ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 372/2018

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

rin decizia penală nr. 442/A din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în baza art. 431 C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de contestatorul - condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1632/A din data de 22.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2006.

Totodată, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) C. proc. pen., formulată de contestatorul - condamnat A.

Pentru a se pronunța în acest sens, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut că din modul în care este formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale și din argumentele orale susținute de avocatul petentului, rezultă că nu se critică neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. d) C. proc. pen., petentul fiind nemulțumit de faptul că acest articol limitează calea extraordinară de atac a contestației în anulare numai la compunerea nelegală a instanței de apel, nepermițând verificarea măsurii în care instanța fondului este cea care nu a fost compusă legal.

S-a reținut că din cele arătate rezultă că nu sunt îndeplinite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv nu se critică un text de lege ca fiind neconstituțional, ci se solicită completarea unui text de lege cu noi prevederi, aspect care nu este de competența Curții Constituționale.

În opinia Curții de Apel București, textul art. 426 lit. d) C. proc. pen. este constituțional și se încadrează în reglementarea logică privind contestația în anulare. Totodată, s-a precizat că este normal ca pe calea contestației în anulare să poată fi atacate doar hotărârile date în apel, pronunțate de alt complet, deoarece în cazul hotărârilor pronunțate de instanța de fond există calea de atac a apelului, iar eventualele erori judiciare pot fi îndreptate în apel.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 442/A din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018 a formulat recurs petentul A., motivele invocate fiind prezentate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursul formulat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea recurată în cauză, Curtea de Apel București a respins cererea contestatorului A. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) C. proc. pen., reținând, în concret, că nu sunt îndeplinite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, în condițiile în care prin excepția invocată nu se critică un text de lege ca fiind neconstituțional, ci se solicită completarea unui text de lege cu noi prevederi, aspect care nu este de competența Curții Constituționale.

Înalta Curte reține că, în cadrul dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1632/A din 22.11.2017 a Curții de Apel București, apărarea contestatorului a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. d) din C. proc. pen., care prevăd că "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: [...]

d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate."

În esență, în susținerea cererii formulate, apărarea petentului a arătat că se critică textul de lege a cărei neconstituționalitate a invocat-o, întrucât acest articol limitează posibilitatea formulării căii de atac a contestației în anulare numai referitor la compunerea nelegală a instanței de apel, nepermițând verificarea împrejurării în care instanța fondului este cea care nu a fost compusă legal.

În acest sens, s-a susținut că hotărârea penală nr. 505 din 20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale, completul instanței de fond nefiind compus în mod legal, în sensul că, judecătorul care a redactat hotărârea, respectiv judecător B. era suspendat pentru o perioadă din justiție în urma unei sancțiuni disciplinare și tot acest judecător a și semnat hotărârea redactată. S-a mai arătat că acest aspect a fost invocat și în calea de atac a apelului drept un motiv pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost reținut și de către instanța de apel, în decizia definitivă nr. 1632/A din 22.11.2017, împotriva căreia a formulat contestație în anulare, însă motivul de apel a fost respins și s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului A.

Din analiza coroborată a textului de lege criticat în cauză și a tuturor motivelor invocate de către recurentul A. în susținerea cererii sale, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești […] privind neconstituționalitatea […] unei dispoziții dintr-o lege […] în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Este incontestabil că excepția a fost invocată de către contestatorul inculpat A., prin apărător ales, în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Admisibilitatea cererii impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

Totodată, excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Instanțelor de judecată le revine, în faza admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

În speță, autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci susține aspecte care țin de modificarea sau corelarea legislativă a unui text de lege care stabilește cazurile în care se poate face contestație în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, menționând că în opinia sa trebuie avute în vedere, prin prisma cazului de contestație în anulare precizat, și hotărârile instenței de fond, nu numai hotărârile definitive de apel.

Prin soluția atacată în cauză, Curtea de Apel București a constatat în mod corect că, autorul excepției, în realitate, este nemulțumit de compunerea completului care a judecat hotărârea la fond și nu de cel care a judecat cauza în apel.

Așadar, în lumina argumentelor anterior menționate, Înalta Curte, având în vedere cuprinsul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual și stadiul concret în care se află cauza, dar și prin raportare la norma constituțională pretins încălcată și motivele invocate în acest sens menționate de apărătorul recurentului A., constată că excepția de neconstituționalitate invocată de către acesta nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, așa cum rezultă din susținerile apărării, textul de lege al art. 426 lit. d) C. proc. pen. este criticat exclusiv din perspectiva dreptului inculpatului de a mai putea supune unei noi cenzuri hotărârea instanței de fond, în contextul în care critica privind compunerea completului de judecată care a judecat cauza în fond a fost analizată de instanța de apel.

În concret, criticile recurentului A. demonstrează că ceea ce se dorește în realitate este cenzurarea hotărârii de apel care a analizat ca și motiv de apel critica inculpatului privind compunerea completului de judecată de la prima instanță, motiv care însă, în realitate, nu constă într-o problemă de neconstituționalitate a textului de lege menționat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată legală și temeinică soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 442/A din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, motiv pentru care, va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva acesteia, ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul deciziei penale nr. 442/A din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2018.