ÎCCJ, Decizia nr. 234/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 iunie 2019, Înalta Curte, secția penală a respins, printre altele, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 190 alin. (4) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția invocată neavând legătură cu fondul cauzei.

Împotriva acestei dispoziții, A. a declarat recurs solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând dispoziția atacată prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători Penal 2 2019, constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2-2019, reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2-2019, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, art. 190 alin. (4) C. proc. pen., prevăd: "Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează cererea de efectuare a examinării fizice în camera de consiliu, prin încheiere ce nu este supusă niciunei căi de atac."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Recurentul a susținut că norma legală criticată este neconstituțională în raport de situația de fapt și de drept, fiind astfel neconformă principiilor constituționale exprimate în cuprinsul: art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 22 și 24 din Constituție.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci completarea normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în Monitorul Oficial. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 606/14.08.2014).

Mai mult decât atât se constată că excepția a fost invocată în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație, dispozițiile a căror constituționalitate se critică vizând o procedură incidentă doar în faza de urmărire penală a procesului penal.

Cauza în prezent se află în calea extraordinară de atac a recursului în casație, admis în principiu prin încheierea din data de 14 mai 2019.

Prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 190 alin. (4) C. proc. pen. apreciind că inculpatul nu are interes procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, iar prin criticile formulate acesta tinde la completarea normei procedurale.

În consens cu instanța fondului, instanța de control judiciar constată că excepția invocată nu are legătură cu soluția ce se poate da în recurs în casație, întrucât, pe de o parte, nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, criticile invocate vizând, în realitate, completarea unei norme procedurale, în sensul instituirii unei alte proceduri de soluționare a cererii de efectuare a examinării fizice a unei persoane, iar pe de altă parte, soluționarea excepției de neconstituționalitate nu ar avea relevanță în cauză având în vedere stadiul procesual al acesteia.

Astfel, în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Penal 2 2019, reține că, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, ridicarea unei excepții de neconstituționalitate în exercitarea dreptului la apărare se circumscrie coordonatelor prev. de art. 10 alin. (6) C. proc. pen. potrivit căruia "dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege". Or, invocarea unei astfel de excepții cu depășirea scopului pentru care a fost instituită prin lege constituie un abuz de drept ce se sancționează cu respingerea ca inadmisibilă a acesteia.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, Completul de 5 judecători Penal 2 2019, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din data de 25 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din data de 25 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - GV