ÎCCJ, decizie (scj.ro #81616)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81616) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs

formulat împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat un conflict

de competență. Inadmisibilitatea căii de atac potrivit

dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă.

Cuprins

pe materii :

Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac.

Recursul.

Index

alfabetic :

inadmisibilitate

-

cale de atac

-

conflict de competență

Noul

Cod de procedură civilă, art. 135, art. 457, art. 483, art. 634

Potrivit dispozițiilor art.135 alin.(4) din Noul Cod de

procedură civilă, hotărârea judecătorească prin care a

fost soluționat un conflict de competență, este definitivă,

nefiind supusă niciunei căi de atac. Ca atare, recursul declarat

împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibil.

Secția I civilă, decizia nr.763

din 5 martie 2014

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița data de

23.04.2013, reclamanta K.C. S.R.L. a chemat

în judecată pe pârâții Ministerul

Economiei și Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Ialomița, Administrația Finanțelor

Publice

Ialomița, Ș.A. și L.G., solicitând

obligarea pârâților la plata, în solidar, a

sumelor în cuantum de 611.644,49 lei și 338.700 euro, reprezentând daune

materiale și a dobânzii aferente până

la momentul plății efective, respectiv a

sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale

și a dobânzii aferente până

la momentul plății

efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că D.G.F.P.

Ialomița -

Activitatea de Control

Fiscal, în urma unui control efectuat la aceasta, a emis

la data de 28.11.2007 decizia de impunere nr.

403xx pentru suma de 28.502

lei, iar

la data de 26.11.2007 procesul verbal de contravenție nr.l1xx pentru

suma

de 1.000 lei; după parcurgerea fazei contestării acestora în

procedura

prealabilă, a formulat

acțiune la Tribunalul Ialomița, acțiune care a fost

soluționată în mod irevocabil prin

decizia Curții de Apel București în sensul că a fost

admisă, în parte, cererea de chemare în judecată și a fost

obligată

pârâta D.G.F.P. Ialomița la plata sumei de 4.104,03

lei.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost

întemeiată pe

dispozițiile art.

998, 999 și 1000 din Codul civil de la 1865 (1349 Noul Cod

civil - coroborat cu art. 723 alin. 2 Noul Cod de

procedură civilă, art. 1357

Noul Cod civil, art. 1373, art.

1382 și art. 1385 Noul Cod civil), art. 60 și

urm. C.pr.civ., art. 112 C.pr.civ., art. 274 C.pr.civ., Legea nr.

29/1990 și art.

35 din Decretul nr. 31/1954.

Dosarul a fost înregistrat inițial la Completul 6

Contencios Administrativ, care prin sentința civilă nr. 1849/F din

28.05.2013, în baza

art. 132 alin. (3)

raportat la art. 136 alin. (4) C.pr.civ., a

declinat competența de

soluționare a pricinii în favoarea Completului 3 - Civil.

La rândul său, Tribunalul Ialomița, Secția

civilă, prin sentința

nr.l981/F

din 13 iunie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea completului specializat în materie de

contencios administrativ și, în

baza art. 136 alin. (4) C.pr.civ.,

constatând ivit conflictul negativ de

competență,

1-a înaintat spre soluționare Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă,

investită cu

soluționarea

conflictului de competență ivit între completul specializat în

materie de contencios administrativ și completul specializat în materie

civilă

ale Tribunalului

Ialomița, prin sentința nr.58 F din 23 septembrie 2013

, a stabilit competența de soluționare

a

cauzei în favoarea Tribunalului

Ialomița, Secția civilă.

Împotriva sentinței nr.58 F din 23

septembrie 2013, pronunțată

de

Curtea de Apel București

au

declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a

Finanțelor Publice

Ploiești

-

Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Ialomița, în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice și pârâtele Ș.A. și

L.G.

Pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție dosarul a fost înregistrat la

data

de 24.10.2013.

După comunicarea motivelor recursurilor și a

întâmpinărilor la

recursuri,

instanța a dispus, în temeiul art.493 alin.(2) din Legea nr. 134/2010,

cu modificările și completările

ulterioare, întocmirea raportului asupra

admisibilității în

principiu a recursului.

În raport s-a reținut, față

de dispozițiile art. 135 alin.(4) coroborate cu

art.430

alin.(1) C.pr.civ. și art.634  alin. (1) pct. 1  C.pr.civ., că

hotărârea

pronunțată în

soluționarea conflictului de competență este definitivă

și are,

de la pronunțare,

autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Prin

urmare, față de dispozițiile art. 248 alin.(1) raportat la art.

493 alin. (1)

C.pr.civ., urmează a se

dispune asupra admisibilității recursurilor declarate

împotriva unei hotărâri care nu este

supusă căii de atac a recursului.

Raportul a fost comunicat

părților care, în temeiul art.493 alin.(4) C.pr.civ., au formulat

puncte de vedere asupra raportului.

Intimata-reclamantă SC K.C. SRL a

susținut că recursurile nu

sunt

admisibile, că hotărârea pronunțată în soluționarea

conflictului de

competență este definitivă,

în raport de dispozițiile art.135 alin. (4) C.pr.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 430 alin. (1)

C.pr.civ. și că sentința

nr.58F

din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel București nu este supusă

niciunei căi de atac; în temeiul art.493 alin. (2) și

(5) C.pr.civ., a solicitat anularea acestora.

Recurentele-pârâte Ș.A. și L.C. au susținut

că

recursurile sunt admisibile și

că este eronată interpretarea conform căreia

hotărârea

pronunțată in condițiile art.135 alin.(4) C.pr.civ. este

„definitivă" în sensul dispozițiilor art.634 alin.(1) pct. 1 din

același cod (hotărâre care nu este supusă nici apelului si nici

recursului), cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a prevăzut explicit

că o asemenea hotărâre „nu este supusă niciunei căi de

atac", așa cum este cazul spre exemplu,

hotărârilor prevăzute de art. 132 alin.(3), art. 143 alin.(2)

sau art.493 alin.(5)

C.pr.civ.

Au arătat aceste recurente că

întrucât la art.135 alin.(4) C.pr.civ.

legiuitorul

nu utilizează o asemenea exprimare iar, pe de alta parte, nici nu distinge

(în sensul că hotărârea pe care o pronunță completul

învestit cu

soluționarea conflictului de

competenta este „definitivă" fie de la data

pronunțării ei, fie de la data expirării

termenului de exercitare a căii de atac), hotărârea recurată se

încadrează între cele prevăzute de dispozițiile art.634

alin.(1) pct.2 C.pr.civ., fiind o hotărâre dată

in primă instanță, fără drept de

apel,

dar cu drept de recurs.

Recurentele au solicitat totodată

sesizarea Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art.135 alin.(4) C.pr.civ., în măsura în care

interpretarea lor ar fi în sensul că hotărârea supusă

controlului judiciar este dată fără calea de atac a recursului

deoarece încalcă

prevederile art. 21 alin.(1)-(2) din

Constituția României, respectiv prevederile art.6 pct. l teza I si art. 13

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a

Libertăților Fundamentale.

Prin încheierea pronunțată la

data de 5 martie 2014, Înalta Curte,

constatând

că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2)

și (3)

din Legea nr. 47/1992, republicată, conform alin. (5) al

aceluiași articol, a sesizat Curtea Constituțională cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art.135 alin. (4) C.pr.civ., invocată de

recurentele-pârâte Ș.A. și L.C.

Analizând în condițiile art. 493 alin. (5) Cod de

procedură civilă recursurile formulate, Înalta Curte a constatat

că sunt inadmisibile  pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă,

învestită cu soluționarea conflictului de competență ivit

între completul specializat în materie de contencios administrativ și

completul specializat în materie civilă ale Tribunalului Ialomița,

prin sentința nr.58 F din 23 septembrie 2013, a stabilit competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița,

Secția civilă.

În dispozitivul sentinței s-a menționat „Cu recurs în

termen de 5 zile de la comunicare".

Potrivit dispozițiilor art.135 alin.(4) C.pr.civ.,

„Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în

camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o

hotărâre definitivă".

Conform dispozițiilor art. 457. alin. (1) C.pr.civ., „Hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei " iar potrivit

alin. (2) „Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire

la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra

dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Art.634 alin.(1 ) C.pr.civ. stipulează că: „Sunt

hotărâri definitive: (1) hotărârile care nu sunt supuse apelului

și nici recursului; (2) hotărârile date în primă

instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;

(...)".

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C.pr.civ., pot fi

recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii,

fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile

expres prevăzute de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi

atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu

alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu

pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional,

dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt

cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în

condițiile legii.

Față de dispozițiile legale anterior

menționate, sentința civilă nr.58 F din 23.09.2013

pronunțată de Curtea de Apel București, împotriva căreia

pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Ploiești - Administrația  Județeană a

Finanțelor Publice Ialomița, în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor

Publice, Ș.A. și L.G. au declarat

recurs, nu este supusă

căii de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte

a respins recursurile, ca

inadmisibile.