ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 796/2015

Deliberând asupra contestației de

față, în baza lucrărilor la dosar, constată următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată

de contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1207 din

data de 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005.

A fost obligată contestatoarea la

plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, avansate de

stat.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că prin contestația la executare înregistrată la data de 23 decembrie

2014, SC A.E.I. I.I. SRL, prin administrator I.A.E. a solicitat ca hotărârea ce

se va pronunța:

- să desființeze Decizia penală nr.

1207 din 14 octombrie 2014 pronunțată de aceeași instanță, numai cu privire la

pct. III al acesteia, referitor la menținerea sechestrului asigurător asupra

bunurilor imobile aflate în posesia sa (indisponibilizarea fiind destinată

garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul I.A.M.);

- să fie ridicate toate măsurile

asigurătorii dispuse în cauză cu privire la subscrisa contestatoare.

În motivarea contestației, s-a arătat

că prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005 s-a

stabilit:

„În baza art. 32 din Legea nr.

656/2002, art. 2 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen.,

art. 249 alin. (4) C. proc. pen., coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam.,

aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 dispune extinderea obiectului

măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța

nr. 171/d/p/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum și sechestrul

asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpaților I.A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. și E.H.,

inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia

figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori,

situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de

gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la

care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse

judecății, cu evidențierea tuturor actelor deduse judecății, cu evidențierea

tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica

în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii".

Ulterior - se arată în contestație -

prin Decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014 instanța a statuat, între

altele:

„III. În temeiul art. 404 alin. (4)

lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr.

241/2005, art. 249 alin. (1), 4 C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc.

pen., coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conforma art. 6 din

Legea nr. 71/2011 și cu dispozițiile art. 998 din vechiul C. civ., menține

măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie

2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurător instituit

prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Iancu

A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. și E.H., măsuri asigurătorii al

căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie

2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

36794/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale

la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiarii reali, asociați sau

administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor,

rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se

află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din

faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție

efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de

îndeplinire a măsurilor asigurătorii)", după cum urmează:

- bunurile imobile aflate în posesia

SC A.E.I. I.I. SRL, indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la

îndeplinire a sechestrului asigurător întocmit de A.N.A.F. la 08 octombrie

2014" (sunt menționate un număr de 5 imobile - terenuri intravilane și

construcții, situate în București, sector 6).

S-a mai menționat în decizie că

bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării confiscării

speciale de la inculpatul I.A.M. a sumelor de 2.321.292.608.133,96 lei în

echivalentul lei la data plății și a 91.166.3300 dolari SUA în același echivalent.

Or, se arată în motivarea

contestației, măsurile luate prin decizie sunt nelegale, deoarece:

- contestatoarea nu a avut calitatea

de parte în procesul penal, neavând posibilitatea să se apere;

- ea este proprietara, și nu doar

persoana imobilelor respective;

- măsura nu a fost pusă în discuția

părților și este abuzivă.

În aceste condiții, s-a susținut că au

fost în mod flagrant încălcate drepturile contestatoarei, și anume cel de

proprietate, dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv în fața

unei instanțe.

Contestatoarea și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 398 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen.

Printr-o completare a contestației,

din 16 februarie 205, s-a susținut și că instanța de apel a interpretat greșit

legea și a aplicat în mod retroactiv dispozițiile legale referitoare la măsura

confiscării extinse.

În dovedirea contestației s-au depus

la dosarul cauzei hotărâri judecătorești, dovezi cu privire la dreptul de

proprietate asupra imobilelor, procesele-verbale de sechestru, alte înscrisuri.

Examinând actele și lucrările

dosarului în contextul contestației la executare formulate și având în vedere

și dispozițiile art. 598 și urm. C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Contestatoarea și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen., text care

are următorul conținut:

„Contestația împotriva executării

hotărârii penale se poate face . când se ivește vreo împiedicare la executare

".

Or, așa cum se poate cu ușurință

constata, prin contestație, astfel cum a fost completată, nu se invocă vreo

astfel de împrejurare, ci sunt aduse critici de fond unei hotărâri

judecătorești definitive.

Se susține că decizia respectivă

conține mai multe încălcări ale unor norme și principii legale, aspecte care,

chiar dacă ar fi reale, nu pot fi valorificate pe calea contestației la

executare.

În aceste condiții, caracterul

inadmisibil al contestației de față, care nu se referă la nici „împiedicare la

executare", este vădit, astfel încât ea va fi respinsă ca atare.

împotriva Deciziei penale nr. 280 din

18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat

contestație contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL.

Examinând contestația formulată,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele

următoare:

Dând eficiență principiului stabilit

prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui la liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un

sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații

identice.

Revine, așadar, părții interesate

obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual

penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al

hotărârii atacate.

În prezenta cauză, hotărârea atacată

de contestatoare nu mai poate fi supusă căii de atac a contestației, întrucât

este definitivă, fiind pronunțată în soluționarea unei contestații la executare

formulată împotriva unei decizii pronunțată de instanța de apel.

Ori, recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a

principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL

împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

formulată de contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL împotriva Deciziei penale nr.

280 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei

de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

iunie 2015.