ÎCCJ, Decizia nr. 129/2019

Deliberând asupra recursului, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. formulată de contestatorul condamnat A.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a reținut, în majoritate, că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind, așadar, îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei. S-a constatat că obiecțiunile formulate de contestator cu privire la dispozițiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României, prin intermediul lor tinzându-se, practic, la obținerea unei modificări legislative, după caz, la interpretarea dispozițiilor legale în materia termenului de declarare a contestației în anulare, cu consecința repunerii în termenul de declarare a căii extraordinare de atac promovate în cauză urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Astfel, s-a apreciat că deși contestatorul condamnat a susținut că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale, în realitate, acesta tinde la o modificare sau o interpretare a dispozițiilor legale criticate pentru neconstituționalitate și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile constituționale, însă aceste aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, întrucât interpretarea și aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

De altfel, reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea încheierii și admiterea cereri de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2-2019, constată că este nefondat, pentru cele ce urmează a se arăta în continuare:

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen.:

"contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) - h) poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel".

Contestatorul, prin apărător, a susținut că textul de lege antemenționat contravine dispozițiilor art. art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 53, art. 124 din Constituție.

În susținerea legăturii cu cauza a excepției invocate contestatorul a arătat că stadiul procesual în care a fost formulată privește anularea hotărârii pronunțate în apel de către un complet nelegal constituit și nulă absolut din acest motiv.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători - Penal 2-2019, în majoritate, apreciază că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Se reține că Dosarul nr. x/2018 în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. supusă analizei, are ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2016. Totodată, se constată că în cauză nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate reformarea textului de lege în sensul ca Decizia nr. 685/2018 să producă efecte sine die, pe un termen nelimitat, ceea ce este contrar atribuțiilor Curții Constituționale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, se face doar o trimitere generică la dispozițiile constituționale și CEDO, respectiv art. 15 alin. (1) - universalitatea, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) - accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1) și 12 - libertatea individuală din Constituție.

Intenția declarată a contestatorului este de a obține modificarea dispozițiilor legale, prin declararea ca neconstituțională a textului prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., dar în același timp și extinderea efectelor Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale. Însă, la paragraful 198 din această decizie, se arată în mod explicit că:

"Întrucât atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet, și ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea reține că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare."

În cauză, prin Decizia penală nr. 106 din 15 aprilie 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2018 de Completul de 5 Judecători s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de repunere în termenul de declarare a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A.. Prin aceeași decizie s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2016.

Din analiza actelor Dosarului nr. x/2018, limitată la actualul cadru procesual, rezultă că Decizia penală nr. 187 din 16 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2016 a fost redactată la 26 octombrie 2017 și comunicată efectiv recurentului la data de 31 octombrie 2017, la locul de detenție, respectiv Penitenciarul Rahova, iar la data de 6 noiembrie 2017, apărătorul său ales a intrat în posesia deciziei penale motivate .

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Față de cele ce preced, cu majoritate, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii din data de 18 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, va fi respins ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Încheierii din data de 18 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În sensul admiterii recursului, desființării în parte a încheierii atacate și admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu menținerea celorlalte dispoziții.

În analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen., se constată că a fost invocată de o parte din proces, iar textele criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din economia prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reiese că, cererea de sesizare a instanței constituționale poate fi formulată în orice fază a procesului penal.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În speță, excepția a fost invocată de o parte din proces - contestatorul A., norma criticată are legătură cu soluționarea cauzei pendinte, iar Curtea Constituțională nu a statuat asupra neconstituționalității prevederilor legale care constituie obiectul excepției.

Prin urmare, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Procesat de GGC - LM