ÎCCJ, decizie (scj.ro #84669)

Recurs.declarația de recurs. Nominalizarea persoanelor la care se referă. Motive de recurs depuse ulterior expirării termenului de recurs Potrivit art.385 6 alin.1 C.proc.pen., instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care declarația de recurs se referă. Declarația de recurs, iar nu motivele de recurs depuse ulterior constituind actul de sesizare a instanței de recurs, în raport cu care se devoluează judecata în această fază procesuală, persoanele la care se referă recursul trebuie nominalizate, explicit, în declarația de recurs; în consecință, declarația de recurs a procurorului prin nominalizarea unui inculpat la care acesta se referă, urmată de formularea „și alții”, produce efectele juridice prevăzute în art.385 6 C. proc.pen.

numai față de inculpatul nominalizat. Menționarea numai în motivarea recursului a numelor altor inculpați, cu excepția cazului când motivele au fost depuse înăuntrul termenului de recurs, duce la respingerea ca tardiv a recursului în ceea ce-i privește pe aceștia. Decizia Secției penale nr.167 din 15 ianuarie 2002 Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr.209 din 11 noiembrie 1999, a condamnat pe inculpatul C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată și a instigării la înșelăciune, și l-a achitat pentru alte infracțiuni. Prin aceeași hotărâre instanța s-a pronunțat și cu privire la alți 5 inculpați trimiși în judecată. Apelul declarat de procuror cu privire la soluția pronunțată de prima instanță față de toți inculpații a fost respins prin decizia penală nr.238 din 10 noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov.

Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs, cu formularea că recursul se referă la „inculpatul C.G. ș.a.” Prin actul separat, cuprinzând motivele de recurs, înregistrat la curtea de apel la 27 decembrie 2000, procurorul critică soluția pronunțată față de inculpatul C.G., precum și față de ceilalți 5 inculpați. Examinând conținutul declarației de recurs, se constată că aceasta nu produce efecte juridice decât față de inculpatul C.G., nominalizat în declarația de recurs, nu și față de ceilalți inculpați care s-a dorit a fi cuprinși în formularea „ș.a.” Sub acest aspect trebuie reținut că recursul este o cale de atac de care se pot folosi persoanele arătate în art.362, la care face trimitere art.385 2 C.proc.pen., manifestarea de voință de a exercita acest drept materializându-se în declarația de recurs, care trebuie să îndeplinească anumite condiții prevăzute de lege.

În acest sens, art.385 6 alin.1 C.proc.pen. prevede că instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs, ceea ce înseamnă că persoana la care se referă declarația de recurs trebuie să fie nominalizată, explicit, în declarația de recurs, deoarece această declarație constituie actul de sesizare a instanței de recurs. În raport cu această dispoziție legală, formularea „ș.a.” este o modalitate echivocă, în afara dispozițiilor legale, prin care procurorul, nedecis până la expirarea termenului de recurs cu privire la inculpații față de care să exercite calea de atac, tinde să prelungească termenul de recurs până la redactarea motivelor, când nominalizează pe inculpații vizați, procedeu ce nu este legal.

Examinându-se, deci, decizia atacată numai cu referire la inculpatul C.G., s-a constatat că hotărârea este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de procuror a fost respins ca nefondat în ceea ce-l privește pe inculpatul C.G. și ca tardiv în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați.