ÎCCJ, Decizia nr. 238/2019

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, formulată de apelanții-inculpați A. și B.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că, cerința referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză nu este, însă, îndeplinită. S-a reținut că prin demersul lor procesual, inculpații A. și B. tind la interpretarea normei de incriminare, în sensul precizării că sintagma "pentru altul" din cuprinsul dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 se referă exclusiv la un subiect de drept privat, susținând că numai astfel interpretat textul de lege respectă exigențele de claritate și previzibilitate impuse oricărei norme de incriminare. În aceste condiții s-a apreciat că o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Împotriva acestei dispoziții, A. și B. au declarat recurs solicitând schimbarea în parte a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

Examinând încheierea prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019, reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 - 2019, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, prevăd că:

"În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Recurenții au susținut că sintagma "pentru altul" din cuprinsul art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, prin caracterul său generic și imprecis, poate da naștere unor situații de vădită inegalitate de tratament juridic și inechitate în fața legii și contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3), (4) și (5), art. 11 alin. (1) și (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) din Constituția României, precum și art. 6 și 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și prevederilor Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în M. Of. nr. 903/5.10.2004.

Recurenții au susținut că singura manieră de interpretare a textului de lege invocat care respectă rigorile de constituționalitate a normei de referință este aceea că sintagma "pentru altul" se referă la un subiect de drept individual determinat sau determinabil.

Analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci în realitate se solicită interpretarea în concret a unei norme care incriminează o infracțiune, aspect care este de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată și condamnați, în primă instanță, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În consens cu instanța fondului, instanța de control judiciar constată că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât nu se invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, recurenții prin criticile invocate solicitând, în realitate, interpretarea în concret a unei norme care incriminează o infracțiune, care nu intră în competența Curții Constituționale.

Astfel, în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, reține că, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (Deciziile CCR nr. 35/20.01.2011, nr. 284/24.02.2011, nr. 187/06.03.2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016, nr. 91 din 28 februarie 2018).

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din data de 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. și B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii din data de 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 80 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN