ÎCCJ, Decizia nr. 197/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 197/RC din 23 mai 2019, Înalta Curte, secția penală, printre altele, a respins cererile formulate de recurenta inculpată A. și de recurenta parte responsabilă civilmente SC B. SA Iași de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 din C. proc. pen. Prin aceeași încheiere a respins ca inadmisibilă și cererea de suspendare a soluționării cauzei.

Pentru a dispune astfel, prima instanță, în esență a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât criticile invocate vizează o omisiune legislativă.

Împotriva acestei dispoziții din cadrul Încheierii nr. 197/RC din 23 mai 2019 inculpata A. a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea căii de atac și a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând încheierea prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019,în majoritate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată art. 438 din C. proc. pen., astfel cum sunt în vigoare, prevăd că hotărârile sunt supuse casării când:

"1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi legale aflate în vigoare.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se tinde la modificarea și completarea legii, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Recurenta A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ale art. 438 din C. proc. pen. pe motivul că această reglementare exclude posibilitatea de a formula recurs în casație atât timp cât motivele care stau la baza acestei căi extraordinare de atac vizează aspecte referitoare la latura civilă a cauzei, încălcându-se astfel principiul supremației legilor, legalității procesului penal prevăzut de art. 21 și art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și dreptul la un proces echitabil și egalitatea în fața legii.

Apărarea a susținut admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv apariția acestui incident a avut loc în cadrul unei proceduri judiciare penale, norma este în vigoare și există o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, cât timp motivele de recurs în casație au vizat și greșita soluționare a laturii civile.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, constată că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că norma criticată ca fiind neconstituțională nu este în vigoare.

Este adevărat că dispozițiile art. 438 C. proc. pen., în forma inițială cuprindeau și prevederi referitoare la recursul în casație pe latura civilă, însă norma nu a intrat niciodată în vigoare în acea formă. Astfel că, nu se poate invoca o excepție de neconstituționalitate cu privire la o normă care nu există.

Constatând, așadar, legalitatea și temeinicia dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, din cuprinsul Încheierii nr. 197/RC din data de 23 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, cu majoritate, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A.

Va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, din cuprinsul Încheierii nr. 197/RC din data de 23 mai 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2010.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 din C. proc. pen., se constată că a fost invocată de o parte din proces - inculpata A., într-un dosar aflat pe rolul înaltei Curți, are în vedere dispozițiile art. 438 din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din economia prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reiese că, cererea de sesizare a instanței constituționale poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de soluționarea unei căi extraordinare de atac, cum este cazul recursului în casație sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În speță, excepția a fost invocată de o parte din proces, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele recurentului și au legătură cu soluționarea cauzei aflată în calea extraordinară a recursului în casație, având în vedere că dispozițiile art. 438 din C. proc. pen. exclud posibilitatea analizei laturii civile a cauzei.

Procesat de GGC - LM