ÎCCJ, Decizia nr. 192/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 15 mai 2019, în opinie majoritară, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 neavând legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie fie susținută de un interes procesual care să se exprime printr-o schimbare a situației juridice a persoanei care formulează cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional în urma unei eventuale admiteri a excepției.

Înalta Curte, în opinie majoritară, a constatat că, în cauză, soluția pronunțată înlătură condiția unui potențial interes, având în vedere că achitarea inculpatului, dispusă potrivit dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. clarifică situația juridică pentru persoana trimisă în judecată și face ca o eventuală excepție de neconstituționalitate să nu aducă o protecție suplimentară drepturilor sau intereselor acestuia.

De asemenea, Înalta Curte, în opinie majoritară, a apreciat că interesul se examinează în raport de momentul la care se analizează cererea de sesizare a Curții Constituționale și nu poate să includă în evaluare evenimente viitoare și incerte, cum ar fi declararea și motivarea unei eventuale căi de atac de către Ministerul Public în care să se aducă în discuție problema de drept pentru a cărei dezlegare s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

În consecință, s-a apreciat că la acest moment, sesizarea Curții Constituționale nu poate să mai aducă nicio modificare situației juridice a inculpatului și nici nu poate să producă alte efecte de natură să susțină drepturile acestuia, suplimentar soluției de achitare pronunțate.

Împotriva acestei încheieri A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, în majoritate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, art. 13 din Legea nr. 78/2000, prevăd:

"Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Recurentul a susținut că norma legală criticată apare ca vădit imprevizibilă, inaccesibilă și discriminatorie, permițând interpretări extensive dincolo de voința legiuitorului, precum și analogii în defavoarea acuzatului, fiind astfel neconformă principiilor constituționale și convenționale exprimate în cuprinsul: art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, în componentele sale privind separația puterilor și supremația legii; art. 15 alin. (1) din Constituție privind garantarea beneficiului de drepturile și de libertățile consacrate prin legi; art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție, cu raportare la art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la prevederile legale internaționale ce fac parte din ordinea de drept internă, deci inclusiv principiile convenționale privind interzicerea aplicării extensive a legii penale; art. 23 alin. (12) din Constituție, privitoare la aplicarea pedepsei în stricta considerare a legii; art. 124 alin. (1) din Constituție, privind înfăptuirea justiției în numele legii.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se solicită interpretarea în concret a unei norme care incriminează o infracțiune, aspect care este de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 apreciind că inculpatul nu are interes procesual raportat la soluția de achitare dispusă potrivit dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., iar sesizarea instanței de contencios constituțional nu poate să mai aducă nicio modificare situației juridice a inculpatului și nici nu poate să producă alte efecte de natură să susțină drepturile acestuia, suplimentar soluției pronunțate.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că inculpatul A. a fost trimis în judecată, printre altele, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, fiind achitat, în primă instanță în baza art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.

Este discutabilă motivarea primei instanțe în contextul în care soluția nu este definitivă.

Cu toate acestea, în consens cu instanța fondului, instanța de control judiciar constată că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, recurentul prin criticile invocate solicitând, în realitate, interpretarea în concret a unei norme care incriminează o infracțiune, care nu intră în competența Curții Constituționale.

Astfel, în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, în majoritate, reține că, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (Deciziile CCR nr. 35 din 20 ianuarie 2011, nr. 284 din 24 februarie 2011, nr. 187 din 6 martie 2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016, nr. 91 din 28 februarie 2018).

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, ridicarea unei excepții de neconstituționalitate în exercitarea dreptului la apărare se circumscrie coordonatelor prev. de art. 10 alin. (6) C. proc. pen. potrivit căruia "dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege". Or, invocarea unei astfel de excepții cu depășirea scopului pentru care a fost instituită prin lege constituie un abuz de drept ce se sancționează cu respingerea ca inadmisibilă a acesteia.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, în majoritate, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul încheierii din data de 15 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul Încheierii din data de 15 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, se constată că a fost invocată de o parte din proces - inculpatul A., și are în vedere dispozițiile art. 13 din Legea nr. 78/2000, fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din economia prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reiese că, cererea de sesizare a instanței constituționale poate fi formulată în orice fază a procesului penal.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În speță, excepția a fost invocată de o parte din proces - inculpatul A., trimis în judecată, printre altele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, fiind achitat în primă instanță în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Norma criticată are legătură cu soluționarea cauzei pendinte, iar Curtea Constituțională nu a statuat asupra neconstituționalității prevederilor legale care constituie obiectul excepției.

Prin urmare, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Procesat de GGC - LM