ÎCCJ, decizie (scj.ro #85551)

Recurs. Tardivitate. Îndreptarea erorilor materiale. Datele în temeiul cărora se stabilește exercitarea în termen a recursului Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Îndreptarea erorilor materiale. Partea specială. Recursul. Termenul de recurs Indice alfabetic: Drept procesual penal - Îndreptarea erorilor materiale - Termenul de declarare a recursului C. proc. pen., art. 195, art. 385 3 Mențiunea din practicaua deciziei instanței de apel că inculpatul a fost prezent și a pus concluzii la judecată, în raport cu care termenul de recurs curge de la pronunțare, are caracter de autenticitate ce nu poate fi combătută cu probe constând în mențiunile din caietul grefierului și din notele unui judecător, în sensul că inculpatul a lipsit de la judecată.

În cazul în care mențiunile din decizie nu au fost îndreptate potrivit procedurii prevăzute în art. 195 C. proc. pen., acestea fac dovada, ca orice act autentic, până la înscriere în fals. I.C.C.J., completul de 9 judecători, decizia nr. 110 din 15 martie 2004 Prin sentința penală nr. 71 din 25 mai 1999, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpatul C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 282, art. 215, art. 289 și art. 291 C. pen. Apelurile declarate de procuror și de inculpat au fost respinse de Curtea de Apel Craiova prin decizia penală nr. 99 din 6 martie 2001. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 5193 din 28 noiembrie 2001, a respins recursul declarat de inculpat ca tardiv introdus, cu motivarea că, deși prezent la judecarea apelului la 6 martie 2001, inculpatul a declarat recurs la data de 27 martie 2001, cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Împotriva acestei din urmă hotărâri s-a declarat recurs în anulare, susținându-se că inculpatul nu a fost prezent la judecarea apelului, iar dispozitivul deciziei i s-a comunicat la 13 martie 2001, recursul declarat la 22 martie 2001 fiind în termen. Recursul în anulare este nefondat. În practicaua deciziei penale nr. 99 din 6 martie 2001 a Curții de Apel Craiova s-a consemnat că la apel a răspuns inculpatul, care a declarat că își însușește concluziile avocatului său. Din cuprinsul deciziei rezultă, deci, că inculpatul a fost prezent la judecarea apelului, împrejurare în care termenul de recurs curge de la pronunțare, în raport cu care instanța de recurs a decis corect că recursul a fost declarat tardiv.

În susținerea motivării că inculpatul nu a fost prezent la judecarea apelului s-a anexat la recursul în anulare un certificat în acest sens emis de Curtea de Apel Craiova , arătându-se că această concluzie rezultă din examinarea caietului de ședință al unuia dintre judecători, precum și din caietul de ședință al grefierului. Se constată, sub acest aspect, că înscrisurile menționate nu constituie probe și, în consecință, nu pot duce la concluzia că inculpatul a fost prezent la dezbaterea apelului, deoarece legea recunoaște hotărârii judecătorești calitatea de înscris autentic, iar ca forță probantă înscrisul autentic se bucură de prezumția de autenticitate în întregul său, dacă a fost regulat întocmit.

Totodată, mențiunile cuprinse în actul autentic cu privire la constatările prin propriile simțuri a celui care se află în exercițiul funcțiunii și în limitele competenței sale, se bucură de putere doveditoare deplină, acestea neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals. Este adevărat că cele reținute în practicaua deciziei cu privire la prezența inculpatului ar putea constitui o eroare materială ce se poate îndrepta potrivit art. 195 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce însă în cauză nu s-a făcut. Cum înscrisurile invocate nu au putere doveditoare în contra celor reținute în cuprinsul părții introductive a deciziei menționate și cum în cauză nu s-a făcut aplicarea art. 195 C. proc. pen., criticile formulate se constată a fi nefondate, motiv pentru care recursul în anulare a fost respins.