ÎCCJ, decizie (scj.ro #83278)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83278) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Conflict de competență. Acțiunile societăților comerciale în lichidare având drept scop recuperarea creanțelor societății falite împotriva administratorilor săi Sunt incidente dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006 în raport de calitatea pe care au avut-o pârâtul și chemata în garanție față de societatea falită, S.C. U.I.G. SA. Așa fiind, conform art.22 Cod procedură civilă se va trimite cauza spre competentă soluționare a litigiului Tribunalului Vaslui – judecător sindic. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 2121 din 12 iunie 2008) Prin acțiune reclamanta S.C. U.I.G. SA prin lichidatori S.C. S. SRL Huși și S.C. L&C E.G. SRL a chemat în judecată pe pârâtul R.I.
și chemata în garanție B.I.M. solicitând obligarea acestora la plata sumei reprezentând contravaloare debit. Tribunalul Vaslui în dosarul nr.51/F/2005, prin sentința civilă nr.58/F/15 februarie 2006 a declanșat procedura de reorganizare judiciară și faliment împotriva debitoarei S.C. U.I.G. SA, numindu-se administratori judiciari, iar prin încheierea nr.149/28 iunie 2006 s-a dispus intrarea acesteia în faliment, numindu-se lichidatori judiciari. Judecătoria Huși, jud. Vaslui prin sentința civilă nr.584/24 mai 2007 a admis excepția necompetenței teritoriale, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Bacău.
Judecătoria bacău prin sentința civilă nr.6310/12 octombrie 2007 a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei Tribunalului Vaslui, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006 în raport de calitatea pe care au avut-o pârâtul și chemata în garanție față de societatea falită, competenta de soluționare a cererii reclamantei revenind judecătorului sindic. Tribunalul Vaslui-Secția civilă prin încheierea din 10 decembrie 2007 a trimis dosarul judecătorului sindic în vederea soluționării cauzei, din cadrul aceleiași instanțe.
Prin încheierea din 31 martie 2008 Tribunalul Vaslui – judecător sindic a suspendat conform art.21 Cod procedură civilă cauza și a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, reținând că acțiunile având drept scop recuperarea creanțelor în vederea aducerii lor la masa credală sunt de competența instanțelor de drept comun și față de cuantumul creanței, este competentă Judecătoria Bacău. Înalta Curte, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost investită conform art.22 Cod procedură civilă și față de obiectul cauzei, constată următoarele: Reclamanta S.C. U.I.G. SA Iași prin lichidatori S.C.
S. SRL și S.C. L&C E.G. SRL, prin acțiunea formulată a chemat în judecată pe pârâtul R.I. și pe chemata în garanție B.I. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 5.852,10 Ron contravaloare debit. Deși reclamanta nu precizează temeiul de drept pe care își întemeiază acțiunea, din motivarea acesteia rezultă că atât pârâtul cât și chemata în garanție au avut calitatea de administratori ai reclamantei, mandatul pârâtului încetând la 26 octombrie 2004, dată la care a fost numită chemata în garanție administrator. Că pârâtul în calitate de asociat și administrator al reclamantei aflată în insolvență a ridicat din casieria societății la 25 iunie 2004 mai multe sume de bani cu titlu de „restituire avans împrumutat”.
Față de această situație se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006 în raport de calitatea pe care au avut-o pârâtul și chemata în garanție față de societatea falită, S.C. U.I.G. SA. Așa fiind, conform art.22 Cod procedură civilă se va trimite cauza spre competentă soluționare a litigiului Tribunalului Vaslui – judecător sindic.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.