ÎCCJ, decizie (scj.ro #84669)

Recurs.declarația

de recurs. Nominalizarea persoanelor la care se referă. Motive de recurs

depuse ulterior expirării termenului de recurs

Potrivit

art.385

6

alin.1 C.proc.pen., instanța judecă recursul numai cu

privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care declarația de

recurs se referă.

Declarația

de recurs, iar nu motivele de recurs depuse ulterior constituind actul de

sesizare a instanței de recurs,  în raport cu care se devoluează judecata

în această fază procesuală, persoanele la care se referă recursul trebuie

nominalizate, explicit,  în declarația de recurs; în consecință, declarația

de recurs a procurorului prin nominalizarea unui inculpat la care acesta se

referă, urmată de formularea „și alții”, produce efectele juridice prevăzute în

art.385

6

C. proc.pen. numai față de  inculpatul nominalizat.

Menționarea

numai în motivarea recursului a numelor altor inculpați, cu excepția cazului

când motivele au fost depuse înăuntrul termenului de recurs, duce la

respingerea ca tardiv a recursului în ceea ce-i privește pe aceștia.

Decizia Secției penale nr.167 din 15

ianuarie 2002

Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr.209 din 11 noiembrie 1999, a

condamnat pe inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în

înscrisuri sub semnătură privată și a instigării la înșelăciune, și l-a achitat

pentru alte infracțiuni.

Prin aceeași hotărâre instanța s-a pronunțat și cu privire la alți 5

inculpați trimiși în judecată.

Apelul declarat de procuror cu privire la soluția pronunțată de prima

instanță față de toți inculpații a fost respins prin decizia penală nr.238 din

10 noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov.

Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs, cu formularea că recursul

se referă la „inculpatul C.G. ș.a.”

Prin actul separat, cuprinzând motivele de recurs, înregistrat la curtea de

apel la 27 decembrie 2000, procurorul critică soluția pronunțată față de

inculpatul C.G., precum și față de ceilalți 5 inculpați.

Examinând conținutul declarației de recurs, se constată că aceasta nu produce

efecte juridice decât față de inculpatul C.G., nominalizat în declarația de

recurs, nu și față de ceilalți inculpați care s-a dorit a fi cuprinși în

formularea „ș.a.”

Sub acest aspect trebuie reținut că recursul este o cale de atac de care se pot

folosi persoanele arătate în art.362, la care face trimitere art.385

2

C.proc.pen., manifestarea de voință de a exercita acest drept materializându-se

în declarația de recurs, care trebuie să îndeplinească anumite condiții

prevăzute de lege.

În acest sens, art.385

6

alin.1 C.proc.pen. prevede că instanța

judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana

la care se referă declarația de recurs, ceea ce înseamnă că persoana la care se

referă declarația de recurs trebuie să fie nominalizată, explicit, în declarația

de recurs, deoarece această declarație constituie actul de sesizare a instanței

de recurs.

În raport cu această dispoziție legală, formularea „ș.a.” este o modalitate

echivocă, în afara dispozițiilor legale, prin care procurorul, nedecis până la

expirarea termenului de recurs cu privire la inculpații față de care să

exercite calea de atac, tinde să prelungească termenul de recurs până la

redactarea motivelor, când nominalizează pe inculpații vizați, procedeu ce nu

este legal.

Examinându-se, deci, decizia atacată numai cu referire la inculpatul C.G., s-a

constatat că hotărârea este legală și temeinică, motiv pentru care recursul

declarat de procuror a fost respins ca nefondat în ceea ce-l privește pe

inculpatul C.G. și ca tardiv în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați.