmată de instanța de judecată.

Împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs în casație, la data de 27 noiembrie 2019, fiind invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cazului de recurs, s-a arătat că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, întrucât, potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracțiunea săvârșită de inculpat este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, iar conform art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen., nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Astfel, s-a susținut că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de inculpat nu permit soluția de renunțare la aplicarea pedepsei dispusă de instanța de apel.

Ca atare, procurorul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul condamnării inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea aplicată în limitele legale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Încheierea din 27 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Analizând recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, reținând următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, arătând, în esență, că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de inculpat nu permit soluția de renunțare la aplicarea pedepsei dispusă de instanța de apel.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Cazul de casare invocat vizează situațiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

În speță, Înalta Curte constată că, în primă instanță, inculpatul A. a fost achitat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., fiind condamnat însă pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat și a infracțiunii de conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, având în final, de executat o pedeapsă rezultantă de 2.600 RON, corespunzătoare unui număr de 260 de zile amendă și sumei de 10 RON pentru o zi amendă.

Instanța de apel, după ce a analizat situația de fapt și probele administrate, context în care a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, a apreciat că sunt întrunite în mod cumulativ condițiile impuse de art. 80 C. pen. cu privire la renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., având în vedere toate circumstanțele cauzei, urmările săvârșirii faptei, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Verificând hotărârea atacată, din perspectiva modului de rezolvare a acțiunii penale, se observă că, instanța de apel a menținut în cauză soluțiile de condamnare dispuse de instanța de fond pentru două dintre cele trei infracțiuni săvârșite în concurs, implicit pedeapsa rezultantă aplicată potrivit art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., alegând pentru cea de-a treia infracțiune, soluția renunțării la aplicarea pedepsei.

Instituția renunțării la aplicarea pedeapsei este situată în C. pen. în titlul III ("Pedepsele"), capitolul V ("Individualizarea pedepselor"), secțiunea a 3-a ("Renunțarea la aplicarea pedepsei"), la art. 80 - 82.

Potrivit art. 80 alin. (1) C. pen., instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Conform art. 80 alin. (2) C. pen., nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Potrivit art. 80 alin. (3) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune concurentă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) și alin. (2).

În plan procesual penal, renunțarea la aplicarea pedepsei își găsește corespondența în art. 396 alin. (1) și (3) din C. proc. pen.

Potrivit art. 396 alin. (1) C. proc. pen., instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

În temeiul art. 396 alin. (3) C. proc. pen., renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art. 80 - 82 din C. pen.

Raportând motivele formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la dispozițiile legale enunțate, având în vedere că aplicarea unei pedepse (adică a unei sancțiuni pentru fapta săvârșită) este consecința unei soluții de condamnare, astfel cum este prevăzută de art. 396 alin. (2) C. proc. pen. (ce se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat), Înalta Curte reține că, în cauză nu se invocă aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci se supune examinării una dintre soluțiile procesuale ce pot fi pronunțate în rezolvarea acțiunii penale, care nu se încadrează în categoriile pedepselor (astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 53-54 C. pen.), mai exact se critică soluția către care s-a orientat instanța de apel, de renunțare la aplicarea pedepsei, ca fiind nelegală în raport de dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

Însă, examinarea unei soluții de renunțare la aplicarea pedepsei, care, prin definiția sa și sfera de reglementare, se situează în afara aplicării vreunei sancțiuni pentru infracțiunea săvârșită, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care permite cenzurarea unei hotărâri definitive atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în condițiile în care soluția supusă examinării nu poate fi subsumată noțiunii de "pedeapsă" la care se referă art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci reprezintă în fapt o chestiune ce ține de judecată.

Practic, în cauză nu se solicită restabilirea pedepsei în limitele legale de către instanța de recurs în casație, ci condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse - soluție reglementată diferit în procesul penal de soluția renunțării la aplicarea pedepsei (aceasta din urmă reprezentând, totodată, un mijloc de individualizare judiciară prevăzut de C. pen.).

Având în vedere și că instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 1080/A din 17 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2020.

Procesat de GGC - LM