ÎCCJ, Decizia nr. 193/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 4 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea inculpaților A. și B. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012) - norme de incriminare identice.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât criticile invocate vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.

Împotriva acestei dispoziții din cuprinsul încheierii din data de 4 iunie 2019 inculpații A. și B. au declarat recurs solicitând admiterea căii de atac și a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând încheierea prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 2-2019,în majoritate, constată că recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători Penal 2 2019 reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători Penal 2-2019 apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, respectiv art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată prevăd: - (1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:

b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;"

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege. Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea și completarea legii, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea excepției s-a arătat că norma de incriminare a infracțiunii de spălare de bani, așa cum a fost ea interpretată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 16/2016, prin care s-a stabilit la punctul 2 că subiectul activ al infracțiunii predicat poate fi și subiect activ nemijlocit al acestei infracțiuni, este neconstituțională, întrucât se încalcă dispozițiile de claritate, precizie și previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice normă de incriminare, așa cum se desprind din art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și principiul legalității incriminării din art. 23 alin. (12) din Constituție, deoarece expresia "cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni" este una imprecisă și nu se poate stabili cu certitudine dacă aceasta vizează și ipoteza în care autorul infracțiunii premisă este autor și al spălării banilor.

Având în vedere argumentele oferite de recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, în majoritate, constată că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a textului de lege, ci vizează modul concret de interpretare și aplicare a dispozițiilor enunțate, respectiv se solicită interpretarea în concret a legii prin evaluarea subiectului activ al infracțiunii de spălare de bani.

Or, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza, întrucât o asemenea analiză excedează competenței Curții Constituționale.

În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale care în mod constant a statuat că ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești, potrivit competenței sale.

Pe cale de consecință, în acord cu prima instanță, se apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători Penal 2-2019, în majoritate, va respinge recursurile declarate de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, din cuprinsul încheierii din data de 4 iunie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014.

Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, din cuprinsul Încheierii din data de 4 iunie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 682/2002, art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, se constată că a fost invocată de o parte din proces - inculpații B. și A., iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din economia prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reiese că, cererea de sesizare a instanței constituționale poate fi formulată în orice fază a procesului penal.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În speță, excepția a fost invocată de o parte din proces - inculpații B. și A., norma criticată are legătură cu soluționarea cauzei pendinte, iar Curtea Constituțională nu a statuat asupra neconstituționalității prevederilor legale care constituie obiectul excepției.

Prin urmare, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Procesat de GGC - LM