ÎCCJ, Decizia nr. 153/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 15 din data de 4 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, prima instanță, în esență, a reținut că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

De asemenea a fost respinsă ca inadmisibilă și cererea de suspendare a judecării cauzei.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, constată că recursul este nefondat, pentru cele ce urmează a se arăta în continuare:

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ ori atunci când nu are legătură cu cauza.

În speță, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora "contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel".

Contestatorul recurent a susținut că textul de lege antemenționat contravine dispozițiilor art. 15 alin. (1) - universalitatea, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și 3 - accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) și 12- libertatea individuală din Constituție.

În susținerea legăturii cu cauza a excepției invocate contestatorul a arătat că stadiul procesual în care a fost formulată privește anularea hotărârii pronunțate în apel de către un complet nelegal constituit și nulă absolut din acest motiv.

Se constată că excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată, de către o parte din proces și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare și pe care instanța de contencios constituțional nu le-a declarat anterior neconstituționale.

Astfel cum a constatat și prima instanță, cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind, îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Se constată că obiecțiunile formulate de contestatorul A. cu privire la dispozițiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României. Deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, după caz, la interpretarea dispozițiilor legale în materia termenului de declarare a contestației în anulare, cu consecința repunerii în termenul de declarare a căii extraordinare de atac promovate în cauză urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018.

Astfel, se reține că autorul excepției de neconstituționalitate a apreciat, în esență, că termenul de 30 de zile prev. de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. ar trebui să curgă nu de la momentul comunicării deciziei instanței de apel ci de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 în Monitorul Oficial, pentru a nu exista diferențe de tratament juridic pentru persoane aflate în situații identice.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019 apreciază că prin argumentele invocate în motivele scrise, contestatorul tinde la o modificare sau o interpretare a dispozițiilor legale criticate pentru neconstituționalitate și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile constituționale, însă aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, întrucât interpretarea și aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

Pe cale de consecință, se apreciază că în mod corect prima instanță a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă sau de aplicare în concret a textului de lege (Sentința penală nr. 646/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din data de 4 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 15 din data de 4 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 313 RON se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN