ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 223/A din 12 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2/2014 (nr. z/2014), s-a constatat că SC A. SRL are calitatea procesuală pentru a formula contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.

În

temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea SC A. SRL privind sesizarea Curții Constituționale.

În

baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București

, s

ecția a II-a penală, a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 28 octombrie 2014, sub nr. unic de dosar x/2/2014 (nr. în format vechi z/2014), contestatoarea SC A. SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 (z/2012).

În

motivarea în fapt a contestației în anulare, contestatoarea a precizat, în esență, că judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală.

Astfel, s-a precizat că, așa cum rezultă din actele de procedură ale cauzei, societatea contestatoare nu a fost citată pentru niciunul dintre termenele de judecată, iar prin decizia penală contestată i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil, dreptul la proprietate privată și prezumția de dobândire licită a averii și dreptul la un tribunal, componentă a dreptului la un proces echitabil.

S-a mai apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că prezenta contestație a fost introdusă în termenul legal de 10 zile de la data la care a luat cunoștință de decizia penală contestată.

Totodată, s-a menționat că măsurile dispuse în partea finală a deciziei penale contestate au fost luate față de unii participanți procesuali, din rândul cărora contestatoarea nu a făcut parte, astfel că nu a avut posibilitatea formulării unei contestații efective în fața unei instanțe imparțiale și superioare celei care a dispus măsurile contestate.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale contestate și, în urma rejudecării apelului, să i se permită contestatoarei să își exercite dreptul la apărare; de asemenea, s-a mai solicitat suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea contestației.

În

drept,

au fost invocate prevederile art. 349, art. 351, art. 366 alin. (3), art. 426 alin. (1) lit. a) teza I, art. 428, art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. pen.; art. 21 alin. (3) și art. 44 alin. (8) din Constituție; art. 6 parag. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; art. 17, art. 47 și art. 52 parag. 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu art. 148 din Constituție.

În

sprijinul contestației, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisurile existente la dosar, precum și a oricăror alte probe pe care le va considera necesare după motivarea deciziei penale contestate.

Din dispoziția instanței, a fost atașat Dosarul nr. x/3/2005 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Analizând cererea de contestație în anulare, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În

baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) și (4) și art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu art. 998 vechiul C. civ., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală,

precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D.., E., F., G., H. și I.., inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale soțiilor acestora, ale rudelor de gradul I și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii.

Prin decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005, s-au dispus, printre altele, următoarele:

În

temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1) și (4) și art. 249 alin. (5) C. proc. pen. coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 și cu art. 998 vechiul C. civ., aplicabil conform art. 6 din Legea nr. 71/2011, s-au menținut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, precum și sechestrul asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D.., E., F., G., H. și I.., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005 (inclusiv asupra conturilor și activelor societăților comerciale la care aceștia figurează ca împuterniciți, beneficiari reali, asociați sau administratori, situate în țară sau în străinătate, ale conturilor soțiilor, rudelor de gradul I ale acestora și ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecății, cu evidențierea tuturor actelor de dispoziție efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii).

În

temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de intervenienta J., care a formulat contestație împotriva luării și a modalității de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse de instanță prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2014.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. pen., instanța a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată, având în vedere următoarele considerente:

În

temeiul art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru separarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot fi reprezentate de avocat și pot formula cereri, ridica excepții și pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

În

temeiul art. 34 C. proc. pen., sunt subiecți procesuali orice alte persoane având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale.

De asemenea, în baza art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Totodată, potrivit art. 52 alin. (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, reglementat prin art. 47 din Cartă, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată.

Raportând și coroborând ansamblul dispozițiilor legale sus-menționate în prezenta cauză, instanța a constatat că societatea contestatoare are calitatea procesuală de a formula contestație în anulare, având în vedere și următoarele considerente de fapt:

Prin încheierea de ședință din data 15 septembrie 2014 și decizia penală nr. 1207/A din 14 octombrie 2014, instanța de apel a dispus extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 171/D/P/2003 din data de 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și a sechestrului asigurător instituit prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2010 a Tribunalului București, secția a Il-a penală, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților B., C., D., E., F., G., H. și I..

Totodată, prin cererea depusă în data de 29 septembrie 2014 prin Serviciul registratură al Curții de Apel București, secția a Il-a penală, intervenienta J., în calitate de asociat unic la SC A. SRL, a formulat, în temeiul art. 250 alin. (6) C. proc. pen. și art. 129 alin. (6) și art. 172 C. proc. fisc., contestație împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate împotriva bunurilor sale de către Curtea de Apel București, secția a Il-a penală, prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014.

Având în vedere că atât în calea de atac a apelului, cât și în prezenta cale de atac a contestației în anulare, contestatoarea a pretins faptul că i s-ar fi încălcat dreptul de proprietate a bunurilor asupra cărora instanța de apel a extins obiectul măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, contestatoarea justificând așadar un interes legitim și actual, s-a constatat că această societate are calitatea procesuală de a promova contestația în anulare.

Astfel, s-a reținut că, pentru contestatoare, prezenta cale de atac constituie modalitatea de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, în componența sa relevantă referitoare la dreptul de acces la un tribunal - și anume dreptul de acces concret la un tribunal într-un proces pendinte, în curs de judecată, pentru a obține o decizie pronunțată de tribunal, ca urmare a analizării dreptului pretins - respectiv remediul procesual prin intermediul căruia se solicită unei instanțe de judecată analizarea temeiniciei pretențiilor formulate.

În

consecință, s-a constatat că, deși societatea contestatoare nu are calitatea de parte în sensul strict al dispozițiilor exprese ale art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., totuși, aceasta are calitatea de subiect procesual, în accepțiunea și, implicit, enumerarea exemplificativă expusă în art. 34 C. proc. pen. și, prin urmare, are dreptul de a formula prezenta cale de atac.

Pentru toate aceste motive, s-a constatat că SC A. SRL are calitatea procesuală pentru a formula contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014.

La termenul de judecată din data de 05 februarie 2015, contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) și art. 427 alin. (1) C. proc. pen. și art. 112 C. pen.

Referitor la admisibilitatea cererii, din perspectiva art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, contestatoarea a precizat că pretinsul control de constituționalitate a dispozițiilor criticate are legătură cu soluționarea cauzei, de rezolvarea prealabilă a excepției de neconstituționalitate depinzând soluția pe care instanța o va pronunța în Dosarul nr. x/2/2014, iar prevederile art. 426 alin. (1) lit. a) și art. 427 alin. (1) C. proc. pen. și art. 112 C. pen. nu au mai făcut obiectul unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională.

Cu privire la fondul criticilor de neconstituționalitate, contestatoarea a menționat, în esență, că art. 426 alin. (1) lit. a) și art. 427 alin. (1) C. proc. pen. și art. 112 C. pen. încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (1) și art. 129 din Constituție.

Totodată, contestatoarea a invocat argumente de fapt și de drept cu privire la fiecare dintre dispozițiile legale pretins a fi neconstituționale.

Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, și anume, de respingere, ca inadmisibilă, instanța a apreciat ca nefiind necesară prezentarea detaliată a argumentelor invocate de către contestatoare în susținerea acestei cereri.

În

drept,

au fost invocate prevederile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În

susținerea cererii,

contestatoarea a depus practică judiciară constând în Deciziile nr. 100 din 09 martie 2004 și nr. 482 din 09 noiembrie 2004 pronunțate de Curtea Constituțională.

S-a reținut că, potrivit art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, iar potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi făcută de oricare dintre părți, de persoana vătămată sau de către procuror.

S-a constatat că obiectul criticilor de neconstituționalitate îl constituie prevederile procesual penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestația în anulare.

Instanța a mai reținut că, în urma analizei efectuate în fapt și în drept în cadrul pct. 1 al considerentelor hotărârii, a concluzionat în sensul că societatea are calitatea procesuală de a formula prezenta contestație în anulare.

Având în vedere că instanța a apreciat asupra existenței calității de subiect procesual, în baza căreia societatea poate formula calea de atac a contestației în anulare, a apărut evident faptul că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece art. 426 alin. (1) lit. a) și art. 427 C. proc. pen. nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 112 C. pen., sunt supuse măsurii de siguranță a confiscării speciale bunurile prevăzute în alin. (1)-(6) ale acestui text de lege.

S-a constatat că obiectul criticilor de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile referitoare la bunurile asupra cărora poate fi luată măsura de siguranță a confiscării speciale.

Totodată, s-a reținut că măsura de siguranță a confiscării speciale constituie însăși rațiunea pentru care s-a promovat prezenta cale de atac, pentru ca, ulterior admisibilității în principiu a contestației în anulare, urmare a rejudecării apelului în ceea ce o privește pe contestatoare, să se dispună cu privire la legalitatea și temeinicia soluției dispuse de către instanța de apel, de extindere a obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător, inclusiv asupra bunurilor pretins a se afla în proprietatea contestatoarei, bunurile indisponibilizate fiind destinate garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale luate de către instanța de apel.

Din această perspectivă, instanța a avut în vedere soluția pronunțată cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare - respectiv, de respingere, ca inadmisibilă în principiu, pentru motivele de fapt și de drept expuse la pct. 3 al considerentelor hotărârii, fără a se ajunge în etapa a doua, ulterioară admisibilității în principiu, constând, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., în rejudecarea apelului și, astfel, analizarea legalității și temeiniciei măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Așadar, s-a constatat ca fiind evident faptul că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece art. 112 C. pen. nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Pentru toate aceste motive, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoare privind sesizarea Curții Constituționale.

S-a reținut că, potrivit art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi cerută când: a) judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

În

temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părților.

În

baza art. 420 alin. (1) rap. la art. 353 alin. (1) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 34 din același cod, judecarea, inclusiv în calea de atac a apelului, poate avea loc numai dacă părțile, persoana vătămată și, având în vedere situația particulară din prezenta cauză, alți subiecți procesuali, sunt legal citați și procedura este îndeplinită.

Totodată, potrivit art. 353 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 34 din același cod, partea, subiectul procesual principal și, având în vedere situația particulară din prezenta cauză, alt subiect procesual prezent personal, prin reprezentant sau prin apărător ales la un termen, precum și acela căruia, personal, prin reprezentant sau apărător ales ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat în mod legal citația pentru un termen de judecată, nu mai sunt citați pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene.

Raportând și coroborând ansamblul dispozițiilor legale sus-menționate în prezenta cauză, instanța a constatat că societatea contestatoare a fost legal citată la judecarea căii de atac a apelului, având în vedere și următoarele considerente de fapt:

Conform adresei din 24 septembrie 2014 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, J. este asociat la SC A. SRL.

De asemenea, potrivit adresei din 24 septembrie 2014 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, J. este asociat la SC A. SRL.

Conform pct. 24 al citativului întocmit pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, J. a fost citată în cauză în calitate de subiect procesual, potrivit art. 34 C. proc. pen.

Astfel, pentru termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, la dosar s-a depus, potrivit art. 257 și urm. C. proc. pen., dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu J., în calitate de subiect procesual, potrivit art. 34 C. proc. pen.

Mai mult, la termenul de judecată din data de 01 octombrie 2014, J., în calitate de subiect procesual, a dat declarație, în cuprinsul căreia a precizat, printre altele, că este asociat unic la SC A. SRL.

De altfel, în practicaua încheierii de ședință din data de 01 octombrie 2014 s-a consemnat faptul că J. a răspuns, personal, în calitate de terț intervenient și a fost audiată de către instanța de apel, întrucât este parte care justifică bunuri în privința măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Totodată, în practicaua încheierii de ședință din data de 09 octombrie 2014 s-a consemnat faptul că J. a răspuns, personal și asistată de apărătorul ales, avocat K.

La termenul de judecată din data de 09 octombrie 2014, J., prin apărătorul său ales, și-a exercitat, potrivit art. 366 alin. (3) C. proc. pen., dreptul la apărare în ceea ce privește măsura de indisponibilizare a sechestrului asigurător, dispusă de către instanța de apel prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014, în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale, astfel:

- s-a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 249 alin. (4) și art. 250 alin. (6) C. proc. pen., cu privire la instituirea sechestrului asigurător asupra conturilor bancare și părților sociale deținute de SC A. SRL; totodată, s-au depus în scris motivele privind această cerere;

- s-au formulat concluzii cu privire la contestația declarată de către J., în calitate de terț intervenient, privind extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător; în acest sens, s-a precizat că s-a formulat contestație potrivit art. 250 alin. (6) C. proc. pen., referitor la modul de îndeplinire a măsurii dispuse de instanța de apel prin încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2014;

- prin Serviciul registratură al instanței, în data de 29 septembrie 2014, J. a depus în scris contestația formulată conform art. 250 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 129 alin. (6) și art. 172 C. proc. fisc., împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate împotriva bunurilor sale de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2005; în cuprinsul acestei cereri, J. a precizat faptul că este asociat unic la SC A. SRL, societate pe care a înființat-o în anul 2007;

- s-a formulat cerere de suplimentare a probei cu înscrisuri, prin emiterea unei adrese către organul de executare;

- s-a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, față de modul cum s-a pronunțat instanța asupra contestației, referitor la lipsa de imparțialitate a instanței, ce rezultă din refuzul acesteia de a constitui un dosar cu privire la soluționarea contestației împotriva modului de îndeplinire a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător.

Având în vedere ansamblul situației de fapt expuse în considerentele de preced, a rezultat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, împrejurarea că, pe de o parte, contestatoarea SC L. SRL a fost legal citată în calea de atac a apelului, iar pe de altă parte, a participat, prin reprezentantul său legal, asociatul unic J., care s-a prezentat personal și asistată de apărătorul ales, în mod efectiv, la termenele de judecată în care s-au dezbătut chestiuni de fapt și de drept referitoare la extinderea obiectului măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor pretins aflate în proprietatea societății contestatoare, măsură luată în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale dispuse de către instanța de apel la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014.

În

consecință, s-a reținut că motivul de contestație în anulare invocat în fapt de către contestatoare nu se circumscrie art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.

Așadar, s-a constatat că, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, nu se poate

obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritate de lucru judecat.

De asemenea, s-a reținut că a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera și nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile prevăzute de art. 426 și urm. C. proc. pen.

Împotriva dispoziției din decizia penală nr. 223/A din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii privind sesizarea Curții Constituționale, contestatoarea SC A. SRL a declarat recurs,

solicitând admiterea căii de atac și, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

La termenul din 2 martie 2015, Înalta Curte, având în vedere reglementarea căilor de atac din C. proc. pen., care prevede ca și cale ordinară de atac numai apelul, a stabilit că urmează a se examina calea de atac exercitată de contestatoare prin prisma dispozițiilor legale referitoare la apel.

Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții

Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Referitor la condiția de admisibilitate în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl

produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În

analiza condițiilor enumerate anterior, în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că cererea formulată de contestatoarea SC A. SRL, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 427 alin. (1) C. proc. pen. și art. 112 C. pen., este inadmisibilă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în vederea sesizării Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. a) și art. 427 alin. (1) C. proc. pen., precum și cele ale art. 112 C. pen. nu au legătură cu soluționarea cauzei, în contextul în care obiectul criticilor de neconstituționalitate îl constituie, pe de o parte, prevederile procesual penale referitoare la calitatea de parte a persoanei care formulează contestația în anulare - or instanța a apreciat asupra existenței calității de subiect procesual, în baza căreia societatea poate formula calea de atac a contestației în anulare -, iar pe de altă parte, dispozițiile referitoare la bunurile asupra cărora poate fi luată măsura de siguranță a confiscării speciale, or această din urmă măsură a constituit însăși rațiunea pentru care s-a promovat contestația în anulare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea SC A. SRL.

În

temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelanta contestatoare va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea SC A. SRL împotriva dispoziției din decizia penală nr. 223/A din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulate de contestatoare privind sesizarea Curții Constituționale.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2015.