ÎCCJ, Decizia nr. 236/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 97 din data de 28 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosar nr. x/2018, au fost respinse, printre altele, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 476 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, apreciindu-se că prin obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 71 din Legea nr. 303/2004, se tine la modificarea textului de lege, cele referitoare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 tind la completarea textului de lege, iar excepția vizând dispozițiile art. 476 alin. (1) din C. proc. pen. nu au legătură cu prezenta cauză.

Împotriva acestor dispoziții, revizuenta A. a formulat recurs solicitând admiterea cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând dispozițiile atacate prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători Penal 2 2019 constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată:

- art. 71 din Legea nr. 303/2004, republicată prevăd: "Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată",

- art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 stabilesc faptul că "pentru judecarea în prima instanța a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate",

- art. 476 alin. (1) din Codul de procedură prevăd:

"Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată și al părților".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sunt întrunite toate condițiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, impunându-se sesizarea instanței de contencios constituțional, fiind invocat ca motiv de apel faptul că hotărârea atacată a fost motivată de magistratul asistent, sens în care a apreciat că este îndeplinită și legătura cu soluția ce s-ar putea da în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că hotărârea atacată (504/22.09.2017) a fost pronunțată în procedura prev. de art. 453 C. proc. pen. referitoare la calea extraordinară de atac a revizuirii, sentință prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 336 din data de 2 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2008, nefiind vorba despre o hotărâre care soluționează fondul cauzei.

Redactarea hotărârii judecătorești, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cauza, este rezultatul activității de deliberare, desfășurată în secret, la care participă completul în fața căruia a avut loc dezbaterea. Or, magistratul asistent participă la ședințele de judecată, la activitatea de deliberare, având vot consultativ și nu facultativ, acest lucru fiind posibil ca urmare a participării active a acestuia la actul de justiție, finalizat cu motivarea hotărârii pronunțate în cauză. Ca atare, magistratul asistent face parte din completul care pronunță soluția în cauză. Este adevărat că motivarea hotărârii judecătorești este un act inerent funcției judecătorului cauzei și constituie expresia independenței sale, însă în cazul magistratului asistent de la Înalta Curte această sarcină îi poate fi transferată, fără a fi afectată garanția imparțialității judecătorului și calitatea actului de justiție.

De altfel, Legea nr. 303/2004 stabilește în mod clar atribuțiile magistratului asistent, conturând statutul pe care îl are în sistemul judiciar român.

Împrejurarea că hotărârea fondului a fost redactată de magistratul asistent, aspect ce constituie motiv de apel în cauză, nu este de natură a declanșa controlul de constituționalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, întrucât soluționarea excepției de neconstituționalitate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a revizuentei.

Analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea textului normativ, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României. Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv, întrucât acest drept ce nu îi este conferit de Legea nr. 47/1992 care statuează în mod expres în art. 2 alin. (3) că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Astfel, motivarea revizuentei în susținerea excepției de neconstituționalitate este o interpretare proprie, prin care solicită de fapt modificarea textului de lege, prin eliminarea sintagmei "și redactează hotărâri conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată" ceea ce este inadmisibil, motiv pentru care, se constată că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, analizând argumentele invocate de recurentă în susținerea acestei cereri se constată că se tinde la completarea normei, recurenta susținând că și în apel completele de judecată trebuie să fie specializate dat fiind faptul că textul de lege instituie obligativitatea constituirii completelor specializate pentru judecarea infracțiunilor incriminate de Legea nr. 78/2000, în primă instanță. În acest context se reține că, în jurisprudența sa Curtea Constituțională, în exercitarea controlului de constituționalitate, nu poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale, solicitarea fiind inadmisibilă în raport de competența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

Cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. pen., în consens cu instanța fondului se constată că această excepție nu are legătură cu fondul cauzei.

Excepția de neconstituționalitate - ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Pentru ca excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu judecarea cauzei, din perspectiva cerințelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, calea de atac trebuia să fie promovată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.

În consecință, față de cele ce preced, se constată că o parte din criticile de neconstituționalitate tind la modificarea/completarea textelor de lege rezolvare care este de competența legiuitorului, iar altele vizează textul de lege ce nu are legătură cu fondul cauzei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 97 din data de 28 martie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosar nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 97 din data de 28 martie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosar nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN