ÎCCJ, Decizia nr. 45/2018

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 382/A din data de 06 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen.

Prin aceeași decizie, instanța a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de același condamnat împotriva Deciziei penale nr. 165/A din data de 12 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Pentru a decide astfel Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, cu privire la formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 165/A din data de 12 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatorul-condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 14 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Prin Decizia penală nr. 214/A din data de 14 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată împotriva Deciziei nr. 825 din data de 10.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Împotriva acestei decizii, la data de 15.02.2017, a formulat apel condamnatul A., cererea acestuia aflându-se la dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curți, secția Penală, iar în fața instanței de judecată, condamnatul A. a susținut că respectiva cale de atac este o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

În prealabil, secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a calificat calea de atac formulată împotriva Deciziei penale nr. 214/A din data de 14 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, drept contestație și, procedând la examinarea contestației la executare formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, a constatat că este inadmisibilă, respingând-o ca atare.

Împotriva Deciziei penale nr. 165/A din data de 12 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016 a formulat contestație în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală de la data de 17.05.2017, sub nr. x/2017.

Având pe rol spre soluționare admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată, secția Penală a Înaltei Curți, la termenul din data de 6.11.2017, a fost sesizată de contestatorul condamnat A. cu o cerere de sesizare a Curții Constituționalitate în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen.

În esență contestatorul condamnat a susținut că dispozițiile mai sus menționate încalcă art. 1 alin. (4) și (5), art. 15 alin. (2), art. 129, art. 53, art. 21, art. 16, art. 11 și art. 20 din Constituție și că norma de incriminare este neconstituțională și pentru faptul că lipsește în mod artificial justițiabilii de posibilitatea valorificării căii de atac a contestației în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată prin raportare la speța dedusă judecății, a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Excepția a fost invocată de contestatorul condamnat A., într-un dosar aflat pe rolul secției Penale a Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată s-a relevat că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluționarea fondului cauzei.

S-a mai reținut că legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Secția Penală a Înaltei Curți a constatat că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

S-a mai relevat că, neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Înalta Curte, secția Penală a reținut că, în speță, contestatorul condamnat A. urmărește, prin prezenta excepție de neconstituționalitate, extinderea sferei de aplicare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, considerând că limitarea exercitării acesteia numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei ar îngrădi accesul la o cale de atac și, prin urmare, se tinde la modificarea textului de lege criticat - art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) din C. proc. pen.

Față de aceste considerente, secția Penală a Înaltei Curți reținând că instanța de contencios constituțional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul A. de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 382/A din data de 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017, condamnatul A., prin e- mail, în termen legal, a formulat recurs (dosar recurs).

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018, la data de 30 ianuarie 2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, fiind fixat prim termen de judecată la 12 martie 2018.

La termenul de judecată fixat, recurentul condamnat A. deși a fost legal citat, nu s-a prezentat și nici nu a depus înscrisuri în susținerea ori motivarea recursului formulat, fiind reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu.

Susținerile apărătorului desemnat din oficiu și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, din oficiu, dar și prin prisma motivelor de recurs invocate, funcție și de actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din aceeași lege, excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Alineatul 3 al aceluiași articol stipulează că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, republicată rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea sus menționată.

Așadar, analiza se realizează, în cazul de față, de către instanța în fața căreia a fost ridicată excepția și presupune verificarea calității de parte a autorului excepției, a aflării în vigoare a legii/ordonanței în care este inserată acea dispoziție, a legăturii dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, a deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.

Pe de altă parte, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate presupune, în egală măsură, și examinarea unei cerințe implicite de admisibilitate care, deși nu este prevăzută, în mod expres, în conținutul art. 29 din Legea nr. 47/1992, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării și funcționării Curții Constituționale.

În acest sens, se constată că instanța este obligată să verifice și măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la investirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută instanței de contencios constituțional prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, obligația judecătorului de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată

Or, în cauza de față, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că secția penală a Înaltei Curți a procedat în mod corect atunci când a constatat că nu este îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate anterior enunțate, întrucât norma a cărei constituționalitate este criticată nu are, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei, autorul excepției tinzând, de fapt, la extinderea sferei de aplicare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare de atac și la alte hotărâri penale definitive prin care s-a soluționat sau nu fondul cauzei.

Astfel, se reține că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen. (care reglementează o parte din cazurile în care se poate exercita calea de atac extraordinară a contestației în anulare), în contextul în care contestația în anulare promovată de contestatorul condamnat este întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen. (când a existat un caz de incompatibilitate la soluționarea apelului), prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă neavând legătură cu soluția în prezenta cale de atac, aflată în faza examinării admisibilității în principiu, procedură reglementată de art. 431 C. proc. pen.

De altfel, această fază a admisibilității în principiu nici nu a fost depășită, întrucât contestația în anulare formulată de condamnatul contestator împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 12 mai 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă, constatându-se că prin decizia anterior menționată a fost respinsă o contestație formulată în temeiul art. 597 alin. (7) C. proc. pen. de același condamnat împotriva Deciziei penale nr. 825 din 10.06.2015 a Curții de Apel București, secția I Penală, decizie ce nu se circumscrie hotărârilor cărora legea procesual penală le conferă aptitudinea de a fi cenzurate prin promovarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Totodată, se mai reține că, deși autorul excepției a susținut, în esență, că prin dispozițiile legale criticate ca neconforme cu legea fundamentală i s-ar îngrădi accesul la calea extraordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că pe calea excepției invocate, recurentul contestator condamnat critică modalitatea în care legiuitorul a înțeles să legifereze cazurile de contestație în anulare, solicitând Curții Constituționale să se transforme într-un legiuitor pozitiv și să reglementeze noi astfel de cazuri, în sensul celor precizate (autorul excepției fiind, practic, nemulțumit de inexistența unui motiv pentru promovarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare care să se circumscrie situației particulare a acestuia din cadrul procesului penal) or, o astfel de solicitare nu poate fi primită, atât timp cât acesta vizează inițierea unui proces legislativ prin care, substituindu-se Parlamentului României, Curtea Constituțională ar trebui să realizeze o modificare a dispozițiilor art. 426 C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 382/A din data de 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen., față de culpa procesuală a recurentului condamnat, va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. c), d), e), f), g), h) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 382/A din data de 6 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2018.

GGC - MM