ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3112/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta SC G.I. SRL Bistrița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul O.N.R.C.,

obligarea acestuia la efectuarea operațiilor administrative de radiere a societății

SC F.S. SA N. și a operațiunilor de încasare a sumelor legale corespunzătoare întârzierii.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin adresa din 15 martie 2010 a solicitat sesizarea instituției

pârâte în vederea radierii din R.C. a SC F.S. SA N., cu sediul în N. Str. V.N. înmatriculată

în R.C., deoarece a depășit termenul maxim de lichidare de 5 ani impus prin

art. 260 alin. (1) al Legii nr. 31/1990.

Reclamanta a susținut

că are interes în radierea acestei societăți, deoarece lichidatorul continuă să

se folosească, prin persoane interpuse, de patrimoniul societății reclamante pentru

a-și justifica fondurile încasate în procesul de lichidare, în mod ilegal și nejustificat.

A mai arătat că pârâtul

O.N.R.C. se opune la efectuarea acestor operațiuni administrative, considerând în

mod eronat că SC F.S. SA se află sub incidența Legii nr. 85/2006 și nu sub incidența

Legii nr. 31/1990.

În opinia sa, Legea

nr. 31/1990 reprezintă legea societăților comerciale și conform cu art. 1-3 se aplică

pentru toate societățile comerciale existente în România, în timp ce Legea nr. 85/2006

reprezintă o completare a Legii nr. 31/1990, neavând astfel competența de a modifica

sau abroga articole din legea fundamentală a societăților.

Pârâtul O.N.R.C. prin

întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 320

din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC

G.I. SRL Bistrița.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a investit instanța de contencios

administrativ cu soluționarea unei cereri ce reprezintă, în opinia acestuia, refuzul

de nesoluționare emis de o autoritate centrală, conform art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 rap. la art. 3 pct. 1 din C. proc. civ. competența revenindu-i Curții

de Apel.

Astfel refuzul nejustificat

de a soluționa cererea îl reprezintă adresa din 15 martie 2010 prin care a solicitat

O.N.R.C. București radierea SC F.S. SA N. în considerarea faptului că a expirat

termenul de 5 ani impus de art. 260 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia

lichidarea societății trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării

iar pentru motive temeinice acest termen poate fi prelungit cu cel mult 2 ani.

În speță, prima instanță

a constatat că nu există niciun element din care să rezulte că o astfel de cerere

are caracterul unei cereri în contencios administrativ, raportat la prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Pârâtul nu are calitatea

de autoritate publică, așa cum este ea definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea contenciosului administrativ, iar refuzul soluționării unei atare cereri nu

poate fi considerat ca fiind nejustificat.

Prima instanță a apreciat

că cererea formulată de reclamantă trebuie soluționată în raport de prevederile

Legii nr. 31/1990, care nu imprimă acțiunii un caracter de contencios administrativ.

Prin urmare, a reținut

că acțiunea, astfel cum a fost formulată, apare ca inadmisibilă, soluție ce se impune,

chiar dacă reclamantul a invocat dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, acestea nefiind incidente în cauză.

3.Recursul exercitat de

reclamantă

Reclamanta SC G.I.

SRL a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, sub

următoarele aspecte:

-încălcarea dreptului

la apărare și principiului contradictorialității, prin necomunicarea întâmpinării

și pronunțarea asupra excepției inadmisibilității, fără a fi fost pusă în dezbaterea

părților;

-interpretarea greșită

a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, în sensul că O.R.C. nu ar avea

calitate de autoritate publică;

-aprecierea greșită a

conținutului refuzului nejustificat și a incidenței Legii nr. 31/1990, în condițiile

în care pârâtul s-a opus la înaintarea cererii, conform art. 260 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990.

4.Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, O.N.R.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu referire la

prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990, art. IV alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 43/2010 și art. 36 din Legea nr. 85/2006.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta – reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Recurenta – reclamantă

a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul nejustificat

al O.N.R.C. de a efectua operațiunile administrative de radiere a SC F.S. SA N.

și operațiunile de încasare a sumelor corespunzătoare întârzierii în procedura de

lichidare, invocând prevederile art. 260 din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că, având acest obiect, demersul judiciar nu se încadrează în prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în contencios administrativ fiind

inadmisibilă.

Chiar dacă modul de reglementare

a organizării și funcționării O.N.R.C. poate prezenta unele elemente din definiția

dată autorității publice prin art. 2 alin (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, esențială,

în economia cauzei, este împrejurarea că operațiunile la care se referă refuzul

pretins nejustificat au natură juridică comercială, iar nu administrativă.

Pentru a fi supus cenzurii

instanței de contencios administrativ, refuzul de rezolvare a unei cereri presupune

ca între petiționar și autoritatea cărora i se adresează cererea să existe un raport

de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să

facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

În acest context, este

lipsită de relevanță forma în care a fost exprimat refuzul pretins nejustificat,

adresa din 15 martie 2010 sau „opunerea O.N.R.C...” la efectuarea operațiunilor

de radiere, în sensul celor arătate în recurs.

În ceea ce privește criticile

legate de încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare,

Înalta Curte constată, pe de o parte, că inadmisibilitatea reținută de prima instanță

este o modalitate de respingere a cererii, iar nu o veritabilă excepție procesuală

și, pe de altă parte, că niciuna dintre părți nu a fost prezentă la termenul când

s-a judecat pricina, pentru ca aspectul menționat să le poată fi pus în discuție,

ambele solicitând judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, Curtea constată

că întâmpinarea depusă la dosar conține numai apărări de fond, privind legalitatea

conduitei pârâtului, astfel că, în raport cu motivul respingerii acțiunii, nu poate

fi reținută o vătămare care să fi fost produsă prin necomunicarea întâmpinării și

care să ducă la reformarea sentinței, în sensul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu

atât mai mult cu cât, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea

să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC G.I. SRL Bistrița împotriva sentinței nr. 320 din 21 septembrie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2011.