ÎCCJ, Decizia nr. 169/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 99/A din data de 26 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. formulată de apelantul contestator A.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a decide astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv nu este îndeplinită cerința privind legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a constatat că, în realitate, criticile contestatorului A. nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, întrucât aspectul invocat ține, în fapt, de aplicarea și interpretare a legii - atribut ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, contestatorul A. a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - P1-2019 constată că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost invocată în calea de atac a apelului formulat împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2018, prin care în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 513/12.04.2018 dată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017.

Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018 a Curții de Apel Bacău este definitivă, iar împotriva acestei decizii legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale vizează dispozițiile art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., dispoziții incidente în cazul contestației în anulare, cale extraordinară de atac și care vizează cazul de contestație în anulare referitor la situația când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate, îndeplinirea cerințelor de formă ale căii extraordinare de atac, precum și caracterul definitiv al soluției pronunțate în contestație în anulare, atunci când competența de judecare a acesteia aparține instanței de apel.

În motivele scrise, se arată că aceste texte contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituția României privind egalitatea între cetățeni, întrucât în cazul unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., există o inechitate, în sensul că nu este deschisă o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți, ce are ca obiect soluționarea apelului formulat de aceasta împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, iar excepția are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători Penal 1-2019 constată că, în mod corect prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță. În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a statuat că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele dosarului rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a fost invocată în cadrul unei căi de atac inadmisibile, respectiv calea ordinară de atac a apelului.

Or, singura situație în care cererea de sesizare a Curții Constituționale putea fi analizată din perspectiva întrunirii condițiilor prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 o reprezintă invocarea neconstituționalității dispozițiilor ce reglementează exercitarea căilor de atac împotriva soluțiilor pronunțate în calea ordinară a apelului.

Față de argumentele invocate de contestator, în sensul că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, creează o inechitate, în sensul că nu deschid o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 1-2019, constată că nu se invocă veritabile critici de neconstituționalitate, ci se dă doar o interpretare proprie textelor de lege și, în raport de aceasta, apreciază că sunt neconstituționale întrucât ar împiedica exercitarea unei căi ordinare de atac. Or, această situație nu poate crea obligația instanței de a proceda la sesizarea Curții Constituționale, în condițiile în care, pentru a exista o legătură cu soluționarea cauzei, excepția ar trebui să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și asupra situației contestatorului.

Se constată, în același timp, că se tinde la modificarea/completarea dispozițiilor privind exercitarea căii ordinare de atac a apelului, aspect ce excede competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători - P1-2019 va respinge, ca nefondat recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 99/A din data de 26 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 99/A din data de 26 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN