ÎCCJ, decizie (scj.ro #84728)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84728) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Recurs. Neagravarea situației în propriul recurs În apelul sau în recursul inculpatului nu se poate face aplicarea art.40 C.pen. privind pedeapsa în cazul când nu există recidivă, deoarece prin aplicarea unei alte pedepse, potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni, s-ar încălca regula neagravării situației în propria cale de atac prevăzută în art.372 și în art.385 8 C.proc.pen. Secția penală, decizia nr.2379 din 13 mai 2002 Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr.177 din 14 martie 2001, a condamnat pe inculpații minori M.R. și Z.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a, d și e C.pen. Împotriva sentinței au declarat apel procurorul și inculpații.
Procurorul a criticat sentința pentru omisiunea aplicării art.40 și a art.83 C.pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul Z.I. Curtea de Apel București, secția I-a penală, prin decizia nr.482 din 13 septembrie 2001, a admis apelul procurorului și a desființat parțial sentința cu privire la inculpatul Z.I. revocând suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată printr-o hotărâre anterioară. Apelurile inculpaților au fost respinse. Împotriva deciziei inculpații au declarat recurs, susținând că nu au săvârșit ei fapta și că au fost supuși unor presiuni în timpul urmăririi penale pentru a recunoaște comiterea lor, motive pentru care au cerut achitarea. Procurorul de ședință a pus concluzii de admitere a recursului declarat de inculpatul Z.I.
și aplicarea prevederilor art.40 C.pen. Recursurile nu sunt fondate, din probele administrate în cauză rezultând că au săvârșit fapta pentru care au fost condamnați. Nu poate fi primită nici cererea procurorului, de admitere a recursului inculpatului Z.I., cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța cu privire la aplicarea art.40 C.pen., așa cum s-a solicitat de procuror în apelul său. Este adevărat că, în cursul judecării la prima instanță a cauzei s-a stabilit că inculpatul, pe când era minor, a mai fost condamnat definitiv, anterior săvârșirii faptei în prezenta cauză, la un an și 6 luni închisoare. Prin apelul formulat, procurorul ceruse să se facă aplicarea art.40 C.pen., dar instanța de apel a omis să se pronunțe referitor la acest aspect.
Cum în cauză procurorul nu a declarat recurs, iar în recursul inculpatului nu se poate rezolva această problemă, prin aplicarea, conform art.40 C.pen., a unei alte pedepse potrivit regulilor concursului de infracțiuni, deoarece în acest fel s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac, ceea ce este inadmisibil. În consecință recursurile declarate de inculpați au fost respinse.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.